† Toți Sfinții: Un imens cortegiu de sfinți (omilie) [duminică - 1 noiembrie]

Toți Sfinții

Apocalipsul 7,2-4.9-14: Eu, Ioan, am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui şi având sigiliul Dumnezeului cel viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului şi mării, spunând: „Nu dăunaţi pământului, nici mării şi nici copacilor, până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israel. După acestea, am văzut şi, iată, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini. Ei strigau cu glas puternic: „Mântuirea aparţine Dumnezeului nostru, cel care şade pe tron, şi mielului”. Şi toţi îngerii stăteau în picioare în jurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru fiinţe, cădeau cu faţa la pământ înaintea tronului şi-l adorau pe Dumnezeu şi spuneau: „Amin! Binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirea, cinstea, puterea şi tăria să fie Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin!” Unul dintre bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Cine sunt şi de unde vin cei care sunt îmbrăcaţi cu haine albe?” I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului”.

 

1Ioan 3,1-3: Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. De aceea, lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu l-a cunoscut pe el. Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat.

Evanghelia Matei 5,1-12a: În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

Omilie

Lecturile din această zi anunță o veste bună: toți suntem chemați să devenim sfinți. Unii ar putea spune: „acest lucru nu este pentru mine un sărac păcătos”. De fapt, sfințenia este un bun pentru toată lumea: căci la cer nu există sfinți. Pentru a ne ajuta să înțelegem această chemare vom reveni la textele biblice din ziua de azi.

Avem Apocalipsul sfântului Ioan. Cuvântul „apocalips” ne face să ne gândim la o catastrofă. În realitate, este vorba de o revelație. Această carte vine să ne descopere scopul vieții creștine. Ea vrea să încurajeze pe creștinii persecutați: „stai ferm, răul nu va avea ultimul cuvânt”. Suntem toți chemați la plinătatea bucuriei. Toți acei morți  sunt cu Isus în fericirea Împărăției sale. Au dobândit răsplata iubirii și a fidelității lor. Ascultând  textul acesta ne gândim, desigur, la numeroși creștinii persecutați de ieri și de azi. Mărturia lor trebuie să trezească credința și speranța noastră.

În a doua lectură, sfântul Ioan ne vorbește nouă. El ne spune că fiecare dintre noi este un „copil iubit de Dumnezeu”; suntem chemați să împărtășim gloria sa. Într-o bună zi, îl vom vedea așa cum este. Cuvintele noastre sărace sunt limitate pentru a spune că această lume este cu totul altfel pentru Dumnezeu. Este o lume care ne va surprinde când se va manifesta. Suntem invitați să acceptăm răspunzând în fiecare zi la iubirea cu care Dumnezeu ne înconjoară. Sfântul Paul ne spune: „Dacă îmi lipsește iubirea, nu sunt nimic... Iubirea nu încetează niciodată”.

Evanghelia proclamată în ziua de astăzi ne vorbește de fericire. Ea ne spune: „Fericiţi sunt cei săraci cu inima… cei ce plâng... Cei care sunt persecutați pentru dreptate... cei cu inima curată... cel milostivi...” Iată un mesaj care contravine la ceea ce cred majoritatea oamenilor. Lumea noastră crede că pentru a fi fericit, trebuie să fie bogat și sănătos mai curând decât sărac și bolnav. Mulți nu ezită a lovi pentru a poseda mai mult. Ei cred că acumularea de bunuri materiale va putea să îi umple. Dar acest lucru nu este adevărat.

Singurul care poate umple cu adevărat este Dumnezeu însuși. Pentru a ajunge la el, trebuie să scăpăm de tot ceea ce ne încurcă, orgoliul nostru, pretențiile noastre. Gândiți-vă la maica Tereza de Calcutta: ea nu avea nimic pentru ea. Totul era pentru Dumnezeu în cei mai săraci dintre săraci. Această mărturie precum și alții ne reamintesc că ceea ce face valoarea unei vieți este iubirea. Dacă dăm lui Dumnezeu primul loc în viața noastră, dacă suntem dispuși să renunțe la tot ceea ce ne distrage de la el, vom găsi adevărata fericire; el singur ne poate umple complet.

Iată calea spre sfințenie care ne este propusă. Să ne înțelegem: sfinții sărbătoriți în ziua de astăzi, nu sunt oameni care nu au nimic de reproșat. Știm istoria fariseul care îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că a fost mai bun decât ceilalți. În timp ce vameșul implora: „Dumnezeul meu ai milă de un păcătos care sunt eu”. Tocmai acest păcătos sărac a aflat har de la Dumnezeu. I-a fost deschisă milostivirea divină.

Toate acestea ne amintește că sfințenia nu este cucerită de forța încheieturii mâinii. Nu este vorba despre performanță realizării. Nu se pune problema de a face lucruri pentru „a  avea dreptul” la Împărăție. Ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi este ca noi să ne lăsăm pe mâna lui. Este ca olarul care vrea să facă o capodoperă. El așteaptă ca noi să fim cooperatori pentru a modela imaginea sa. Cu o infinită delicatețe, el ne face să înaintăm pas cu pas; el ne face să abandonăm ceea ce ne ține departe de el; ne vindecă rănile, îndreaptă ceea ce este deformat în noi, fără a o distruge.

Într-o zi o fetiță privea niște vitralii dintr-o biserică. Îi explică personajele, Fecioara Maria, sfântul Iosif, sfânta Tereza... Câteva zile mai târziu, ea este într-un grup de cateheți. Este întrebată de copiii dacă știu ce e un sfânt. Ea îndată a răspuns minunat: „este cineva care permite luminii să treacă”. Adevărata lumină și iubire a lui Dumnezeu trebuie să pătrundă în cea mai adâncă parte a vieții noastre. Astfel vrea Domnul să facă din noi sfinți.

Papa Francisc a canonizat pe Ludovic și Zelia Martin, părinții sfânta Tereza de Lisieux. Ei au trăit o viață simplă de tot, dar au „lasăt să treacă lumina”. În comuniune cu toți creștinii din întreaga lume proclamăm și cântăm: „Dumnezeu, noi te lăudăm, Doamne, mai ales prin imensul cortegiul al tuturor sfinților”.

(pr. Jean Compazieu [23.10.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5509-5509/).

Gândul zilei [iubire]

Cristos apare lui Paul pe drumul Damascului...

 

„Nu noi suntem învingători asupra dușmanilor noștri,
asupra păcatului. Nu.
Noi suntem atât de mult legați de iubirea lui Dumnezeu
încât nici o persoană, nici o putere, nici un lucru
nu va putea să ne separe de această iubire.
În acest dar (apostolul) Paul a văzut mai mult,
l-a văzut pe cel care dă acest dar:
este darul facerii din nou,
este darul noii nașteri în Cristos Isus.
El a văzut iubirea lui Dumnezeu,
o iubire care nu se poate explica”.

„Orice bărbat, orice femeie

– a adăugat papa Francisc –
poate refuza darul acesta”,
poate prefera vanitatea proprie, mândria sa, păcatul său.
Însă „darul continuă să existe”:

„Darul este iubirea lui Dumnezeu,

un Dumnezeu care nu se poate despărți de noi.
Aceasta este neputința lui Dumnezeu.
Noi spunem:
Dumnezeu este puternic, poate să facă orice.
Adevărat, cu o singură excepție:
nu poate să se despartă de noi.

În Evanghelia zilei, imaginea lui Isus care plânge asupra Ierusalimului

ne face să înțelegem această iubire.
Isus a plâns.
A plâns asupra Ierusalimului și în acel plâns
este cuprinsă toată neputința lui Dumnezeu:
incapacitatea lui de a nu iubi,
de a se despărți de noi”.

 (lecturile biblice ale zilei: Rom 8,31-39, Lc 13,31-35).

(sursă: http://ro.radiovaticana.va/news/2015/10/29/papa_francisc__predica_sfintei_liturghii_29_octombrie_2015/1182017).

Etica sexuală (de Isidor Chinez)

 

 



În ultimii ani, fenomenul „sexualității” a dobândit o nouă evaluare în ambientul realității umane, mai ales datorită noilor perspective în care este considerat. Afluxul mare de informații care abundă de abordări libertine, înfățișate sub falsa imagine a libertății, conduc la o relativizare a acestei minunate forțe cu care a fost înzestrat omul: sexualitatea. Se observă așadar necesitatea urgentă de a prezenta lumii de azi viziunea creștină despre sexualitatea umană ca valoare a persoanei în identitatea sa de bărbat și femeie, creată după imaginea lui Dumnezeu iubire și chemată să se realizeze în iubire în cele două moduri specifice: de căsătorie și de virginitate.

 

Acest scop și l-a propus pr. dr. Isidor Chinez, în timp ce preda teologia morală la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași, în cartea Etica sexuală, apărută recent la Editura Sapientia. Formularea corectă a eticii creștine în domeniul sexualității presupune recunoașterea contextului cultural-istoric în care ne aflăm, dar trebuie să facă referință constant la Sfânta Scriptură și la magisteriul Bisericii.

 

Argumentarea are în vedere un fundament antropologic, etica sexuală fiind analizată în dimensiunea biologică, psihologică, dialogică, socio-culturală și existențială a persoanei umane. Pentru că unul dintre aspectele pe care le are în vedere acest tratat este cel doctrinal, sexualitatea este privită din prisma mesajului creștin: Sfânta Scriptură și magisteriu. Unificarea acestor două perspective privește omul în integralitatea sa și presupune elaborarea unei etici sexuale a iubirii, caracterizată de dăruire, responsabilitate și alegere, care pune în valoare tocmai această calitate a omului total.

 

Autorul acordă un capitol special tratării problemelor speciale de etică sexuală, bineînțeles, considerându-le din prisma științelor umane, a Sfintei Scripturi și a tradiției teologice.

 

Finalitatea acestui studiu este de a-l conduce pe cititor la depășirea acelei mentalități care vede în sexualitate doar ceva banal, izolat de totalitatea persoanei, și să descopere valorile înscrise de Dumnezeu în structura persoanei umane, chemată să se realizeze în relație dialogică cu celălalt.

