 |
| Toți Sfinții |
Apocalipsul 7,2-4.9-14: Eu, Ioan, am văzut un alt înger
ridicându-se de la răsăritul soarelui şi având sigiliul Dumnezeului cel viu. El
a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze
pământului şi mării, spunând: „Nu dăunaţi pământului, nici mării
şi nici copacilor, până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor
Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor care au fost
însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate
triburile fiilor lui Israel. După acestea, am văzut şi, iată, o
mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile,
triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în
faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini. Ei strigau cu glas puternic: „Mântuirea aparţine Dumnezeului nostru, cel care
şade pe tron, şi mielului”. Şi toţi îngerii stăteau în picioare
în jurul tronului, al bătrânilor şi al celor patru fiinţe, cădeau cu faţa la
pământ înaintea tronului şi-l adorau pe Dumnezeu şi spuneau: „Amin!
Binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirea, cinstea, puterea şi tăria să
fie Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin!” Unul dintre
bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Cine sunt şi de unde vin cei care sunt
îmbrăcaţi cu haine albe?” I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el
mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au
spălat hainele şi le-au albit în sângele mielului”.
1Ioan 3,1-3: Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl:
să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. De aceea, lumea nu ne cunoaşte,
pentru că nu l-a cunoscut pe el. Iubiţilor, acum suntem copii ai
lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că, atunci când se va
arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Oricine are această speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat.
Evanghelia Matei 5,1-12a: În acel timp, văzând
mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el
discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi
cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora
le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!
Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!
Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu!
Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu!
Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia
cerurilor! Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta
şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în
ceruri!”
Omilie
Lecturile din această zi anunță o veste bună: toți suntem chemați să devenim sfinți. Unii ar putea spune: „acest lucru nu este pentru mine un sărac păcătos”. De fapt, sfințenia este un bun pentru toată lumea: căci la cer nu există sfinți. Pentru a ne ajuta să înțelegem această chemare vom reveni la textele biblice din ziua de azi.
Avem Apocalipsul sfântului Ioan. Cuvântul „apocalips” ne face să ne
gândim la o catastrofă. În realitate, este vorba de o revelație. Această carte
vine să ne descopere scopul vieții creștine. Ea vrea să încurajeze pe creștinii
persecutați: „stai ferm, răul nu va avea ultimul cuvânt”. Suntem toți chemați
la plinătatea bucuriei. Toți acei morți sunt
cu Isus în fericirea Împărăției sale. Au dobândit răsplata iubirii și a
fidelității lor. Ascultând textul acesta
ne gândim, desigur, la numeroși creștinii persecutați de ieri și de azi.
Mărturia lor trebuie să trezească credința și speranța noastră.
În a doua lectură, sfântul Ioan
ne vorbește nouă. El ne spune că fiecare dintre noi este un „copil iubit de Dumnezeu”;
suntem chemați să împărtășim gloria sa. Într-o bună zi, îl vom vedea așa cum
este. Cuvintele noastre sărace sunt limitate pentru a spune că această lume este
cu totul altfel pentru Dumnezeu. Este o lume care ne va surprinde când se va
manifesta. Suntem invitați să acceptăm răspunzând în fiecare zi la iubirea cu
care Dumnezeu ne înconjoară. Sfântul Paul ne spune: „Dacă îmi lipsește iubirea,
nu sunt nimic... Iubirea nu încetează niciodată”.
Evanghelia proclamată în ziua de
astăzi ne vorbește de fericire. Ea ne spune: „Fericiţi sunt cei săraci cu
inima… cei ce plâng... Cei care sunt persecutați pentru dreptate... cei cu
inima curată... cel milostivi...” Iată un mesaj care contravine la ceea ce cred
majoritatea oamenilor. Lumea noastră crede că pentru a fi fericit, trebuie să fie
bogat și sănătos mai curând decât sărac și bolnav. Mulți nu ezită a lovi pentru
a poseda mai mult. Ei cred că acumularea de bunuri materiale va putea să îi
umple. Dar acest lucru nu este adevărat.
Singurul care poate umple cu adevărat
este Dumnezeu însuși. Pentru a ajunge la el, trebuie să scăpăm de tot ceea ce
ne încurcă, orgoliul nostru, pretențiile noastre. Gândiți-vă la maica Tereza de
Calcutta: ea nu avea nimic pentru ea. Totul era pentru Dumnezeu în cei mai
săraci dintre săraci. Această mărturie precum și alții ne reamintesc că ceea ce
face valoarea unei vieți este iubirea. Dacă dăm lui Dumnezeu primul loc în
viața noastră, dacă suntem dispuși să renunțe la tot ceea ce ne distrage de la
el, vom găsi adevărata fericire; el singur ne poate umple complet.
Iată calea spre sfințenie care ne
este propusă. Să ne înțelegem: sfinții sărbătoriți în ziua de astăzi, nu sunt
oameni care nu au nimic de reproșat. Știm istoria fariseul care îi mulțumea lui
Dumnezeu pentru că a fost mai bun decât ceilalți. În timp ce vameșul implora: „Dumnezeul
meu ai milă de un păcătos care sunt eu”. Tocmai acest păcătos sărac a aflat har
de la Dumnezeu. I-a fost deschisă milostivirea divină.
Toate acestea ne amintește că
sfințenia nu este cucerită de forța încheieturii mâinii. Nu este vorba despre
performanță realizării. Nu se pune problema de a face lucruri pentru „a avea dreptul” la Împărăție. Ceea ce Dumnezeu
așteaptă de la noi este ca noi să ne lăsăm pe mâna lui. Este ca olarul care
vrea să facă o capodoperă. El așteaptă ca noi să fim cooperatori pentru a modela
imaginea sa. Cu o infinită delicatețe, el ne face să înaintăm pas cu pas; el ne
face să abandonăm ceea ce ne ține departe de el; ne vindecă rănile, îndreaptă
ceea ce este deformat în noi, fără a o distruge.
Într-o zi o fetiță privea niște
vitralii dintr-o biserică. Îi explică personajele, Fecioara Maria, sfântul
Iosif, sfânta Tereza... Câteva zile mai târziu, ea este într-un grup de
cateheți. Este întrebată de copiii dacă știu ce e un sfânt. Ea îndată a răspuns
minunat: „este cineva care permite luminii să treacă”. Adevărata lumină și
iubire a lui Dumnezeu trebuie să pătrundă în cea mai adâncă parte a vieții
noastre. Astfel vrea Domnul să facă din noi sfinți.
Papa Francisc a canonizat pe Ludovic și Zelia
Martin, părinții sfânta Tereza de Lisieux. Ei au trăit o viață simplă de tot,
dar au „lasăt să treacă lumina”. În comuniune cu toți creștinii din întreaga
lume proclamăm și cântăm: „Dumnezeu, noi te lăudăm, Doamne, mai ales prin imensul
cortegiul al tuturor sfinților”.
(pr. Jean
Compazieu [23.10.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/5509-5509/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu