Experienţa mistică [mistică]

Bernini s-a inspirat din autobiografia sfintei reprezentând-o

pe sfânta Tereza de Avila transfigurată de iubirea lui Dumnezeu,

simbolizat printr-un serafim ce-i zâmbește

și o străpunge cu o săgeată.

(Extazul Sfintei Tereza de Gianlorenzo Bernini

în basilica Santa Maria della Vittoria, Cornaro Chapel, Roma).

 

Dorim să spunem câte ceva despre experienţa mistică,

privită în ceea ce are ea mai nemediat,
în ceea ce se sustrage oricăror interpretări.
Adevăraţii mistici se deschid pur şi simplu valurilor care-i inundă.
Siguri de ei înşişi, simţindu-se locuiţi de ceva mai bun decât ei,
ei se arată a fi mari oameni de acţiune,
spre surprinderea celor care considerau că
misticismul e doar viziune, transcendere, extaz.
Ei s-au lăsat traversaţi, în abisul sufletelor lor,
de un flux descendent ce dorea ca
prin ei să câştige pe toţi ceilalţi oameni.
Misticii simt nevoia de a răspândi în jur ceea ce au primit,
asemenea unui elan de iubire,
iubire căreia fiecare dintre ei
îi imprimă pecetea propriei sale personalităţi,
în fiecare dintre ei, iubirea este deci o emoţie cu totul nouă,
capabilă să transpună viaţa omenească într-un alt ton.
Iubirea face ca fiecare dintre aceşti mari mistici
să fie iubit pentru el însuşi,
iar prin el şi pentru el ceilalţi oameni
îşi vor deschide sufletul iubirii pentru umanitate.
Prin intermediul unei persoane ataşată lor
sau amintirii lor păstrată vie,
iubirea se va putea transmite, modificând şi alte vieţi după chipul ei.
Dar să mergem mai departe.
Dacă spusa vreunui mare mistic,
sau a unuia dintre imitatorii lui,
îşi află un ecou în unul dintre noi,
nu înseamnă oare că există şi în noi un mistic ce somnolează,
aşteptând doar ocazia pentru a se deştepta?


(Henri Bergson, Cele două surse ale moralei și religiei, Editura Institutul European 1993, pag. 119).