Încredere în Dumnezeu, Tatăl nostru (VIII TPA [A] - 26 februarie 2017)

„Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu trudesc şi nu ţes!” (Matei 6,28)

Încredere în Dumnezeu, Tatăl nostru

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 februarie 2017)

Lecturi: Isaia 49,14-15; 1Corinteni 4,1-5; Evanghelia Matei 6,24-34.

Cu Predica de pe Munte, în duminicile precedente, liturgia ne-a prezentat programul vieții creștine pe care Isus vrea să-l urmăm: „fericirile”, plinătatea vieții, iertarea, iubirea… Este dificil de a accepta, mai ales, să-l pui în practică. Dar avem încredere în Dumnezeu, Tatăl nostru.

În această duminică, cuvântul lui Dumnezeu vrea să ne dea curajul că pe acest drum Dumnezeu nu ne lasă singuri, după cum ne arată profetul Isaia în prima lectură, foarte scurtă (Is 49,14-15): ne spune că Dumnezeu nu abandonează pe cei care suferă. Noi ne-am abătut de la el…

În exilul babilonic, Israel se simte ca o soție abandonată. Știe că a fost infidelă, că l-a trădat pe Dumnezeul său. Și repetă: „Domnul m-a părăsit; Domnul m-a uitat” (v. 14). Și cei rămași în țară manifestă aceleași dubii pentru viitorul lor. Profetul se adresează locuitorilor din Ierusalim. Dumnezeu a abandonat poporul său. Situația este fără remediu. Profetul le împărtăşește răspunsul lui Dumnezeu: nu i-a abandonat, nu-i adevărat! „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează […]? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (v. 15).  Poate oare o femeie să uite de copilul său? Profetul se gândeşte mai bine şi îşi dă seama că sunt femei care-şi părăsesc copiii. Şi chiar dacă s-ar întâmpla aceasta, Dumnezeu nu ne va abandona niciodată. Este grija iubitoare a lui Dumnezeu față de poporul ales: asigură Ierusalimul de permanența iubirii sale, până acolo că se revelează ca o mamă pentru Israel. Este vorba despre simbologia maternă, plină de tandrețe și de iubire profundă.

Într-o rubrică de la televizor, s-a luat un interviu de la mama unui tânăr asasin care şi-a mărturisit crima. Moderatorul o întreabă ce crede despre fiul său şi dacă simte vreo afecţiune pentru el. Femeia răspunde printre lacrimi că, în ciuda a toate, fiul său este „bun” şi că ea îl iubeşte mai mult decât înainte.

Dumnezeu se comportă cu noi păcătoşii în acelaşi fel, pentru că este „mama” noastră. Întăriţi de această încredere, putem să depăşim preocupări noastre zilnice. În el putem găsi mântuirea.

În Scrisoarea sa către Corintieni (1Cor 4,1-5), sfântul Paul se adresează creştinilor care nu au înţeles Evanghelia. Ei continuă să judece „conform cărnii” și lăsându-se atrași de predicatori și nu de mesajul lor, punând în pericol unitatea comunității. Sunt certurile între comunitățile formate din oameni legați prin relații lor de rudenie și de limbă. Paul intervine pentru a pune lucrurile la locul lor. Care este valoarea predicării Evangheliei? Predicatorii sunt „nişte slujitori ai lui Cristos, administratori ai tainelor lui Dumnezeu”. Misiunea lor este de a-l arăta pe Cristos și de a întoarce comunitatea spre el. Nu sunt patroni. Au în mână bunuri care aparțin lui Dumnezeu. Ei sunt administratorii tainelor Domnului, sunt misterele lui Dumnezeu, sunt în planul său eliberator. De la administratori se cere numai fidelitate. Cine anunță Evanghelia – înțelege sfântul Paul să spună – trebuie să aibă unica preocupare de a transmite mesajul lui Cristos, fără a adăuga nimic și fără să aducă vreo atingere. Corintienilor le spune să se încreadă în Domnul, cel care „mă judecă” şi „va pune în lumină ceea ce stă ascuns în întuneric şi va descoperi planurile multor inimi”. Să avem încredere în Domnul care este judecătorul nostru: un Tată bun și milostiv.

Evanghelia (Mt 6,24-34) din această duminică îl prezintă pe Isus care ne invită să ne smulgem din robia banului, care nu este altceva decât o închinare la idoli, şi să ne încredem în Dumnezeu, Tatăl, care are grijă de copiii săi. „Nu vă faceţi griji pentru viața voastră, nici pentru îmbrăcăminte... Nu vă faceţi griji pentru ziua de mâine...” sau de alte nevoi materiale, pentru că fiecărei zile îi ajunge necazul ei. Alternativa este radicală: sau Dumnezeu sau „mamonei”. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei” (v. 24). Curios de notat că termenul „mamonă” provine din rădăcina lui „amen” al nostru, cuvânt ebraic pentru credință. Este o încredere într-un lucru mort: înseamnă a-ți pune încrederea nu în Dumnezeul cel viu, ci într-o realitate inertă. De aceea, discipolul care se lasă obsedat de hrană sau de îmbrăcăminte care o credință nesigură, șovăitoare, care jignește iubirea părintească a lui Dumnezeu. Cine construiește pe „hrană” sau „îmbrăcăminte” este îngrijorat, sărac, gol sufletește și –  asemenea celor bogați – este inutil pentru Împărăția lui Dumnezeu. Restul fragmentului dezvoltă – în antiteză – încrederea în Dumnezeu: o încredere bucuroasă, liberă și senină.  

La sfârșit, Isus îi îndeamnă pe discipoli să caute mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga!” (v. 33). Isus vrea să ne facă să înţelegem că numai Dumnezeu este vrednic de încrederea noastră. Adevăratele valori dă gust vieții. Creștinul știe că este preţios în ochii lui Dumnezeu. Grijile pentru lucrurile materiale ne fac să pierdem lucrul cel mai necesar şi ne umplu de nelinişte. O voce liberă pentru împărăție este ca o sămânță aruncată pe pământul istoriei noastre care crește. Fiecare om poate să cunoască iubirea Tatălui şi să trăiască astfel o viaţă senină, plină de semnificaţie aici pe pământ şi sus în cer.  

Voi, de care parte vă aflați?

---

 [bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974].

---

† Duminica a 8-a de peste an (A): Aveți încredere în Tatăl vostru… [26.02.2017]

„Observaţi cum cresc crinii câmpului...”
de Bernardette Lopez

Evanghelia Matei 6,24-34: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei. De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte! Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele? Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu trudesc şi nu ţes! Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă? Deci nu vă îngrijoraţi, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga! Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei”.

Omilie

Prin intermediul textelor biblice din această duminică, Dumnezeu însuşi  ne vorbeşte. El ne cere să ne unim și noi în trăire. În prima lectură, profetul Isaia se adresează locuitorilor din Ierusalimului. Aceștia din urmă trăiesc o situaţie foarte dureroasă: babilonienii au luat captiv oraşul lor; o parte a populaţiei este în exil; unii tind să creadă că Dumnezeul babilonienilor este mai puternic decât al celor din Ierusalim; alţii spun că Dumnezeul lor şi-a abandonat poporul.

Profetul le împărtăşește răspunsul lui Dumnezeu: nu, nu i-a abandonat. Pentru a le vorbi, Domnul foloseşte cuvinte care spun de tandrețea unei mame pentru copilul ei: o mamă nu poate să-și abandoneze copilul. Şi chiar dacă s-ar întâmpla aceasta, Dumnezeu nu ne va abandona niciodată. Chiar şi atunci când totul merge rău; este el care ne poartă de grijă. El ne cere să ne umplem viața cu iubirea sa. În el singur noi putem găsi mântuirea. Întotdeauna putem conta pe el. Sfântul Paul ne spune în felul său: „Nimic nu ne poate despărţi de iubirea sa”.

