† Duminica a 26-a de peste an [C]: Să nu-l uităm pe „Lazăr”… (29 septembrie 2019)

Să nu-l uităm pe „Lazăr”…

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (29 septembrie 2019)     

Lecturi: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică ne invită încă o dată să reflectăm asupra folosirii bogățiilor.

Prima lectură biblică este luată din profetul Amos (Am 6,1.4-7). E un iudeu din Teoca, nu departe de Betleem, la 18 km la sud de Ierusalim, la marginea pustiului lui Iuda. Trimis de Dumnezeu de la agricultură [culegător de sicomori] și crescutul oilor să meargă și să locuiască în Regatul de Nord, scufundat în necredință  [se închina la vițelul de aur în sanctuarul din Betel sau din Samaria]. Este trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu pe la anului 760 înainte de Cristos. După comercianții din duminica trecută, acum profetul deschide focul asupra bogaților și puternicilor țării care se îndoapă și nu le pasă de cei săraci și de destinul națiunii. Amos se gândește la Ierusalim: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” (v. 1). Condamnă în cuvinte foarte aspre nedreptatea socială a bogaților și din Iudeea și din Samaria, capitala Regatului de Nord. Dar luxul și nepăsarea sunt prezentate ca prevestire care atrag pedeapsa. „Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei […]; beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif. De aceea, vor fi deportaţi în fruntea deportaţilor şi va înceta ospăţul celor care stau întinşi” (v. 4. 6-7). „Zdrobirea lui Iosif”, adică situația disperată și tragică a țării, prăbușirea politică, socială și religioasă. Nu au ascultat de îndemnul profetului. Nu-și dau seama că distrug o întreagă națiune. Viitorul lor este exilul. Peste puțini ani, armatele asiriene ale lui Sargon al II-lea (722-705 î.C.) au distrus Samaria (722 î.C.) – sfârșitul Regatului de Nord – și i-au dus pe locuitorii în lagărele din Babilon. Este pătura cea mai înstărită a populaţiei, în frunte cu bogaţii care îşi trăiau viaţa în petreceri. Merg în exil înaintea tuturor; deportați, vor înceta ospețele și orgiile lor.

Sfântul Pio da Pietrelcina (1887-1968), preot [23 septembrie]

Sfântul padre Pio.

Oare nu „mândria crucii” străluceşte cel mai mult în Padre Pio? Cât de actuală este spiritualitatea crucii, trăită de umilul capucin din Pietrelcina! Timpul nostru trebuie să redescopere valoarea ei, pentru a-şi deschide inima spre speranţă. In toată existenţa lui, el a căutat întotdeauna o mai mare conformare cu Cel Răstignit, având conştiinţa că a fost chemat să colaboreze în chip special la opera răscumpărării. Fără această referinţă constantă la cruce, nu s-ar putea înţelege sfinţenia lui [1]. 

Divinul Constructor îşi pregăteşte pietrele cu care să construiască edificiul etern, caută să pregătească pietrele cu care are de gând să construiască edificiul etern printr-o purificare mântuitoare şi atentă, prin lovituri repetate de daltă, aşa încât preablânda noastră mamă, sfânta Biserică Catolică, să cânte imnul oficiului sfinţirii Bisericii [2].

Francesco Forgione [3] s-a născut la Pietrelcina, provincia Benevento, la 25 mai 1887. La 22 ianuarie 1903, la 16 ani, a intrat în convent şi, ca franciscan capucin, îşi ia numele de fratele Pius de Pietrelcina. A devenit preot şapte ani mai târziu, pe data de 10 august 1910. În 1916, superiorii s-au gândit să-l mute la „San Giovanni Rotondo”, pe Muntele Gargano, şi aici, în Conventul „Santa Maria delle Grazie”, a început pentru părintele Pius o extraordinară aventură de taumaturg şi de apostol al confesionalului. La 20 septembrie 1918, capucinul a primit stigmatele pătimirii lui Cristos, care vor rămâne deschise, dureroase şi sângerânde pentru cincizeci de ani. A murit la 23 septembrie 1968, la vârsta de 81 de ani. A fost declarat venerabil în 1997, beatificat în 1999 şi canonizat în 2002.