Isus împărtășește suferința cu lumea păcătoasă
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 ianuarie 2021)
Lecturi: Isaia 55,1-11; 1Ioan 5,1-9; Evanghelia Marcu 1,7-11; lecturi biblice
Omilie
Sărbătoarea Botezul lui Isus face parte din acest timp liturgic – Nașterii Domnului. Dumnezeu îl arată Fiul său, Isus, ca Mesia cel așteptat. Ceea ce noi, latinii, numim apariție, grecii numesc epifanie. Sunt „trei epifanii”: în noaptea Crăciunului, când copilul este arătat păstorilor, când sosesc magii este arătat păgânilor ca „rege al iudeilor”; acum, în apele Iordanului, când primește investitura de la Dumnezeu Tatăl ca „Fiul său cel iubit”, punându-se în rând cu păcătoșii din lumea întreagă, după ce s-a coborât în apă. Din acel moment începe viața publică: Isus devine predicator al împărăției lui Dumnezeu. Este „începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”, după cum scria în cartea sa Marcu care se preocupă să relateze dubla manifestare a Duhului Sfânt și a Tatălui în viața lui Isus, la botezul său.