XII (C): Crucea este încrederea absolută în Dumnezeu (omilie)

 

 

 

Luca 9,18-24 - În acel timp, ¹⁸ pe când Isus se afla într-un loc separat pentru rugăciune, fiind acolo şi ucenicii săi, le-a pus această întrebare: "Cine spune lumea că sunt eu?" ¹⁹ Ei au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, alţii că eşti un profet de altădată care ar fi înviat". ²⁰ Isus i-a întrebat: "Dar voi cine ziceţi că sunt eu?" Petru a luat cuvântul şi a răspuns: "Mesia lui Dumnezeu". ²¹ Şi Isus le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui aceasta; ²² şi le-a explicat: "Fiul Omului va avea mult de suferit: el va fi respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, va fi ucis, dar a treia zi va învia". ²³ Apoi a spus tuturor: "Cine vrea să vină după mine să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze; ²⁴ căci cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, însă cel care îşi va pierde viaţa pentru mine o va salva".

 

 

Omilie

 

 

Era un om sărman şi simplu. Seara după o zi de muncă dură, intră în casa sa epuizat şi plin de indispoziţie. Privea cu ură lumea care se plimba în automobile sau pe aceea care stăteau la bar.

”Aceea stau bine”, mormăi omul, ca strugurele în presă. ”Nu știu ce vor să spună a chinui… Totu-i roz, totu-i numai flori. De-ar avea de purtat crucea mia!”

Domnul mereu ascultă cu multă răbdare gemetele omului. Și, într-o seară, îl așteptă în fața porții.

”Ești tu, Doamne?” zise omul când îl văzu. ”Nu încerca să mă liniștesc. Știi bine cât e de mare crucea pe care mi-ai impus-o!” Omul era mai ursuz decât oricând.

Domnul îi surâse cu bunătate. ”Vino cu mine. Îți voi da posibilitatea de a face o altă alegere” îi spuse.

Omul se află pe neașteptate într-o enormă grotă albastră. Arhitectura era divină. Și era plină de cruci: micuțe, mari, presărat cu nestemate, netede, răsucite.

 

”Sunt cruci pentru oameni”, spuse Domnul. ”Alege-ți una”. Omul se descotorosi de crucea sa în colț și frecându-și mâinile, a început sortarea.

Încercă o cruce lejeră, dar era lungă și greoaie.  El încearcă o cruce în jurul gâtului de episcop, dar era incredibil de grea responsabilitatea și sacrificiul. O alta, netedă și grațioasă în aparență, îndată ce ea a fost pe umerii omului a început să înțepe ca și cum ar fi plină de cuie.

A apucat o cruce de argint, care strălucea, dar a fost umplut cu un sentiment  de sfâșietoare singurătate și abandonare. A pus-o jos imediat. Încercă și iar încercă, dar fiecare cruce avea un defect.

În cele din urmă, într-un colț întunecat, a căutat o cruce mică, un pic cam uzată. Nici prea grea, nici prea voluminoasă. Se părea că este făcută pentru el. Omul și-o luă în spate cu aerul de triumfalistic. ”O i-au pe asta”, exclamă el. Și ieși din grotă.

Domnul îi aruncă o privire dulce. Și în acel moment omul  a observat că el a luat vechea cruce: aceea pe care a lepădat-o când a intrat în grotă. Și pe care o purtă toate viața.

Într-o zi, Isus pronunță o frază teribilă, cea pe care am ascultat-o: "Cine vrea să vină după mine să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze; căci cel care vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, însă cel care îşi va pierde viaţa pentru mine o va salva".

 

”Dacă cineva vine după mine, să renunțe la sine însuși, să-și ia crucea de fiecare zi și să mă urmeze”.

 

În acel timp, ”să-ți porți crucea” era cel mai rău lucru pe care și-l dorea un om. Purtând crucea știai că mergi în întâmpinarea batjocurii, la dureri și o moarte oribilă.

 

Dacă un cetățean roman de pe timpul lui Isus ar trăi astăzi, ar vedea oameni purtând cruci în jurul gâtului lor. Crucea era simbolul infamiei publice, a torturii și a morții violente. Să te rușinezi. Ar fi să-ți porți la gât o furcă ca să te spânzuri sau scaunul electric de astăzi.

 

Crucificarea era o metodă de executare pe care romanii au copiat-o de la fenicieni. Practica evreilor era să ucidă pe condamnați cu loviturii de pietre. Crucificarea era modul de a muri cel mai umilit și degradant.

 

Pentru ce crucea este așa de importantă pentru creștini?

 

Pentru creștini, de multe ori, să-l urmeze pe Isus este o chestiune pur personală: a învinge propriu păcat, să înveți să te rogi și să cunoști bine Biblia. Toate acestea sunt importante, dar este ceva și mai mult. Este reprezentat de crucea lui Isus.

 

Pentru că crucea este provocarea lui Isus. Condamnarea la moarea a lui Isus nu a fost un tragic formă de ”eroare” procesuală. Isus a înfuriat pe dușmanii prin purtarea iubirii de Dumnezeu pentru oamenii de rând și chiar la categoriile cele mai disprețuite.

Isus a pus în practică bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu într-o societate a celor răi și nedrepți, el a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu ca o alternativă la modul de viață al restului lumii.

Declarația în fața tribunalului că este Mesia și Fiul lui Dumnezeu, se știa că este condamnat la moarte, dar nu a trădat misiunea pe care o primise de la Tatăl.


Creștinii au curajul să spună adevărul.  Ei simt nevoia de a lupta împotriva nedreptății și violenței din lume, pentru a construi împărăția lui Dumnezeu. Nu se ascund, nu se tem să se confrunte cu suferință și persecuția pentru a trăi conform Evangheliei lui Isus și a nu trăda credința proprie. Pentru aceasta sunt mândri de distinctivul lor: crucea.

Chiar și creștinii de astăzi pot fi persecutați. Ca povestea lui Felicitas, o femeie  tutsi, dintr-o parohie catolică – Gisengi – din Rwanda. În momentul de genocid a primit în casa ei un hutu care au fost în pericol de a fi masacrați de tutsi. Fratele său, un colonel, a avertizat-o că și-a pus viața în pericol.  Ea a scris: "Dragă frate, îți mulțumesc pentru ajutor dat, dar a salva viața mea ar însemna să abandonez cele patruzeci și trei de persoane care sunt eu responsabil. Prin urmare, aleg de a muri cu ei. Roagă-te ca să putem veni la casa lui Dumnezeu. Te salută mama în vârstă și fratele nostru. Mă voi ruga pentru tine când voi fi cu Dumnezeu. Încearcă să fie bine. Mulțumesc mult pentru că te-ai gândit la mine. Sora ta, Felicitas Miyteggaeka". Când soldații au venit să o prindă pe ea și pe cei care i-a protejat, a zis: ”Este timpul de a da mărturie. Să mergem”. Ea a mărturisit speranța în Cristos, care la ultima noapte a întâlnit în moatre pe Tatăl său cu încredere.

 

Crucea este un simbol al misiunii lui Isus. În fiecare an evreii sărbătoreau Paștele  pentru  a aminti de momentul în care Dumnezeu a eliberat pe poporul său din sclavie. Centrul sărbătorii era sacrificiul mielului pascal.

 

Isus a fost crucificat în momentul în care preoții evrei sacrificau lui Dumnezeu jertfa de Paște. Isus este adevăratul "mielul pascal", care le-a deschis oamenilor calea mântuirii, eliberarea de păcat, viața veșnică. Crucificarea lui Isus este sacrificiul perfect: cel mai mare eveniment și incredibil al umanității. De fiecare dată când mergem la Dumnezeu și îi cerem să ne ierte păcatele noastre, putem cere cu încredere, datorită sacrificiul lui Isus.

Crucea este semnul unei mari forțe: iubirea. În Isus nu a existat niciodată nimic în neregulă. S-a încredințat călăilor săi și i-a iertat, nu are nici un cuvânt de condamnare pentru cei care l-au acoperit cu insulte. Face bine pentru rău, răspunde la ură cu iubire. Nu-i abandonează pe frații săi, oamenii, implementează iubirea infinită a lui Dumnezeu cu prețul vieții sale.

 

Creștinii iubesc ca Isus: rup cercul de violență cu iertare, știu cum să renunțe la confortabil succes pentru a asculta de porunca iubirii, colaborând pentru salvarea frațiilor săi și de a le ajuta să trăiască și să spere.

Celor care iubesc precum Isus sunt gata pentru orice, să dea Domnului cel mai prețios. În fața unei cruci, în inimile oamenilor se naște o certitudine: Dumnezeu este numai iubire.

Crucea este încrederea absolută în Dumnezeu Tatăl. Isus moare cu o rugăciune pe buze. El știe că Dumnezeu este Tatăl și crede cu certitudine absolută că îi va da viața dincolo de moarte. Creștinii nu își pierd credința în bunătatea lui Dumnezeu, chiar și atunci când suferința bate la poatra vieții lor.  

Nu sunt rebeli, luptă pentru a învinge răul, merg la moarte cu certitudine că Tatăl îl va primi în brațele sale. Ultimul lucru pe care milioane de creștini ar face-o în viața lor pământească este de a săruta cu credință un crucifix.

 

Crucea este calea de înviere. Pe deal, crucea lui Isus se înalță ca un pom care înflorește dragostea lui Dumnezeu, ca o floare în splendoarea primăvarii. Fructul va fi viața veșnică. Iată pentru ce moartea lui Isus a învins moartea.

Ce poate fi mai frumos atunci decât "semnul crucii"? Din copilărie, creștinii au învățat să-l traseze cu propriul trup și suflet. Acesta este modul de a-și exprima tot ceea ce ei cred și să spună lui Isus: "Vin la tine. Eu traiesc ca și tine”. (don Bruno Ferrero [23.06.2013]; http://www.donbosco-torino.it/ita/Domenica/03-annoC/annoC/12-13/05-Ordinario/Omelie/12-Domenica-2013-C/12-Domenica-2013_C-BF.html; trad. pr. Isidor Chinez).