Referindu-se la păcat,
acesta e văzut nu drept o călcare a legii,
ori chiar a poruncii în sine,
ci
înseamnă un „eşec existenţial”,
o cădere la nivelul existenţei,
o rupere, un refuz, al relaţiei cu Dumnezeu.
E o dimensiune accentuat personală în dinamica
păcatului,
ceea ce, de altfel, face posibilă şi ridicarea, pocăinţa.
Viziunea
lui Yannaras – fidelă spiritualităţii ortodoxe –
elimină zgura ideologică ce
s-a cuibărit
în anumite medii teologice şi bisericeşti,
unde există o tiranie a
păcatului,
o instituţionalizare, chiar substanţializare a lui.
Nu, nimic din
toate acestea.
Este, spune Yannaras, eşec personal, de relaţie,
iar acest fond,
al relaţiei vii, în desfăşurare,
dă şi putinţa ridicării, întoarcerii.
„Păcatul
nu este o natură, una rea
care există fundamental ca pol de existenţă
opus
existenţei divine şi vieţii iubirii.
Nimic din creaţia lui Dumnezeu
nu este în
mod fundamental şi natural rău,
nici măcar diavolul.
Păcatul este un eşec,
existenţial şi vital,
al persoanelor neînstare să-şi atingă ţinta,
să confirme
şi să păstreze
întru iubire unicitatea ipostasului lor”
(YANNARAS C., Libertatea moralei, p. 28).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu