Sfânta Treime (B): Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii



Preasfânta Treime



Liturgia bisericii din această primă duminică după Rusalii celebrează sărbătoarea Preasfintei Treimi. Şi nu este întâmplătoare punerea în relaţie a Bisericii care face primii paşi în ziua de Rusalii cu misterul Sfintei Treimi. Ucenicii, după ce l-au primit pe Duhul Sfânt, ies dintre zidurile strâmte şi închise ale casei în care se aflau „de frică” şi încep să vestească Evanghelia şi să boteze primii convertiţi la credinţă. Ascultau astfel de ceea ce le-a poruncit Isus înainte de înălţare: „Mergeţi aşadar şi învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt” (Mt 28,19). În ziua de Rusalii confuzia limbilor şi divizarea neamului omenesc simbolizate de Babel (Gen 11,1-9), sunt învinse de predicarea evangheliei care, fără a distruge diferenţele de limbaj, unifică popoarele pământului în unica familie a lui Dumnezeu.

În sărbătoarea Sfintei Treimi Dumnezeu dă jos vălul care acoperă misterul său, rupe tăcerea cu privire la viaţa sa (cuvântul grec mysterion înseamnă tocmai tăcere) şi ne face să cunoaştem adevărul despre lumea făcută după chipul şi asemănarea sa. Scripturile subliniază în fiecare pagină necunoaşterea misterului lui Dumnezeu. El locuieşte într-o lumină de netrecut pe care „omul nu o poate vedea şi să rămână în viaţă”. Dumnezeu rupe tăcerea – şi el singur putea să facă aceasta – ca să se descopere oamenilor în cadrul istoriei „cu dovezi, semne, minuni şi lupte, cu mână puternică şi braţ întins”, aşa cum spune lectura de astăzi luată din primul dintre cele trei discursuri solemne ale lui Moise în Deuteronom. Şi nu ajunge. Dumnezeu, după ce „a vorbit în timpuri străvechi de multe ori şi în diferite moduri părinţilor prin profeţi, în cele din urmă, în aceste zile, ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Ev 1,1-2), adaugă Scrisoarea către Evrei. Iar în ziua de Rusalii, Domnul Dumnezeu a revărsat din cer asupra ucenicilor pe Duhul Sfânt ca să fie el – aşa cum spunea Isus – cel care să-i conducă la adevărul întreg.

Sfântul Iustin, martir

Filozof creştin şi creştin filozof, cum este pe drept cuvânt definit, Iustin - născut la Flavia Neapolis, în Samaria (Palestina), la începutul secolului al II-lea (cel mai probabil în anul 100) - aparţine acelui şir de gânditori care, în orice perioadă a istoriei Bisericii, au încercat o sinteză între înţelepciunea provizorie umană şi afirmaţiile inalterabile ale revelaţiei creştine. Itinerarul convertirii la Cristos trece prin experienţa stoică, pitagoreică, aristotelică şi neoplatonică. De aici, setea vitală şi providenţială de adevărul integral al creştinismului.

 

Povesteşte el însuşi, că, insatisfăcut de răspunsurile avute de la diferite filozofii, s-a retras într-un loc pustiu, pe ţărmul mării, pentru a medita şi că un bătrân, căruia i-a mărturisit dezamăgirea sa, i-a răspuns că nici o filozofie nu poate satisface spiritul uman, deoarece raţiunea de una singură este incapabilă să garanteze posedarea deplină a adevărului fără un ajutor divin.

Lupta cu marasmul şi cu moartea

Christos Yannaras s-a născut în 1935 la Atena. A studiat teologia şi filozofia la Atena, Bonn şi Paris, iar disertatia de doctorat şi-a sustinut-o la Facultatea de Litere din Paris (Sorbona) şi la Facultatea de Teologie a Universitatii din Tesalonic. Este membru al Academiei Internationale de Ştiinte Religioase şi membru în comitetul director al revistea Concilium. Pâna în anul 2005 a fost profesor la Institutul de Ştiinte Politice din Atena si la Universitatea de Ştiinte Sociale şi Politice Panteon din Atena.

                                     ***

Setea de nou care există în noi, setea de originalitate, este o sete de viaţă. Viaţa se hrăneşte cu schimbare. Moartea are drept caracteristică înţepenirea şi stagnarea, în viaţa totală a lumii schimbarea e o lege ce nu poate fi încălcată. Elementele vieţii acestei lumi servesc inevitabil legea schimbării. Timpul e o înlănţuire neîntreruptă de transformări; viaţa biologică e o varietate de neconceput a succesiunii. Fiecare unitate biologică are un caracter de unicitate, e irepetabilă. Lipsa limitelor în succesiunea schimbărilor din întreaga viaţă a lumii dă sensului de nou dimensiuni metafizice.

Sfânta Ioana d'Arc, fecioară

 Sfânta Ioana d’Arc (1876)
de Eugene Thirion,
Chatou, Church Our-Lady

O adolescentă din Domremy, Ioana d'Arc, de treisprezece ani, în timp ce se ruga în biserica din satul său, a auzit voci misterioase care o invitau să elibereze Franţa, dominată în mare parte de englezi. După patru ani guvernatorul provinciei, căruia Ioana d'Arc îi vorbise despre ceea ce se întâmplase, a făcut ca ea să fie însoţită de către Delfin la Chinon. Vorbind cu viitorul rege Carol, ea i-a arătat că ştie lucruri foarte secrete, pe care numai cerul i le-a putut revela. Delfinul, mai întâi neîncrezător, a ajuns să fie convins că tânăra a fost trimisă de Dumnezeu şi i-a încredinţat comanda trupelor care asediau Orleans şi, în scurt timp, au recucerit aproape tot teritoriul francez. La Reims, Delfinul a fost încoronat ca rege al Franţei, dar, gelos din cauza popularităţii Ioanei, a încheiat un armistiţiu cu englezii. Tânăra, convinsă că acest armistiţiu ar anula eforturile şi victoriile armatei sale, nemulţumită, a reluat lupta cu puţinii soldaţi rămaşi alături de ea. Într-o ambuscadă ea cade în mâinile contelui de Luxemburg, care a predat-o englezilor în schimbul unei răscumpărări demne de un rege. Acum trebuia demonstrat în mod juridic că Ioana era o vrăjitoare, pentru a-l putea declara pe Carol al VII-lea uzurpator, întrucât a devenit rege în urma "diabolicelor uneltiri ale unei eretice". Numai judecătorii bisericeşti aveau autoritatea de a începe acest proces. Episcopul Cauchon s-a prestat la această intrigă politică. Ilegalităţile procesului au fost atât de mari, încât Ioana d'Arc i-a refuzat legitimitatea şi a apelat la papa.

 

Eroica fată, închisă împotriva oricărei legi bisericeşti într-o închisoare militară, nu a putut face ca vocea sa să ajungă la Roma, iar duşmanii săi au triumfat şi au condamnat-o la arderea pe rug. Atrocele supliciu a avut loc la Rouen la 30 mai 1431. Ioana avea 19 ani. Actele procesului au fost supuse revizuirii între 1450 şi 1456, şi prin absolvirea inculpatei a început o irezistibilă răspândire a cinstirii curajoasei Ioana d'Arc, de o credinţă pură şi de o iubire autentică faţă de dreptate şi de adevăr, dusă până la jertfa supremă. În anul 1920 papa Benedict al XV-lea o ridica la cinstea altarelor.

 

Dintre toate istoriile sfinţilor, cea a sfintei Ioana d'Arc este, fără îndoială, printre cele mai extraordinare şi incredibile: o fată, ţărancă şi incultă, în fruntea unei armate învinge o armată pregătită, cucereşte bastioane, încoronează un rege şi sfârşeşte pe rug, totul în curs de doi ani; evenimente legate de istoria unei întregi naţiuni, colorate cu puternice nuanţe în acelaşi timp patriotice şi mistice. (M. Sgarbossa, L. Giovannini, Sfântul zilei, Paoline, 1978; trad. pr. I.Agiurgioaei).

Gândul zilei

"O, tu, Isus, umil şi blând copil din Ieslea sfântă,

pentru ce te-ai temut în grădina Ghetsemani?

Oare Îngerul păzitor nu ţi-a înfăţişat imaginea consolatoare

a viitorilor sprijinitori ai tronului tău?

De ce să tremuri şi să te-nfiori, o, tu, Izbăvitorule?"        

(Leon Bloy, Prietenii lui Iov).

Gândul zilei

„Ceea ce văd înainte de toate în om este nefericirea sa.

Nefericirea omului este minunăţia universului”

(G. Bernanos, I grandi cimiteri, 258).

Ziua de Rusalii

Azi e ziua de Rusalii

Când toţi ucenici tăi

Se rugau toţi împreuna

Şi slăveau numele tău.

Aşteptau în rugăciune

Doamne ce tu le-ai promis

Când o mare bucurie

Inimile le-a cuprins.

Se auzi deodată-n casa

Ca un vâjâit de vânt

Ca un sunet şi-o putere

Ce venea din cerul sfânt.

Nişte limbi cum este focul

Se răspândeau printre ei

Se lăsară câte una

Pe fiecare dintre ei.

Şi toţi s-au umplut deodată

De darul Duhului Sfânt

Şi-ncepură să vorbească

Cum le dădea Duhul Sfânt.

Toţi cei ce erau de faţă

Nu încetau a se mira

Doamne ce minune mare

Li s-a putut întampla.

Căci toţi care ascultară

În limba lor auzeau

Şi erau uimiţi mereu

Ce le-a făcut Dumnezeu.

Azi si noi, Doamne, aici

Aşteptăm la fel ca ei;

Ne rugam în a ta casa,

Şi slăvim numele tău.

Aşteptăm cu nerabdare

Roua Duhului cel Sfânt

Să-l reverşi în adunare

Ca atuncea Doamne Sfânt.

Să-ţi mulţumim fiecare

Pentru bunatatea ta

Şi pentru aceea bucurie

Ce numai tu o poţi da. Amin.

(Autor: Elena Faragau)