 |
| Ispitirea lui Isus (1850) - de Carl Bloch |
Evanghelia Luca 4,1-13: În
acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de
Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol.
Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să
devină pâine”. Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu
pâine va trăi omul»”. Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă
toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: „Îţi voi da toată
autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau.
Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”. Răspunzând, Isus
i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi
vei sluji»”. L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama
templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească»
şi: «Te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de
vreo piatră»”. Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus:
«Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»” Şi, după ce a
terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit
timp.
Omilie
Miercurea trecută am intrat în
timpul postului. Când vorbim despre post, ne gândim deseori la austeritate, la lipsuri;
s-a spus că va trebui să facem eforturi, pentru a avea o faţă de post. Acest
lucru nu este foarte plăcut.
Din fericire pentru noi, postul
este mult mai mult. Pentru a înțelege aceasta, trebuie să revenim la textele
biblice din această duminică. Cartea
Deuteronomul (prima lectura) vorbeşte despre poporul evreu care era sclav
în Egipt. Dumnezeu a auzit glasul lui şi l-a condus pe un teren al libertății. Acest
lucru ne face să ne gândim la toți acești numeroși refugiaţi care fug din ţara lor
din cauza războiului şi care îşi asumă riscuri pentru a găsi o viaţă mai bună
în altă parte.
Postul este acest drum lung spre
eliberare. Domnul ne vede angajați pe căile dezastrului. Vrea să ne elibereze.
Vrea să ne conducă pe calea vieții adevărate. Astăzi, Moise invită poporul său
să-și amintească de tot ce a primit de la Dumnezeu. Este adevărata libertate. O
„adunătură de sclavi și fugari” și-a recăpătat demnitatea. A intrat într-o lume
nouă cu o nouă mentalitate. Biblia insistă foarte mult pe primirea lui Dumnezeu
ca eliberator. În acest spirit trebuie să trăim acest post.
În a doua lectură, sfântul Paul
vă invită să primim cuvântul lui Dumnezeu şi să ne lăsăm conduși de acesta. Dumnezeu
eliberatorul vrea mântuirea tuturor oamenilor, indiferent de religia lor. Toți
trebuie să fie capabil să audă „cuvintele vieţii veşnice”. Acest cuvânt este pentru
noi, în gura noastră şi în inima noastră; dar cuvântul, uneori greu să iasă de
pe buzele noastre. Şi, totuşi, Domnul contează pe noi. El vrea ca acest cuvânt să
fie proclamat în întreaga lume. Dumnezeu este generos pentru toți cei care îl
invocă. Dar cum îl putem invoca dacă nu-i anunţat?
În Evanghelie citim relatarea
ispitirilor lui Isus în deșert. Ascultând evanghelia, ne gândim la societatea
noastră de consum care refuză la renunțări. Reclame care încearcă să ne spună
că putem avea pe toate: „cumpăra acum, vei plăti în trei luni”... sau încă
„mânca ce îți place în timp ce pierzi din greutate...”
Ori, iată că în Evanghelie,
diavolul împinge această iluzie la apogeu: în pustiu, el propune lui Isus să-și
găsească hrană, bogăţie, puterea şi o securitate absolută. Această ispită a
fost a poporului evreu în timpul ce traversa pustiul. Este aceeași ca și a
noastră de astăzi: vrem să trăim confortabil, căutăm să dominăm. Inima noastră
este la adăpost de orice poftă.
Dar Isus nu se lasă dominat. El a
făcut o alegere bună, să rămână fidel Dumnezeu. Postul este tocmai această
perioadă de 40 de zile pentru a reînnoi această alegerea. Suntem conduși în
deșert pentru a ne pune față în față cu viața noastră și față în față cu Dumnezeu,
Tatăl nostru. Fiind fii a lui Dumnezeu, viața noastră trebuie să fie condusă de
către el, să avem încredere în el, să facă din voința lui hrana noastră
zilnică.
Această iubire care este în Dumnezeu
este disponibilă pentru noi toţi; în această duminică a sănătății să ne lăsăm interpelați
de strigătul celor care suferă. Ne gândim la toţi bolnavii dar și la persoanele
care îi îngrijesc. Și desigur nu am uitat strigatul dureros al refugiaţilor
care fug din ţara lor din cauza războiului şi de asociaţiile care încearcă să-i
ajute. Sunt mulţi cei care strigă suferința lor înainte acestui rău care ne
copleșește.
Şi totuşi, dacă privim la atâți
cei care îi îngrijesc, cât și la vizitatori şi la familie lor, am înțeles: și
unii și alții fac o experienţă de înviere: nu schimbă pietrele în pâini; sunt
acum inimile de piatră care devin inimi de carne. Viaţa lor se transformă prin
iubire aducând la toți aceea care suferă. Deschizându-ne pentru Dumnezeu şi
pentru alţii în acest timp de post suntem inviți să terminăm cu Satana și cu toate
ispitele sale.
Cu toți
cei care lucrează în câmpul sănătății, știm strigătul de suferință: lăsându-l
pe Cristos să vindece urechile noastre, să fie întotdeauna deschise la strigătele
de suferință. Să lăsăm cum ar spune el împreună cu Dumnezeu: „Când un om mă
cheamă, eu îi răspund, vreau să-l eliberez”.
(pr. Jean
Compazieu [2016];
traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