Acest apel la încrederea este și în Evanghelie, pe care noi l-am auzit: „Nu vă faceţi griji pentru viața voastră, nici pentru îmbrăcăminte... Nu vă faceţi griji pentru mâine...” Cum putem primi această Evanghelie? Isus nu spune ca noi să nu ne ocupăm de hrană, nici de îmbrăcăminte. Nu ne spune că sunt răi bani. El vrea pur şi simplu să ne invite a readuce lucrurile la nivelul lor just: hrana, îmbrăcămintea şi bani nu trebuie să fie primul scop al vieţii noastre. Avem nevoie în primul rând să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa. Am fost creați pentru Dumnezeu şi pentru fraţii noştri. Nu putem lăsa bani să devină unicul scop al vieţii şi al acţiunile noastre.

În acest secol al vitezei, am auzit că: „timpul este bani”. Rezultatul este că în birouri, fabrici, magazine, bărbaţi şi femei sunt supuși unui ritm infernal. Întotdeauna se fuge pentru a salva economia modernă. Acesta este un motiv de infarct, surmenaj și deprimare. Să ne gândim la acest om de afaceri de cărei agenta este plină de întâlniri. Singurele care îi lipsesc sunt întâlnirea cu soţia, copiii săi, cu el însuşi şi cu Dumnezeu cel mai mult.

O altă acțiune rea provocată este puterea banilor: în fiecare zi mass-media ne vorbește despre atacuri armate, violuri, crime și delapidări de tot felul. Bărbaţi, femei şi chiar copii sunt reduși ca sclavi pentru a permite bogaților să se îmbogățească şi mai mult. Când câștigă bani devine tiran. Poate atrage după sine cele mai mari rele. Este ca un drog de care mereu sunt în lipsă şi ne distruge. Să nu uităm: dacă Iuda l-a trădat pe Isus, l-a trădat pentru „treizeci de monede de argint” (preţul unui sclav!)

Pentru a înţelege mai bine această Evanghelie, suntem ajutați de capitolul al 13-lea după Evanghelia sfântului Matei. Isus explică parabola semănătorului: el spune că grăuntele căzut pe pământul cu spini este înăbuşit. Acest grăunte este Cuvântul lui Dumnezeu care este semănat în noi: dacă este sufocat este pentru „bogăţie şi preocupările din lume”. În aceste condiţii, Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să crească în noi. A murit pentru că nu e îngrijit. S-a sufocat.

Isus vine să ne elibereze de toate aceste obsesii care ne fac să pierdem drumul. El vrea să ne facem disponibili pentru esenţial, pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa. Această dreptate nu este numai omenie dar și sfinţenie. Este primul, dar nu este în situația cea mai bună.

Singura adevărată comoara este Isus; el ne cere să umplem vieţile noastre cu iubirea sa.

Prima lectură ne spune că Dumnezeu nu abandonează pe cei care suferă. Dar el are nevoie de mâinile noastre, de ochii noștrii şi inimile noastre pentru a merge până la ei. Putem să facem o mulţime de lucruri cu bani. Asociațiile caritative în caz de nevoie. Desigur, nu putem da pentru toți, nici la toată lumea. Dar bugetul nostru creştin trebuie să cuprindă o parte dintre cei săraci; este banul „bunului samaritean” donat hangiului pentru cel rănit pe drum.

În scrisoarea sa către corintieni, sfântul Paul abordează o întrebare puțin diferită. Se adresează creştinilor care nu au înţeles Evanghelia. Acolo, la ei, sunt certurile dintre comunitățile formate din oameni legați prin relații de rudenie și de limbă. Fiecare nu jură decât pe predicatorul său preferat. Paul intervine pentru a pune lucrurile la locul lor. Predicatorii nu sunt stăpânii de care trebuie să aparţină. Misiunea lor este de a-l arăta pe Cristos și de a întoarce comunitatea spre el. Avem mai multe de făcut decât să compara unele cu altele: „Caută Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa”.

Postul Mare care începe în câteva zile ne ajută să intrăm în această perspectivă. El ne va aminti că Dumnezeu nu ne-a abandonat. Noi ne-am abătut de la el. Dar el nu încetează se ne cheme: „Convertiți-vă... Întoarceţi-vă la mine cu toată inima”. Ne rugăm Domnului pentru ca răspunsul nostru să fie din ce în ce mai mult măsura iubirii sale pentru noi. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/6660-homelie-du-8eme-dimanche-du-temps-ordinaire-a/).

Nenorocirea nu este durere...

Simone Weil [1909-1943]

într-o izbucnire de râs tineresc din anul 1922.

Este decupat dintr-o fotografie la treisprezece ani cu fratele său, Andrei, în timpul vacanței de vară a Knokke.

André Gide o va defini „sfânta exclușilor”, în timp ce Graham Greene o va vedea chiar ca adult, un adolescent de nestăpânit.

„Nenorocirea nu este durere. Nenorocirea este cu totul altceva decât un procedeu pedagogic al lui Dumnezeu… Nenorocirea este o minune de tehnică divină. E un dispozitiv simplu şi ingenios care face să intre în sufletul unei creaturi finite această imensitate de forţă oarbă, brutală şi rece. Distanţa infinită care separă pe Dumnezeu de creatură se adună toată într-un punct pentru a străpunge sufletul în centrul lui… Iubirea e orientare, nu stare sufletească. Cel care îşi menţine sufletul orientat spre Dumnezeu în vreme ce e străpuns de cui se află înfipt în centrul însuşi al universului. E adevăratul centru, cel care nu e situat în mijloc, care e în afara spaţiului şi a timpului, care e Dumnezeu”. (Simone Weil).

Clarificând raportul dintre credinţă şi fapte...

Martin Luther

(Cranach the Elder BM [1837]).

O imagine utilizată de Martin Luther

pentru a clarifica raportul dintre credinţă şi fapte:

„Evanghelia este ca o adiere rece
şi delicată în marea căldură a verii,

este mângâiere în angoasa conştiinţei.
Dar imediat ce adierea Evangheliei a dat răcorire
şi întărire forţelor noastre,
noi nu trebuie să rămânem indolenţi, să ne culcăm şi să sforăim;
adică, atunci când Duhul lui Dumnezeu a potolit,
a liniştit şi a mângâiat conştiinţa noastră,
atunci trebuie să demonstrăm
şi credinţa noastră cu faptele bune
pe care Dumnezeu ni le-a poruncit şi indicat în cele zece porunci”.

(Kurt Koch, „Ceea ce în realitate uneşte. În doctrina justificării” în L'Osservatore Romano, 21 februarie 2017; sursă:http://ercis.ro).

Bătrânii spun că apa trece

de Mihai Codreanu


Bătrânii spun că apa trece
Şi spun că pietrele rămân,
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob bătrân.


Că piatra, orişicât de tare,
Se macină şi trece stând,
Iar peste trista-i măcinare
Doar apele rămân curgând.

Evanghelia nu este concentrică, ci e excentrică...

„Creștinismul nu este o formă de autorealizare. Isus nu este un nascisist[1]. Evanghelia presupune ca eu să renunț la mine însumi, ca inima mea să nu se plece numai spre mine însumi și ca eu să accept posibilitățile izvorâte din noua mea orientare spre ceva în afară de mine. Evanghelia nu este concentrică [= care au același centru], ci este excentrică [= situat departe de centru, care nu se găsește în centrul]”. (Cox H., La svolta ad Oriente, Brescia 1978, 97).

---

[1] Narcisismul este o tulburare psihologică a personalității umane care se manifestă prin egoism, vanitate, dragoste exagerată, patologică, pentru propria persoană. Termenul narcisism a fost introdus de Havelock Ellis (mai târziu a fost dezvoltat de Freud în cartea din 1914 On Narcissism) după Narcis, care, în mitologia greacă, era un tânăr frumos, fiul nimfei Liriope și al râului Cephios. Narcis era un tânăr care s-a îndrăgostit patologic de propria reflexie din apă. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Narcisism).

Ridică-ți și tu privirea-n sus

de Ruben Filoti & Copiii Elim Bruxelles