† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif (B): Descoperirea familiei [duminică, 31 decembrie 2017]

Prezentarea lui Isus la Templu.

Descoperirea familiei 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 decembrie 2017)

Lecturi: Genezei 15,1-6; 21,1-3; Evrei 11,8.11-12.17-19; Evanghelia Luca 2,22-40.

Omilie

Liturgia de astăzi ne invită să reflectăm asupra familiei, în lumina acelei comunități formate din Iosif, Maria și Isus, pe care textele evangheliei le descriu cu o mare sobrietate și discreție.

În prima lectură, luată din cartea Genezei (Gen 15,1-6; 21,1-3), ni se vorbește despre credinţa lui Abraham. Deja este pregătită mentalitatea că fii sunt darul lui Dumnezeu. Părinții trebuie să-și păstreze vie conștiința că nu sunt proprietatea lor, dar că sunt „în gestiunea” lor. Astfel și Isus, darul lui Dumnezeu pentru Maria prin opera Duhului Sfânt este încredințat grijii lui Iosif. Ca și cum ar participa la suferința lui Abraham, Dumnezeu intervine cu aceste cuvinte: „Nu te teme!” Și imediat Domnul vrea să-i asigure lui Abraham o schimbare cu totul superioară forțelor omului: „Eu sunt scutul tău şi răsplata ta” (v. 1). El  a ascultat cuvântul Domnului și trebuie să se lase condus în noapte pentru că în acest mod va putea să facă experiența surprinzătoare a cerului înstelat care luminează întunericul. Singurul care rămâne în noapte poate percepe frumusețea și consolarea unui cer înstelat. Noaptea obscură a lui Abraham și a Sarei – cei doi soți în vârstă, fără mângâierea unui copil – se sfârșește cu promisiunea divină. „Priveşte spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri! […] Aşa va fi descendenţa ta” (v. 5). A crezut Abraham în Cuvântul lui Dumnezeu care îi promitea un urmaș ieșit din sângele său. Prin acest fiu – Isac – Dumnezeu descoperă iubirea și fidelitatea sa. Înţelegem că credinţa nu este doar o aderare la ideile altora ci în primul rând este a merge pe un drum nou pe unde îți arată Domnul. Abraham se încrede în cuvântul său, fără ezitări; nu uită de promisiune, nu avansează rezerve sau suspiciuni. „A crezut în Domnul şi Domnul i-a considerat aceasta ca dreptate” (v. 6). Dumnezeu e la superlativ și Abraham este într-un raport preferențial cu Domnul.

Sfânta Familie [duminică, 31.12.2017]

Prezentarea lui Isus în Templu.

Evanghelia Luca 2,22-40: Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, părinţii lui Isus l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon, şi acesta era un om drept şi evlavios care aştepta mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe copilul Isus ca să îndeplinească obiceiurile Legii cu privire la el, l-a luat în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând: „Acum, slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta ³¹ pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” Tatăl şi mama lui Isus se mirau de cele spuse despre el.  Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi –, iar o sabie va străpunge sufletul tău!” Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte prin posturi şi rugăciuni. Fiind prezentă şi ea, îl mărturisea pe Dumnezeu şi vorbea despre copil tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului. Când au împlinit totul după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui.

Omilie

În această duminică după Crăciun noi sărbătorim Sfânta Familie a lui Isus, Mariei şi lui Iosif. Această familie se prezintă ca un model pentru toate familiile. În fiecare an, auzim lecturile care pun accent pe virtuţile familiei. Textele biblice din această duminică evidențiază valoarea credinţei. Ne amintesc că credinţa este o valoare esenţială a vieţii de familie. Țese legături foarte puternice între oameni pe care atâtea lucruri ne separă.

Crăciun în Viena [Christmas in Vienna]

Crăciunul cu „Celtic Woman” [A Christmas Celebration]

Am văzut și dăm mărturie - Sfântul Ioan, apostol și evanghelist [27 decembrie]

Sfântul Ioan, apostol și evanghelist.

Am văzut și dăm mărturie

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (miercuri, 27 decembrie 2017)

Lecturi: 1Ioan 1,1-4; Evanghelia Ioan 20,1a.2-8. 

Omilie

Celebrăm astăzi sărbătoarea sfântului Ioan, apostol și evanghelist. Deja în secolul al IV-lea este menţionată sărbătoare în Orient. În calendarele apusene este amintită în secolele al VI-lea și al VII-lea. Notele biblice îl prezintă ca ucenic al lui Ioan Botezătorul; l-a urmat apoi pe Isus. Împreună cu Petru s-a dedicat evanghelizării Samariei; apostolul Paul îl numeşte: coloană a Bisericii. După unele izvoare ale tradiţiei a trăit mai întâi la Antiohia şi apoi la Efes, unde i se venerează mormântul. După aceea ar fi venit la Roma, apoi a fost deportat în insula Patomos; aici a avut renumitele viziuni, pe care le descrie în Apocalips, şi tot aici ar fi murit la sfârşitul secolului I, sub împăratul Domiţian (51-96). În afară de evanghelie care îi poartă numele, îi mai sunt atribuite trei scrisori şi Apocalipsul.

Ce vrea să ne spună sărbătoarea de astăzi? Ioan era un tânăr care nu se mulţumeşte doar cu meseria sa: era pescar împreună cu fratele său Iacob şi cu tatăl său Zebedeu. Avea nevoie de o viaţă spirituală. Nu era satisfăcut pe deplin de ocupația sa. De aceea, auzind că pe malurile Iordanului predică un profet, merge să-l asculte. Şi chiar îi devine ucenic. Vrea să-şi însuşească viaţa nouă propusă de Ioan Botezătorul. Dar, iată, că Ioan într-o zi îl indică pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii (In 1,29; 36). Şi Ioan merge după el. Vrea să-l cunoască. Isus îl invită împreună cu însoţitorul său – Andrei – şi stau împreună toată după-amiaza. Atunci când Isus, trecând pe malul lacului Genezaret îl invită să-l urmeze, îl lasă pe tatăl său Zebedeu şi a merge după Isus, devenindu-i discipol şi apostol. Sfântul Ioan a rămas mereu lângă Isus. L-a urmat, i-a ascultat cuvântul, a asistat la minunile sale, a urcat până pe Calvar stându-i alături la moarte, plin de curaj. El ne spune că a fost primul care a crezut că Isus a înviat din morţi.

În Evanghelia după Ioan (In 20,1a.2-8) vorbeşte despre „ucenicul iubit” de Isus. Dar este un lucrul straniu că în nici un fragment din evanghelie nu ni se spune că ucenicul iubit ar fi Ioan. Însă din cele mai îndepărtate timpuri ale Bisericii s-a insistat mereu că el este sfântul Ioan. În lectura evangheliei îl vedem pe discipolul „pe care îl iubea Isus” alergând din toate puterile, purtat tocmai de această iubire, spre locul în care s-a odihnit Domnul după ce a luptat cu moartea. Sfinţii Părinţi comentează: iubirea aleargă cu mai multă grabă şi soseşte prima. Şi, totuşi, Ioan ştie să aştepte să ajungă şi celălalt frate pentru a intra împreună. Este sugestiv modul în care evanghelia descrie reacţia celor doi oameni în faţa a ceea ce văd amândoi: „Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut (vv. 6-8). Amândoi au văzut acelaşi lucru, dar se spune doar de ucenicul iubit că a crezut. De ce? Oare Petru nu a crezut? Discipolul iubit are o privire diferită, care pricepe mai mult decât ceilalţi. Are o privire de iubire care percepe prezenţa noutăţii lui Isus. Petru se oprește la semne: vede mormântul gol și giulgiurile… Pentru ucenicul iubit sunt suficiente indiciile spre a declanșa în el primul salt către credință. A văzut giulgiurile şi ştergarul – obiectele morţii – abandonate de Domnul vieţii şi a început să înţeleagă imediat că puterile întunericului au fost învinse în mormântul gol, ca şi în inima sa, care recunoştea acum în înviere triumful iubirii. Zorile credinţei răsăreau.

Aceasta este experienţa de credinţă a lui Ioan. Şi nu se mulţumeşte să o aibă numai pentru sine. Misterul trăit trebuie împărtăşit. De aceea „ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii – căci viaţa s-a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie”, arată sfântul Ioan în scrisoarea întâia (1In 1,1-2) din care am citit în prima lectură. Credința este un act care împlică persoana întreagă, facultățile omului: ochii care au văzut, urechile care au auzit, mâinile care au atins, inteligența care a cugetat, voința care a acceptat, inima care a iubit și s-a bucurat.

Mărturia lui Ioan, adunată în cea de a patra evanghelie şi în scrisori, este în întregime centrată pe iubirea lui Dumnezeu. Sfântul Ieronim povesteşte că, la sfârșitul trecerii sale pământești, pe când apostolul era bătrân și slăbit, nemaiputând vorbi decât cu mare greutate, spunea doar atât: „Copilașilor, iubiti-vă unii pe alții!“. Întrebat de ucenici de ce repeta așa la nesfârșit, aceasta a răspuns: „Aceasta este porunca Domnului și, dacă o păstrați, este de ajuns!” A fi creştini înseamnă a da mărturie zilnică acolo unde ne aflăm: la muncă, în autobuz, pe stradă, cu cei din familie, în casă... Pentru ca cei care ne privesc să poată spune: aceştia sunt creştini – iată cum se iubesc... E o utopie? Sau a fi sau a nu fi creştin?

---

[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989]; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

---

Concert de Crăciun de la Assisi [Concerto di Natale da Assisi]

Însuflețit de iubire fața de Cristos - Sfântul Ștefan [26 decembrie]

Sfântul Ștefan, martir - de Charles Lebrun.

Însuflețit de iubire fața de Cristos

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (marți, 26 decembrie 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 6,8-10; 7,54-59; Evanghelia Matei 10,17-22. 

Omilie

Astăzi îl sărbătorim pe primul martir al creştinismului, pe sfântul Ştefan care şi-a vărsat sângele pentru credinţa în Cristos. Intenția liturgiei de astăzi este de a asocia sărbătorii Crăciunului pe sfinții din Noul Testament care au fost slujitori fideli ai Cuvântului făcut om. Ieri, în prima zi a nașterii Domnului, am avut ieslea cu pruncul abia născut, cu cântarea îngerilor și vizita păstorilor. Astăzi este sângele sfântului Ștefan, ucis cu pietre, pentru că a avut curajul să creadă în promisiunea exprimată în simplitatea ieslei. Poimâne – uciderea pruncilor nevinovați – ne vorbește despre soarta care îl așteaptă pe Fiul lui Dumnezeu, astăzi copil, mâine răstignit pe cruce. Contrasul este enorm. Ne vorbește despre prețul mântuirii noastre, despre uneltirile obscure pe care oamenii le urezesc dintotdeauna împotriva lui. Ne vorbește despre păcatul lumii și despre istoria adevărată a Bisericii lui Cristos. Se desleagă astăzi deja acel duel minunat și neîncetat dintre forțele răului care ar voi să-l închidă definitiv într-un mormânt de moarte mai întâi pe Cristos și apoi pe urmașii săi. Toți persecutorii Bisericii ar trebui să înțeleagă că sângele martirilor, începând de la cel al lui Ștefan până la cel al martirilor zilelor noastre, a fost totdeauna sămânța care a făcut să se nască noi fii prin botez.

Sfântul Ştefan s-a lasăt cucerit de acest Cuvânt divin şi a devenit primul martir, martor al lui Cristos. A fost omul credinţei. Aşa îl caracterizează sfântul Luca în Faptele Apostolilor (Fap 6,8-10; 7,54-59) – din care am luat o lectură – descriind alegerea celor şapte diaconi. Cel dintâi a fost ales Ştefan „plin de har şi de putere” (v. 8), „plin de Duh Sfânt” (v. 55). Ştefan ne arată ce înseamnă cu adevărat să crezi în Cristos. Ce este credinţa? A crede în Isus nu înseamnă a accepta nişte idei, nişte învăţături, nişte adevăruri de credinţă, ce ni le-a descoperit alții. Credinţa nu este doar un act al minţii, ci un act al fiinţei umane, la care iau parte mintea, voinţa şi inima omului. Credinţa, pentru Ştefan, este o adeziune, un ataşament, nu faţă de învăţătura unui om ce a trăit pentru un timp pe pământ, apoi a dispărut, ci faţă de o persoană vie, Cristos, mort, dar înviat. Înainte de a-şi da sufletul, a exclamat: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu!” (v. 56). Credinţa lui Ştefan este o credinţă vie, concretă, trăită, care se vedea în faptele şi în viaţa sa. Credinţa lui în Isus este o credinţă însufleţită de o iubire înflăcărată faţă de Cristos.

Crăciun binecuvântat! (2017)

Adorația păstorilor - de Jean Baptiste Marie Pierre.

Celebrarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos

ne amintește:

Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum suntem.

Să ne încredințăm iubirii milostive a Domnului.

Să aprindă în noi credinţa vie,

speranţa neclintită

şi iubire profundă.

Sărbători fericite!

Crăciun binecuvântat!

Crăciun, 25 decembrie 2017.

† Nașterea Domnului [Crăciunul - Aurora]: Un copil culcat în iesle (luni, 25 decembrie 2017)

Adorația păstorilor -

de Anton Raphael Mengs.

Un copil culcat în iesle 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (luni, 25 decembrie 2017)

Lecturi: Isaia 62,11-12;Tit 3,4-7; Evanghelia Luca 2,15-20. 

Omilie

În zorile acestei dimineți de Nașterea Domnului, lumina ne ajută să vedem un copil culcat în iesle, vegheat cu grijă de Maria, mama sa, și de Iosif. Acest eveniment este unic. Timpul Crăciunului e o sărbătoare care ne invită să descoperim în pruncul Isus chipul lui Dumnezeu. Suntem invitați să medităm ce se petrece în noaptea Crăciunului.

Cuvântul despre mântuire din cartea lui Isaia (Is 62,11-12) – cunoscătorii îi spun al treilea Isaia (cap. 56-66) – face să se audă un anunț ieșit din comun care răsună până la marginile pământului. Profetul vestește oraculul mântuirii într-un momentul disperat din istoria lui Israel: exilul babilonic. Acum Israel nu mai este un popor: fără țară, fără rege, fără capitală, fără templu… Profetul intervine în această situație tragică pentru a proclama că Dumnezeu rămâne fidel și, de aceea, va face ca poporul său să retrăiască experiența exodului, adică a ieșirii din Egipt. Exilații sunt îndemnați stăruitor să facă drumul întoarcerii și al libertății pentru ca venirea Domnului Mântuitor să facă din această comunitate un popor sfânt și răscumpărat. „Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, vine mântuirea ta!»” (v. 11). Domnul îi va conduce în țara promisă și el însuși se va reîntoarce să locuiască în Sion, așa încât cetatea distrusă – Ierusalimul – să fie chemată „Cetate căutată, nepărăsită” (v. 12). În fața acestei intervenții a lui Dumnezeu, națiunile își vor da seama de iubirea lui Dumnezeu față de poporul său și îi vor numi: „popor sfânt, răscumpărat de Domnul” (v. 12), adică poporul care îi aparține Domnului. Acest text folosit la liturgia din zorii nașterii Domnului ne vorbește nouă despre o nouă întâlnire a lui Dumnezeu în Fiul său născut în ieslea Betleemului: adevăratul Mântuitor și eliberator al omenirii.

Deschide ușa creștine - colinde