David Eduard Cristian

 

 



La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea Etica sexuală, scrisă de pr. dr. Isidor Chinez. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, formatul 14×20 cm, are 222 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.



 

 

(sursă: http://itrc.ro/etica-sexuala-pr-dr-isidor-chinez/).

 

Experienţa mistică [mistică]

Bernini s-a inspirat din autobiografia sfintei reprezentând-o

pe sfânta Tereza de Avila transfigurată de iubirea lui Dumnezeu,

simbolizat printr-un serafim ce-i zâmbește

și o străpunge cu o săgeată.

(Extazul Sfintei Tereza de Gianlorenzo Bernini

în basilica Santa Maria della Vittoria, Cornaro Chapel, Roma).

 

Dorim să spunem câte ceva despre experienţa mistică,

privită în ceea ce are ea mai nemediat,
în ceea ce se sustrage oricăror interpretări.
Adevăraţii mistici se deschid pur şi simplu valurilor care-i inundă.
Siguri de ei înşişi, simţindu-se locuiţi de ceva mai bun decât ei,
ei se arată a fi mari oameni de acţiune,
spre surprinderea celor care considerau că
misticismul e doar viziune, transcendere, extaz.
Ei s-au lăsat traversaţi, în abisul sufletelor lor,
de un flux descendent ce dorea ca
prin ei să câştige pe toţi ceilalţi oameni.
Misticii simt nevoia de a răspândi în jur ceea ce au primit,
asemenea unui elan de iubire,
iubire căreia fiecare dintre ei
îi imprimă pecetea propriei sale personalităţi,
în fiecare dintre ei, iubirea este deci o emoţie cu totul nouă,
capabilă să transpună viaţa omenească într-un alt ton.
Iubirea face ca fiecare dintre aceşti mari mistici
să fie iubit pentru el însuşi,
iar prin el şi pentru el ceilalţi oameni
îşi vor deschide sufletul iubirii pentru umanitate.
Prin intermediul unei persoane ataşată lor
sau amintirii lor păstrată vie,
iubirea se va putea transmite, modificând şi alte vieţi după chipul ei.
Dar să mergem mai departe.
Dacă spusa vreunui mare mistic,
sau a unuia dintre imitatorii lui,
îşi află un ecou în unul dintre noi,
nu înseamnă oare că există şi în noi un mistic ce somnolează,
aşteptând doar ocazia pentru a se deştepta?


(Henri Bergson, Cele două surse ale moralei și religiei, Editura Institutul European 1993, pag. 119).
 

Zile de toamna

Ieri vedeam pe luncă flori…
Mândri fluturi zburători,
Și vedeam zburând albine!
Ieri era și cald și bine.

Azi e frig și nori și vânt,

Frunzele cad la pământ,
Florile stau supărate,
Veștejesc de brumă toate.

Ieri era frumos pe-afară

Ca-ntr-o caldă zi de vară.
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vânt.

de George Cosbuc

The Choir of New College, Oxford - Sacred Choral Music

New College Choir - Oxford

Orbul Bartimeu



Vindecarea orbului Bartimeu

Păşeam pe un pământ întunecat
Prin veacuri de beton şi de rugină
Iar sufletu-mi striga încătuşat
Lumină vreau, doresc să am lumină.

Buchete mari de flori de mucegai
Am adunat pe câmpul vieţii mele
Buchete mari, dar cui să i le dai
Şi cine-ţi dă garoafe pentru ele?

Un cerşetor lângă al vieţii drum
Un orb ce cere-ntr-una de pomană
Aceast’aş fi Isuse şi acum
De nu m-ai fi băgat nici tu în seamă.

Când într-o zi un zvon am auzit
Şi-n jurul meu un vuiet de mulţime
Şi voci care şopteau necontenit
Isus din Nazaret, Mesia, vine!

Cu-ochii deschişi privind spre nicăieri
Împins de oameni cu dispreţ şi silă
Am început să strig din răsputeri
Isuse, Fiul lui David, ai milă!

Mulţi mă certau şi îmi spuneau să tac
Dar tu m-ai auzit, erai aproape
Şi când m-ai întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?”
Eu am simţit lumina ta pe pleoape.

Şi ţi-am răspuns cu lacrime fierbinţi
În ochii mei cei stinşi ca şi tăciunii
Din noaptea nesfârşitei biruinţi
„Vederea să mi-o capăt, vreau, Rabuni!”

Şi în cuvântul care l-ai rostit
Vorbi atunci iubirea şi puterea
„Credinţa ta pe tin’te-a mântuit!
Du-te în pace! Capătă-ţi vederea!”

Iar când lumina primului foton
Se furişă prin ochii mei spre mine
Eu orbul Bartimeu din Ierihon
Am înţeles ce n-am simţit’nainte

Că întunericu’n care-am trăit
E-un vid imens, e-o mare nulitate,
Pe când Lumina ce l-a biruit
E viaţă, e lumină, libertate.

Se stinse-n urmă al cetăţii zvon
Iar noaptea îşi lăsa încet cortina
Pe drumul ce urca din Ierihon
Eu, noul Bartimeu, urmam Lumina. Amin.

de Costache Ioanid