 |
| Judecătorul nemilos și văduva. |
Evanghelia Luca 18,1-8: În
acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a
se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: „Într-o cetate, era
un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi căruia nu-i era ruşine de oameni. Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi
dreptate împotriva duşmanului meu!» Dar, mult timp, el nu a voit.
Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine, pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca
să nu vină şi să mă tot bată la cap»”. Iar Domnul a zis: „Aţi
auzit ce a spus judecătorul nedrept! Oare Dumnezeu nu va face
dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să
aştepte? Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni
Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”
Omilie
Liturgia din această duminică ne aduce
aminte de importanţa rugăciunii. Cartea Exodului din prima lectură ni-l prezintă
pe Moise pe vârful muntelui. Cu mâinile ridicate, îl imploră pe Domnul pentru
poporului său care luptă împotriva duşmanilor săi. Datorită acestei rugăciuni
stăruitoare poporul a triumfat. Citind această relatare, noi înţelegem
importanţa şi forța perseveranței rugăciunii personale și comunitare.
În această duminică, intrăm în
săptămâna misionară mondială. Ca și Moise, noi ne rugăm pentru a-i sprijini pe toți
aceea care predică vestea bună pe cinci continente. Ne gândim la toate aceste
popoarele care trebuie să lupte pentru ca demnitatea umană şi libertatea
religioasă să fie respectată și recunoscută. Pentru noi acum este să ridicăm
mâinile spre Domnul. Contează pe noi a sprijini rugăciunea noastră fraternă și
comunitară. Împreună să facem rugăciunea psalmului 120 [121]: „Îmi ridic ochii
spre munți și mă întreb: «De unde-mi va veni ajutorul?». Ajutorul meu vine de
la Domnul, care a făcut cerul și pământul. […] Domnul te va păzi la plecare și
la venire, de acum și până în veac”.
Scrisoarea sfântului Paul către
Timotei este un apel la misiune. Cuvintele lui Paul ne reamintesc că „textele
sacre au puterea să ne dea înţelepciune”. Pentru noi face această recomandare: „vesteşte
cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, dojeneşte, ameninţă,
îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură!” Prin acest îndemn, apostolul
ne încurajează să avem timp pentru a descoperi Scripturile. Le putem face
individual şi cu alţii. Această veste bună, noi o acceptăm, ne hrănim din ea, pentru
a fi mesagerii săi, aici și acum, în locul în care trăim. Acest dar pe care
l-am primit, nu putem să-l ţinem pentru noi. Este ca o lumină care trebuie să
strălucească întregii lumi.
Evanghelia din această duminică
ne aminteşte că totul începe în rugăciune. Isus ne relatează istoria unei
văduve sărace care imploră dreptatea. Este o femeie lipsită de apărare, fără
putere, fără relaţii bune. Ea a avut probleme cu justiţia coruptă, cu un
judecător căruia nu-i păsa de săraci şi de cei slabi. Îndârjirea acestei femei
va răsturna atitudinea batjocoritoare a acestui „judecător lipsit de dreptate”.
Fiind hărțuit, el va sfârși să-i acorde tot ce ea cere.
Această văduvă simbolizează
sărăcia şi neputinţa celor excluși, celor fără voce şi celor marginalizați.
Sunt foarte numeroși printre noi şi în lumea întreagă. Ne gândim la toate
victimele nedreptății, la conflictele, la atentate şi la persecuţiile de tot
felul. Mulţi mor în fiecare zi sub bombe. Această suferinţă, noi o prezentăm
Domnului. Rugăciunea este a insista ca și copiii care revin fără oprire până
când reuşesc să obțină ce vor ei. Dumnezeul nostru nu este ca acest judecător de
care ne vorbește Evanghelia. El este Tatăl nostru, un Tată care iubeşte pe fiecare
dintre copiii săi şi care nu vrea decât fericirea lor. Iată vestea bună care ar
trebui să ne umple de bucurie.
Cristos încheie parabola sa punându-ne
o întrebare de maximă importanţă: „Fiul Omului, când va veni, va găsi credința
pe pământ?” Va găsi discipoli misionari? Cel mai mare dușman al credinţei este
descurajarea, este atunci când spunem că Dumnezeu nu este acolo niciodată, sau
că el ne-a abandonat. Isus ne avertizează împotriva acestui pericol. A crede
este a persevera în rugăciune, a striga la Dumnezeu zi şi noapte fără a cobor
brațele în jos. El nu va lăsa păsările răului să semene îndoială. Dar exemplul văduvei
este aici să ne înveţe încăpăţânare.
În această lună a Rozariului, noi
facem rugăciunea prin Maria. Ea este aici pentru a reveni la Cristos şi la
Evanghelie. În cuvântul „Rozariul”, este cuvântul „trandafir” [din franceză rose]. Un copil care vrea să-i facă
plăcere mama sale nu-i oferă numai o floare, ci un buchet de flori. Se întâmplă
și cu noi cu privire la mama noastră în cer. Nu ezitaţi să-i dăruiți un loc de
cinste în viaţa noastră. Ea este acolo pentru a aranja iubirea de Dumnezeu.
Împreună, să ne întoarcem spre
tine, Doamne. Ne rugăm în comuniune cu toate grupurile de rugăciune din dieceza
noastră şi cu toţi creştinii din întreaga lume. Ajută-ne să depășim planul pământesc
unde ne oprim prea uşor. Păstrează-ne în iubirea ta. În mijlocul muncii, a
bucuriilor şi a durerilor noastre, fă-ne să trăim ca și copii ai lui Dumnezeu, discipoli
şi misionari. Amin.
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org/6372-6372/).
