sâmbătă, 31 decembrie 2016

Happy New Year 2017! [Un an nou fericit 2017!]





Un an nou fericit 2017!
Buon anno 2017!
Bonne année 2017!




A mai trecut un an





muzica: Nicolae Moldoveanu
versuri: Traian Dorz
orchestrație: Sergiu Tuhutiu


http://www.facebook.com/paulaseling
http://www.paulaseling.ro

A mai trecut un an, s-a dus...
Și-n veci n-o să mai vie
Și câți creștini ne-au părăsit
Și câte suflete-au pornit
Cu el în veșnicie.

Așa trec anii după ani
Și duc cu ei la vale
Și pe bogați, și pe sărmani
Pe mame dragi, lăsând orfani
Și tot ce afla-n cale.


În anu-acesta poate treci
Și tu, iubite frate
Vezi zilele să le petreci
Căci acolo pe unde mergi
Vei fi-ntrebat de toate.


Și ce folos de-ai câștiga
Aicea lumea toata
Și sufletul ți l-ai uitat
Căci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodată.



O, Dumnezeule Ceresc
Rugamu-te fierbinte
Să fii cu noi în orice zi
Și-n anul care va veni
Să ne ajuți Părinte!


† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu [Anul Nou]


Evanghelia Luca 2,16-21: În acel timp, păstorii au plecat în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. 17 După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. 18 Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. 19 Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. 20 Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus. 21 Când s-au împlinit opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.

Omilie


La începutul anului, ne felicităm. Şi avem formule: „La mulţi ani, multă sănătate, toate dorinţele să devină realitate”. Și Biblia are formulele sale: în prima lectură, găsim una dintre cele mai frumoase binecuvântări;  este o binecuvântare pe care Dumnezeu a transmis-o poporului său: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea!” Aceasta binecuvântare se adresează poporului vechii alianțe. Se adresează și Bisericii de astăzi şi fiecăruia dintre noi. Indiferent de încercările care vor surveni în cursul anului, binecuvântarea lui Dumnezeu este oferită întotdeauna.

Fericiți suntem noi care am început noul an sărbătorind pe Maria, Maica lui Dumnezeu. Sfântul Paul ne spune că „Dumnezeu a trimis Fiul său născut din femeie”. El ne reaminteşte că Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, face parte din familia umană. Dumnezeu ne-a dat pe Fiul său pentru a ne face, în Isus, fiii săi adoptivi. Ascultând și urmându-l pe Cristos, intram într-o viața de libertate sub îndrumarea Duhului Sfânt. Și Maria este întotdeauna acolo pentru a ne invita să facem „ce ne va spune el”.

vineri, 30 decembrie 2016

Religia mea...


Sfânta Familie - de Vleighels Nicolas.

„Lumea e țara mea,
toți oamenii sunt frații mei
și a face binele este religia mea”
(Thomas Paine [1737-1899]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

joi, 29 decembrie 2016

Cinstind Crăciunul...


Adorația păstorilor  de António Balestra;
São Zacarias, Veneza.

„Voi cinsti Crăciunul în inima mea
și voi căuta să-l țin tot anul”.
(Charles Dickens [1812-1870]).

miercuri, 28 decembrie 2016

Pruncii nevinovați [28 decembrie]



„De ce te temi, Irod, la vestea că s-a născut Regele?

El nu vine să te dea la o parte pe tine,

ci să-l învingă pe diavol.

Dar tu, neînţelegând aceasta,

te tulburi şi loveşti;

pentru a-l pierde pe unul singur pe care îl cauţi,

devii cumplit de crud prin uciderea atâtor copii...

Ei încă nu ştiu să vorbească şi deja îl mărturisesc pe Cristos.

Nu sunt în stare să-şi mişte braţele pentru a lupta,

dar poartă deja în mâini ramura de palmier a victoriei”.



(Sfântul Quodvultdeus, episcop).

marți, 27 decembrie 2016

Concertul „Corului Musica sacra” al Catedralei „Sfântul Iosif” din București (24 decembrie 2016)


Concertul din Ajunul Crăciunului, susținut de „Corul Musica sacra” al Catedralei „Sfântul Iosif” din București (24 decembrie 2016). Conducerea muzicală: maestrul Marcel-Octav Costea. Catedrala Sf. Iosif.

Sfântul Ioan, apostol și evanghelist

Sfântul Ioan, apostol și evanghelist (sec. I).

„Domnul Isus l-a iubit cu predilecţie şi,
din înălţimea crucii, ca într-un testament,
l-a încredinţat ca fiu Fecioarei-mamă.
Marele dar al iubirii,
care din pescar l-a făcut discipol,
l-a ajutat să intuiască
şi să vestească cu o claritate particulară,
dincolo de orice măsură a capacităţii umane,
divinitatea necreată a Cuvântului”
(MA I, 218).



Liturgia latină spune despre Ioan:
„Tu, răpit în sublimitate,
contempli tainele cereşti
şi percepi misterele Mielului şi ale Bisericii!”.



duminică, 25 decembrie 2016

Omilie - Credinţa începe să se răspândească în lume (Crăciun - Liturghia din zori)

Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] - 
de Giordano Luca.
Credinţa începe să se răspândească în lume
(Crăciun - Liturghia aurorei)

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (25.12.2016).

Lecturi: Textele liturgice - Is 62,11-12; Tt 3,4-7; Lc 2,15-20.

După splendorile din această noapte, iată soarele răsare. Noi mergem spre lumină impresionați puternic de această noapte. Ca și păstorii oferim puțin din tot ce avem. Privim cu ochii credinței. Lăsăm să prindă această lumină, să pătrundă în lecturile sacre.

Împreună cu profetul Isaia (Is 62,11-12) ochii noștrii de credință descoperă ceea ce rămâne ascuns în copilul culcat în iesle. „Iată, Domnul a făcut să se audă până la marginile pământului! «Iată, vine mântuirea ta!»” (v. 11). Acest copil este Mântuitorul, eliberatorul. Prin el, omenirea se înnobilează: din păcătoși devin popor sfânt, din înlănțuiți devin răscumpărați de Domnul; din disprețuiți devin doriți; din părăsiți devin o cetate căutată, nepărăsită. Bucurie și sărbătoare.  

În fragmentul din Scrisoarea către Tit (Tt 3,4-7), apostolul Paul explică caracterul spontan și cu totul liber, gratuit al răscumpărării. El folosește un cuvânt care este profan, dar în gândirea sfântului Paul exprimă tot ce este mai suav, respectuos, amabil şi inefabil în misterul răscumpărării noastră: Dumnezeu iubeşte omul. Iată umanitatea [humanitas] latinilor şi filiantropia [φιλανθροπία], dărnicia grecilor. Această iubire este veşnică, întrucât etern Duhul Sfânt. Dumnezeu este invizibil. Și, iată-l că se lasă văzut în Isus Cristos: în el s-a manifestat. Este epifania [arătarea]: „S-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu […] după îndurare” (v. 4-5). Și-a manifestat bunătatea, trandrețea față de oameni eliberându-i după îndurarea sa justificându-i prin harul său. Dumnezeu s-a manifestat făcând din noi lucruri minunate. Să fim mândri că Dumnezeu ne-a înnobilat. Ne-a făcut să ne naștem din nou: „prin baia renașterii și a reînnoirii Duhului Sfânt” (v. 5).

În Evanghelia de astăzi – aceea a aurorei – sfântul Luca (Lc 2,15-20) ne prezintă vizita păstorilor la iesle și impresiile lor pioase, atitudinea lor. Este continuarea evangheliei propuse pentru noaptea Crăciunului. Luca ne conduce în acea regiunea unde cândva tânărul David păzea turma. Cu o mie de ani mai târziu în acelaşi ţinut se aflau încă păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii.

La cine trimite îngerul Domnului să ducă vestea cea bună? Cine sunt primii invitaţi ca să-l viziteze pe Isus? Păstorii, oameni simpli, ignoranţi, dispreţuiţi, care nu cunoşteau Scripturile, care nu mergeau sâmbăta la sinagogă, fiindcă trebuia să-şi păzească oile. Păstorii erau consideraţi atunci oamenii de jos, păcătoşi publici, pentru că se zicea: „trăiesc cu animalele şi ca animalele”. Însă tocmai lor le-a fost dată vestea naşterii Mântuitorului. Ei sunt primii care să-i aducă omagiu. Şi nu este exclus ca evanghelistul Luca – cercetător destoinic – să fi mers la Betleem şi să fi găsit vreun „supravieţuitor” dintre păstorii care au auzit vestea îngerilor şi au mers să se închine lui Isus (cf. Carlo Cremona, Oggi è domenica, Ed. Vaticana, Roma, 1995, p. 53). Însă erau dispreţuiţi de către „drepţii” lui Israel pentru că un păstor nu avea posibilitatea să trăiască după legea Domnului fiindcă nici nu o cunoştea. În pustiu nu aveau apă şi deci nu puteau face spălăturile rituale pe care le făcea orice evreu evlavios. Ei se aflau în noaptea Crăciunului în afara Betleemului, nu numai pentru că acolo îşi aveau turmele, ci pentru că erau excluşi din comunitate, nu aveau voie să intre în localităţi; păcătoşi fiind, i-ar fi spurcat pe ceilalţi cu simpla lor prezenţă. Se recunoşteau mici şi păcătoşi. Iar umilinţa lor i-a plăcut mai mult lui Dumnezeu.

Păstorii îi văd pe îngeri întorcându-se în cer. Acești mesageri cerești le-au frânt liniștea din acea noapte încredințându-le un semn de verificat. „Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: «Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul»!” Ar fi putut să spună: „Să rămânem aici!” Dar s-au încurajat unul pe altul: „Să mergem până la Betleem și să vedem ce e acolo!” „Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle”. Ar fi putut să fie descurajați: un copil în iesle! Și, totuși ei descoperă, văd cu ochii inimii, văd cu ochii credinței. Este minunea Crăciunului: un copil înfăşurat în scutece şi pus într-o iesle. Suntem în faţa unui drum de credinţă și se traduce în gesturi concrete: căutarea („au plecat în grabă”: v. 16a), descoperirea pruncului („au găsit copilul: v. 16b) şi  mărturia vieţii („au spus ceea ce le fusese anunţat cu privire la copil”: v. 17). Din mărturie se naşte mirarea şi credinţă celor care ascultă relatarea păstorilor („se mirau de lucrurile pe care le spuneau păstorii”: v. 18). Ei se minunau și toată lumea împreună cu ei. Credinţa începe să se răspândească glorificându-l pe Dumnezeu. După primirea vestei bune urmează ascultarea credinţei. În câteva cuvinte – simplicitatea extremă a credinței: credem anunțului, vedem, experimentăm, povestim, relatăm, transmitem glorificând pe Dumnezeu.

Evanghelia spune că cerul se coboară pe pământ și se face părtaș de sărăcia oamenilor. Păstorii se bucură: ei cei neglijaţi şi marginalizaţi de întreaga societate; ei au fost luaţi în seamă de Dumnezeu; li s-a oferit posibilitatea să constate că viaţa are un sens: duce spre lumină, bucurie şi pace. Cu toate acestea Dumnezeu i-a ales tocmai pe ei ca cei dintâi destinatari ai vestei minunate.

Există o frumoasă povestire care spune că în noaptea Crăciunului, la grota din Betleem, o dată cu păstorii s-a prezentat şi Adam. A aşteptat deoparte, ruşinat, până când păstorii au pus darurile lor la picioarele nou-născutului. Apoi, când i-a venit rândul, s-a apropiat şi el tăcut, s-a aplecat peste iesle şi a sărutat picioarele copilului. A scos dintr-o desagă darul său: un fruct pe care i l-a oferit cu mâinile tremurânde copilului care plângea. Era mărul din pomul binelui şi al răului, din care muşcase pierzând Paradisul. „Te rog să-l primeşti”, i-a zis Adam, „nu am ce să-ţi ofer altceva decât păcatul meu!” Atunci, Maria a luat mărul din mâna lui Adam şi l-a aşezat la picioarele copilului. În acea noapte s-a născut omul nou iertat de Dumnezeu. Iar Adam a zâmbit fericit.

Să-l primim pe Isus cu toată credința, mulţumindu-i printre lacrimi de bucurie pentru darul mântuirii.

Crăciun fericit și sărbători cu bine!



[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].