Biserica este prima martoră a învierii Domnului
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 2,14.22-33; 1Petru 1,17-21; Evanghelia Luca 24,13-35; lecturi biblice
Omilie
Paștele este evenimentul central al evangheliei: liturgia, mai ales în această perioadă, reiterează continuu acest lucru. Nu a fost ușor pentru comunitatea apostolică să formuleze un mesaj convingător pe această temă să susțină cu dovezi potrivite, dar, în cele din urmă, a reușit, având în vedere mesajul pascal care îl ocupă în Noul Testament. Predica din Faptele Apostolilor înfruntă tema învierii căutând dovezile scripturistice: „Pe Isus Nazarineanul […] pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii. Căci David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin»” (Fap 2,22-25). Pentru sfântul Petru, „învierea lui Isus Cristos din morți” este un „fapt” care nu are nevoie de validare: „prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (1Pt 1,21). În Evanghelia după Luca simțim o invitație de a depăși necredința și de a crede în învierea lui Isus: „«O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?» Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Lc 24,25-27). Învierea Domnului din morți este elementul central al creștinismului: e un adevăr fundamental ce trebuie afirmat cu tărie! Biserica este prima martoră a învierii lui Isus!
Prima lectura (Fap 2,14.22-33) este întâiul discurs a lui Petru; e documentul predicii apostolice din Ierusalim: „În ziua de Rusalii, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit: «Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să vă fie cunoscută aceasta […] Pe Isus Nazarineanul […] pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta, Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii” (v. 21.22-24). Tânăra Biserica, abia apărută, își întemeiază credința doar pe stânca faptelor istorice. ‚Isus din Nazaret v-a fost dat în mâini’. Discursul se adresează unor oameni care cunosc faptele și sunt martori. În predica lui Petru, toată lumea îl cunoștea pe Isus din Nazaret, omul „acreditat de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi” (v. 22). Dar Dumnezeu l-a înviat. Contemporanii săi văzuseră înfățișarea umilă și disprețuită a lui Isus, mai ales în pătimirilor și moartea sa. Dar în ziua de Paște, Dumnezeu a strălucit asupra lui lumina învierii care l-a transfigurat și în lumina profețiilor l-au arătat ca Mesia cel prezis: „căci însuși David spune cu privire la el: «Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul, căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin»” (v. 25). Psalmul a surprins speranțele dreptului persecutat (cf. Ps 16,8-11) și biruința pe care o așteptă: „El nu a fost lăsat în locuinţa morţilor şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea” (v. 31; cf. Ps 131,11). Nu putea exista un text mai bun pentru a exprima sentimentele lui Isus pe cruce! „Chinul” morții nu l-a împiedicat pe Domnul să intoneze cântecul victoriei!
În a doua lectura (1Pt 1,17-21), măreția prețului vărsat pentru a ne elibera de păcat este semnul cel mai autentic al seriozității iubirii lui Dumnezeu, de care credincioșii sunt chemați să dea mărturie de-a lungul istoriei: „voi ştiţi că nu prin lucruri pieritoare, argint sau aur, aţi fost răscumpăraţi […] ci cu sângele preţios al lui Cristos, care, ca un miel fără cusur şi neprihănit” (v. 18-19). În Noul Testament, mielul indică jertfa lui Isus ca victimă pascală; moartea Domnului este interpretată ca sacrificiul pentru răscumpărare: e eliberarea noastră de moarte și de păcat. Această răscumpărare face parte din proiectul de mântuire al lui Dumnezeu conceput înainte de crearea lumii, dar revelat și implementat acum, „în timpurile de pe urmă”. Accentul este pus pe acest moment excepțional din planul mântuirii: „prin el voi credeţi în Dumnezeu, care l-a înviat din morţi şi i-a dat gloria, aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu” (v. 21). Este credința și speranța noastră: e kerygma [în greacă] sau proclamarea creștină! Învierea și glorificarea lui Cristos ne arată că Dumnezeu nu ne abandonează în moarte, ci ne trezește din nou la viață.
În Evanghelia după Luca (Lc 24,13-35), doi dintre ucenici mergeau spre Emaus, nu departe de Ierusalim. Ieșit din mormânt, Isus este nerăbdător să se apropie din nou de oamenii lipsiți de speranță: Domnul merge cu ei. Cu cât tact îi face să vorbească, să-și mărturisească deziluzia, să se exprime! Oamenii deprimați nu acceptă cuvântări; vrea să-i ascultate: Isus „le-a spus: «Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?» Ei s-au oprit trişti. Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: «Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea?» El le-a zis: «Ce anume?»” (v. 17-19). Discipolii i-au spus „cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic […], cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. […] iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri!” (v. 19-20.21). Isus le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?” (v. 25-26). Și începând cu Moise și cu toți profeții, le-a explicat ca să fie înțeles ușor, calm, cu o vibrație în voce și cu o flacără care nu putea fi împedicată. „Străinul” vede aceleași evenimente istorice, dar dintr-o altă perspectivă. Puțin câte puțin, îndoielile se dizolvă pe pământul din Emaus; în inimile lor iau foc la auzul cuvântului. Când s-au apropiat de sat unde cei doi ucenici sosiseră, „străinul” părea să-și continue drumul, dar cei doi insistau: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite!” (v. 29). Când era la masă cu ei, după darul „cuvântului”, iată darul „pâinii”, ca în seara de Joia Sfântă în Cenacol: „pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor” (v. 30). În gestul cu care se „dăruiește”, Isus se revelează și dispare… De acum înainte, orice contact cu el va fi în credință.
„Ridicându-se în acelaşi ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece […] Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii” (v. 33.35). Domnul este prezent în Euharistia celebrată în „memoria” sa (cf. Lc 22,19); este prezent în mărturia celor doi ucenici din Emaus; este prezent în Biserica care este prima martoră a învierii Domnului! Este imposibil să trăim altfel fără a putea „înțelege”, „recunoaște” și „mărturisi” pe Cristos înviat!
Dau mărturie despre Domnul în viața mea?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu