XII (C): Crucea este încrederea absolută în Dumnezeu (omilie)

 

 

 

Luca 9,18-24 - În acel timp, ¹⁸ pe când Isus se afla într-un loc separat pentru rugăciune, fiind acolo şi ucenicii săi, le-a pus această întrebare: "Cine spune lumea că sunt eu?" ¹⁹ Ei au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, alţii că eşti un profet de altădată care ar fi înviat". ²⁰ Isus i-a întrebat: "Dar voi cine ziceţi că sunt eu?" Petru a luat cuvântul şi a răspuns: "Mesia lui Dumnezeu". ²¹ Şi Isus le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui aceasta; ²² şi le-a explicat: "Fiul Omului va avea mult de suferit: el va fi respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, va fi ucis, dar a treia zi va învia". ²³ Apoi a spus tuturor: "Cine vrea să vină după mine să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze; ²⁴ căci cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, însă cel care îşi va pierde viaţa pentru mine o va salva".

 

 

Omilie

 

 

Era un om sărman şi simplu. Seara după o zi de muncă dură, intră în casa sa epuizat şi plin de indispoziţie. Privea cu ură lumea care se plimba în automobile sau pe aceea care stăteau la bar.

”Aceea stau bine”, mormăi omul, ca strugurele în presă. ”Nu știu ce vor să spună a chinui… Totu-i roz, totu-i numai flori. De-ar avea de purtat crucea mia!”

Domnul mereu ascultă cu multă răbdare gemetele omului. Și, într-o seară, îl așteptă în fața porții.

”Ești tu, Doamne?” zise omul când îl văzu. ”Nu încerca să mă liniștesc. Știi bine cât e de mare crucea pe care mi-ai impus-o!” Omul era mai ursuz decât oricând.

Domnul îi surâse cu bunătate. ”Vino cu mine. Îți voi da posibilitatea de a face o altă alegere” îi spuse.

Omul se află pe neașteptate într-o enormă grotă albastră. Arhitectura era divină. Și era plină de cruci: micuțe, mari, presărat cu nestemate, netede, răsucite.

 

”Sunt cruci pentru oameni”, spuse Domnul. ”Alege-ți una”. Omul se descotorosi de crucea sa în colț și frecându-și mâinile, a început sortarea.

Încercă o cruce lejeră, dar era lungă și greoaie.  El încearcă o cruce în jurul gâtului de episcop, dar era incredibil de grea responsabilitatea și sacrificiul. O alta, netedă și grațioasă în aparență, îndată ce ea a fost pe umerii omului a început să înțepe ca și cum ar fi plină de cuie.

A apucat o cruce de argint, care strălucea, dar a fost umplut cu un sentiment  de sfâșietoare singurătate și abandonare. A pus-o jos imediat. Încercă și iar încercă, dar fiecare cruce avea un defect.

În cele din urmă, într-un colț întunecat, a căutat o cruce mică, un pic cam uzată. Nici prea grea, nici prea voluminoasă. Se părea că este făcută pentru el. Omul și-o luă în spate cu aerul de triumfalistic. ”O i-au pe asta”, exclamă el. Și ieși din grotă.

Domnul îi aruncă o privire dulce. Și în acel moment omul  a observat că el a luat vechea cruce: aceea pe care a lepădat-o când a intrat în grotă. Și pe care o purtă toate viața.

Logoterapia pe scurt (de Victor Frankl)

 

  

Lăsaţi-mă să vă explic pentru ce am numit eu
abordarea mea logoterapie.

Termenul „logos”, în greacă,

înseamnă „raţiune” (motiv).

Logoterapia sau, cum o numesc unii autori,

„cea de-a treia şcoală vieneză de psihoterapie”,

se apleacă atât asupra raţiunii persoanei

de a trăi cât şi asupra eforturilor ei

pentru a descoperi un sens:

aceste eforturi constituie, după părerea mea, 

o forţă motivantă fundamentală pentru fiinţa umană.

De aceea eu vorbesc despre

„căutarea unui sens vieţii” mai degrabă

decât despre „căutarea plăcerii”

pe care se bazează psihanaliza freudiană,

sau despre „voinţa de putere”,

care se află în centrul psihologiei adleriene.

(Victor FRANKL, Omul în căutarea sensului vieții, [fragmente]; sursa: http://www.ceruldinnoi.ro).

Vorbesc camarazilor mei prizonieri (de Victor Frankl)



Victor Frankl 
(n.1905 - 1997)

Dumnezeu ştie că nu aveam dispoziţia de a da explicaţii de natură psihologică, nici de a compune predici, pe scurt de a arăta camarazilor mei cum să aibă grijă de sufletul lor. Îmi era foame şi frig, eram epuizat, iritabil. Totuşi, ştiam că trebuie să surmontez nemulţumirea mea şi să profit de această ocazie unică. A le oferi încurajări celor din jurul meu a devenit mai imperios ca oricând.

 

 

Am început prin a le spune lucruri banale legate de starea lor. Le-am spus că în această a şasea iarnă al celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, situaţia noastră nu era chiar atât de rea cum părea. Le-am cerut să se întrebe cu privire la nenorocirile lor, să se întrebe ce pierderi ireparabile au suportat până atunci. Le-am explicat, celor mai mulţi dintre ei, că pierderile lor nu erau atât de considerabile şi că nu aveau dreptul să dispere. Nu erau ei totuşi în viaţă? A regăsi lucruri ca sănătatea, familia, fericirea, posibilitatea de a-ţi practica meseria, de a-ţi consolida averea şi poziţia socială; era posibil oricărui prizonier. Nu eram noi totuşi în viaţă şi relativ sănătoşi? Încercările noastre nu ne-au făcut mai puternici? Într-o zi toate acestea se vor întoarce în favoarea noastră. Apoi am citat o frază din Nietzsche: „Tot ce nu mă ucide mă face mai puternic”.

Gândul zilei

 

„Omul slab şi dezarmat s-a ferit de mii de ani

de frig, ploaie, întuneric, animale sălbatice:

s-a ferit, aşa cum a putut mai bine, şi de Rău.

Omul primitiv l-a presimţit

şi l-a recunoscut imediat (pe Cel Rău)

ca mai de temut de infinit de multe ori

pentru propria specie decât frigul,

ploaia, întunericul şi animalele sălbatice”

 

(Bernanos G., Nuova visione cattolica del reale.
Satana e noi, Logos, Roma 1991, 28).

 

Spiritualitatea Inimii lui Isus (6)

Preasfânta Inimă lui Isus

 

a. Spiritualitatea Inimii lui Isus:

răspunsul creștin la problemele lumii de azi

 

În viața omului de astăzi ne întâlnim adesea cu profunde crize de nelinişte, de frământare, de teamă, de adevărata singurătate, de durere şi suferinţă care uneori, după circumstanţe, îl duc la disperare. Chiar fără a ajunge la aceste excese, câte o dată complexul sentimentelor omului creştin îşi pierde echilibrul, nu mai găsește un punct de sprijin şi atunci neliniştea şi tristețea înlocuiesc în inima sa bucuria, pacea, seninătatea, optimismul creștin.

 

Mulţi au încercat să-i explice cauza fie din punct de vedere psihiatric, fie din psihologic. Au apărut diferite metode, cu un mai mare sau mai mic succes întrucât, lipsite de spiritul supranatural, nu dau decât o soluție aparentă la ceea ce în realitate este o criză profundă a omului, a inimii umane, a tot ceea ce psihologia experimentală cuprinde în sfera afectivității şi a sensibilităţii: sentimente, emoții, stări de suflet, etc.

Umilinţa vaselor de lut (Papa ne predică)

Sfântul Părinte Francisc celebrând o liturghie
în capela Casei Sf. Marta din Vatican

 

Singurul mod adevărat de a primit darul mântuirii în Cristos este să te recunoşti cu sinceritate ca slab şi păcătos şi să eviţi orice formă de auto-justificare, a spus Papa Francisc la Liturghia de vineri dimineaţa din capela Casei Sf. Marta din Vatican. A concelebrat prefectul Congregaţiei pentru Cler, Cardinalul Mauro Piacenza, fiind prezenţi şi preoţi şi personal din dicasterul pe care îl conduce. Tot la altar s-au aflat Cardinalul Giuseppe Bertello, un Episcop din Argentina şi unul din Filipine.

 

Cum arată cel ce îl urmează pe Cristos? Este conştient că e un vas slab din lut, dar este totuşi păzitorul unei mari comori ce i-a fost dată în mod gratuit. Papa Francisc şi-a pornit reflecţia de la lecturile de azi, mai exact din a doua scrisoare a Sf. Paul către Corinteni, în care se vorbeşte despre "puterea extraordinară" a credinţei, care este lucrarea lui Dumnezeu, turnată în oameni păcătoşi, în "vase pământeşti". Cu toate acestea, a explicat el, tocmai din relaţia dintre "harul şi puterea lui Isus Cristos" şi noi înşine, sărmani păcătoşi cum suntem, izvorăşte "dialogul mântuirii". Acest dialog, mai mult, trebuie să evite orice "auto-justificare", să fie între Dumnezeu şi "noi aşa cum suntem".

Pater noster (Tatăl nostru) (gregorian)

Pater noster, qui es in caelis,

sanctificetur nomen tuum.
Adveniat regnum tuum.
Fiat voluntas tua, sicut in caelo et in terra.

Panem nostrum quotidianum da nobis hodie,

et dimitte nobis debita nostra sicut
et nos dimittimus debitoribus nostris.
Et ne nos inducas in tentationem,
sed libera nos a malo. Amin.


Partitura: http://www.ccwatershed.org/media/pdfs/12/03/07/16-13-54_0.pdf