A descoperi lumina (II PM [A] - 12 martie 2017)

Schimbarea la față - de Carl Heinrich Bloch.

A descoperi lumina lui Dumnezeu

[anul A]

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (12 martie 2017)

Lecturi: Genezei 12,1-4a; 2Timotei 1,8b-10; Evanghelia Matei 17,1-9.

Dacă în prima duminică din Postul Mare am meditat despre înjosirea Fiului până la încercarea credinţei, astăzi contemplăm pe Cristos transfigurat – schimbat la față – de prezenţa gloriei divine în umanitatea sa. Este evenimentul glorios în care glasul Tatălui descoperă pe Isus, Fiul său iubit. Textele biblice ne amintesc trei mişcări care ar trebui să fie permanente în viața noastră: a părăsi casa, a urca pe munte pentru a descoperi lumina și apoi a accepta să cobori în vale, chiar dacă este o „vale de lacrimi”…

În prima lectură luată din cartea Genezei (Gen 12,1-4a), Abram trăia în oraşul Ur al Caldeilor. Tribul său era de origine semită, trăia din păstorit, agricultură şi comerţ şi se închina la divinităţile Mesopotamiei. Într-o zi, pe neaşteptate, Dumnezeu îi vorbeşte lui Abram şi îi face promisiuni. Avea şaptezeci şi cinci de ani când a părăsit cetatea sa natală. A fost chemat de Dumnezeu pentru a fi primul care primește cuvântul divin. A lăsa o viaţă unde Dumnezeu era un necunoscut. Domnul cheamă pe un păgân, un beduin, să-și lăsa pământul natal, cetatea, religia, pentru a începe un drum nou al cărui scop este cunoscut doar de Dumnezeu. A plecat spre o țara destinată lui de Dumnezeu. Domnul începe cu un imperativ: „Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care ţi-o voi arăta!” (v. 1). Și Abraham consimte, ascultă și ia parte activă crezând în acea promisiune de binecuvântare. „Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare” (v. 2). „Părintele credinței” (cf. Rom 4,16) face o ruptură radicală cu toate legăturile naturale, cu rudele sale și cu familia sa; va devini emigrant între emigranți. Abraham trebuie să abandoneze orice lucru și să se încreadă exclusiv în puterea lui Dumnezeu. Trebuie să asculte numai de el. Cerința Domnului este foarte exigentă, dar nu invită la un salt în gol. În frazele următoare, de cinci ori apare „binecuvântarea”. Dacă Dumnezeu cere mult, este și capabil să asigure binecuvântarea lui Abraham și a tuturor urmașilor săi. Cuvântul dur este în stare să asigure viața și prospețimea. Fraza finală: „Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul” (v. 4a). Deci literal: s-a pus pe drum. Abraham apare ca o persoană total disponibilă la voința lui Dumnezeu; o persoană dispusă să colaboreze la planul de mântuire voit de Dumnezeu.

Suntem chemaţi să ne eliberăm de obstacole care ne ţin departe de Dumnezeu şi de binecuvântarea pe care el vrea să o verse în noi. A trăi Postul, este a ieși dintr-o viaţă liniştită pentru a-l urma pe Domnul pe căile unde nu le-am prevăzut.

În Scrisoarea către Timotei (2Tim 1,8-10), apostolul Paul scrie din închisoare și îl încurajează să aibă încredere și să accepte suferința pentru cauza Evangheliei mărturisindu-l pe Isus. „Suferă împreună cu mine pentru evanghelie” (v. 8). Fundamentul încurajării este misterul mântuirii, descris de Paul cu un limbaj concis, esențial: Dumnezeu ne chemat și ne-a salvat, ne dă mântuirea fără să merităm. Marea preocupare a apostolului este că Evanghelia să fie cunoscută tuturor: Dumnezeu ne-a salvat. „El ne-a dăruit harul în Cristos Isus, înainte de veacuri... El a făcut să lumineze viaţa şi nemurirea prin proclamarea Evangheliei”. Rezistențele și ostilitățile de orice fel nu trebuie să-l descurajeze pe Timotei de forța care vine de la însuși Dumnezeu. Dacă Timotei ascultă și lucrează pentru a purta Evanghelia, atunci mântuirea se stabilește în viața oamenilor purtându-i spre nu curs nou al existenței. La capătul drumului se va arăta Cristos glorios: el care „a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie” (v. 10).

Evanghelia ne cheamă (Mt 17,1-9) să-l contemplăm pe Isus schimbat la față. Dar mai întâi „Isus a început să le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Mt 16,21). Cuvintele lui Isus le-au tăiat răsuflarea: numai la aşa ceva nu se aşteptau. Demoralizaţi, îşi continuă drumul, cuprinşi de frică, îndoială, întuneric și descurajare… Fac un popas pe un munte înalt… Pentru a înţelege motivul, trebuie să se traducă bine: „după șase zile”. „După șase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor” (vv.1-2), chemându-i ca martori Lege și Profeții, atătându-le că numai prin pătimire pot ajunge cu el la înviere. Ca să suporte scandalul crucii, se schimbă la faţă înaintea lor, făcându-i să întrevadă pentru câteva clipe strălucirea şi frumuseţea trupului său glorios, al divinității sale. În lumea Bibliei, muntele reprezintă apropierea lui Dumnezeu şi întâlnirea intimă cu el; este locul prin excelenţă al revelaţiilor divine. Așa cum Dumnezeu se manifestă pe muntele Sinai, la fel Isus se manifestă pe un munte „înalt”. Tradiția identifica acest munte înalt cu muntele Tabor (588 m). Tabor, tradus, înseamnă lumină. Ce diferență între Sinai și Tabor! Se înclină în fața lui Cristos pentru a-i ceda locul două personaje reprezentative: Moise înfățișând Legea și Ilie profeții…

Petru este orbit de această viziune. A descoperit lumina… Vrea să rămână aici, să se stabilească aici. Dar Isus ne învață că pe Tabor nu este locul în care se trăiește, dar unde regăsim curajul pentru a cobor la alegerile noastre, în fiecare moment, în care Domnul ne cheamă.

Dar, iată că vocea din ceruri se aude: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc bucuria. Ascultați-l!” Acest cuvânt este foarte important pentru noi: „Asculți-l pe Isus!” Nu este preotul care îți spune acesta; este Dumnezeu Tatăl care spune fiecăruia dintre noi: „ascultați-l!”

De ce această invitaţie a Bisericii de a trece din deşertul ispitirii la muntele transfigurării? Pentru că în acest fel avem de trasat tot drumul nostru al omenirii. A pleca, asemenea lui Abraham, de la idolatria care locuieşte în inima noastră, spre lupta spirituală ca să ajungem la viaţă… Să ne ajute Dumnezeu!

---

[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981].

---

† Duminica a 2-a din Post (A): O oră de neuitat [12.03.2017]

Schimbarea la față (1563) - di Tiziano Vecellio

Evanghelia Matei 17,1-9: În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea; ascultaţi de el!” Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus, şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”

Omilie

Cu această duminică a doua, suntem invitați să ne deplasăm, să ieșim din grădina noastră, aceea a micii noastre vieţi liniştite. Textele biblice din această duminică amintește de trei mişcări care ar trebui să fie permanente: a părăsi casa, a urca pentru a descoperi Lumina și apoi a accepta să cobori în vale (care poate fi o „vale de lacrimi”).

Ceea ce se întâmplă cu Abraham din lectură întâia: el a fost chemat să lase o viaţă unde Dumnezeu era necunoscut; a plecat spre o țara destinată lui de Dumnezeu. Mai târziu, Isus le-a cerut discipolilor săi să părăsească totul pentru a-l urma. Suntem chemaţi să ne eliberăm de obstacole care ne ţin departe de Dumnezeu şi de binecuvântarea pe care el vrea să o verse în noi. A trăi Postul Mare, este a ieși din viaţa noastră liniştită, este a ne hrăni în fiecare zi cu Evanghelia lui Cristos, este a-l urma pe Domnul pe căile pe care nu le-am prevăzut.

Scrisoarea sfântului Paul către Timotei se întâlnește textul de la prima lectură care tocmai ne-a fost proclamată. Destăinuie marele plan a lui Dumnezeu: nu dorește nimic altceva decât să desfășoare binecuvântarea dată lui Abraham. Marea preocupare a apostolului este că Evanghelia să fie cunoscută tuturor: Dumnezeu ne-a salvat. „El ne-a dăruit harul în Cristos Isus, înainte de veacuri... El a făcut să lumineze viaţa şi nemurirea prin proclamarea Evangheliei”. Forța lui Dumnezeu însoţeşte misionarul lui Cristos.

Evanghelia din această zi ne arata că Isus luând cu el trei dintre discipolii săi, pe Petru, Iacob şi Ioan, „i-a dus deoparte pe un munte înalt”. În lumea Bibliei, „muntele reprezintă apropierea lui Dumnezeu şi întâlnirea intimă cu el”. Este loc de rugăciune. Într-adevăr suntem în prezenţa Domnului. Isus lasă să se întrevadă către discipolii săi frumuseţea divinității sale. Ne amintim că într-o zi el a spus: „Eu sunt lumina lumii”. Astăzi, el lasă să transpară un pic din această lumina care este în el. Dacă Cristos ne cheamă la el, este pentru ca noi să contemplăm lucrurile din cer.

Petru este orbit de această viziune. El vrea să rămână, să se stabilească aici. Dar, iată că vocea din ceruri se aude: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc bucuria. Ascultați-l!” Acest cuvânt este foarte important; este pentru fiecare dintre noi azi: „Asculți-l, pentru că acesta este Fiul meu preaiubit”. Asculți-l pe Isus! Nu este preotul care îți spune acesta; este Dumnezeu Tatăl care spune fiecăruia dintre noi.

Noi care suntem discipolii lui Isus, trebuie să fim cei care ascultă vocea sa şi care ia în serios cuvintele sale. Pentru a asculta pe Isus, trebuie să fim aproape de el, la fel ca mulţimile din Palestina. Isus este un itinerant, unul care ține la drum, care propune învăţăturile sale sau mai degrabă învăţăturile Tatălui.

Prin urmare, toţi suntem chemaţi să-l urmăm pe Cristos pentru a-l asculta. Să ascultăm în cuvântul său scris, în Evanghelii. Este important că noi putem citi un fragment în fiecare zi, în special în timpul Postului Mare. Ne putem opri în orice moment al zilei pentru a citi acest extras. Isus vorbește prin intermediul acestor texte.

În Evanghelia Schimbării la față, vom putea sublinia două momente importante: urcarea şi coborârea. Avem nevoie să ieşi departe, să urcăm pe munte într-un spaţiu de tăcere. Aici vom putea înțelege mai bine vocea Domnului. Este ceea ce facem în rugăciune, în special în Euharistie. Această întâlnire cu Cristos este un eveniment ce nu poate fi ratat.

Dar nu putem stă aici. Întâlnirea cu Cristos ne determină „să coborâm de pe munte”. Suntem trimiși la „periferie”, spre cei care suferă din cauza bolilor, nedreptăţilor, sărăciei materiale şi spirituale. Suntem trimiși pentru a le aduce roadele experienţei pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu; îl avem în inimă. Dar nu va putea să crească dacă nu dăm altora. Aceasta este viaţa creştină. Este o misiune pentru toți botezații, pentru noi toţi: a asculta de Isus şi a-l dărui la alții.

Pe parcursul acestui Post, suntem toţi chemaţi să ieșim din viaţa noastră liniştită şi a urca pe munte pentru a merge la întâlnirea cu Domnul. Să ne amintim că cuvintele sale sunt cele de „Viaţa veşnică”. Aceasta este o veste bună pe care noi am mărtisit-o într-o lume desfigurată de atâtea suferințe, minciuni şi dispreţ pentru demnitatea persoanelor. Sunt atraşi de speranţa transfigurării finale. Apoi, la fel ca Abraham şi ca mulţi alţii, să-l urmăm pe Domnul. Este întotdeauna cu noi şi noi întotdeauna cu el astfel încât viaţa noastră este o mărturie a iubirii ce o poartă pentru noi.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org/6698-homelie-du-2eme-dimanche-du-careme-2/).

Cunoașterea Domnului și milostivirea sa...

Acum, ai înțeles că Isus te iubește?

Când credinciosul în ascultare începe propriul drum de cunoaştere a Domnului, cunoaşte înainte de toate milostivirea sa, sentiment al unui tată (hesed) cu măruntaie de milostivire (rechem - rachamim), iubire viscerală mereu fidelă care nu dispare niciodată, chiar şi atunci când credinciosul sau comunitatea creştină în ansamblul său ajung să contrazică iubirea lui Dumnezeu până la ruperea alianţei. Da, comportamentul milostiv al lui Dumnezeu (cf. Ez 18,23; 33,11).

Această cunoaştere a iubirii milostive a lui Dumnezeu ne-a fost dată pe deplin de Isus, Fiul care ni l-a relatat pe Dumnezeu (exeghésato, în In 1,18): El care, răstignit, a voit să fie „numărat printre cei păcătoşi” (Is 53,12; Lc 22.37), cum a trăit mereu, ajungând la ei în îndepărtarea lor. Pentru aceasta Paul cu uimire şi prin experienţă pastorală va putea să vestească: „Pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” şi „duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu” (Rom 5,8.10). Aceasta este milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi pe care trebuie să o cunoaştem şi să o experimentăm, pentru a deveni noi înşine bărbaţi şi femei ai milostivirii faţă de ceilalţi.

(Enzo Bianchi; sursă:http://www.ercis.ro).

8 Martie - Ziua femeii

La mulți și fericiți ani tuturor femeilor de pe pământ... și din cer...

[de ce nu!]

Nu avem o mamă!...

Pe mama mea... pe sfânta fecioară Maria!

Și pe toate femeile care sunt surorile mele!

Tu nu ești ceea ce ne imaginam noi...

Surâs de copil...

Doamne,

Eşti bănuit că manipulezi oamenii
prin constrângerea şi frica de infern:
   Tu nu îi atragi decât prin iubire.

Eşti bănuit de complicitate
La moartea fiinţelor dragi:
   Tu nu ai conivenţă decât cu viaţa lor.

Se spune că eşti meschin şi scotocitor de conştiinţă:
   mediocrităţile noastre nu mobilizează decât tandreţea ta.

Se crede că ai fi inamic al bucuriei:
   Tu îi eşti sursa.

Eşti incriminat de a fi opiumul oprimaţilor:
   Tu eşti însufleţitorul atâtor mişcări de eliberare…

Se crede că ai fi contrariat şi gelos
pe cercetările noastre ştiinţifice:
   Tu oferi omului un univers infinit de explorat.

Ni te imaginăm ranchiunos:
   Tu ierţi aşa cum noi respirăm.

Se crede că eşti rece ca un monarh:
   Tu eşti înfocat ca un îndrăgostit.

Se crede că eşti iniţiatorul inchiziţiei:
   Tu îi eşti victima.

Ni te imaginăm un fel de bunic indulgent:
   Tu eşti tânăr, sărac, cerşetor.

Eşti incriminat că eşti un colac de salvare:
   Tu ne înveţi să înotăm.

Se pretinde că tu eşti „ceva dincolo de noi”:
    Tu eşti cineva în lăuntrul nostru.

Eşti căutat la cei drepţi:
   Tu locuieşti la cei păcătoşi.

Eşti căutat la catedrele de teologie:
   Tu eşti aşezat în iarbă la banchetul îndrăgostiţilor.

Eşti căutat având în mână trăsnetul şi biciul:
   Tu cânţi un cântec, cu o „trestie frântă”.

Eşti căutat într-un cimitir:
   Tu însoţeşti pe cale doi călători rătăciţi.

Am vrea să te prindem în plasa cuvintelor noastre:
   Tu te aşezi pe surâsul copiilor.

de Stan Rougier

Tu uiți telefonul celular… dar, Biblia, o uiți…

„Să înfruntăm lupta spirituală împotriva Celui Rău cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Nu cu cuvântul nostru, nu foloseşte. Cuvântul lui Dumnezeu: acela are puterea pentru a-l înfrânge pe satana. Pentru aceasta trebuie să avem familiaritate cu Biblia: s-o citim adesea, s-o medităm, s-o asimilăm. Biblia conţine Cuvântul lui Dumnezeu, care este mereu actual şi eficace. A spus cineva: ce s-ar întâmpla dacă am trata Biblia aşa cum tratăm telefonul nostru celular? Dacă am purta-o mereu cu noi, sau măcar mica Evanghelie de buzunar, ce s-ar întâmpla? Dacă ne-am întoarce atunci când o uităm: tu uiţi telefonul celular – of!, nu-l am, mă întorc ca să-l caut; dacă am deschide-o de mai multe ori pe zi; dacă am citi mesajele lui Dumnezeu conţinute în Biblie aşa cum citim mesajele de pe celular, ce s-ar întâmpla? În mod clar comparaţia este paradoxală, dar ne face să reflectăm. De fapt, dacă am avea mereu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă, nicio ispită n-ar putea să ne îndepărteze de Dumnezeu şi niciun obstacol n-ar putea să ne devieze de la drumul binelui; am şti să învingem sugestiile zilnice ale răului care este în noi şi în afara noastră; am fi mai capabili să trăim o viaţă înviată după Duh, primindu-i şi iubindu-i pe fraţii noştri, în special pe cei mai slabi şi nevoiaşi, şi chiar pe duşmanii noştri”.

(Papa Francisc, Angelus [5 martie 2017]; sursă:http://ercis.ro).

Cât de mare ești [How great Thou art]

Isus a murit pentru toată creația!