pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (29 noiembrie 2020)
Lecturi: Isaia 63,16b-17.19b; 64,2b-7; 1Corinteni 1,3-9; Evanghelia Marcu 13,33-37; lecturi
Omilie
Suntem la începutul Adventului. În patru duminici, ca două mii de ani în urmă, suntem implicați în cel mai mare eveniment din toate timpurile: venirea între noi a lui Isus, Fiului lui Dumnezeu. Vom intra într-un climat de așteptare de secole, așa au trăit profeții. Adventul este timpul liturgic în care se așteaptă o venire: venirea Domnului în glorie. Este parusia, în greacă, este „prezenta” lui Cristos în mărire. Adventul [este din limba latină adventus] înseamnă venire. Noi creștinii trebuie să așteptăm, să veghem. Stăm cu ochii deschiși așteptându-l pe Domnul care vine! Lecturile de astăzi evidențiază aceasta. În prima lectură este venirea mult dorită și invocată a lui Dumnezeu: Domnul vine în ajutorul poporului său pentru a-l elibera de păcate. A doua lectură este așteptarea întoarcerii lui Cristos Domnul în viața de credință a locuitorilor dintr-un oraș, Corint. Evanghelia adaugă elementul vigilenței.
În prima lectură, profetul Isaia (Is 63,16b-17.19b; 64,2b-7) – care a trăit șase secole înainte de Cristos – în rugăciunea sa recunoaște fragilitate, nestatornicia și nevoia eliberării de păcate. Pentru aceasta profetul se îndreaptă spre Dumnezeu cu această invocație: „O, dacă ai despica cerurile şi ai coborî!” (v. 19). Rugăciunea vine în ajutor pentru salvarea poporului și exprimă așteptările lui Israel, neliniștile și temerile sale. Pune pe buze aceste cuvinte: „iată, tu te-ai mâniat şi noi am păcătuit împotriva ta dintotdeauna. Oare vom mai fi mântuiţi?” (v. 4). Se roagă să vină Dumnezeu; este cererea înflăcărată a unui mântuitor: „acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru” (v. 7). Dumnezeu este recunoscut ca tată: „tu, Doamne, eşti tatăl nostru; numele tău este «Răscumpărătorul nostru» din veşnicie” (v. 16). Numele lui Dumnezeu este „tată” în sensul de creator: „noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale!” (v. 7). Dar și „eliberator”, [go’el, în ebraică], adică mântuitor. Este este ruda cea mai apropiată; intervine pentru libertatea. După experienţele falimentare ale exilului, poporul recunoaşte incapacitatea sa de mântuire; admite că este vinovat şi recunoaşte aceasta; se încredinţează în mâinile lui Dumnezeu: tată eliberator.
Dar cine putea să se gândească că Dumnezeu ar fi răspuns făcându-se „carne” [„și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14)]? Cine ar fi putut să-și imagineze că Dumnezeu ar fi ales omul, făcut din carne?! Cerurile s-au sfâșiat, Domnul a coborât, a devenit „unul” dintre noi: ne-a mântuit! Profetul aprinde focul speranţei!
Am primit de la Dumnezeu un mare dar: timpul. Așteaptă să ne folosim de el. Sfânta Ecaterina de Siena le-a spus contemporanilor săi: „Fugi! Fugi! Timpul este scurt!” Aceasta înseamnă că creștinii nu trebuie să piardă timpul, dar să fie atenți, vigilenți, astfel „încât să nu duceţi lipsă de niciun har în timp ce aşteptaţi revelarea Domnului nostru Isus Cristos” (v. 7). Paul scrie creștinilor din Corint (1Cor 1,3-9) că acţionează plin de entuziasmul comunităţii de la început care aşteaptă venirea Domnului, parusia, adică întoarcerea glorioasă a lui Isus. Îi îndeamnă să valorifice aceste daruri, pregătindu-se pentru reîntoarcerea lui Cristos. Așteaptă,… însă fervoarea lor scade. Lucrul cel mai important este să rămânem „îmbogăţiţi în toate, în tot cuvântul şi în toată cunoaşterea” (v. 5). Apostolul orientează privirea spre Isus care vine și îi invită pe drumul credinței trăind în aşteptare. De aici vine „mărturia lui Isus Cristos întărită în voi” (v. 6). Întoarcerea Domnului, o aşteptăm în credinţă!
În anul B, suntem călăuziţi de Evanghelia sfântului Marcu: e cunoscută ca Evanghelia catehumenului, adică a persoanelor adulte care se pregătesc pentru primirea botezului. Marcu conduce treptat la descoperirea identităţii lui Isus, relatând minunile lui, acceptând apoi învăţătura și păşind pe urmele lui ca adevăraţi discipoli. Totul va culmina cu mărturisirea centurionului roman de pe Golgota, văzându-l pe Isus răstignit, a exclamat: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).
În Evanghelia de astăzi (Mc 13,33-37), Isus povestește parabola portarului și repetă de patru ori: „vegheaţi”. Invitația să veghem era în primul rând adresată portarului [„portarului i-a poruncit să vegheze” (v. 34)], apoi vine extinsă la toți [„vegheaţi” (v. 35); „iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: vegheaţi!” (v. 37)]. Pentru noi nu este clar. Putem să ne gândim la administrarea bunurilor sale. Şi asta înseamnă adevărată putere pentru cine are în mână bunurile stăpânului. Marcu insistă asupra atitudinii pe care trebuie să o aibă servitorii. Stăpânul a plecat, dar nu a luat cu el cheia casei. Timpul întoarcerii este necunoscut. La orice oră ar veni, Domnul vrea să fie primit. Această nesiguranţă cere de la servitori o stare de vigilenţă. Nu pot dormi liniştiţi: trebuie să vegheze. Dacă vrem să nu fim surprinși de neașteptata revenire a lui Cristos trebuie să veghem. Este chiar cuvântul de ordine înainte de a pleca la Tatăl: „vegheați!” E un continuu refren: „aveți grijă!” (cf. Mc 13,5.9.23); „atenție”, în traducere italiană (CEI). Texul sună literar: „priviți”, „țineți ochii deschiși”. Sfântul Ieronim traduce: „vedeți”. Isus ne invită să priveghem şi să ne rugăm: „aveţi grijă! Vegheaţi, pentru că nu ştiţi când va fi timpul!” (v. 33).
Ce înseamnă a veghea? De ce noaptea? De ce stăpânul în loc să vină ziua ajunge pe neașteptate noaptea când nimeni nu-l așteaptă? Ce reprezintă portarul? Cine e stăpânul? Unde s-a dus? Ce puteri le-a lăsat servitorilor tăi? Aici stă totul: cum înţelegem cuvântul veghere! E o virtute foarte dragă primilor creştini. Isus nu ne cere să nu dormim nici de a petrece nopţi nedormite luptând împotriva somnului. Noapte de care vorbește Isus este noapte disperării, a unei lumi care se lasă dusă la voia întâmplării, de indiferență, egoism şi violenţă care primează asupra iubirii. A veghea este atitudinea celui care stă atent, la post său, ca portarul. Vegherea are două feţe: a fi atenţi la ocaziile rele ce se prezintă în fiecare zi, dar şi a fi gata să surprindem multele ocazii ale binelui, tot atât de numeroase. A veghea înseamnă a munci pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Noi îl așteptăm în continuare pe Isus, în glorie. Adventul înseamnă căutarea lui Dumnezeu, așteptarea mântuirii, speranță, neliniște, vigilență. Acesta este Adventului: așteptarea lui Cristos, manifestarea puterii și iubirii sale! Este strigătul Bisericii împreună cu Duhul: „Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20). Marana tha! [„Vino, Doamne”], în limba aramaică, înrudită cu ebraica.
Să ne ajute Domnul să veghem în credință!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu