† Duminica a 16-a de peste an (A): Un Dumnezeu mult răbdător [23 iulie 2017]

Un Dumnezeu mult răbdător

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (23 iulie 2017)

Lecturi: Înţelepciunii 12,13.16-19; Romani 8,26-27; Evanghelia Matei 13,24-43.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică ne invită să descoperim adevărata față a lui Dumnezeu: Domnul este mult răbdător.  

Mesajul primei lecturi luată din Cartea Înțelepciunii (Înţ 12,13.16-19) este că Dumnezeu este mult mai uman decât omul. „Tu […] ne judeci cu blândeţe şi ne conduci cu multă îngăduinţă!” (v. 18). La imaginea unui Dumnezeu răzbunător care condamnă fără mila pe toţi duşmanii poporului său i se substituie un Dumnezeu răbdător. Domnul se arată îngăduitor față de toți oamenii arătându-și extraordinara răbdare. Marea sa dorinţă e că păcătosul să se întoarcă şi să trăiască. Lasă tuturor această posibilitate. „Politica” lui Dumnezeu trebuie să devină un simbol și o normă pentru cel credincios: Domnul ne învață că numai pe calea iubirii răbdătoare și milostive (v. 19) este salvarea. Un optimism în privința tuturor oamenilor…. Să-i cerem Domnul puțină omenie, adică purtare blândă și înțelegătoare. Să învăţăm a vedea lumea așa cum el o vede, cu o privire plină de iubire.

În a doua lectură (Rom 8,26-27), sfântul Paul ne invită să ne îndreptăm spre Dumnezeul nostru care intervine pentru a ne dărui pe Duhul Sfânt. La gemătul creației și al nostru se adaugă cel al Duhului, care dă viață (v. 2) și face din noi fii ai lui Dumnezeu (vv. 14-17). În tensiunea aceasta, ajutorul nostru vine de la Duhul Domnului pentru incapacitatea noastră de rugăciune. „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune” (v. 26). Rugăciunea noastră este marcată de neputință. Paul se gândește la distracțiile și uscăciunea noastră, mai mult la incapacitatea noastră de al atinge pe Dumnezeu. Mulţi gândesc că îl influențează pe Dumnezeu prin formulele lor de rugăciune… Dar Dumnezeu este cu totul altfel! Domnul este pentru noi inaccesibil! Atunci nu trebuie să disperăm? Nu. Suntem oameni dar Duhul Sfânt, care locuiește în inimile noastre, intervine pentru noi „cu suspine negrăite” și dorința noastră este purtată înaintea Tatălui cu nespusă intensitate. Spiritul, care este în noi prin botez (Rom 5,5), ne ajută să formulăm rugăciunea noastră adevărată conform cu planul lui Dumnezeu. Cu el, devenim capabili de a ne deschide la iubirea Tatălui şi să răspundem voinței sale de iubire.

Acesta este mesajul pe care îl găsim în Evanghelie de astăzi (Mt 13,24-43), din parabola grâului şi neghinei: un Dumnezeu care este răbdător.

Omul care a semănat sămânţa bună este Dumnezeu. Nu uităm ceea ce a spus în prima relatare a creaţiei: „Și Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și, iată, erau foarte bune” (Gen 1,31). Trebuie să spunem și s-o repetăm: Dumnezeu ne dă grâu bun. „Dar pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină prin grâu şi a plecat” (v. 25). Problema este că, în loc de a „veghea” grâul, dormim. Diavolul nu doarme. El stă la pândă pentru a semăna neghină. În limba greacă, neghina se traduce cu „zizanie”, adică tulburare, discordie, încăierare, calomnie. Este tot ce e contrar comuniunii. Și noi ne instalăm în rutină. Când ne trezim, ne dăm seama că există zâzanie peste tot. Uităm de Domnul şi de Evanghelia sa. Nu degeaba spune Isus să veghem şi să ne rugăm pentru a nu ceda ispitei…

Atunci când ajunge să rodească, iată că apare amestecat cu grâul şi neghina. Neghina când e mică se confundă cu grâul, deoarece firele lor verzi sunt foarte asemănătoare grâului. Deși, a crescut neobservată, este amestecată prin grâu. Atunci câţiva servitori zeloşi se oferă să îndepărteze neghina. Este nerăbdarea slujitorilor… Dar stăpânul se opune: „Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeţi o dată cu ea şi grâul. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş” (vv. 29-30). Abia atunci va da poruncă să despartă grâul de neghină, adunând grâul în hambar şi aruncând în foc neghina; abia atunci şi numai el, Domnul, va face această separare; nu înainte şi nu noi, slujitorii săi… Uimirea ascultătorului stă în faptul că acum neghina nu trebuie smulsă, ci mai degrabă lăsată să crească împreună cu grâul până la secerat: altfel există riscul – adaugă cu ironie stăpânul – de a smulge grâul şi de a lăsa neghina.

Centrul parabolei este aici, în această răbdare a lui Dumnezeu. Stranie „politică” a sa de îngăduință… Prezența răului alături de bine, contrastul și opoziția, pe care Împărăția le întâmpină, fac parte din această creșterea normală. Să împărtășim optimismul lui Dumnezeu care lucrează cu folos chiar dacă mai tainică și ascunsă decât răul. Suntem chemaţi la răbdare: în trăirea acestei realităţi stă posibilitatea noastră de a primi Împărăţia vestită de Isus. Încrederea este a aceluia care ştie că Dumnezeu lucrează deja în inima fiecărui credincios. „Însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite” (Rom 8,26). Mereu cu speranța că drumul parcurs al istoriei nu are ca scop nimicul sau ruina, ci „secerișul” care este vestirea marii biruințe a Domnului ce va face să strălucească tot binele semănat de secole în diferitele țări ale lumii.

Mesajul întregii liturgii a cuvântului de astăzi este: deși umblăm în bezna prezentului, „împărăția lui Dumnezeu a venit deja între voi” (Mt 12,28). Speranța creștinului trebuie să privească spre destinul său cu încredere nebiruită. 

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].

---

„În timp ce oamenii dorm…” [XVI TPA (A) - duminică, 23.07.2017]

Grâu și neghină...

Evanghelia Matei 13,24-30: În acel timp, Isus le-a prezentat mulţimilor o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânţă bună în ogorul său.  Dar pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul lui, a semănat neghină prin grâu şi a plecat. Când a răsărit grâul şi a dat rod, atunci s-a văzut şi neghina. Venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?» El le-a spus: «Un om duşmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?» Dar el le-a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateţi din rădăcină şi grâul. Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu!»”.

Omilie

Lecturile biblice din această duminică ne invită să descoperim adevărata față a lui Dumnezeu. În trecut, a fost reprezentat ca un Dumnezeu răzbunător care condamnă fără mila pe toţi duşmanii poporului său. De fapt, ororile comise de păgâni erau de necrezut. Şi totuşi, Dumnezeu nu i-a nimicit. S-a arătat faţă de ei extraordinara răbdare. Marea sa dorinţa a fost întotdeauna că păcătosul să se întoarcă şi să trăiască. Acest lucru este și pentru duşmanii poporului său. Le lasă tuturor această posibilitate.

Marele mesaj al acestei prime lecturi este că Dumnezeu, în cele din urmă, este mai uman decât omul. Este important pentru lumea noastră de astăzi. Mare problemă a societății noastre este creşterea intoleranţei. Atunci când un bărbat sau o femeie sunt închiși în reputaţia lor rea, acesta nu le lasă nici o şansă. În această zi, ne întoarcem spre Domnul cerându-i să ne dea puțină umanitate. Să învăţăm pentru a vedea lumea așa cum el o vede, cu o privire plină de iubire.

Acesta este mesajul pe care îl găsim în Evanghelie. Parabola grâului şi a neghinei o cunoaștem pentru că am auzit-o adesea; om care a semănat sămânţa bună este Dumnezeu. Nu uităm ceea ce a spus în prima povestire a Creaţiei: „Dumnezeu a văzut că era bun”. Tot ce vine de la Dumnezeu este frumos și bun. Grâul este pus pe pământ de Dumnezeu. Trebuie să spunem și s-o repetăm: Dumnezeu ne dă grâu bun.

Problema este că, în loc de a „veghea grâul”, dormim. Ne instalăm în rutină, fără eforturi; uităm de Domnul şi de Evanghelia sa. În timp ce oamenii dorm, a venit duşmanul. El întotdeauna vine în timp ce dormim. Nu degeaba spune Isus să veghem şi să ne rugăm pentru a nu ceda ispitei. Aceasta s-a întâmplat cu Petru, Iacob şi Ioan în Grădina Măslinilor, cu o zi înainte de moartea lui Isus. Nu trebuie să uităm niciodată că viaţa de creştin este o luptă împotriva „duşmanului”. Prioritatea este sămânţa semănată de Domnul.

Inamicul nu doarme. El stă la pândă pentru semăna neghină. În limba greacă, neghina se traduce cu „zizanie”. Ceea ce inamic semăna este totdeauna zizanie, tulburare, discordie, încăierare, calomnie. Este tot ce e contrar comuniunii. Este ceea ce e semănat de potrivnic. Vedem în parohiile, în comunităţile, în familiile noastre: se doarme liniştit, nu sunt vigilenți; şi când ne trezim, ne dăm seama că există zâzanie peste tot.

Acest rău, îl vedem în fiecare zi: alături de papa Francisc – aprins protector al celor săraci – avem extremişti care ucid și masacrează. Cel mai rău e că pretind să acţioneze în numele lui Dumnezeu. Am vrea să facem curățenie prin scoaterea neghinei. Dar Isus nu ne cere să facem asta. S-ar putea adăuga la ură ură, la neghină neghină. Această Evanghelie ne spune imensa răbdarea lui Dumnezeu. El nu vrea să riște să smulgă grâul cu neghină. Nu vrea să distrugă. Dar ne cere să arătăm acelaşi răbdare cu alţii. El lasă să se deosebească ceea ce nu merge în viaţa noastră. El ne însoţeşte până la secerat.

Și sfântul Petru ne vorbeşte despre răbdare infinită a lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne descurajăm când avem impresia că există neghină peste tot şi că Dumnezeu nu face nimic. Domnul se folosește de răbdare faţă de toţi. El vrea ca nici o persoană să nu se piardă dar ca toți să regrete greșelile. Este important să medităm la răbdarea lui Dumnezeu şi la faptul că trebuie să ne umplem de speranţă: neghină şi zâzania nu vor avea ultimul cuvânt de spus. Dar în aceste vacanțe nu trebuie să petrecem timpul să dormim? Trebuie să rămână în vigilenţă.

În a doua lectură, sfântul Paul ne invită să ne îndreptăm spre Dumnezeul nostru. Dar lăsându-ne în noi înşine, suntem incapabili de orice. Atunci Domnul intervine pentru a ne dărui Duhul său cel Sfânt. Cu el, devenim capabili să ne deschidem la iubirea Tatălui şi să răspundem voinței sale. Adevăratul Dumnezeu nu este acela care zdrobeşte duşmanii săi. Se prezentă ca un Dumnezeu plin de iubire care vrea mântuirea tuturor oamenilor.

Doamne, noi te rugăm: învaţă-ne să te urmăm pe calea primirii şi a toleranţei. Prin această Euharistie reînnoiește credinţa şi încrederea noastră în iubirea ta. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2014]; tradus din limba franceză din pr. Isidor Chinez; sursă: http://dimancheprochain.org/4589-homelie-du-16eme-dimanche-du-temps-ordinaire-20-juillet-2014/).

Fă-ţi timp...

În trecerea grăbită prin lume către veci,

Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea şi lacrima arzând
Fă-ți timp să poţi, cu milă, să te alini oricând!
Fă-ți timp pentru adevăruri şi adânci vise,
Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ți timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!
Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău - bătrâni....
Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini....

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ți timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ți timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ți timp să dai vieţii adevăratul sens!

Fă-ți timp, acum!
Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!

de Rudyard Kipling

(sursă: http://poetii-nostri.ro)

Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi...

Léon Augustin (1844-1925), pictor francez.

„Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi,

şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi,

numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică”.

(Mircea Eliade).

Omul din afară

Dacă omul dinafară trece, nu ne înspăimântă,
Căci în omul dinlăuntru noi purtăm nădejdea sfântă,
Este-adevărat, căci corpul, ca şi frunza vestejeşte,
Cât ar fi de fin şi fraged, orice om îmbătrâneşte.

Omul este ca şi ceasul care merge automat,
Însă după multe zile vezi că toate s-au uzat.
Nu demult treceai pe stradă, erai tânăr şi frumos,
Ca un arbore cu ramuri, ca un falnic chiparos.

Dar atâtea vânturi iată, şi a timpului tărie,
Şi-a lăsat pe chip amprenta şi culoarea argintie.
Unde-s dinţii de vedetă? Unde-i părul de artist?
Unde-i chipul plin de farmec şi de zâmbet optimist?

Ieri era o domnişoară suplă ca o rândunică,
Iar acum când bagi de seamă, vezi o biată bătrânică.
Şi ţi-e şi frică şi ruşine ca să-i spui că-i moş sau babă,
Dar îmbătrânirea vine, vrei nu vrei, ea nu te-ntreabă.