XXIII TPA (C): Renunţările necesare pentru a fi ucenicul lui Isus (omilie)



Urmarea lui Cristos...

 

Luca 14,25-33 - În acel timp, ²⁵ o mare mulţime de oameni mergea împreună cu Isus. El s-a întors către ei şi le-a spus: ²⁶ "Dacă vine cineva la mine, şi nu mă iubeşte mai mult decât pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii şi surorile sale şi chiar decât viaţa sa proprie, nu poate fi ucenicul meu. ²⁷ Acela care nu-şi poartă crucea şi nu mă urmează, nu poate fi ucenicul meu. ²⁸ Cine dintre voi, voind să zidească un turn nu stă mai întâi să calculeze cheltuielile şi să vadă dacă are cu ce să-l termine? ²⁹ Altfel s-ar putea întâmpla ca, după ce a pus temelia să nu-l poată termina şi astfel toţi cei care-l văd, să râdă de el, ³⁰ zicând: «Iată un om care a început să zidească, dar nu a fost în stare să-şi termine lucrul!». ³¹ Sau care rege porneşte la război împotriva altui rege fără să vadă mai întâi dacă poate, cu zece mii de oameni, să ţină piept celui care vine împotriva lui cu douăzeci de mii. ³² În caz contrar, când celălalt este încă departe, trimite o solie pentru a cere pace. ³³ Tot astfel, nimeni dintre voi nu poate fi ucenicul meu, dacă nu renunţă la toate bunurile sale".

Omilie

Isus invită ucenicul să rupă toate legăturile, să rupă chiar legăturile cu sine însuşi (Lc 14,26). Invitaţia este adresată mulţimii, adică tuturor (v. 25). Luca este minuţios şi insistent în enumerarea legăturilor care trebuie rupte. Mai mult Luca păstrează în toată paradoxalitatea sa verbul misein (a urî). Matei îl interpretează şi îl traduce cu „a prefera”, şi pe drept. Şi Luca, evident, nu intenţionează să urască în adevăratul sens al cuvântului. El ştie bine că părinţii trebuie să fie iubiţi şi respectaţi. Este vorba, şi pentru el, nu de ură, ci de dezlipire, de preferare a Împărăţiei: cu toate acestea el a păstrat verbul misein care indică, fără îndoială, o detaşare radicală.

 

Nu este vorba, numai, de a rupe legăturile cu familia, nu ajunge o detaşare generică de noi înşine: exemplul lui Isus (mereu în fondalul tuturor acestor texte de urmare) este foarte concret şi precis: trebuie să fim dispuşi să duce crucea (v. 27), adică până la jertfa de sine efectivă şi totală.

 

 

Parabolele turnului şi regelui (Lc 14,28-32) învaţă că trebuie să reflectăm bine înainte de a ne arunca să facem ceva, trebuie să calculăm posibilităţile şi să crem condiţiile care ne îngăduie să încheiem. Nu cunoaştem semnificaţia celor două parabole în afara contextului în care le-a pus Luca. Desigur o chemare la seninătatea cerută de urmarea lui Isus. Urmarea nu este pentru cei superficiali, pentru cei care nu gândesc, pentru cei care sunt plini de sine. Luca a legat strâns parabolele de ceea ce urmează: de aceea trebuie să fie citite în contextul condiţiilor necesare pentru a-l urma pe Isus, adică în contextul renunţării. Înainte de a ne încinge şi de a-l urma pe Isus este necesar „a calcula şi a reflecta”. Aceasta nu înseamnă a afla modurile de a fugi de logica crucii, ci de a găsi modurile de a o duce până la capăt. Acesta este calculul cerut ucenicului.

 

Dar în ce constă în concret „a calcula şi a reflecta”? Ne răspunde v. 33: „Astfel, cel care dintre voi nu renunţă la toate bunurile sale nu poate fi ucenicul meu”. Numai în detaşarea de bunuri este posibil a fi ucenic, este posibilă dăruirea totală. Aşa cum pentru a construi un turn este necesară o cantitate suficientă de cărămizi, la fel, pentru a-l urma pe Isus este necesară detaşarea de bunuri. Luca nu se adresează celui care se gândeşte ca să se decidă să se facă sau să nu se facă creştin, ci la cel care este deja creştin şi trebuie, în situaţii dificile, să persevereze în credinţă. Numai în detaşare este posibilă perseverenţa. Poate Luca are în faţa ochilor o situaţie de persecuţie: în aceasta situaţie perseverenţa şi coerenţa sunt posibile doar dacă suntem dispuşi să renunţăm la toate. Altfel vom găsi nenumărate motive pentru a justifica tăcerea şi compromisul. (don Bruno Maggioni [09.09.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).

Uniți cu papa în post și rugăciune pentru pace în lume!

 

 

„Iubiţi tineri, rugaţi-vă împreună cu mine

pentru pacea lumii.

Pacea este un bine care depăşeşte orice obstacol

pentru că aparţine întregii omeniri”.

Papa Francisc

 

 

 

"Să nu mai fie niciodată război! Să nu mai fie niciodată război! Pacea este un dar de cea mai înaltă valoare, care trebuie promovat şi tutelat. Trăiesc cu deosebită suferinţă şi îngrijorare numeroasele situaţii de conflict de pe acest pământ al nostru, dar, în aceste zile, inima mea este profund rănită de ceea ce se întâmplă în Siria şi neliniştită pentru evoluţiile dramatice care se prospectează. Adresez un apel puternic pentru pace, un apel care se naşte din adâncul fiinţei mele! Câtă suferinţă, câtă devastare, câtă durere a adus şi aduce folosirea armelor în acea ţară martirizată, în special în rândul populaţiei civile şi lipsite de apărare! Să ne gândim la câţi copii nu vor putea vedea lumina viitorului!" (Papa Francisc).
 

 

 

La cursurile de formare teologică (seria I: 2-5 septembrie 2013)

"Anul Credinţei şi provocările noii evanghelizări"

 

e tema din anul 2013

pentru cursurile teologice destinate tuturor preoţilor

(diecezani şi călugări) care îşi desfăşoară

activitatea pastorală în cadrul Diecezei de Iaşi.

Scopul acestor cursuri este aprofundarea

unor aspecte legate de slujirea

şi viaţa preotului în contextul trăirii

şi transmiterii credinţei.

La Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi - deschiderea cursurilor în amfiteatrul Institutului Teologic cu salutul organizatorilor.

 

 

 

Luni:

 

Conferinţă: Pr. Cristinel Fodor - "Ritmul de credinţă al preotului - ritmul formării permanente: ritmul existenţial, ritmul cotidian, ritmul săptămânal, ritmul lunar, ritmul anual, ritmul liturgic" (amfiteatru).

 

Mesajul Maicii Tereza de Calcutta pentru…



Fericita
Tereza de Calcutta
(1910-1997)



...credincioşii români

 

Să se roage. Rodul rugăciunii este adâncirea credinţei. Rodul credinţei este dragostea. Rodul dragostei este slujirea celorlalţi. Rodul slujirii este pacea. O familie care se roagă împreună rămâne împreună, şi dacă rămân împreună se vor iubi unii pe alţii, aşa cum îi iubeşte Dumnezeu pe fiecare din ei, de aceea este atât de important să se aducă rugăciunea în fiecare familie. Este foarte important ca familia, mama şi tata, să-şi înveţe copiii să se roage.
 

Aduceţi rugăciunea în familiile voastre pentru că o familie care se roagă împreună, rămâne împreună, şi membrii ei se vor iubi aşa cum îi iubeşte Dumnezeu. Unde este iubire este pace şi unire, este bucurie. Lucrările dragostei aduc totdeauna multă bucurie şi pace.

 
...tinerii din România

Tinerii de astăzi vor mai mult să vadă decât să asculte. Trebuie încurajaţi să-şi pună dragostea lor pentru Dumnezeu în lucrări pline de viaţă. Lucrările dragostei sunt lucrările păcii. Nu contează cât facem, ci câtă dragoste punem în ceea ce facem.

...preoţii români

 

Să fie sfinţi. Biserica nu a avut niciodată nevoie mai mare, ca acum, de preoţi şi călugări sfinţi. Am fost chemaţi, am fost aleşi să fim consacraţi lui Dumnezeu însuşi. Isus a spus să fim sfinţi după cum Tatăl din ceruri este sfânt. Este o datorie elementară pentru noi toţi să ne rugăm cu adevărat, să ducem o viaţă cu adevărat sfântă. Atunci va fi pace, iubire, bucurie şi unitate în toată lumea.

(Fragmente din „Aduceţi rugăciunea în familiile voastre. Interviu cu Maica Tereza de Calcutta”, de Mihaela Bărbuș, Actualitatea Creştină, nr.12/1993, p. 2).

 

Omul în căutarea sensului vieţii - Nevrozele noogene (4)

 

Nevrozele noogene nu se nasc din conflictul dintre pulsiuni și instincte, ci mai degrabă din problemele existenţiale. Printre aceste probleme, blocarea voinţei de sens joacă un rol însemnat.

Este limpede că în cazurile noogene, terapia cea mai potrivită şi mai adecvată nu este psihoterapia în general, ci logoterapia: adică o terapie care îndrăzneşte să pătrundă în dimensiunea specific umană.

Dați-mi voie să citez următoarea situaţie: un înalt diplomat american s-a prezentat la cabinetul meu din Viena cu intenţia de a continua tratamentul psihanalitic pe care-l începuse cu cinci ani în urmă cu un psihanalist din New York.

Actualitatea Creștină – septembrie 2013 – PDF





http://isichi.files.wordpress.com/2013/09/actualitatea-crestina-septembrie-2013.pdf

http://issuu.com/revista_ac/docs/09_2013

Omul în căutarea sensului vieţii - Frustrarea existențială (3)

Voinţa de sens a omului poate şi ea să ducă ia frustrare, caz în care logoterapia vorbeşte despre „frustrare existenţială”. Termenul „existenţială” se poate referi la trei aspecte: (1) la existenţa însăşi, respectiv modul specific uman de a fi; (2) la sensul existenţei şi (3) la strădania de a găsi un rost concret în viaţa personală, adică la voinţa de sens.

Frustrarea existenţială poate şi ea declanşa nevroze. Pentru acest gen de nevroze, logoterapia a stabilit termenul de „nevroze noogene”, în opoziţie cu sensul tradiţional al termenului de nevroză, respectiv nevrozele psihogene. Nevrozele noogene îsi au originea nu atât în dimensiunea psihologică a existenţei umane, ci în cea „neologică” (de la cuvântul grecesc noos, însemnând „minte”). Acesta este un alt termen terapeutic care indică tot ceea ce se referă la dimensiunea specific umană. (Viktor E. Frankl,Omul în căutarea sensului vieţii, Meteor Press, București 2009, 113).

Cât de lungă trebuie să fie predica?

 

Răspunde pr. Edward McNamara, Legionar al lui Cristos, prof. de teologie şi director spiritual.

 

Cu diferite ocazii am avut oportunitatea să particip duminica la Sfânta Liturghie într-o parohie din afara diecezei mele. De fiecare dată preotul a ţinut o predică fulger de aproximativ un minut. Uneori anunţurile parohiale erau mai lungi decât predica. Există vreo regulă care să spună cât de lungă trebuie să fie predica? – M.E., Rochester, New York, SUA.

Din păcate, regulile oficiale spun puţine lucruri referitoare la durata unei predici. Acest lucru este într-o oarecare măsură inevitabil pentru că aşteptările variază de la o cultură la alta, de la un context social al altul. Chiar dacă există culturi care preferă discursuri lungi în timpul Sfintei Liturghii, există şi altele în care după doar 6 minute credincioşii încep să dea semne de nerăbdare.

Omul în căutarea sensului vieţii - Voința de sens (2)

Vitraliu

Căutarea sensului reprezintă motivaţia primă a omului în viaţă, iar nu o „raţionalizare secundară” a pornirilor sale instinctuale. Unicitatea şi specificul sensului constau în faptul că acesta trebuie şi poate fi îndeplinit numai de către omul însuşi. Numai astfel conceptul capătă semnificaţia care îi va satisface omului voinţa sa de sens. Există autori care consideră că sensurile şi valorile „nu sunt altceva decât mecanisme de apărare, forme de reacţie şi de sublimare”. În ceea ce mă priveşte, n-aş vrea să trăiesc de dragul „mecanismelor mele de apărare” şi nici nu aş fi gata să mor de dragul „formelor mele de reacţie”. Totuşi, omul este capabil să trăiască şi să moară pentru idealurile şi valorile sale!

Cu câţiva ani în urmă a fost organizat un sondaj de opinie în Franţa. Rezultatele au arătat că 98% dintre oamenii chestionaţi au admis că omul are nevoie de „ceva” pentru care să trăiască. Mai mult, 61 % dintre aceştia au mărturisit că în viaţa lor există ceva sau cineva pentru care ar fi gata chiar să își dea viaţa. Am repetat sondajul de opinie în secţia mea, din cadrul spitalului din Viena, atât printre pacienţi, cât şi printre membrii personalului, iar rezultatele au fost practic aceleaşi ca şi în cazul miilor de oameni chestionaţi în Franţa. Diferenţele au fost de numai 2%.

Un alt studiu statistic, desfăşurat pe 7 948 de studenţi din 48 de colegii, a fost realizat de către sociologii de la Universitatea John Hopkins. Raportul lor preliminar face parte dintr-un studiu cu durata de doi ani susţinut financiar de National Institute of Mental Health. Chestionaţi cu privire la ce anume consideră a fi „foarte important” pentru ei în prezent, 16% dintre studenţi au bifat: „să am cât mai mulţi bani”, în vreme ce 78% au spus că scopul lor principal este: „să caut şi să găsesc un sens în viată”.

Desigur, ar putea exista unele situaţii în care interesul individului faţă de valorire prezintă, de fapt, o camuflare a unor conflicte lăuntrice. Dar chiar şi aşa fiind, acestea reprezintă o excepţie de la regulă, nu regula însăşi. În astfel de cazuri avem de-a face cu pseudovalori, iar ele trebuie demascate. Acest proces de demascare trebuie să înceteze însă de îndată ce avem de-a face cu ceea ce este autentic şi veritabil în om, respectiv cu dorinţa acestuia de a avea o viaţă cât mai plină de sens. Dacă nu se opreşte în acest punct, unicul lucru pe care psihologul respectiv îl demască este, de fapt, propriul său „motiv ascuns”, respectiv nevoia sa inconştientă de a desconsidera şi devaloriza tocmai ceea ce este cu adevărat omenesc în om.

(Viktor E. Frankl,Omul în căutarea sensului vieţii, Meteor Press, București 2009, 111-112).

Fericitul Vladimir Ghika, prinț, preot și martir