 |
Simone Weil [1909-1943]
într-o
izbucnire de râs tineresc din anul 1922.
|
Este decupat dintr-o fotografie la
treisprezece ani cu fratele său, Andrei, în timpul vacanței de vară a
Knokke.
André Gide o va defini „sfânta exclușilor”, în timp ce
Graham Greene o va vedea chiar ca adult, un adolescent de nestăpânit.
„Nenorocirea nu este durere. Nenorocirea este cu totul altceva decât un procedeu pedagogic al lui Dumnezeu… Nenorocirea este o minune de tehnică divină. E un dispozitiv simplu şi ingenios care face să intre în sufletul unei creaturi finite această imensitate de forţă oarbă, brutală şi rece. Distanţa infinită care separă pe Dumnezeu de creatură se adună toată într-un punct pentru a străpunge sufletul în centrul lui… Iubirea e orientare, nu stare sufletească. Cel care îşi menţine sufletul orientat spre Dumnezeu în vreme ce e străpuns de cui se află înfipt în centrul însuşi al universului. E adevăratul centru, cel care nu e situat în mijloc, care e în afara spaţiului şi a timpului, care e Dumnezeu”. (Simone Weil).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu