† Duminica a 2-a din Advent [A]: Convertiţi-vă! [7 decembrie 2025]

 Convertiţi-vă!

Lecturi biblice: Isaia 11,1-10; Romani 15,4-9; Evanghelia Matei 3,1-12; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântul de astăzi este o chemare la convertire, al cărei rezultat este pacea cu Dumnezeu, cu omul și cu orice făptură. Mai precis, convertirea este o dispoziție umană care permite Duhului Sfânt să lucreze miracolul păcii. Cei doi termeni – convertire și Duh – dobândesc, în cele trei texte ale liturgiei, semnificații diferite: în prima lectură este descrisă creația adusă la pace prin prezența Duhului în timpul mesianic: „în ziua aceea, va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui; se va odihni peste el Duhul Domnului”  (Is 11,1-2). Scrisoarea către Romani își focalizează în această lume pacificarea relațiilor trăite după modelul lui Cristos: „primiţi-vă unii pe alţii, după cum şi Cristos v-a primit pe voi, spre gloria lui Dumnezeu!” (Rom 15,7). Textul din Evanghelia după Matei, prin lucrarea lui Ioan Botezătorul, trasează calea spre convertire: „a venit Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iudeii; el zicea: «Convertiţi-vă!»” (Mt 3,1-2). E drumul pe care merge Isus: o viață simplă și sobră, „pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt 3,2).

† Pomenirea răposaților: Credința în Cristos este experiență de înviere [2 noiembrie 2025]

 Credința în Cristos este experiență de înviere

Lecturi biblice: Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este ziua în care îi pomenim pe toți morți și reînnoim mărturisirea noastră de credință în înviere lui Cristos și confirmăm încrederea în promisiunea Domnului: „oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,40). Toate cele trei lecturi prezentate în lecționar luminează experiența vieții și a morții. Confruntați cu moartea, se întâlnește „dorul” după plenitudinea vieții și după iubire. Este invocația lui Iob din prima lectură: „îl voi vedea pe Dumnezeu; eu însumi îl voi vedea şi ochii mei vor privi” (Iob 19,26-27). Isus Cristos, cu darul lui Dumnezeu, motivat de iubire pentru om, s-a manifestat prin moartea pentru păcătoși, cum se exprimă apostolul Paul în a doua lectură: „Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi. […] Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,6.8). Două mișcări – respectiv ascensiunea și coborâtul – își găsesc sinteza în omul Isus, care a coborât din cer nu pentru a face voia sa, ci pe a Tatălui care l-a trimis: „m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis; şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă” (In 6,38-39). Comemorarea morților ne conduce la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este împlinirea unei vieți marcate de iubire, devind deschiderea de speranță și de viață pentru cei care cred în el. Moartea este transfigurată atunci când devine un act de iubire. Dragostea lui Dumnezeu și a lui Isus este la originea învierii, iar învierea este promisiunea pe care Domnul o face oamenilor, celor pe care Dumnezeu i-a dat să-i învie în ziua de apoi. Astfel se manifestă realizarea dorinței și speranței lui Iob [din prima lectură], pe măsură ce își proclamă încrederea în răscumpărătorul său și comuniunea cu Dumnezeu după moarte.

† Duminica a 34-a de peste an [B]: Domnul este rege pentru a ne da viață [24 noiembrie 2024]

Domnul este rege pentru a ne da viață

pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (24 noiembrie 2024)

Lecturi biblice: Daniel 7,13-14; Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea de astăzi –  „Cristos Rege” – a fost instituită de papa Pius al XI-lea în 1925 cu ocazia celebrărilor Anului Sfânt, când în lume se răspândeau noi forme de putere: sunt regimurilor totalitare. Biserica voia să contrapună „împărăția Domnului”. Isus nu este regele universului în felul regilor sau împăraților, adică după logica lumii. Cristos proclamă „stilul” regalității sale, total diferit de cel al lumii. Papa a stabilit această sărbătoare voind să afirme solemn autoritatea lui Cristos asupra întregii umanităţii şi a universului. Iniţial a fost fixată într-o duminică din luna octombrie. După ultima reformă liturgică, ea a fost reaşezată la încheierea anului bisericesc. Lecturile din această duminică au ca temă regalitatea Domnului, cerească și transcendentă [care trece dincolo de orizontul experienței și limitele ei]. Prima lectură constituie textul clasic al mesianismului apocaliptic: un „fiu al omului” care umblă pe nori și primește gloria de la Dumnezeu și autoritate veșnică asupra neamurilor: „cineva ca un fiu al omului venea pe norii cerului!” (Dan 7,13). Evanghelia relatează dialogul dintre Isus și Pilat, care se referă tocmai la natura regalității Domnului. Isus acceptă să fie numit rege în procesul dinaintea lui Pilat, numai că „împărăţia mea nu este din lumea aceasta. […] Dar acum împărăţia mea nu este de aici” (In 18,36). Regatul său nu aparține acestei lumi, chiar dacă începe în istorie devine definitiv în veșnicie. A doua lectură este un imn către Cristos care ne-a eliberat cu sângele său și se va întoarce pe norii cerului: „iată că vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei care l-au străpuns!” (Ap 1,7). Regalitatea lui Isus trece prin toate lecturile ce insistă asupra originii cerești a puterii sale. Domnul este rege pentru a ne da viață.

† Duminica a 13-a de peste an [A]: Ospitalitatea pentru Dumnezeu [2 iulie 2023]

Ospitalitatea pentru Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (2 iulie 2023) 

Lecturi biblice: 2Regi 4,8-11.14-16a; Romani 6,3-4.8-11; Evanghelia Matei 10,37-42; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi ne prezintă ultimele rânduri ale discursului misionar [din capitolul al 10-lea din Evangheliei după Matei]. Isus îi instruiește pe cei doisprezece apostoli în momentul în care pentru prima dată îi trimite în misiune în satele din Galileea și Iudea în numele său. Învățătura centrală a Cuvântului se învârte asupra necesității de a ști să recunoaștem trecerea Domnului în trimișii săi. Este ospitalitatea pentru Dumnezeu: să dai un pahar cu apă… Prima lectură relatează despre o femeie care îl primește pe profetul Elizeu, recunoscându-l ca om al lui Dumnezeu. A doua lectură descrie viața creștină ca o identificare deplină cu viața Domnului înviat din morţi: „el trăieşte pentru Dumnezeu”.

† Trupul și Sângele Domnului [B]: Apropiați-vă de Euharistie [3 iunie 2021]

Apropiați-vă de Euharistie

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 18,30 (3 iunie 2021) 

Lecturi: Exod 24,3-8;  Evrei 9,11-15; Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26; lecturi biblice

Omilie

Isus a promis să stea cu noi până la sfârșitul lumii (Mt 28,20). El este cu noi în Cuvântul său, totdeauna viu. El este prezent în sacramentul Trupului și Sângelui său. În sfânta Liturghie oferă trupul său ca hrană pentru noi. El vine între noi. Este Joia Verde. Aceasta este sărbătoarea lui. Știți că aceste cuvinte indică sacramentul Euharistiei, din cele șapte sacramente. Îl face prezent pe altar. Umple „întruparea” Cuvântului divin care continuă să rămână cu noi. Nu ne abandonează. Ne hrănește. Poartă în noi viața divină; este viața adevărata, veșnică. Sacramentul face să se vadă, sub forma pâinii și a vinului, ceea ce apostolii au văzut. Dar nu este suficient să vezi. Pentru credincios însă ceea ce ajunge este iubirea lui Dumnezeu. Acest sacrament este cel mai mare dintre semne: este semnul comuniunii cu Isus însuși. Creștinul este transfigurat, păcatul purificat; datorită acestuia gustă din banchetul promis: este nunta Fiului. Lecturile subliniază sângele și importanța lui pentru iertarea păcatelor. Pentru a da sânge, Fiul lui Dumnezeu trebuie să ia un trup omenesc. Valoarea vărsării sângelui lui Cristos pentru păcatele noastre este enormă. Nu există nici un dar mai mare pe care Domnul ni ar putea da decât iubirea. Sângele lui Isus vărsat pe cruce este „sacramentul” noii alianțe (Mc 14,24). Prima lectură notează alianța de pe Sinai prin stropirea poporului cu sângelui animalelor: „iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi” (Ex 24,8). Evanghelia constă în instituirea Euharistiei în timpul ultimei cine. A doua lectură descrie preoția lui Isus –  oferirea jertfelnică a sângelui său: „sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa voastră de faptele moarte” (Evr 9,14). Elementul sângelui, care consacră alianța, este causa întregii liturgii. Să încercăm să vedem și să înțelegem pentru care motiv Biserica a insistat asupra acestui aspect particular: „acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi” (Mc 14,24).

Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2021

 

„Iată, noi urcăm la Ierusalim...” (Mt 20,18).

Postul Mare: timp pentru a reînnoi credinţa, speranţa şi caritatea

Iubiţi fraţi şi surori,

Vestind discipolilor săi pătimirea, moartea şi învierea sa, ca împlinire a voinţei Tatălui, Isus le dezvăluie sensul profund al misiunii sale şi îi cheamă să se asocieze la ea, pentru mântuirea lumii.

Parcurgând drumul Postului Mare, care ne conduce spre celebrările pascale, îl amintim pe cel care "s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce" (Fil 2,8). În acest timp de convertire reînnoim credinţa noastră, luăm "apa vie" a speranţei şi primim cu inimă deschisă iubirea lui Dumnezeu care ne transformă în fraţi şi surori în Cristos. În noaptea de Paşte vom reînnoi promisiunile de la Botezul nostru, pentru a ne renaşte bărbaţi şi femei noi, graţie lucrării Duhului Sfânt. Însă deja itinerarul din Postul Mare, ca şi întregul drum creştin, se află în întregime sub lumina Învierii, care însufleţeşte sentimentele, atitudinile şi alegerile celui care vrea să-l urmeze pe Cristos.

Postul, rugăciunea şi pomana, aşa cum sunt prezentate de Isus în predica sa (cf. Mt 6,1-18), sunt condiţiile şi exprimarea convertirii noastre. Calea sărăciei şi a privării (postul), privirea şi gesturile de iubire faţă de omul rănit (pomana) şi dialogul filial cu Tatăl (rugăciunea) ne permit să întrupăm o credinţă sinceră, o speranţă vie şi o caritate activă. 

Cărți de pe internet - o bibliotecă

 

Cărți de pe internet  [bibliotecă]

† Duminica 1 din Advent [B]: Vigilență [29 noiembrie 2020]

Vigilență

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (29 noiembrie 2020) 

Lecturi: Isaia 63,16b-17.19b; 64,2b-7; 1Corinteni 1,3-9; Evanghelia Marcu 13,33-37; lecturi

Omilie

Suntem la începutul Adventului. În patru duminici, ca două mii de ani în urmă, suntem implicați în cel mai mare eveniment din toate timpurile: venirea între noi a lui Isus, Fiului lui Dumnezeu. Vom intra într-un climat de așteptare de secole, așa au trăit profeții. Adventul este timpul liturgic în care se așteaptă o venire: venirea Domnului în glorie. Este parusia, în greacă, este „prezenta” lui Cristos în mărire. Adventul [este din limba latină adventus] înseamnă venire. Noi creștinii trebuie să așteptăm, să veghem. Stăm cu ochii deschiși așteptându-l pe Domnul care vine! Lecturile de astăzi evidențiază aceasta. În prima lectură este venirea mult dorită și invocată a lui Dumnezeu: Domnul vine în ajutorul poporului său pentru a-l elibera de păcate. A doua lectură este așteptarea întoarcerii lui Cristos Domnul în viața de credință a locuitorilor dintr-un oraș, Corint. Evanghelia adaugă elementul vigilenței.

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor (2020)

 

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a IV-a Zi Mondială a Săracilor
(15 noiembrie 2020)

„Întinde-ți mâna către cel sărac” (cf. Sir 7,32)

„Întinde-ți mâna către cel sărac” (cf. Sir 7,32). Înțelepciunea antică a pus aceste cuvinte ca un cod sacru de urmat în viață. Ele răsună astăzi cu toată încărcătura lor de semnificație pentru a ne ajuta și pe noi să ne concentrăm privirea asupra esențialului și pentru a depăși barierele indiferenței. Sărăcia asumă întotdeauna chipuri diferite, care cer atenție față de fiecare condiție deosebită: în fiecare dintre acestea putem să-l întâlnim pe Domnul Isus, care a revelat că este prezent în frații săi mai slabi (cf. Mt 25,40).

Mesajul papei Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor (18 octombrie 2020)

„Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8) 

Iubiți frați și surori,

Doresc să exprim recunoștința mea lui Dumnezeu pentru angajarea cu care a fost trăită în toată Biserica, în octombrie 2019, Luna Misionară Extraordinară. Sunt convins că ea a contribuit la stimularea convertirii misionare în atâtea comunități, pe calea indicată de tema „Botezați și trimiși: Biserica lui Cristos în misiune în lume”.

În acest an, marcat de suferințele și de provocările cauzate de pandemia de Covid-19, acest drum misionar al întregii Biserici continuă în lumina cuvântului pe care-l găsim în vocația profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă pe mine” (Is 6,8). Este răspunsul mereu nou la întrebarea Domnului: „Pe cine voi trimite?” (ibid.). Această chemare provine din inima lui Dumnezeu, din milostivirea sa care interpelează fie Biserica fie omenirea în criza mondială actuală. „Ca discipolii din Evanghelie am fost cuprinși pe nepregătite de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, chemați cu toții să vâslim împreună, având nevoie toți să ne încurajăm reciproc. În această barcă… suntem toți. Ca acei discipoli, care vorbesc într-un singur glas și în angoasă spun: «Pierim!» (v. 38), tot așa și noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună” (Meditație în Piața „Sfântul Petru”, 27 martie 2020). Cu adevărat suntem înspăimântați, dezorientați și înfricoșați. Durerea și moartea ne fac să experimentăm fragilitatea noastră umană; însă în același timp ne recunoaștem cu toții părtași de o puternică dorință de viață și de eliberare de rău. În acest context, chemarea la misiune, invitația de a ieși din noi înșine din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele se prezintă ca oportunitate de împărtășire, de slujire, de mijlocire. Misiunea pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia face să treacă de la eu-l înfricoșat și închis la eu-l regăsit și reînnoit de dăruirea de sine.

Creștinii în lume, din 'Scrisoarea către Diognet'

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

   

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul.

† Duminică a 5-a de peste an [A]: Suntem lumină și sare a lumii oferind savoarea realității [9 februarie 2020]

Suntem lumină și sare a lumii oferind savoarea realității

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (9 februarie 2020)             

Lecturi: Isaia 58,7-10; 1Corinteni 2,1-5; Evanghelia Matei 5,13-16; lecturi

Omilie

Lumină și sare a lumii. În Isaia faptele bune ale poporului manifestă lumina lui Dumnezeu, în timp ce în evanghelie discipolii sunt lumina și sarea lumii: ei o posedă și sunt chemați să o împărtășească omenirii. A doua lectură este considerată ca o ilustrare concretă a evangheliei: apostolul Paul – discipolul fidel a lui Cristos – este lumină pentru păgâni.

† Duminica a 2-a după Crăciun: S-a întrupat „Cuvântul” [5 ianuarie 2020]

Cortul.

S-a întrupat „Cuvântul” 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 ianuarie 2020)         

Lecturi: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo-Vulgata: Ben Sirah 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; (forma prescurtată): Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14.

Omilie

 
Continuăm să reflectăm asupra Fiului lui Dumnezeu, care din voința Domnului ni s-a arătat nouă, lumii. După ce a celebrat misterul Întrupării, astăzi Biserica ne propune în lecturile biblice ajutându-ne să „intrăm” în misterul lui Dumnezeu și să contemplăm acest mister încă necunoscut nouă cu mintea noastră omenească. Lumea nu mai este așa ca de prima dată; dorește să aprofundeze, se înțeleagă mereu mai mult. În liturgie este o privire care poartă dincolo de timp, în veșnicie, „la început” [in principio] de la care totul primește viața. Domnul și-a descoperit puterea sa prin creație. A trimis în lume mesagerii săi, profeții, dar rămâne invizibil și de nepătruns. Dar în Isus s-a descoperit clar și distinct, ușor de înțeles. Cristos este Fiul care a rupt tăcerea lui Dumnezeu: s-a întrupat „Cuvântul”.

Iubirea doreşte să-l vadă pe Dumnezeu

Dumnezeu, văzând lumea răvăşită de teamă, lucrează fără încetare ca să o cheme la sine cu dragoste, să o in­vite cu harul, să o susţină cu iubirea, să o îmbrăţişeze cu afecţiunea.

Iată de ce a purificat pământul, care se învechea în rele, cu pedeapsa potopului; l-a chemat pe Noe să fie părin­tele unei lumi noi, l-a îndemnat prin cuvinte afectu­oase, i-a dat încredere prin familiaritatea sa, l-a instruit părinteşte prin evenimentele prezente, l-a mângâiat cu harul în vederea celor viitoare. Nu-i porunceşte, ci, fă­cându-l să participe la lucrarea sa, închide în arcă între­gul viitor al lumii, pentru ca această asociere bazată pe iubire să alunge teama servilă şi pentru ca această iu­bire comună să conserve ceea ce fusese salvat printr o lucrare comună.

† Duminica 1 din Advent [A]: Vegheați! [1 decembrie 2019]

 

Așteptare...

Vegheați!

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 decembrie 2019)      

Lecturi: Isaia 2,1-5; Romani 13,11-14a; Evanghelia Matei 24,37-44; lecturi

Omilie

Începe un alt an liturgic. Celebrăm timpul Adventului: de la cuvântul latinesc adventus care înseamnă „venire”, dar în termeni mai largi se referă la dublă venire a lui Cristos. Prima venire este „întruparea” care s-a realizat cu două mii de ani în urmă, iar ultima venire este parusia [„prezență”] – sunt evenimentele care însoțesc a doua venire a lui Isus: învierea morților, judecata finală, raiul și iadul. Între aceste două venirii trăim misterul lui Cristos deja prezent în lume prin cuvânt și sacramente. Biserica îndeamnă comunitatea creștină să trăiască așteptarea. Suntem un popor care așteaptă venirea glorioasă a Domnului: va fi instaurată pacea și dreptatea. Prima duminică a Adventului are tema centrală: vegherea!  

Creștinii în lume [din Scrisoarea către Diognet]

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul. 

Trăiesc în trup, dar nu conform trupului. Își petrec viața pe pământ, dar cetățenia lor este cea din cer. Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt supe­riori legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mâr­șăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața. Iudeii luptă împotriva lor, ca împo­triva unui neam străin, iar păgânii îi persecută. Dar cei care îi urăsc nu știu să spună motivul dușmăniei lor.

Într-un cuvânt, creștinii sunt în lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupu­lui și creștinii sunt răspândiți în orașele lumii. Sufletul locuiește în trup, dar nu provine din trup. Și creștinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil și creștinii sunt văzuți că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne invizibil. Trupul, deși nu a primit nici o nedreptate, se năpustește cu ură și luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de plăcerile senzuale; tot așa, și lumea îi urăște pe creștini, deși nu a primit nici o insultă, numai pentru că aceștia se opun răului.

Chiar dacă este urât, sufletul iubește trupul și mădu­larele sale, tot așa, și creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susține trupul. Și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucru­rile supuse stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea ce­rească. Sufletul, privat de mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească.

Din Scrisoarea către Diognet (nr. 5-6: Funk 1, 317-321).

† Duminica a 3-a a Paştelui (C): Cel înviat în viața creștinului [5 mai 2019]

Simbolul „peștelui” folosit de primii creștini.

Cel înviat în viața creștinului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 mai 2019)       

Lecturi: Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41; Apocalips 5,11-14; Evanghelia Ioan 21,1-19; lecturi

Omilie

La toate liturghiile din timpul pascal ne este prezentat Cristos cel înviat care se arată discipolilor, le vorbeşte cu familiaritatea, stă la masă cu ei. Credința primilor martori își găsește sensul și cheia de lectură în înviere: este centrul experienței creștine.

† Sfânta Maria, Mama lui Dumnezeu (Anul Nou): Un An Nou cu semnul păcii (1 ianuarie 2019)

Un An Nou cu semnul păcii

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:00 (1 ianuarie 2019)

Lecturi: Numerilor 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21; lecturi

Omilie

Astăzi începem Anul Nou care se deschide în numele Mariei, Maica lui Dumnezeu, în semnul păcii. Începutul anului poartă cu sine așteptări și speranțe. Liturgia din prima zi a anului este foarte plină. Reforma liturgică postconciliară [din 1969] îi încredințează sfintei Fecioare Maria solemnitatea de Mama lui Dumnezeu. Începând cu 1 ianuarie 1968, din voința papei Paul al VI-lea, este Ziua Mondială a Păcii.

O, vino [Aleluia] 17 – 24 decembrie

17 decembrie

O, Înţelepciune, care, ieşind din gura Celui Preaînalt, străbaţi lumea de la un capăt la altul, orânduindu-le pe toate cu putere şi blândeţe, vino şi ne învaţă calea înţelepciunii!

18 decembrie

O, Adonai, Stăpânul şi conducătorul casei lui Israel, care te-ai arătat lui Moise în rugul aprins şi i-ai dat Legea pe muntele Sinai, vino să ne eliberezi cu braţ puternic!

19 decembrie

O, mlădiţă din rădăcina lui Iese, care te înalţi ca un steag pentru popoare, în faţa ta vor amuţi regii pământului, pe tine te vor chema popoarele, vino şi ne eliberează, nu mai întârzia!

20 decembrie

O, cheie a lui David şi sceptru al casei lui Israel, care deschizi şi nimeni nu poate închide, care închizi şi nimeni nu poate deschide, vino şi scoate-i din temniţă pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii!

21 decembrie

O, Emanuel, regele şi legiuitorul nostru, speranţa şi mântuirea neamurilor, vino şi ne mântuieşte, Doamne Dumnezeul nostru!

22 decembrie

O, rege al neamurilor, dorit de toate popoarele, piatră din capul unghiului care le uneşti pe toate, vino şi mântuieşte-l pe omul pe care l-ai plămădit din ţărână!

23 decembrie

O, rege al neamurilor, dorit de toate popoarele, piatră din capul unghiului care le unești pe toate, vino și mântuiește-l pe omul pe care l-ai plămădit din țărână!

24 decembrie

O, tu care răsari, strălucire a luminii veşnice şi Soare al dreptăţii, vino şi scoate-i din temniţă pe cei ce zac în întuneric şi în umbra morţii!

Datoria creștinilor în edificarea păcii

Creștinii să colaboreze de bunăvoie și din toată inima la construirea unei ordini internaționale, care trebuie să se realizeze într-o sinceră respectare a libertăților legi­time și în prieteneasca frățietate a tuturor. Să o facă cu atât mai bucuros cu cât cea mai mare parte a globului suferă încă de o asemenea mizerie, încât Cristos însuși, în persoana celor săraci, cere cu glas tare caritatea ucenicilor săi. Să se curme, așadar, scandalul ca unele țări, în care prea adesea majoritatea locuitorilor se împo­dobesc cu numele de creștini, să se bucure de un mare belșug de bunuri, în timp ce altele să fie lipsite de cele necesare traiului și chinuite de foame, de boli și de tot felul de lipsuri. Spiritul de sărăcie și de caritate este, într-adevăr, gloria și mărturia Bisericii lui Cristos.