(Aparut in Dilema
veche, nr. 682, 16-22 martie 2017).
Dialog între
un credincios, drept cinstitor de Dumnezeu, Eusebiu, (eusebeia = dreapta cinstire) şi un ateu, un
caracter puternic, Oreste (orestes = cel care mută munţii). Două minţi,
două inimi, două voinţe, doi fii ai lui Dumnezeu.
Oreste: Dragă
Eusebiu, îţi spun de la început că am acceptat cu greu să avem acest dialog,
dintr-un motiv foarte simplu: se vorbeşte prea mult despre ceea ce nu există,
adică despre Dumnezeu. Toate discuţiile tematice şi studiile aprofundate despre
ateism nu fac decît să șubrezească poziţia noatră fermă că nu există Dumnezeu.
În afara universului cu tot ce este în el nu există nimic altceva.
Eusebiu: Drept ai
grăit, se vorbește mult despre subiect. Un filozof francez, Michel Onfray, a
scris chiar și un tratat de ateologie, Traité d’athéologie: Physique de la
métaphysique, o analiză care sună mai degrabă ca un tratat împotriva
religiilor. Mai mult reiese de acolo că ateismul e un fel de credinţă în…
inexistența lui Dumnezeu. E atât de mult zel acolo că îţi vine să te întrebi:
de ce atâta efort împotriva a ceea ce nu există? Nu cumva aveţi îndoieli despre
această nouă credinţă?
poți să citești:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu