† Duminica a 13-a de peste an (C): Chemarea Domnului în libertate (30 iunie 2019)

„Te voi urma oriunde te vei duce!”

Chemarea Domnului în libertate

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (30 iunie 2019)

Lecturi: 1Regilor 19,16b.19-21; Galateni 5,1.13-18; Evanghelia Luca 9,51-62; lecturi

Omilie

Lecturile biblice de la Liturghiea acestei duminici ne invită să medităm asupra chemării lui Dumnezeu și a urmării Domnului în libertate.

Dumnezeu cheamă oamenii: pe Moise, Amos, David și pe mulți alții. În prima lectură luată din Cartea întâia a Regilor (1Rg 19,16b.19-21) citim despre chemarea pe care o face Ilie lui Elizeu în centru activităţilor sale. Este absolut imprevizibilă vocația lui Dumnezeu! „Domnul i-a spus profetului Ilie: pe Elizeu […] unge-l profet în locul tău” (v. 16). Elizeu este agricultor: are doisprezece perechi de boi și e la câmp. Aproape că a terminat de arat. „Ilie a trecut pe lângă el şi i-a aruncat mantaua” (v. 19). I-a aruncat mantaua – simbolul personalității, misiunii, puterilor sale. Îi transmite spiritul profetic. Ea e aruncată peste umerii celui ales: ca o investitură. Elizeu știe bine ce a făcut Ilie pentru el. A înțeles chemarea sa. Dar cere un anumit timp: „Lasă-mă să-i sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi voi veni după tine!” (v. 20). Ilie aprobă. El poate să facă o masă de rămas bun pentru familie și oamenii săi. Renunță la plug; o pereche de boi i-a înjunghiat punând pe foc plugul și fierbând carnea pe care a dat-o poporului. Subliniază renunţarea la primul statut a lui Elizeu. De acum este profetul Domnului așa cum l-a chemat Ilie. Noua misiunea este să cheme poporul să rămână credincios Alianței cu Dumnezeu. Lăsând totul este condiția spre a-l urma pe Domnul: casă, familie, muncă, poziție socială… Complet disponibil pentru Dumnezeu. S-a angajat cu normă întreagă.

† Sfinții Petru și Paul: Biserica pe credința lui Petru și Paul (29 iunie 2019)

Biserica pe credința lui Petru și Paul

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (29 iunie 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi

Omilie

Astăzi celebrăm sărbătoarea sfinților Petru și Paul. Sunt cinstiţi în toată Biserica încă din secolul al II-lea ca martori ai credinţei. Tradiţia vrea ca Petru şi Paul să moară martiri în aceeaşi zi, pe 29 iunie a anului 67 sau 68, unul răstignit pe colina vaticană – poate în locul unde este astăzi biserica San Petro in Montorio, pe Gianicolo – şi celălalt, decapitat pe Via Ostiense. Amândoi sunt numiţi coloane ale Bisericii Romane. Tertulian îi aminteşte ca pe cei care au dăruit Romei învăţătura o dată cu sângele. Sărbătoarea lor a fost introdusă în calendarul liturgic roman chiar mai înainte de cea a Crăciunului. La Roma, începând din secolul al IV-lea, în ziua de 29 iunie se oficiau trei liturghii: una la altarul bazilicii Sfântul Petru în Vatican, alta în bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor iar a treia în catacombele Sfântului Sebastian, pe Via Appia, unde trupurile celor doi apostoli au rămas ascunse câtva timp de teama profanării invadatorilor. Sfinții sărbătoriți au în comun mărturia dată lui Cristos până la martiriu; au anunțat vestea cea buna; au mărturisit acţiunea lui Dumnezeu prin slujirea lor; au arătat un Dumnezeu care îi susţine pe martorii săi şi salvează poporul creștin din toate necazurile.

Sfânta Liturghie cu hirotonire de preoți - Catedrala romano-catolică Iași (24 iunie 2019)

Glasul celui care strigă în pustiu [din predicile sfântului Augustin]

Biserica sărbătorește nașterea lui Ioan, atribuindu-i un caracter sacru deosebit. Noi nu celebrăm în mod solemn ziua de naștere a nici unui sfânt, însă o cele­brăm pe cea a lui Ioan și pe cea a lui Isus. Eu nu pot să las să treacă această sărbătoare fără un cuvânt, și, dacă vorbesc mai puțin decât o cere demnitatea subiectului, însăși profunzimea lui vă va oferi hrană pentru medi­tație. Însă Ioan s-a născut dintr-o femeie înaintată în vârstă și sterilă. Cris­tos se naște dintr-o tânără fecioară.
    

Tatăl nu crede în vestea despre viitoarea naștere a lui Ioan și devine mut. Fecioara crede că din ea se va naște Cristos și-l zămislește în credință. În rezumat, aceasta vrem să pătrundem și să analizăm; și dacă timpul scurt și facultățile pe care le avem la dispoziție nu ne permit să ajungem până în profunzimile acestui mister atât de mare, vă va învăța mai bine cel care vorbește în inte­riorul vostru, chiar în absența noastră, cel care este obiec­tul gândurilor voastre pioase, cel pe care l-ați primit în inima voastră și pentru care voi ați fost făcuți temple.

Se pare că Ioan este pus ca o graniță între cele două Testamente, Vechiul și Noul. De fapt, însuși Domnul declară că el este o graniță atunci când afirmă: Legea și Profeții au fost până la Ioan (Lc 16,16). Așadar, el reprezintă în sine parte din Vechiul și vestire a Noului. Cât privește Vechiul, el se naște din doi bătrâni. Cât pri­vește Noul, este proclamat profet deja în sânul mamei. Mai înainte de a se naște, Ioan a tresăltat în sânul mamei la sosirea Mariei. A avut deja de atunci numirea, înainte de a se naște. Este deja arătat al cui înaintemer­gător va fi, mai înainte de a fi văzut de el. Acestea sunt fapte divine care depășesc limitele micimii umane. În sfârșit, el se naște, primește un nume, se dezleagă limba tatălui. Este suficient a spune ce s-a întâmplat pentru a explica imaginea realității.

    

Zaharia tace și își pierde glasul până la nașterea lui Ioan, înaintemergătorul Domnului, și numai atunci își recapătă graiul. Ce înseamnă tăcerea lui Zaharia, dacă nu profeția care nu este bine definită și care înainte de predica lui Cristos este încă obscură? Se face cunoscută la venirea sa. Devine clară atunci când trebuie să apară cel prevestit. Faptul redobândirii graiului lui Zaharia, la nașterea lui Ioan, este același lucru cu sfâșierea catape­tesmei la pătimirea lui Cristos. Dacă Ioan s-ar fi vestit pe sine, el nu ar fi deschis gura lui Zaharia. Se dezleagă limba pentru că se naște glasul. Ioan, care îl prevestea pe Domnul, a fost întrebat: Cine ești tu? (In 1,19). Și a răspuns: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustiu (In 1,23). Glasul este Ioan, iar despre Domnul se spune: La înce­put era Cuvântul (In 1,1). Ioan este glas pentru un timp scurt, însă Cristos este Cuvântul veșnic încă de la început.

(Din Predicile sfântului Augustin, episcop; [Pred. 293, 1-3: PL 38, 1327-1328]).