Domnul este „păstorul cel bun”
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Faptele Apostolilor 2,14a.36-41; Evanghelia Ioan 10,1-10; lecturi biblice
Omilie
Această a patra duminică a Paștelui devine ziua de rugăciune pentru vocații la preoție și chemări la viața consacrată. Vocația nu este doar o „afacere” a câtorva aleși. Chemarea Domnului este pentru toți, pentru a fi martori și mesageri ai iubirii în lumea. Să înțelegem bine: nu ne trimite singuri, ci împreună și cu el. Vocația este să devenim ucenici ai lui Isus, să participăm la misiunea sa de a vesti evanghelia la oamenii de astăzi. Liturgia prezintă în fiecare an tema păstorului. În timpul exodului din Egipt și al călătoriei prin deșert, Dumnezeu s-a arătat lui Israel ca păstor, conducându-și poporul către „țara promisă”. Cineva urmează păstorul atunci când ascultă de glasul său, i se supune și se lasă purtat pe căile sale. În acest timp pascal, cuvântului se îmbogățește cu noi simboluri simple, dar rodnice. Liturgia este dominată de imaginea păstorului. Predica pascală continuă să se concentreze asupra persoanei lui Isus, „bunul păstor”, care trăiește pentru turmă. Nu sperie pe nimeni, ci doar pe „hoți” și „tâlhari”. „Păstorul” și „poarta” stânei aparțin unei culturi arhaice; sunt purtătoare de semnificații profunde. În Evanghelia după Ioan sunt o bogăție de metafore folosite pentru a ne transmite adevărul despre Isus, păstorul oilor: „cel care intră pe poartă este păstorul oilor; acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume” (In 10,2-3). Sfântul Petru ne invită să aprofundăm mesajul pascal și să intrăm în comunitatea creștină. Evreii fac parte din ea, dar trebuie să-și schimbe comportamentul, să se convertească, primindu-l ca „Domn” [Kyrios, în greacă] pe cel pe care l-au condamnat ca fiind un nelegiuit: „să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2,36). Regretul și dorința de repararea marchează orientarea vieții, iar botezul simbolizează o imagine a învierii și a vieții celei noi. În a doua lectură, Petru ne cheamă să perseverăm: „suportaţi suferinţa […] la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (1Pt 2,20.21). Este o altă chemare la convertire, la o schimbare radicală a inimii, la o întoarcere la Isus înviat. Domnul nu a ripostat când a fost calomniat. Nu a răspuns cu răzbunare. În schimb, s-a încredințat lui Dumnezeu, judecătorul final al nedreptăți. Să ne apropiem de Domnul, păstorul și păzitorul vieți!
În lectura întâia (Fap 2,14a.36-41), cuvintele lui Petru răsună ca vocea puternică a profeților lui Israel, niciodată blânzi cu poporul care au trădat Alianța cu Dumnezeu: „În ziua Rusaliilor, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit: «Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit»” (v. 35-36). Cuvintele tari ale lui Petru, de la sfârșitul discursului, au provocat un val de regret pentru faptele rele; și-au simțit inimile străpunse: „Ce să facem, fraţilor?” (v. 37). Petru a spus: „Convertiți-vă!” Iertarea păcatelor este în centrul evanghelizării. Moartea lui Isus este o forță divină de mântuire, în primul rând pentru evrei. Delictul a fost mare, dar puterea iertării lui Dumnezeu este infinit mai mare. Petru anunță darul Duhului Sfânt: „veţi primi darul Duhului Sfânt!” (v. 38). Credința și botezul în numele lui Isus poartă darul Duhului Sfânt. Este punctul de plecare credința și convertirea: e acceptarea mesajului pascal transmis de Petru și cei Unsprezece.
În lectura a doua (1Pt 2,20b-25), sfântul Petru scrie comunităților creștine compuse în mare parte din sclavi, oameni săraci, exploatați și disprețuiți, încearcând să trăiască un nou stil în relațiile sociale. Sunt îndemnuri către sclavi, deși statutul sclavilor era dur: „dacă suportaţi suferinţa […] aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu; de fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (v. 20-21). Cuvintele lui Petru nu transmit revoltă sau mânie; pun înaintea ochilor figura lui Isus, cu viața și moartea sa, luminând-o cu profețiile „slujitorului suferind” (cf. Is 53,9): când a fost insultat, nu a răspuns cu insulte, suferind, nu a amenințat cu răzbunarea. Opțiunea creștinului se exprimă într-un singur cuvânt: răbdare. Astăzi o numim non-violență. Domnul ne-a dat exemplul. Tema păstorului este evidențiată tocmai în această invitație de a călca pe urmele pașilor lui: „lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (v. 21), „căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre” (v. 25). Harul pentru creștini constă în a suferi. A-l urma pe păstor înseamnă a păși pe urmele sale, să te comporți ca el, să-i urmezi „modelul” pe care ni l-a lăsat Domnul: „la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui” (v. 21). Termenul „model” [în greacă, hypogrammos] sau „exemplul” indică „modelul original” după care se fac copii exacte. Creștinul este o „fotocopie” a lui Cristos. Este vestea cea bună pe care apostolul o oferă ascultătorilor săi.
În Evanghelia după Ioan (In 10,1-10), „păstor” și „poarta oilor” sunt două imagini care evocă misiunea lui Isus și modul în care se îndeplinește: „Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug” (v. 10). Imaginea lui Dumnezeu-păstor este legată de Alianța depe Sinai: Dumnezeu și poporul său s-au asociat într-un pact pentru a împărtăși drumul și iubirea sa. Isus își atribuie prerogativele lui Dumnezeu care merge cu oilor sale (cf. Mal 2,12), căci „Domnul este păstorul meu […] el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul” (Ps 22/23, 1-3). Vocea și cuvântul lui Isus, bunul păstor, nu înșeală niciodată, oile îl recunosc imediat; știu că sunt iubite personal: „oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume […], merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea; pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor” (v. 3-4.5). Îl urmează pentru că merge înaintea lor. Domnul se diferențiază în mod clar de alți păstori care sunt hoți și tâlhari, adică profitori fără scrupule, obișnuit cu furtul; se infiltrează printre oameni pentru a-i surprinde noaptea. Isus vine în plină zi, își declară deschis intențiile și se pune în slujba lor pentru a-i apăra de rău. Cristos se deosebește de alți păstori, de mercenari, care nu-i interesează altceva decât profitul; „meseria” lor nu este slujirea, ci exploatarea. Există o distincție clară între păstor și tâlhar: primul are o voce recunoscută; al doilea este viața oilor. În afara gardului, sunt interese… „Eu sunt poarta” (v. 9). În Sfânta Scriptură, „poarta” simbolizează trecerea liberă a „darurilor” lui Dumnezeu către creaturile sale (cf. Ps 78,23; Mal 3,10), dar și intrarea solemnă a regelui în gloria „împărăției” sale (cf. Ps 23,7-10). Poarta este un loc de întâlnire: e simbolul unității și al păcii. În Isus are loc întâlnirea oamenilor cu Dumnezeu și fraternitatea între ei. Domnul este „poarta” prin care trebuie să trecem pentru a fi „păstori!”.
E vocaţia „înţeleasă ca descoperire a darului gratuit al lui Dumnezeu care îmboboceşte în adâncul inimii fiecăruia dintre noi” […] „Vă încurajez să cultivaţi relaţia voastră personală cu Dumnezeu prin rugăciunea zilnică şi meditarea Cuvântului. Opriţi-vă, ascultaţi, aveţi încredere: astfel, darul vocaţiei voastre se va maturiza, vă va face fericiţi şi va aduce roade îmbelşugate pentru Biserică şi pentru lume” (Leon al XIV-lea, Mesajul pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii – 26 aprilie 2026). Să ne ajute Dumnezeu să fim buni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu