Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările

miercuri, 6 mai 2020

Quo vadis - de Henryk Sienkiewicz (română)




Romanul Quo vadis scris de Henryk Sienkiewicz în ultimii ani ai secolului XIX, a fost tradus în peste 40 de limbi și s-a vândut în milioane de exemplare. Quo vadis (în română Unde mergi?) este titlul unui roman istoric pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel. A fost publicat pentru prima oară în Gazeta Polska, începând cu luna martie 1895.
Povestea de dragoste dintre Ligia și Vinicius se desfășoară pe fundalul istoric al domniei sângeroase a lui Nero. Puterii romane, reprezentate de un împărat ce avea drept de viață și de moarte asupra tuturor supușilor săi, i se opune puterea credinței creștine, împărtăşită cu precădere de plebe. Însă cele două forțe potrivnice nu sunt din aceeaşi lume şi nu se manifestă în acelaşi chip. În vreme ce puterea militară și politică a Romei se afirmă prin violență, desfrâu și opulență, puterea spirituală se vădeşte în smerenie, în bunătate şi, mai presus de orice, în dragoste curată. Titlul romanului e inspirat dintr-o legendă medievală în care se relatează că, pe vremea persecuțiilor stârnite de Nero împotriva creștinilor din Roma, apostolul Petru fuge din cetate ca să-și scape viața. Pe drum însă, îl întâlnește pe Isus și îl întreabă: „Quo vadis, Domine?” („Unde mergi, Doamne?”). Isus îi răspunde: „La Roma, ca să fiu răstignit din nou”. Rușinat de propria lașitate, Petru se întoarce în cetate, unde va muri ca martir, răstignit cu capul în jos. 
(sursă: Cărți.pdf).

joi, 26 martie 2020

Sfântul Augustin, Confesiuni (ediție bilingvă)



Sfântul Augustin, Confesiuni.pdf


„Inima noastră este neliniştită până să-şi afle odihna în tine!”
(Augustin, Confesiuni, Cartea 1,1.4: CCL 27, 4).
  

Cartea I

Capitolul 1
Invocaţie către Dumnezeu.

Cunoaştere şi credinţă Mare eşti, Doamne, şi cu adevărat vrednic de laudă! 1 Mare este puterea ta, iar înţelepciunea ta nu poate fi măsurată 2.

Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Un om purtând asupra sa datul morţii, purtând mărturia că tu te împotriveşti celor trufaşi 3. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească. Tu l-ai îndemnat să-şi afle bucuria lăudându-te pe tine, căci pentru tine ne-ai zidit, iar inima noastră este neliniştită până să-şi afle odihna în tine 4 .

Dă-mi, Doamne, putinţa de a şti şi de a înţelege dacă trebuie mai întâi să te invoc ori să te laud, să te cunosc mai întâi ori să te invoc! Dar cine te va invoca fără să te cunoască? Căci cel care nu te cunoaşte poate invoca pe altcineva în locul tău! Sau, mai degrabă, nu eşti tu invocat tocmai ca să fii cunoscut? Dar cum îl vor invoca pe cel în care nu au crezut? Sau cum vor crede fără propovăduitor? 5 Şi-l vor lăuda pe Domnul cei care-l caută 6 . Cei care-l caută îl vor găsi, iar cei care-l găsesc îl vor lăuda.


Te voi căuta, Doamne, invocându-te, şi, crezând în tine, te voi invoca! 7 Căci tu ne-ai fost vestit nouă. Te va invoca, Doamne, credinţa mea, aceea pe care mi-ai insuflat-o prin natura omenească a fiului tău, prin slujirea propovăduitorului tău 8 .

(sursă: Humanitas - biblioteca virtuala - 57 volume sunt la biblioteca virtuală [26 martie 2020]).

luni, 24 decembrie 2018

Crăciun binecuvântat!


Vă doresc: Crăciun binecuvântat!

Isus Cristos Domnul,
copilul născut
să Vă dăruiască viață!

Sărbători fericite!

joi, 23 martie 2017

Unde eşti, Doamne? de Cristian Chivu



(Aparut in Dilema veche, nr. 682, 16-22 martie 2017).

Dialog între un credincios, drept cinstitor de Dumnezeu, Eusebiu, (eusebeia = dreapta cinstire) şi un ateu, un caracter puternic, Oreste (orestes = cel care mută munţii). Două minţi, două inimi, două voinţe, doi fii ai lui Dumnezeu.

Oreste: Dragă Eusebiu, îţi spun de la început că am acceptat cu greu să avem acest dialog, dintr-un motiv foarte simplu: se vorbeşte prea mult despre ceea ce nu există, adică despre Dumnezeu. Toate discuţiile tematice şi studiile aprofundate despre ateism nu fac decît să șubrezească poziţia noatră fermă că nu există Dumnezeu. În afara universului cu tot ce este în el nu există nimic altceva.

Eusebiu: Drept ai grăit, se vorbește mult despre subiect. Un filozof francez, Michel Onfray, a scris chiar și un tratat de ateologie, Traité d’athéologie: Physique de la métaphysique, o analiză care sună mai degrabă ca un tratat împotriva religiilor. Mai mult reiese de acolo că ateismul e un fel de credinţă în… inexistența lui Dumnezeu. E atât de mult zel acolo că îţi vine să te întrebi: de ce a­tâta efort împotriva a ceea ce nu există? Nu cumva aveţi îndoieli despre această nouă credinţă?

poți să citești: