 |
Visul sfântului Iosif (1773-1774) -
de Anton Raphael Mengs.
|
Iosif, omul ascultării
[anul A B C]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (20 martie 2017)
Lecturi: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a.
Astăzi liturgia Bisericii îl
cinstește pe sfântul Iosif, soțul sfintei Fecioare Maria şi patronul al Bisericii
universale. Mulți catolici cer prin mijlocirea sfântului Iosif să discearnă
vocația lor pentru a deveni un soț bun și o soție bună.
Semnificația profundă a misiunii lui Iosif este ilustrată în cartea lui Samuel (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) în oracolul celebru al profetului Natan care
i se adresează regelui David. Profeția este construită pe o dublă semnificație
a cuvântului „casă”.
Pe buzele lui David are o semnificație materială, adică se referă la casa
lui Dumnezeu. O dată fixată capitala la Ierusalim și construit palatul regal,
David își manifestă dorința de a construi o casă lui Dumnezeu, adică un templu.
În cuvintele lui Natan pare să iasă la iveală un curent puțin favorabil
construirii unui templu în Ierusalim. „Nu am locuit în casă… Sunt un rătăcitor
sub un cort…”.
Pe buzele lui Dumnezeu, cuvântul „casă” are sensul metaforic care
înseamnă „dinastie”. „Aşa vorbeşte Domnul: […] eu voi ridica un
descendent al tău după tine […] şi-i voi întări domnia. El va zidi o casă
numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie” (vv. 12-13).
Aceste cuvinte se referă direct la Solomon, fiul lui David, dar încă de la
început și cu timpul este orientat spre descendența davidică spre care sunt
împlinite toate speranțele mesianismului regal.
În recitirea creștină a profeției
lui Natan dobândește o lumină nouă. Iosif, în realitatea sa „biologică” de
descendent a lui David, pregătește terenul istoric în care se înscrie Fiul lui
Dumnezeu. Acest copil va intra în linia promisiunii davidice: Fiul lui Dumnezeu
este, prin excelență, în sens real și deplin fiul lui Iosif, coborâtor din David.
Există și o altă personalitate biblică,
în afară de David, cu care se poate confrunta Iosif: aceea a lui Abraham, o
altă verigă din lanțul genealogic propus de sfântul Matei („cartea genealogiei
lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham” [Mt 1,1]). Această comparație este înfăptuită de lectura a doua din Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22). Abraham devine „tatăl multor
popoare” nu prin capacitatea sa procreatoare, ci prin credință. „Promisiunea că
va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham şi descendenţei lui nu
prin Lege, ci prin justificarea din credinţă” (v. 13).
În aceasta, Iosif este, ca și
Abraham, acela care pregătește pentru Cristos ambientul în care să se reveleze.
Cu credința sa tăcută el „speră împotriva
oricărei speranţe” (v. 18) și reușește să-l întrevadă pe Fiul lui Dumnezeu, care
a fost ales să fie aproape de oameni. În speranță se naște pentru Iosif
Emanuel, adică „Dumnezeu cu noi”. Pentru credinţa sa, Dumnezeu l-a ales
şi i-a dat un destin, o chemare cu totul aparte.
În Evanghelia după Matei (Mt 1,16.18-21.24a), „Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul. A
luat-o acasă pe Maria, soția sa”. În aceste cuvinte este cuprins tot misterul
vieţii sfântul Iosif şi adevărata sa splendoare. Aceste cuvinte ne spun că
Iosif a fost ascultător faţă de Domnul: este vorba despre ascultarea credinţei
şi această ascultare este caracteristica întregii sale existenţe.
Evanghelia ne spune că îngerul
Domnului, îi apare „în vis” lui Iosif. În limbajul biblic, acest lucru nu are
nimic de a face cu visul: este o modalitate imaginară de a-și da seama de o
întâmplare neprevăzută. A spune că îngerul Domnului i-a apărut în vis, înseamnă
a spune că Domnul i-a vorbit la inimă; că Iosif a auzit această chemare de a o
lua pe Maria ca „soție”. I se cere lui Iosif din Nazaret să intre într-un
mister tulburător pentru viaţa sa, aproape zdrobitor prin măreţia sa.
Iosif este un om bun şi îşi
urmează gândurile sale: are o meserie, vrea să aibă o familie, o întâlneşte pe
Maria, se îndrăgosteşte de ea, fac planuri de căsătorie, speră să ducă o viaţă
liniştită alături de soţia şi familia sa. Dar gândul lui Dumnezeu cu el
depăşeşte gândurile sale umane. Şi Iosif trebuie să înveţe şi să accepte. Deşi este
un om drept – adică matur în credinţă, asemenea lui Abraham – Iosif nu reuşeşte
să înţeleagă ce se întâmplă cu logodnica sa care aşteaptă un copil. „Ea s-a
aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v. 18). Şi el ştie că nu el este tatăl
acestui copil. Dar o ştie pe Maria, logodnica sa, o tânără credincioasă şi el
şi-a pus încrederea într-însa. De unde acest copil?... „Ea s-a aflat
însărcinată de la Duhul Sfânt”… Şi era nedumerit… Tot datorită credinţei sale,
nu vrea să-i facă nici un rău. Se gândeşte să se retragă: să renunţe la a se
mai căsători cu ea. Şi nici nu vrea să arunce acuze în mod public asupra ei.
Evanghelia foloseşte expresia: „voia să o lase în ascuns” (v. 19). Nu vrea să o
expună dezonoarei publice... Oricum riscul era mare pentru logodnica sa: dacă
era acuzată de necinste urma să fie ucisă cu pietre la marginea satului.
Dar Dumnezeu este alături de cel
care cred, adică îşi pune toată încrederea într-însul, chiar dacă nu înţelege
prea mult. Dumnezeu care a intervenit şi a dat peste cap planurile şi gândurile
lui Iosif, intervine și acum printr-un trimis al său, pentru a-i reface viaţa.
Îi descoperă prin cuvântul său transmis de înger să nu se teamă. „Nu te teme să
o iei pe Maria, soţia ta!” (v. 20). Nu te teme! Calea ta este alta decât aceea
pe care te gândeşti să o urmezi! Nu te teme! Eu ţi-am pregătit o altă cale!
Ia-o la tine pe logodnica ta. Întră pe calea pe care ţi-am pregătit-o. Acceptă
planul meu cu tine şi cu ea. „Căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul
Sfânt!” (v. 20). Nu-ţi fă griji. Primeşte copilul pe care ţi l-am trimis. Este
Fiul lui Dumnezeu...
Şi Iosif, ajutat de cuvântul
îngerului, ajunge să înţeleagă că gândul lui Dumnezeu cu el şi cu logodnica sa
depăşeşte cu mult gândurile sale umane. Cuvântul îl luminează. Avea nevoie de
această descoperire divină. Şi nu i-a fost refuzată. Acum vede cu claritate
chiar care este sensul vieţii sale: de păzitor pentru Maria și a lui Isus. Și –
ne spune evanghelia – că „a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului” (v. 24).
Să ne rugăm cu episcopul
Tonino Bello, cel care îi spune Mariei și lui Iosif: „Maria s-a bazat total pe
atotputernicia Creatorului. Tu, Iosife, ai pariat totul pe fragilitatea unei
creaturi. Ea a avut mai multă credinţă, dar tu ai avut mai multă speranţă.
Iubirea a făcut restul, în tine şi în ea!”
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu