„Primirea” acestui „dar” în Euharistie
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 august 2018)
Lecturi: Proverbelor 9,1-6; Efeseni 5,15-20; Evanghelia
Ioan 6,51-58; lecturi.
Omilie
În această duminică continuăm să
citim discursul despre „pâinea vieții”, despre Euharistie. Isus este încă în
sinagoga din Cafarnaum și se exprimă într-un limbaj inacceptabil pentru
ascultătorii săi. Cristos ne spune să mâncăm trupul și să bem sângele său… Ceea
ce facem la sfânta Liturghie…
Ideea de ospăț euharistic vine
anticipată de prima lectură luată din Cartea
Proverbelor (Prov 9,1-6), de înțelepciune
ebraică, în care sunt fraze scurte, ușor de memorat, care transmit adevăruri
despre viață și dau o strălucire nouă. Înțelepciunea este însuși Dumnezeu. Este
descrisă ca o doamnă bogată care invită toată lumea la sărbătoare, la masa ei: a
pregătit pâine și vin în abundanță. „Veniţi şi hrăniţi-vă cu pâinea mea şi beţi
vinul meu!” (v. 5). Ospățul este simbolul comuniunii cu Dumnezeu. Sub alegoria
pâinii și a vinului, se înțelege învățătura înțelepciunii. Rodul înțelepciunii
este participarea la viață și la tot ceea ce face o viață fericită. Sunt
îndemnurile înțelepciunii în fața celor lipsiți de minte: „cel nepriceput să se
îndrepte aici!” (v. 4). Nebunia este ca o rivală care invită la banchetul ei, dă
lecții și atrage ascultătorii; va avea mereu adepți. Dar înțelepciunea zice: „Abandonaţi
nepriceperea şi veţi trăi!” (v. 6). Dumnezeu
cheamă. Se adresează tuturor celor „săraci la inimă” (v. 4): este
inteligența, capacitatea de a raționa, de a discerne. Mai târziu, Isus se prezintă ca însăși „Înțelepciunea” care parcurge
drumurile noastre. Îi invită pe toți oamenii la ospățul său. El se dă ca hrană pentru
viață veșnică.
Lecturile de astăzi nu-ți cer imposibilul. În a doua lectură din Scrisoarea către Efeseni (Ef 5,15-20), sfântul Paul ne invită să
fim înțelepți: „aveţi grijă cum vă purtaţi, nu ca nişte oameni fără
minte, ci ca nişte înţelepţi!” (v. 15). Omul este și aici chemat să nu se lase
purtat de nebunie, să nu se lase învins de cel rău; să caute „semnele
timpului”: „folosiţi bine timpul favorabil!” (v. 16). Omul are posibilitatea să
urmeze calea adevăratei vieții dacă ascultă de voința lui Dumnezeu, dacă
reușește să deosebească această voință între alte propuneri și chemări ce se
ridică în timpul său: „căutaţi să înţelegeţi care este voinţa Domnului!” (v.
17), spune sfântul Paul. Pentru apostol, adevărata înțelepciune este a lăsa să
trăiască Dumnezeu în noi. Atunci viața noastră va fi plină de bucurie. Paul ne vorbește în felul său: „primiți voința lui
Dumnezeu și lumina Duhului Sfânt, rugați-vă cântând imnuri și psalmi, celebrând
și mulțumindu-i Domnului și a-i regăsi pe frații voștri...” Astfel, arătându-ne, trăim mai înțelept.
În Evanghelie după Ioan (In 6,51-58) am auzit discursului lui
Isus despre „pâinea vieții”. Este un răspuns la invitația înțelepciunii [din
prima lectură]: „Veniţi şi hrăniţi-vă cu pâinea mea!” (Prov 9,5). Cu Isus, s-a realizat dincolo de toate așteptările. Declarația sa este
cea mai solemnă: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa
veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (v. 54). Noi toți vrem să avem această viața veșnică. Această „pâine vie” este
Isus însuși, cel care ne vă „învia”, adică participând la însăși viața lui
Dumnezeu. Dându-ne viața sa și înviindu-ne, Cristos a stabilit o legătură care
nu se poate desface între Dumnezeu și om decât prin păcatul omului.
Pentru a pune capăt neînţelegerii
ascultători săi, Isus precizează astăzi învăţătura sa despre Euharistie: ea ne
face să întrăm şi să rămânem în intimitate cu Dumnezeu, sădind în noi germenul
vieţii veşnice. Este comuniunea vieții divine dată omului. Trupul și sângele
lui Cristos sunt viața sa, darul pe care el însuși ni-l face. Hrănindu-ne cu
Dumnezeu care este în noi, putem să ne împărtășim cu viața sa.
Suntem astăzi în centrul
meditaţiei euharistice din capitolul a 6-lea al Evangheliei după Ioan. La început este reluat versetul final al
pericopei de duminica trecută. Isus le-a zis mulţimilor: „Eu sunt pâinea cea
vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în
veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (v. 51).
Urmează cele mai explicite afirmaţii referitoare la Euharistie cuprinse în
discursul despre „pâinea vieţii” rostit de Isus în sinagoga din Cafarnaum. Nu
mai este vorba doar de „a mânca” pâinea dar şi de „a bea sângele” său. Prima
afirmaţie este interpretată în sensul atitudinii de credinţă: a accepta
„misterul” persoanei lui Cristos. A doua afirmaţie ne orientează gândul spre
„misterul” Euharistiei, în care Isus ne dă să mâncăm „trupul” şi să bem
„sângele” său. Este banchetul pregătit de înţelepciunea lui Dumnezeu prin Fiul
său, Isus Cristos.
Referirea la misterul Euharistiei
este explicită. Dacă până acum puteau exista îndoieli, din acest moment
cuvintele lui sunt clare. Isus nu mai foloseşte simboluri, ci ne vorbeşte
deschis. Spune că pâinea pe care le-o va da oamenilor este „trupul său pentru
viaţa lumii” (v. 51). Ascultătorii îşi dau seama că este vorba despre ceva
uluitor, de aceea discută aprins între ei: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm
trupul său?” (v. 52). Cristos profită de această discuţie nu pentru a-şi atenua
afirmaţia, ci a-şi preciza mai bine gândul său: „pentru că trupul meu este
adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul
meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (vv. 55-56). Îl interesează
să afirme „adevărul” cu orice preţ, chiar dacă îl va costa abandonul din partea
multor ucenici.
Mâncând trupul lui Cristos şi bând sângele său nu înseamnă doar a crede în prezenţa reală a Domnului şi în
darul său de iubire, ci înseamnă „a primi” acel „dar”, a te pune în acord cu el…
Este o legătură strânsă între Euharistie şi viaţă. Evanghelistul insistă: de şase
ori este repetat „viață” în fragmentul nostru. Nu este vorba despre o viaţă
oarecare, ci despre viaţa veşnică oferită de Domnul. În vocabularul lui Ioan
„veşnic” înseamnă totdeauna o realitate care aparţine lumii lui Dumnezeu şi totuşi
este dăruită şi omului.
Purtarea creştinilor, care au la
dispoziţie Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie, nu poate să nu fie decât o
expresie de iubire şi de slujire, tocmai pentru a risipi întunericul egoismului
și al violenţei și a prezenta viaţa noastră personală şi a întregi familii
umane…
Să ne încredem în Isus Cristos și el se va milostivi de noi!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
