Sfânta Fecioară Maria Îndurerată: Lângă crucea lui Isus stătea mama lui, Maria [15 septembrie 2021]

 Maria Addolorata - de Sassoferrato (1609-1685).

Lângă crucea lui Isus stătea mama lui, Maria

„Ți s-a spus: Femeie, iată fiul tău (In 19,26). Ce schimb! Îți este dat Ioan în locul lui Isus, slujitorul în locul Stăpânului, ucenicul în locul Învățătorului, fiul lui Zebedeu în locul Fiului lui Dumnezeu, un simplu om în locul adevăratului Dumnezeu” (Sfântul Bernard, Predici; Sermo in dom. infra oct. Assumptionis, 14-15: Opera omnia, Edit. Cisterc. 5[1968], 274).

Înălţarea Sfintei Cruci [14 septembrie 2021]

   

Răstignitul - de Anatoly Shumkin.

 Imn:

    Strălucește falnic crucea, semn statornic peste vremuri;

    Azi, pământule, privind-o, să te-nchini, să te cutremuri,
    Căci pe dânsa atârnat-a cel ce este fără pată,
    Ca să vadă omenirea de păcatul ei salvată.

    Cu pădurile-i de cedri s-ar putea mândri Libanul,
    Dar mai mândru-i pomul crucii care rod ne dă tot anul;
    Face roade minunate, dulci și pline de savoare,
    Cine-odată ia din ele și mănâncă nu mai moare.

    Rege veșnic, pentru tine, inima în piept ne arde;
    Crucea-n luptă să ne fie cel mai scump dintre stindarde.
    Ea ne fie totdeauna scut de apărare dacă,
    Vrând dușmanul să ne piardă, fără milă ne atacă.

    Știm c-odată vei apare sus pe nori cu slavă mare;
    Pentru ziua de pe urmă, stând mereu în așteptare,
    După-ndemnul ce primit-am, mințile ne fie treze,
    Și de sfântă bucurie inima să ne vibreze.

    Tatălui mărire fie-i, veșnic Fiului onoare,
    Duhul Sfânt și el primească laudă nepieritoare.
    Sărbătoare facă astăzi chiar și morții din morminte;
    Să se bucure, să cânte biruința crucii sfinte. Amin.

[sursă: Rugaciuni (ercis.ro)].

La umbra crucii tale - cântă: Paula Seling

Ce siguranță ne oferă credința?

Buste de Christ en croix (1950) - de Eugène Leroy.

 „Un aspect ulterior al credinței nu se îndreaptă spre cunoaștere și interpretare, dar spre comportare. Cred în cineva. Credința este încrederea într-o persoană. Chiar dacă această încredere, în ultimă analiză, se consideră că este Dumnezeu, susținătorul adevărat și propriu al vieții, pentru mulți nu este posibil ați da încrederea lui Dumnezeu, care apare așa de departe. Și totuși, se simte într-un mod susținuți. Dietrich Bonhoeffer, în renumita poezie compusă înainte de a fi ucis într-un lagăr de concentrare, a vorbit despre puterile prietenoase ce ne sprijină: „Din forțele prietenoase în mod minunat înfășurate, așteptăm liniștiți pe cel care va veni. Dumnezeu este cu noi seara și dimineața, va fi cu noi în orice nouă zi”. În aceste cuvinte pot să recurgă și cei care au dificultate în a-l recunoaște pe Dumnezeu ca fundamentul încrederii lor”. 

(Anselm GRÜN, Il libro delle risposte, San Paolo, Cinisello Balsamo [MI] 2008, 84; trad. Isidor Chinez).

Ce atitudine trebuie să avem înaintea suferinței și a morții?

Crucea nu este doar un obiect artistic pentru a decora saloane şi restaurante din Freiburg, dar este și semnul de transformare radicală a modul nostru de gândire, de simțire și de trăire. Moartea lui Isus pe cruce a schimbat totul. Care este reacția umană cea mai spontană în fața suferinței și a morții?

În contul meu, aș fi putut instinctiv să împiedic, să evit, să neg, să fug, să stau deoparte și să ignor suferința și moartea. Este o reacţie care indică faptul că aceste două realităţi nu sunt de acord cu programul nostru de viaţă. Pentru majoritatea oamenilor aceștia sunt cei doi dușmani ai vieții. Se pare cu adevărat că este injust să existe – și ne simțim obligați să încercăm într-un mod sau în altul – să ținem sub control cât mai bine posibil; dacă apoi nu reușim imediat, înseamnă că depunem efort pentru a face mai bine data viitoare.

Există bolnavi care înțeleg destul de puțin din boala lor, și adesea mor fără a mai gândi serios la moarte. Anul trecut mi-a murit un prieten de cancer. Înainte cu șase luni era deja evident că nu mai trăia mult. Îi făceau multe injecții, perfuzii și lucruri de genul acesta care dădeau impresia că se voiește să-l țină în viață cu toate costurile. Nu vreau să spun că îi fac rău încercând să-l vindece: vreau să spun că mai degrabă se ocupa atât de mult timp să-l țină în viață că nu îi rămânea nimic pentru a-l pregăti la moarte. Nu facem mult să-i amintim, adică să-i asociem la viața noastră interioară.

Foarte diferit era atitudinea lui Isus față de suferință și moarte. El, de fapt, privea aceste realități în față și cu ochii deschiși. Într-adevăr, toată viața sa a fost o conștiincioasă pregătire la moarte. Isus nu exaltă suferința și moartea ca și cum ar fi de dorit, dar vorbește despre lucruri care nu trebuie respinse, evitate sau ignorate.  

(H. J. M. NOUWEN, Lettere a un giovane sulla vita spirituale, Brescia, Queriniana 2008, 26-29; trad. Isidor Chinez).

Crucea lui Cristos...

„Dacă Dumnezeu însuși era în Cristos, 

atunci acesta poartă la comuniune cu Dumnezeu 

pe cei care sunt umiliți şi dezbrăcați ca el. 

Crucea lui Cristos se ridică printre numeroase cruci 

care se înting de lungul drumului tiranilor şi violenților”. 

(Jurgen Moltmann).

„Cele trei cruci” de Rembrandt

The three crosses (1653) - by Rembrandt

Un renumit tablou al lui Rembrandt van Rijn: „Cele trei cruci” (The three crosses). Nu este deosebit doar prin maniera în care a fost realizat – respectiv gravarea părţii metalice prin scrijelire – dar mai ales printr-un detaliu, la prima vedere nesemnificativ: un fascicul de lumină – reprezentând lumina lui Dumnezeu din cer – străpunge cerul întunecat și luminează figura lui Isus răstignit, singurul învăluit de lumină din toată scena. Privirea oricui se afla în faţa tabloului este cu siguranţă captată în primul rând de crucea pe care moare Cristos.  Apoi, privind în jurul crucii, pot fi văzute numeroase alte chipuri care parcă sunt ascunse de lumina obscură, soldaţi, preoţi, femei, ucenici, cu reacţii dintre cele mai diverse, toate trăsăturile chipurilor trimiţând însă la un numitor comun, care ar voi să exprime spaima în faţa îngrozitoarei crime de a-l fi crucificat pe însuşi Fiul lui Dumnezeu. Lumina din centrul tabloului se pierde parcă spre extremitățile sale. Cel care este însă curios, poate descoperi într-un colţ întunecat o figură în ceaţă, parcă nedefinită, ascunsă în umbră. Unii critici de artă afirmă că este o reprezentare a lui Rembrandt însuşi – ştiută fiind mai ales pasiunea lui pentru autoportrete, căci s-au păstrat peste 90 autoportrete – prin care el ar recunoaşte că prin păcatele sale a contribuit şi el la crucificarea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar, cred eu, acest chip din umbră poate fi oricine dintre noi.

Artistul ar fi intenționat să realizeze contrastul dintre lumina cerească și întunericul înconjurător. Alterarea dramatică vine din intenția artistului de a crea „lumina cerească”. 

Rembrandt a fost inspirat de textul de la Matei 27,46 atunci când Cristos a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”.  

Această gravură este considerată „una dintre cele mai dinamice tablouri făcute vreodată”. 

Isus este osândit la moarte...

Ecce homo - by Anatoly Shumkin.

Isus este osândit la moarte.

Cunoaştem această scenă a condamnării:
sunt veştile din fiecare zi!
Totuşi o întrebare ne frământă:
de ce este posibil să-l condamni pe Dumnezeu?
Deoarece Dumnezeu, care este Atotputernic, se arată
îmbrăcat în slăbiciune?
Deoarece Dumnezeu se lasă agresat de orgoliul, obrăznicia
şi aroganţa umană?
Pentru că Dumnezeu tace?

Tăcerea lui Dumnezeu este chinul nostru,
este încercarea noastră!
Dar este de asemenea purificarea grabei noastre,
este vindecarea dorinţei noastre de răzbunare.

Tăcerea lui Dumnezeu
este locul unde moare orgoliul nostru
şi unde înfloreşte adevărata credinţă,
credinţa umilă,
credinţa care nu-I pune întrebări lui Dumnezeu,
dar care i se încredinţează cu încrederea unui copil.

(Comastri Angelo, Calea sfintei Cruci. Meditații și rugăciuni [2006]; sursa: http://www.vatican.va/news_services/liturgy/2006/documents/ns_lit_doc_20060414_via-crucis_fr.html).

Isus, Pilat și mulțimea în fața fricii...

Isus în fața lui Pilat (1954) - by Ben Stahl

„Pilat le-a spus: «Dar ce rău a făcut?» însă ei strigau mai tare: «Răstigneşte-l!» Astfel Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit”. (Marcu 15,14-15).

Isus este singur în faţa puterii din această lume. Şi se supune până la capăt justiţiei oamenilor.

Pilat se află în faţa unui mister pe care nu ajunge să-l înţeleagă. Se întreabă şi cere explicaţii. Caută o soluţie şi ajunge, probabil, până în pragul adevărului.

Dar alege să nu-l treacă. Între viaţă şi adevăr, alege propria viaţă. Între ziua de astăzi şi veşnicie, alege ziua de astăzi.

Mulţimea îl alege pe Baraba şi îl abandonează pe Isus. Mulţimea vrea dreptatea pe pământ şi alege şi justiţiar: cel care ar putea să-i elibereze de oprimare şi de jugul sclaviei. Însă dreptatea lui Isus nu se împlineşte cu o revoluţie: trece prin scandalul crucii. Isus răstoarnă orice plan de eliberare pentru că ia asupra sa răul lumii şi nu răspunde cu rău la rău. Şi asta oamenii nu înţeleg. Nu înţeleg că dintr-o înfrângere a omului poate să derive dreptatea lui Dumnezeu.

Fiecare dintre noi, astăzi, este parte integrantă a acelei mulţimi care strigă: „Răstigneşte-l!” Nimeni nu se poate simţi exclus. De fapt, mulţimea şi Pilat sunt dominaţi de o senzaţie interioară care îi uneşte pe toţi oamenii: frica. Frica de a pierde propriile siguranţe, propriile bunuri, propria viaţă. Însă Isus indică un alt drum.

Doamne Isuse, cum ne simţim asemenea cu aceste personaje. Câtă frică există în viaţa noastră! Ne este frică de cel diferit, de cel străin, de migrant. Ne este teamă de viitor, de neprevăzute, de mizerie. Câtă frică în familiile noastre, la locurile de muncă, în oraşele noastre... Şi probabil ne este frică şi de Dumnezeu: acea frică de judecata divină care se naşte din puţina credinţă, din necunoaşterea inimii sale, din îndoiala cu privire la milostivirea divină. Doamne Isuse, condamnat de frica oamenilor, eliberează-ne de teama de judecata ta. Fă ca urletul angoaselor noastre să nu ne împiedice să simţim forţa dulce a invitaţiei tale: „Nu vă fie frică!”

(Meditațiile pentru Via Crucis de cardinalul Gualtiero Bassetti [25.03.2016]).

Vinerea Sfântă – Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan

Isus Cristos și tâlharul răstigniți.

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/03/vinerea-sfanta-patimirea-domnului-nostru-isus-cristos-dupa-sfantul-ioan.pdf

 



În patima lui Cristos s-a dezlănțuit întreaga noastră ură...

Isus Cristos poatră crucea ajutat de Simon din Cirene - 
de Harry Anderson

 

În patima lui Cristos, ura s-a dezlănţuit,
ura noastră, ura întregii umanităţi (Ier 12,1).
În patima lui Cristos,
răutatea noastră s-a ridicat împotriva bunătăţii,
orgoliul nostru s-a aprins cu violenţă
contra umilinţei,
corupţia noastră s-a răsculat
împotriva strălucitoarei transparenţe a lui Dumnezeu!

Şi astfel... am devenit crucea lui Dumnezeu!
Noi, cei stupid de rebeli,
noi, prin păcatele noastre absurde,
am ridicat crucea neliniştii şi a nenorocirii noastre:
ne-am înălţat pedeapsa.

Dar Domnul ia crucea pe umerii săi,
crucea noastră,
şi ne provoacă prin puterea iubirii sale.

Dumnezeu ia crucea!
Mister de bunătate de nepătruns!
Mister de umilinţă care ne face să ne fie ruşine
că suntem încă orgolioşi.

(Comastri Angelo, Calea sfintei Cruci. Meditații și rugăciuni [2006]; sursa: http://www.vatican.va/news_services/liturgy/2006/via-crucis_fr.html).

Crucea vorbește...

Isus i-a crucea pe umeri - de Anatoly Shumkin

„Pe cerul cel mai întunecat, crucea rămâne cel mai mare semn al iubirii și cel mai mare motiv de speranță” (P. Gratry).

 

Fie ca vrei sau nu vrei, crucea este aceea care a salvat lumea. De fapt nu crucea, ci Cristos pe cruce. A dus la împlinire opera mântuirii, nu atât prin vestirea Fericirilor nici prin minunile sale, cât mai ales prin cruce, despuere, neputință, durere, moarte…

 

Acolo atârnând între cer și pământ, cu trupul său înroșit de sânge, a proclamat în fața universului care stătea în uimire împlinirea Scripturilor: „Consumatum est” („S-a împlinit”) (In 19,30).

 

De atunci și până la sfârșitul timpurilor, calea mântuirii se identifică cu calea crucii. Mereu răsună: „Ia-ți crucea și urmează-mă!”

 

Și răspunsul tău?

 

– Care cruce? Acea? Nu! Vreau alta! Nu vreau singurătate, frig, oboseală, luptă comtinuă împotriva naturii… Altceva… O cruce frumoasă… Ceva de decor… și nu prea greu…

 

– Dar nu există o astfel de cruce. Poate la raionul de jucării… Grea sau ușoară, crucea ta este pe măsura ta și e diferită de toate celălalte.

 

„Era prin luna februarie a anului 1206. Sfântul Francisc, alungat de acasă din Assisi de către tatăl său, luat în râs de prieteni, batjocorât de mulțime, a fugit rușinat spre muntele din apropiere. Nu departe de margirea orașului a ajuns în fața bisericuției crăpate a sfântului Damian. Voia să intre încă odată, după ce fusese de atâtea ori, să se arunce la picioarele Răstignitului plângându-și mizeria. Era părăsit de toți.

 

Se simțea atât de singur!... „În biserică se lăsă să cadă în genunchi şi-şi ridică braţele spre cruce ca unul care înneacă. Nu ştiu să spună nici un cuvânt. Contampla crucea unde era pictat un Isus cu o privire blândă care te urmăreşte şi, de fiecare parte, în colţuri, sfinţi şi îngeri. Se abandonă total; ochii în ochii lui Cristos, mâinile şi inima deschise pentru a primi acea lumină de care era flămând sufletul său. Și Isus ţinea deschise braţele sale, îmbrăţişând lumea întreagă. Crucea era din lemn şi pictată; Francisc de o culoare vie şi însângerată. Între cruce şi el era aerul şi penumbra. Dar mai era între ei iubirea, care nu se vede, şi toate rugăciunile bătrânului paroh şi ale ţăranilor, rugăciunile şi lacrimile tuturor oamenilor şi ale întregului univers.

 

Tăcere. Francisc plângea şi în această tăcere, crucea vorbi. Ea vorbea. Pe cruce, Isus se mişca: trupul tremura, capul se ridică şi ochii prinseseră viaţă, ca ai unui om viu; gura fremăta şi buzele se deschideau şi se închideau. Și cu o voce mai frumoasă ca un cântec, Cristos îi spuse:

 

– Reclădeşte biserica mea care cade în ruină.

 

De trei ori. Si apoi capul se plecă din nou pe umăr, ochii s-au stins; şi nu mai era decât o simplă cruce de lemn. Dar Isus îi vorbise. Prin această voce, Isus coborâse de pe cruce.

 

Două iubiri – cea divină şi cea umană – se întâlniseră. Și în sufletul lui Francisc înflori un trandafir de lumină sângerândă.

 

– Isuse! Isuse! strigă el nu mai sunt eu, eu sunt Tu însuşi.

 

Și căzu cât era de lung plângând de fericire”. (Félix Timmermans, La harpe de saint François, Bloud et Gay, Paris 1933; trad. pr. Isidor Chinez).

Lui i-a vorbit, indicându-i drumul pe care apoi l-a urmat în viață.

 

Ție îți spune ceva crucea lui Cristos?

 

Privește-o… îngenunchiază… fă tăcere… ascultă…

 

 

(Chinez Isidor, Predici).

Calea sfintei Cruci – pentru adulți, tineri și copii

Calea sfintei Cruci pentru adulți

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-adulti-izvoarele-is.pdf

 

 

Calea sfintei Cruci – de DeGrazia

Calea sfintei Cruci pentru tineri

 

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-tineri-izvoarele-is.pdf

 

Calea sfintei Cruci – de Giovanni Domenico Tiepolo

Calea sfintei Cruci – pentru copii 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2016/02/calea-sfintei-cruci-copii-izvoarele-is.pdf 

Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor

 

De Înălţarea Domnului Isus Cristos la cer sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

 

(sursa: https://poianasarata.wordpress.com/2011/06/02/salut-lume/).

 

Când eram eu mic, Ziua Eroilor era pe 9 mai. Îmi aduc aminte cum stăteam cu flori de primăvară în fața școlii, peste drum, unde au făcut un monument. Era ziua mea de naștere. Dar în vâltoarea zilei nu-mi mai dădeam seama.

 

 

Când am ajuns preot doar din '90 am început doar – alături de Biserica Ortodoxe Române – să celebrăm Ziua Eroilor, nu pe 9 mai, ci în ziua de Înălțarea Domnului Cristos la cer. Astăzi se merge în cimitir și se roagă pentru eroi și pentru frații și sororile noastre răposați.

Cristos s-a înățat!

 

Adevărat că s-a înățat!

 

Requiem aeternam dona ei, Domine,

et lux perpetua luceat ei.

Requiescat in pace. Amen.

 

Odihna cea veşnică dă-le-o lor, Doamne,

şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească,

şi se odihnească în pace. Amin.