Sfânta Ioana d'Arc, fecioară

 Sfânta Ioana d’Arc (1876)
de Eugene Thirion,
Chatou, Church Our-Lady

O adolescentă din Domremy, Ioana d'Arc, de treisprezece ani, în timp ce se ruga în biserica din satul său, a auzit voci misterioase care o invitau să elibereze Franţa, dominată în mare parte de englezi. După patru ani guvernatorul provinciei, căruia Ioana d'Arc îi vorbise despre ceea ce se întâmplase, a făcut ca ea să fie însoţită de către Delfin la Chinon. Vorbind cu viitorul rege Carol, ea i-a arătat că ştie lucruri foarte secrete, pe care numai cerul i le-a putut revela. Delfinul, mai întâi neîncrezător, a ajuns să fie convins că tânăra a fost trimisă de Dumnezeu şi i-a încredinţat comanda trupelor care asediau Orleans şi, în scurt timp, au recucerit aproape tot teritoriul francez. La Reims, Delfinul a fost încoronat ca rege al Franţei, dar, gelos din cauza popularităţii Ioanei, a încheiat un armistiţiu cu englezii. Tânăra, convinsă că acest armistiţiu ar anula eforturile şi victoriile armatei sale, nemulţumită, a reluat lupta cu puţinii soldaţi rămaşi alături de ea. Într-o ambuscadă ea cade în mâinile contelui de Luxemburg, care a predat-o englezilor în schimbul unei răscumpărări demne de un rege. Acum trebuia demonstrat în mod juridic că Ioana era o vrăjitoare, pentru a-l putea declara pe Carol al VII-lea uzurpator, întrucât a devenit rege în urma "diabolicelor uneltiri ale unei eretice". Numai judecătorii bisericeşti aveau autoritatea de a începe acest proces. Episcopul Cauchon s-a prestat la această intrigă politică. Ilegalităţile procesului au fost atât de mari, încât Ioana d'Arc i-a refuzat legitimitatea şi a apelat la papa.

 

Eroica fată, închisă împotriva oricărei legi bisericeşti într-o închisoare militară, nu a putut face ca vocea sa să ajungă la Roma, iar duşmanii săi au triumfat şi au condamnat-o la arderea pe rug. Atrocele supliciu a avut loc la Rouen la 30 mai 1431. Ioana avea 19 ani. Actele procesului au fost supuse revizuirii între 1450 şi 1456, şi prin absolvirea inculpatei a început o irezistibilă răspândire a cinstirii curajoasei Ioana d'Arc, de o credinţă pură şi de o iubire autentică faţă de dreptate şi de adevăr, dusă până la jertfa supremă. În anul 1920 papa Benedict al XV-lea o ridica la cinstea altarelor.

 

Dintre toate istoriile sfinţilor, cea a sfintei Ioana d'Arc este, fără îndoială, printre cele mai extraordinare şi incredibile: o fată, ţărancă şi incultă, în fruntea unei armate învinge o armată pregătită, cucereşte bastioane, încoronează un rege şi sfârşeşte pe rug, totul în curs de doi ani; evenimente legate de istoria unei întregi naţiuni, colorate cu puternice nuanţe în acelaşi timp patriotice şi mistice. (M. Sgarbossa, L. Giovannini, Sfântul zilei, Paoline, 1978; trad. pr. I.Agiurgioaei).