Să nu-l uităm pe „Lazăr”…
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (29 septembrie 2019)
Lecturi: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi
Omilie
Liturgia Cuvântului din această
duminică ne invită încă o dată să reflectăm asupra folosirii bogățiilor.
Prima lectură biblică este luată din profetul Amos (Am 6,1.4-7). E un iudeu din Teoca, nu departe de Betleem, la 18 km la sud de Ierusalim, la marginea pustiului lui Iuda. Trimis de Dumnezeu de la agricultură [culegător de sicomori] și crescutul oilor să meargă și să locuiască în Regatul de Nord, scufundat în necredință [se închina la vițelul de aur în sanctuarul din Betel sau din Samaria]. Este trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu pe la anului 760 înainte de Cristos. După comercianții din duminica trecută, acum profetul deschide focul asupra bogaților și puternicilor țării care se îndoapă și nu le pasă de cei săraci și de destinul națiunii. Amos se gândește la Ierusalim: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” (v. 1). Condamnă în cuvinte foarte aspre nedreptatea socială a bogaților și din Iudeea și din Samaria, capitala Regatului de Nord. Dar luxul și nepăsarea sunt prezentate ca prevestire care atrag pedeapsa. „Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei […]; beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif. De aceea, vor fi deportaţi în fruntea deportaţilor şi va înceta ospăţul celor care stau întinşi” (v. 4. 6-7). „Zdrobirea lui Iosif”, adică situația disperată și tragică a țării, prăbușirea politică, socială și religioasă. Nu au ascultat de îndemnul profetului. Nu-și dau seama că distrug o întreagă națiune. Viitorul lor este exilul. Peste puțini ani, armatele asiriene ale lui Sargon al II-lea (722-705 î.C.) au distrus Samaria (722 î.C.) – sfârșitul Regatului de Nord – și i-au dus pe locuitorii în lagărele din Babilon. Este pătura cea mai înstărită a populaţiei, în frunte cu bogaţii care îşi trăiau viaţa în petreceri. Merg în exil înaintea tuturor; deportați, vor înceta ospețele și orgiile lor.
Prima lectură biblică este luată din profetul Amos (Am 6,1.4-7). E un iudeu din Teoca, nu departe de Betleem, la 18 km la sud de Ierusalim, la marginea pustiului lui Iuda. Trimis de Dumnezeu de la agricultură [culegător de sicomori] și crescutul oilor să meargă și să locuiască în Regatul de Nord, scufundat în necredință [se închina la vițelul de aur în sanctuarul din Betel sau din Samaria]. Este trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu pe la anului 760 înainte de Cristos. După comercianții din duminica trecută, acum profetul deschide focul asupra bogaților și puternicilor țării care se îndoapă și nu le pasă de cei săraci și de destinul națiunii. Amos se gândește la Ierusalim: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” (v. 1). Condamnă în cuvinte foarte aspre nedreptatea socială a bogaților și din Iudeea și din Samaria, capitala Regatului de Nord. Dar luxul și nepăsarea sunt prezentate ca prevestire care atrag pedeapsa. „Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei […]; beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif. De aceea, vor fi deportaţi în fruntea deportaţilor şi va înceta ospăţul celor care stau întinşi” (v. 4. 6-7). „Zdrobirea lui Iosif”, adică situația disperată și tragică a țării, prăbușirea politică, socială și religioasă. Nu au ascultat de îndemnul profetului. Nu-și dau seama că distrug o întreagă națiune. Viitorul lor este exilul. Peste puțini ani, armatele asiriene ale lui Sargon al II-lea (722-705 î.C.) au distrus Samaria (722 î.C.) – sfârșitul Regatului de Nord – și i-au dus pe locuitorii în lagărele din Babilon. Este pătura cea mai înstărită a populaţiei, în frunte cu bogaţii care îşi trăiau viaţa în petreceri. Merg în exil înaintea tuturor; deportați, vor înceta ospețele și orgiile lor.
Ce le reproșează profetul? Că au
uitat de Domnul şi dreptatea lui. Aceasta uitare dă naștere la o irosire a
bogățiilor ţării în folosul unei bande în detrimentul ţăranilor şi meşteşugarilor.
Dacă Amos ar reveni astăzi, imaginați-vă ce ar putea spune: ar denunța risipa din
societatea noastre. Când ştim că unul la sută dintre locuitorii planetei posedă
patruzeci și opt la sută din patrimoniul mondial este intolerabil…
În lectura a doua din Scrisoarea către Timotei (1Tim 6,11-16), sfântul Paul ne spune că vom fi judecaţi după acţiunile noastre, după „dreptate”. Apostolul recomandă ucenicului său Timotei – acum episcop de Efes: „luptă lupta cea bună a credinţei” (v. 12). În greacă luptă [agönizomai] indică activitatea sportivă, foarte cunoscută în Orient. La Efes, unde este Timotei ca episcop, aveau loc jocuri sportive [efesiadele] organizate din patru în patru ani. Concurenții aveau nevoie de un antremanent special sub conducerea antrenorului [gymnasiarchos]. Mare preocupare era forma fizică. În comunitatea creștină din Efes era „antrenată” de Timotei în evlavie. Fidelitatea lui față de credință este arhicunoscută. „Tu, om al lui Dumnezeu […] urmează dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea!” (v. 11). „Omul lui Dumnezeu” îi spune apostolul lui Timotei: poate că e de înțeles în sensul că este un colaborator, un om în serviciul lui Dumnezeu, un instrument în mâinile sale. Da, ne invită să „păzim porunca” Domnului (v. 14), aceea de a trăi în „dreptate” (în greacă dikaiosyne). Nu se înțelege dreptate divină în sensul paulin (după Romani și Galateni), dar viața dreaptă, corectă, care este indicată de Dumnezeu; cu „evlavie” se referă la existența creștină practică. Discipolii sunt chemaţi să lupte „lupta cea bună” şi „să cucerească viaţa veşnică”. Împărăția Domnului va veni deja în această luptă.
Evanghelie după Luca (Lc 16,19-31), auzim cum Isus ne spune o parabolă – a bogatul și Lazăr cel sărac – destinată să ne facă să reflectăm. Este denunţarea nedreptății. Există astăzi mii de oameni bogaţi care poartă veșminte luxoase şi fac petreceri cu mare fast în fiecare zi. Dar la uşa lor se află milioane de „Lazăr” care ar vrea să se sature cu ceea ce cade de la masa bogatului. Cum să nu te gândești la toți acești oameni!
Ceea ce ne cere Isus tuturor nu este să renunţăm la bogăţie, ca şi cum folosirea lor ar fi rea. Nu înseamnă că bogăţia este un lucru rău. Ceea ce Cristos ne cere este să le folosim în aşa fel încât să nu uităm de dreptul celor săraci de a avea necesarul. Păcatul bogatului nu este de a fi bogat. Isus le-a reproșat că nu vedeau săracii. Sunt prea ocupați de a se îmbogăți. Nu vor să piardă timpul cu cei săraci. Problema bogatului este aceea că nu vede mai departe decât „zidul” fiinţei sale: îmbrăcat frumos, cu purpură, masă îmbelşugată, şi nu numai astăzi, ci continuu. Deşi lângă uşa era Lazăr. Vedeţi? Bogatul nu are nume, căci nici bogăţia nu are un nume. Săracul are nume: este Lazăr ce înseamnă în ebraică „Dumnezeu ajută”; cel care e asistat de Dumnezeu întrucât nu are nimic. Indică atitudinea acestui om înaintea vieții și a chinurilor care le suportă suferind, dar nu-și pierde încrederea în Dumnezeu și pune totul, chiar și dorința sa după dreptate în mâinile Domnului. Este figura „săracului” [în ebraică anawim]. Isus declară în Luca că sunt fericiți întrucât sunt posesorii împărăției lui Dumnezeu: „Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este împărăția lui Dumnezeu” (Lc 6,20).
Aici este problema noastră: a vedea numai bogăţia – numai munca, preocupările noastre… fără a-i vedea pe ceilalţi şi necesităţile lor. Iar atunci când te opreşti la avuție, rişti să nu mai vezi nimic altceva şi pe nimeni, în afară de ceea ce ai şi să te bucuri de ceea ce ai numai tu, şi ajungi să crezi că nu trebuie să mori. Te simţi bine aici, tu nu mai ai nevoie de veşnicie. Uiţi esenţialul. Bogatul din parabolă nu este numai egoist: este un om care atribuie bogăţiei atributele care aparţin numai lui Dumnezeu. Şi iată finalul: moare… este înmormântat… nu mai are bogăţii… nu mai are nimic. Nu-l are nici pe Dumnezeu: aici în viaţa pământească nu a avut nevoie de el, şi nu l-a interesat problema religioasă. N-a ştiut să aleagă… şi nici la moarte nu știe să aleagă: n-are cum să-l aleagă acum pe Dumnezeu… Și a mers în iad. Bogatul nu a fost condamnat pentru că a fost violent, nici asupritor, dar simplu pentru că trăiește ca bogat, ignorându-l pe cel sărac. Păcatul bogatului este că nu-i vede pe cei săraci!
În lectura a doua din Scrisoarea către Timotei (1Tim 6,11-16), sfântul Paul ne spune că vom fi judecaţi după acţiunile noastre, după „dreptate”. Apostolul recomandă ucenicului său Timotei – acum episcop de Efes: „luptă lupta cea bună a credinţei” (v. 12). În greacă luptă [agönizomai] indică activitatea sportivă, foarte cunoscută în Orient. La Efes, unde este Timotei ca episcop, aveau loc jocuri sportive [efesiadele] organizate din patru în patru ani. Concurenții aveau nevoie de un antremanent special sub conducerea antrenorului [gymnasiarchos]. Mare preocupare era forma fizică. În comunitatea creștină din Efes era „antrenată” de Timotei în evlavie. Fidelitatea lui față de credință este arhicunoscută. „Tu, om al lui Dumnezeu […] urmează dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea!” (v. 11). „Omul lui Dumnezeu” îi spune apostolul lui Timotei: poate că e de înțeles în sensul că este un colaborator, un om în serviciul lui Dumnezeu, un instrument în mâinile sale. Da, ne invită să „păzim porunca” Domnului (v. 14), aceea de a trăi în „dreptate” (în greacă dikaiosyne). Nu se înțelege dreptate divină în sensul paulin (după Romani și Galateni), dar viața dreaptă, corectă, care este indicată de Dumnezeu; cu „evlavie” se referă la existența creștină practică. Discipolii sunt chemaţi să lupte „lupta cea bună” şi „să cucerească viaţa veşnică”. Împărăția Domnului va veni deja în această luptă.
Evanghelie după Luca (Lc 16,19-31), auzim cum Isus ne spune o parabolă – a bogatul și Lazăr cel sărac – destinată să ne facă să reflectăm. Este denunţarea nedreptății. Există astăzi mii de oameni bogaţi care poartă veșminte luxoase şi fac petreceri cu mare fast în fiecare zi. Dar la uşa lor se află milioane de „Lazăr” care ar vrea să se sature cu ceea ce cade de la masa bogatului. Cum să nu te gândești la toți acești oameni!
Ceea ce ne cere Isus tuturor nu este să renunţăm la bogăţie, ca şi cum folosirea lor ar fi rea. Nu înseamnă că bogăţia este un lucru rău. Ceea ce Cristos ne cere este să le folosim în aşa fel încât să nu uităm de dreptul celor săraci de a avea necesarul. Păcatul bogatului nu este de a fi bogat. Isus le-a reproșat că nu vedeau săracii. Sunt prea ocupați de a se îmbogăți. Nu vor să piardă timpul cu cei săraci. Problema bogatului este aceea că nu vede mai departe decât „zidul” fiinţei sale: îmbrăcat frumos, cu purpură, masă îmbelşugată, şi nu numai astăzi, ci continuu. Deşi lângă uşa era Lazăr. Vedeţi? Bogatul nu are nume, căci nici bogăţia nu are un nume. Săracul are nume: este Lazăr ce înseamnă în ebraică „Dumnezeu ajută”; cel care e asistat de Dumnezeu întrucât nu are nimic. Indică atitudinea acestui om înaintea vieții și a chinurilor care le suportă suferind, dar nu-și pierde încrederea în Dumnezeu și pune totul, chiar și dorința sa după dreptate în mâinile Domnului. Este figura „săracului” [în ebraică anawim]. Isus declară în Luca că sunt fericiți întrucât sunt posesorii împărăției lui Dumnezeu: „Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este împărăția lui Dumnezeu” (Lc 6,20).
Aici este problema noastră: a vedea numai bogăţia – numai munca, preocupările noastre… fără a-i vedea pe ceilalţi şi necesităţile lor. Iar atunci când te opreşti la avuție, rişti să nu mai vezi nimic altceva şi pe nimeni, în afară de ceea ce ai şi să te bucuri de ceea ce ai numai tu, şi ajungi să crezi că nu trebuie să mori. Te simţi bine aici, tu nu mai ai nevoie de veşnicie. Uiţi esenţialul. Bogatul din parabolă nu este numai egoist: este un om care atribuie bogăţiei atributele care aparţin numai lui Dumnezeu. Şi iată finalul: moare… este înmormântat… nu mai are bogăţii… nu mai are nimic. Nu-l are nici pe Dumnezeu: aici în viaţa pământească nu a avut nevoie de el, şi nu l-a interesat problema religioasă. N-a ştiut să aleagă… şi nici la moarte nu știe să aleagă: n-are cum să-l aleagă acum pe Dumnezeu… Și a mers în iad. Bogatul nu a fost condamnat pentru că a fost violent, nici asupritor, dar simplu pentru că trăiește ca bogat, ignorându-l pe cel sărac. Păcatul bogatului este că nu-i vede pe cei săraci!
Un om moare şi ajunge în faţa scaunului de judecată al
lui Dumnezeu. Judecătorul divin răsfoieşte Cartea Vieţii şi nu găseşte numele
omului. Îl anunţă atunci că locul lui este în iad. Bărbatul protestează: „Dar
ce am făcut eu? Nu am făcut nimic!” „Întocmai”, îi răspunde Dumnezeu, „de aceea
vei merge în iad!”
Cum putem să evităm şi noi această soartă finală? Prin convertire. Evreii din timpul lui Isus când auzeau de convertire se gândeau să se întoarcă şi să respecte Legea lui Moise şi predica profeţilor. Nouă, această invitaţie la convertire ne este adresată în mod continuu de Biserică: înseamnă întoarcerea inimii spre Cristos. Atunci se naşte o viaţă umană liberă, liberă chiar de folosirea egoistă a bogăţiilor.
Noi încercăm să fim ai lui Dumnezeu, să tindem spre dreptate, credință, caritate, răbdare, blândețe. Și să nu-l uităm pe Lazăr…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu