† Duminica a 26-a de peste an (B): Schimbați-vă inimile (omilie)

Isus și ucenicii săi...

Evanghelia Marcu 9,38-43.45.47-48: În acel timp, Ioan i-a zis lui Isus: „Învăţătorule, am văzut pe unul care alunga diavoli în numele tău şi i-am interzis, pentru că nu ne urmează”. Dar Isus i-a spus: „Nu-l opriţi; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata! Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar şi ar fi aruncat în mare. Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă, în focul care nu se stinge. Şi dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă. Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge”.

 

 

Omilie

 

Lecturile biblice din această duminică ne dezvăluie un Dumnezeu care vrea să ne conducă pe calea vieţii. Pentru aceasta trebuie să ne eliberăm de tot ce ne abate de la Dumnezeu. Pe drumul spre ţara promisă, evreii nu erau decât o mulțime de sclavi.  Moise a fost ales de Dumnezeu pentru a-i conduce spre libertate. Dar sarcina devenea prea grea, el împărțind puterea și numind responsabili. Dumnezeu a promis că va revărsa duhul său peste aceștia din urmă.

 

Dar apare o problemă: doi bărbați, Eldad și Medad profețesc, atunci când nu au fost desemnați. Iosue i-a denunțat lui Moise. El reproșează că fac un „exercițiul ilegal al profeției”. Dar nu poate să-i împiedice: Duhul lui Dumnezeu suflă unde vrea. Nimeni nu are monopol asupra lui. La fel este pentru noi cei de astăzi. Se credea mult că papa, episcopi și preoți sunt singurii care au dreptul de a vorbi în numele lui Dumnezeu. Astăzi vedem creștini care formează pentru a exercita responsabilități de învățământ religios în colegii, licee sau spitale. Și este extraordinar că Duhul dă de lucru și în afara Bisericii. De asemenea, intervine în inima celor care sunt de o altă religie și în inima tuturor oamenilor.

 

În Evanghelie, cam aceeași problemă este pusă lui Isus. Să ne amintim, au venit pentru a disputa primele locuri. Ei cred că sunt singurii deținători ai puterii. Sunt contrariați că au văzut un om scoțând diavoli în numele lui Isus. Acesta este o concurența neloială. Cristos voiește un pic mai multă umilință. Nu trebuie împiedicat omul  care acționează în numele lui Isus. Se înțelege bine, diavolul este cel care ne conduce pe căile pierzaniei. Dacă îl fugărim, nu putem fi împotriva lui Isus.

 

În continuarea Evangheliei ni se arată avertismentele grave în ceea ce privește căderea celor mici. Să facă să cadă într-un păcat pe unul dintre discipolii care s-au decis să-l urmeze pe Isus este destul de grav. Când sfântul Marcu scrie Evanghelia sa, el se gândește la cei care nu sunt din „Biserica noastră”. Printre aceștia sunt simpatizanți care sunt dispuși să treacă peste prag. Nu trebui respinși. Mai curând, suntem trimiși să lucrăm pentru mântuirea tuturor oamenilor. Dumnezeu îi iubește pe toți și nu vrea o să se piardă niciunul.

 

În Evanghelia găsim trei exemple pentru a preveni căderea. Isus ne vorbește prima dată de mână. Ea ar trebui să primească darurile lui Dumnezeu și să le împărtășească. Mâna care duce la păcat este aceea care încearcă să acumuleze bogății în detrimentul celor mai săraci. Ea nu ezită să lovească pentru a avea mai mult. Această sete de bogăție poate duce la căderea celor mici. Acest lucru este extrem de grav, mai ales atunci când vine vorba de un creștin.

 

Piciorul este independența și autonomia. Acesta permite să vină și să plece. Astăzi, am înțeles că Isus ne cheamă să mergem după el. El este Calea, Adevărul și Viața. Prin el mergem la Tatăl. Putem păcătui cu piciorul atunci când vom alerga spre rău, și să antremăn și pe alții. Păcatul piciorului este îndepărtarea de Dumnezeu și angajarea pe drumul pieirii.

 

Păcatul ochiului este a vedea bun ceea ce Dumnezeu declară rău. Ochiul poate duce la iluzie și să ne distragă atenția de la Dumnezeu și de la altele. Gândim ca bogatul care nu a văzut pe săracul Lazăr la picioarele ușii sale. Păcatul său este a nu vedea decât pe el însuși și interesele sale personale imediate.

 

Este exact ceea ce denunță scrisoarea sfântului Iacob (două lectură). Acuză pe cei care acumulează pentru ei bogăție și argint. Atacă pe cei care exploatează pe lucrătorii care sunt sub comanda lor. Aceste bogății înșeală, „sunt putrede”. Ele deformează relațiile de fraternitate și dreptate. Dacă Dumnezeu ne dă multe bunuri, aceasta este de a ne face mai fericiți. Ceea ce face valoarea unei vieți este iubirea.

 

În Evanghelie, Isus ne cere să tăiem și să decidem. Nu este vorba de o mutilare; ceea ce se cere de la noi este ruperea într-un mod categoric a acestor obiceiuri care ne fac să păcătuim. Domnul așteaptă o veritabilă răsturnare: mâinile noastră să fie mereu întinsă spre Dumnezeu și spre alții, picioarele noastre să meargă în urma lui Isus, ochii noștri să vadă pe celălalt așa cum îi vede Dumnezeu, o privire plină de iubire și sensibilitate.

 

În această zi, vom face propriu cuvintele acestui cântec: „Schimbați-vă inimile voastre și credeți în Vestea cea Bună. Schimbă viața, crezi că Dumnezeu vă iubește!”

 

 

(pr. Jean Compazieu [19.09.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

http://dimancheprochain.org/5443-homelie-du-26eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).

 

Euharistia în viața socială [conferință - 2000]

Pâine frântă...

Dacă vreți să știți mai multe dați clic:
https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/09/25/euharistia-in-viata-sociala-conferinta-2000/

4. Un exemplu: experiența mântuirii în întâlnirea lui Zaheu cu Isus (Lc 19,1-10)

 

a) Isus creeaza aceasta întâlnire

 

Să încercăm să vedem aceasta realitate cu un exemplu simplu de descifrat. Este vorba despre vameșul Zaheu. Textul subliniază că nu este doar unul dintre vameși, ci un personaj deosebit care, folosindu-se de profesie, și-a facut o pozitie socială și un patrimoniu: este șeful vameșilor și este bogat. Iar dacă vameșii în general sunt considerați păcătoși publici, acest vameș este cu adevarat și pe deplin. A știut să se folosească de condiția sa socială, a știut să-și realizeze viaţa conform propriilor interese. Pe de altă parte, este o persoană care îl cunoaște pe Dumnezeu și aparține unei tradiții de credință. Cunoaște Scriptura, poruncile, adevarurile credinței sale, însă își traiește viaţa sa: o înțelege și o evaluează în baza lui „a avea”, o proiectează orientând propriile sale decizii în mod egoist. Această căutare de sine este urmată de un alt criteriu: acela al încrederii în mâinile proprii, în șiretenie, în propria abilitate. Acest criteriu îi este ghid.

 

Acest om a auzit probabil vorbindu-se despre Isus ca despre o persoană ieșită din comun. Acum, când Isus trece prin oraș, este curios „să vadă cine este”: aici nu este o dorinta de convertire, nu este o căutare a Domnului; nu este nici dorința de a-l întâlni pe acest Isus din Nazaret; este curiozitatea de a vedea cine este, de a-l vedea în față. Însă bogatul șef al vameșilor este mic de statură și Isus nu merge singur, ci înconjurat de mulţime. Zaheu n-are cum să-l vadă pe Isus în față. Ceea ce a auzit despre Isus trebuie să-l fi socat, întrucât curiozitatea de a-l vedea este destul de tenace, nu ca o dorință trecătoare și superficială. Pentru a obține ceea ce urmărește „aleargă” înainte și urcă într-un copac. Desigur, Zaheu nu este unica persoana scundă din Ierihon, dar textul nu ne vorbește despre alți copaci cu alte persoane care s-au suit pentru a-l vedea pe Isus. Putem spune că este vorba despre o curiozitate „serioasă” de a vedea „cine este” Isus.

 

În timp ce Zaheu se gândește că a atins ceea ce urmărea, este surprins de inițiativa altuia. Isus îl privește, și nu din curiozitatea de a-l vedea, ci pentru că vrea să-l întâlnească. Cuvântul lui Isus explică imediat că privirea sa asupra lui nu este privire de judecată și de separare așa cum o aveau toți ceilalți pentru dânsul (cf. Lc 19,7). Isus îl cheamă pe nume și se autoinvită în casa lui. La aceasta nici Zaheu, nici alții nu s-au așteptat. Isus se face aproape pentru Zaheu voind să creeze o relație de adevar, fără scheme prefabricate sau calcule de conveniență. Isus se expune judecății altora. El o știe ca și Zaheu, de fapt. Isus este cel care în realitate creează aceasta întâlnire de la persoană la persoană spunând cu fermitate că acum „se oprește” la el, fără condiționări și fără considerații despre condițiile interioare și exterioare ale vameșului. El îi ofera propria vecinătate acolo unde vameșul trăiește distanța. El intra în viaţa acestui om cu un gest de fraternitate, care nu are alt motiv decât numai bunătatea lui Dumnezeu. Isus își prezintă hotarârea sa de apropiere, cerându-i lui Zaheu să o accepte. Răspunsul lui Zaheu este sigur, dar este creat de propunerea lui Isus. Acum, el, cel curios să-l vadă, are posibilitatea să-l însoțească și să-l primească ca oaspete în casa sa. I-a cerut să coboare imediat din acel copac și el coboară în grabă. I-a cerut să-l primească și el îl primește cu bucurie. Nu a căutat această relație cu Isus, nici prin cap nu i-ar fi trecut lui, cel considerat exclus din comunitatea religioasă a poporului său. Acum însă trăiește acest raport ca pe o realitate dăruită.

Sfântul padre Pio – Toată viaţa dedicată bolnavilor…

Sfântul padre Pio (1887-1968)

 

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/08/sfantul-padre-pio.pdf
 

Padre Pio a fost omul suferinţei. Toată viaţa şi-a petrecut-o în permanente dureri şi chinuri fizice, mereu însoţite de grele încercări morale şi spirituale care îi însângerau sufletul. Trupul i-a fost crucificat timp de cincizeci de ani; sufletul - de-a lungul întregii existenţe.

 

Ca preot, Padre Pio poate fi definit drept „medicul” suferinţei. Şi-a exersat această misiune în confesional, unde petrecea până la optsprezece, nouăsprezece ore pe zi pentru a „îngriji” bolile sufletului, şi în viaţa socială, construind un mare spital, destinat mai ales bolnavilor lipsiţi de bani, şi căruia a ţinut să-i dea numele „Casa de Alinare a Suferinţei”.

 

La această mare înfăptuire, părintele a început să se gândească din tinereţe. Se spune că ideea i-a fost încredinţată de Isus în timpul unei viziuni mistice.

 

La începutul anilor douăzeci, după ce se răspândise vestea stigmatelor lui Padre Pio, la San Giovanni Rotondo au început să vină mii de bolnavi, în căutarea vindecării miraculoase. Părintele, ştiind că nu-i poate ajuta pe toţi, s-a hotărât să se îngrijească de alinarea acelor suferinţe printr-un tratament medical adecvat, oferit bolnavilor cu cea mai adâncă iubire creştină.

 

Pe atunci, în tot ţinutul Gargano nu exista nici un spital. Cel mai apropiat de San Giovanni Rotondo se găsea la Foggia, şi pentru a ajunge la el trebuia să parcurgi patruzeci de kilometri de drum greu, cu mijloace de transport rudimentare.

 

În centrul localităţii San Giovanni Rotondo se găsea o veche mănăstire de Clarise: Padre Pio a transformat-o într-un spital minuscul, dar funcţional, cu două saloane, douăzeci de paturi, o sală de operaţii cu dotarea respectivă. A fost numit „Spitalul Sfântul Francisc” şi a fost inaugurat în ianuarie 1925.

 

Lasă-mi, toamnă…

E toamnă...

 

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.

Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi

Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai

Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

de Ana Blandiana

Teologia morală – noțiune și o scurtă istorie

Predica de pe munte - de Carl Heinrich Bloch

https://antropologieteologicabiblioteca.files.wordpress.com/2015/09/teologia-moralc483-notiune-si-o-scurta-istorie-de-pr-isidor-chinez1.pdf

 

 

Dacă vreți să știți mai multe dați clic:
https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/09/21/teologia-morala-notiune-si-o-scurta-istorie-de-pr-isidor-chinez/

 

 

Intoducere

 

Un curs de teologie morală fundamentală trebuie să ţină cont de reflecţia filosofică asupra eticii, de fundamentarea biblică a moralei, de cunoştinţele antropologice.

 

Specificul acestui curs: de a stabili ce este experienţa morală trăită în credinţa creştină, în centrul său de semnificaţie, în raportul său constitutiv cu alte dimensiuni ale trăirii umane, în raportul dintre moralitatea personală (a individului) şi ethos (al unui grup de oameni).

 

Prin expresia teologia morală fundamentală înţelegem morala creştină ca fundamentată biblic, în timp ce prin expresia teologie morală generală înţelegem studiul principiilor generale ale moralei. În manualistica scolastică, acest curs corespunde tratatului De principiis. El priveşte ambele aspecte (fundamental şi general), de aceea nu vor fi despărţite, deşi rămân distincte: vom porni de fapt de la fundamentare pentru a descoperi apoi înţelegerea principiilor.

 

Studiul teologiei morale, ca cel al oricărei ştiinţe, trebuie să înceapă de la delimitarea obiectului său şi a caracteristicilor sale. Teologia morală este ştiinţa despre om şi despre conduita sa, ancorată în Revelaţia divină, care culminează cu Întruparea Cuvântului, care „îi dezvăluie pe deplin omului pe om şi îi descoperă măreţia chemării proprii” (GS 22), înrădăcinată în învăţăturile sale şi în tot ceea ce a făcut să răsară în experienţa acumulată şi transmisă secole de-a rândul de oamenii care l-au cunoscut şi iubit, şi continuă să-l iubească întrucât El trăieşte şi dă viaţă astăzi şi mereu: „Isus Cristos, ieri şi astăzi”. De aceea este ştiinţa supremă despre acţiunea umană, capabilă să-l conducă pe om la perfecţiunea şi la fericirea sa, atât temporală cât şi veşnică.

 

Fiind o ştiinţă specială – ştiinţa credinţei – trebuie să înaintăm ţinând cont de particularitatea sa. Pentru a dobândi această cunoaştere este de folos să considerăm raportul teologiei morale cu celelalte ştiinţe ale comportamentului uman şi dezvoltarea sa în istorie: progresele şi momentele de flexiune, provocările şi promisiunile timpului nostru sintetizate în exigenţele Conciliului Vatican al II-lea pentru ca ea să rămână rodnică şi vitală.

 

Cursul apare ca teoretic, întrucât nu caută să prezinte o serie de cazuri particulare, nici problematici specifice (aşa cum se face în cursurile de morală „specială”). Este un studiu al antropologiei revelate şi al incidenţei sale asupra actului uman, asupra concepţiei despre binele şi despre răul uman, adică despre binele şi răul moral, care se găsesc în noi, în omul istoric – omul existent – chiar de la început chemat la comuniunea cu Dumnezeu, dar căzut în păcat şi răscumpărat de Cristos.



(Aflați mai multe...  https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/09/21/teologia-morala-notiune-si-o-scurta-istorie-de-pr-isidor-chinez/).

Organ works - by J. S. Bach

 

Organ works - by J. S. Bach (organist - Ton Koopman)

Fantasia & Fugue in G minor ("Great"), BWV 542
Fugue in G minor ("Little"), BWV 578
Canzona in D minor, BWV 588
Prelude & Fugue in B minor,
Prelude & Fugue in A minor ("The Great"), BWV 543
Fantasia & Fugue in C minor, BWV 562
Prelude & Fugue in C major, BWV 531
Fantasia in C major, BWV 570
Passacaglia & Fugue in C minor, BWV 582
Schubler & Leipzig Chorales.