 |
| Sfântul Iosif. |
Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a: Iacob i-a dat
naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte
Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind
logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată
de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o
expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată
că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David,
nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de
la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus,
căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Trezindu-se din
somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.
Omilie
„Iosif a făcut după cum i-a
poruncit îngerul. A luat-o acasă pe soția sa”. Astfel Iosif va îndeplini
misiunea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o. Va deveni păzitorul Mariei şi a lui
Isus. Apoi această pază se întinde treptat și la Biserică. El își exercită
această responsabilitate cu discreție, cu umilință şi în tăcere. Rămâne foarte
prezent și mereu credincios, chiar şi atunci când nu înţelege. Însoţește
fiecare moment cu perseverenţă şi iubire.
Astfel sfântul Iosif a devenit păzitorul
Mariei, a lui Isus, şi apoi a Bisericii. A rămas deschis la semnele lui Dumnezeu
şi întotdeauna disponibil la proiectul său. Este „păzitor” pentru că ştie să
asculte de Dumnezeu; se lasă condus de voinţa sa; este sensibil la persoanele
încredințate lui; ştie să ia decizii înţelepte. Cu el, învățăm, și noi, să facem
probă de disponibilitatea şi promptitudinea pentru a răspunde chemării lui
Dumnezeu; învățăm să punem pe Cristos în centrul vieţii noastre şi a vocaţiei
noastre creştine. A păzi pe Cristos în viaţa noastră, pentru a păzi pe alții,
pentru a păzi creația.
Această chemare de a păzi nu se
referă la noi creştinii. Ea are o dimensiune universală; ea îi vizează pe toţi
oamenii. Noi trebuie să avem grijă de toți, în special de cele mai fragile care
sunt prea adesea la periferia inimii noastre. Soţii sunt chemaţi să păzească iubirea
lor. Apoi, ca părinţii, să aibă grijă de copii. Şi cu timpul, copiii să devină
păzitorii părinţiilor lor. Totul este încredințat păzirii omului. Este o
responsabilitate care se referă la noi toţi. Avem toți ca misiunea să fim
păzitorii darurilor lui Dumnezeu. Când nu ne vom ocupa de ele, atunci distrugerea
se va întâmpla, inima se învârtoșează iar Irod va continuă lucrarea sa de
moarte.
Pentru a „păzi”, trebuie să avem grijă
și de noi înşine: trebuie să perseverăm cu grijă de orgoliu, de ură și invidie care
murdăresc viaţa. A păzi este a veghea asupra sentimentelor şi inimilor noastre:
într-adevăr aici ies toate intenţiile noastre, bune sau rele, cele care
construiesc şi cele care distrug. Nu trebuie să avem frică nici de bunătate, nici
de tandrețe.
În Evanghelie, Iosif apare ca om
puternic, curajos, harnic. Dar în sufletul său, el a demonstrat o mare tandrețe.
Nu este virtute de cel slab, ci a celui puternic. Prezintă o mare capacitate de
atenţie şi de deschidere faţă de alţii. Păzindu-i pe Isus şi pe Maria, se îngrijea
de fiecare persoană, în special pe cei mai săraci, îngrijindu-se de ei... Este
o mare misiune că suntem chemaţi toți s-o împlinim. Astfel putem face să strălucească
steaua speranţei. Da, păzind cu iubire ceea ce Dumnezeu ne-a încredinţat. Este
o neprețuită comoară pe care trebuie s-o dezvoltăm şi să o facem să crească.
Toate acestea nu se vor întâmpla
fără un angajament împotriva sărăciei, nedreptății şi violenţei care degradează
şi desfigurează proiectul de iubire a lui Dumnezeu pentru omenire. Nu putem fi
creştini adevăraţi fără un angajament pentru a recupera drumul inimii. În
această perioadă a Postului Mare, sfântul Iosif ne arată atitudinea care se
potrivește spre a ne pregăti pentru victoria Paştelui. Este vorba de a asculta
Cuvântul lui Dumnezeu şi de a ne face docili la ceea ce ne sugerează. Asemenea
lui Iosif, suntem invitaţi să ne facem slujitori ai unui mister care ne
depăşeşte. Toată Evanghelia ne spune că Domnul ne conduce pe drumuri pe care nu
le-am prevăzut. Dar cuvintele pe care ne le adresează sunt cele ale Vieţii
veşnice.
(pr. Jean Compazieu [2017]; traducere din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6718-fete-de-saint-joseph-20-mars/#more-6718).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu