IV Timpul Pascal (C): Iubirea, spaţiu autentic de expresie a libertăţii (omilia)

Eu sunt Păstorul cel Bun

Evanghelia - Ioan 10,27-30: În acel timp, Isus a spus: ²⁷ "Eu sunt păstorul cel bun. Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează. ²⁸ Eu le dau viaţa veşnică: nu vor pieri nicicând şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. ²⁹ Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui meu. ³⁰ Eu şi Tatăl una suntem".

 

Omilia

 

 

Aceste puţine rânduri din Evanghelia lui Ioan (10,27-30), propuse de liturgia duminicală nu ating în mod direct tema învierii, chiar dacă suntem în timpul pascal, dar merg, ca să spunem aşa, încă mai în înapoi, la misterul trinitar („eu şi Tatăl una suntem”). Între Isus păstorul şi ucenicii săi există o comuniune profundă: oile ascultă glasul păstorului şi păstorul cunoaşte oile sale. A cunoaşte şi a asculta sunt verbe care indică un dialog profund, o comuniune în existenţă, nu numai în idei.

 

Comuniunea dintre Isus şi ucenicii săi implică omul în întregime: idei, iubire, comportament.

 

Dincolo de toate acestea, fragmentul din Ioan subliniază forţa ideii de apartenenţă: Isus poate să spună oile „mele” şi „Tatăl mi le-a dat”. Isus este Domnul oilor, lui îi aparţin şi la nimeni altul. De la Isus primesc ele viaţa: „eu le dau viaţa veşnică”. Şi este afirmat în cele din urmă, în mod polemic, ceva mângâietor: nimeni nu poate să-i smulgă lui Isus oile sale. Acesta este motivul siguranţei, pe care se bazează toată speranţa ucenicului şi a Bisericii.

 

Acum mai trebuie făcute două precizări. Prima: două sunt notele care caracterizează – cum spune Isus – oile sale: ascultarea şi urmarea. Cu o precizare: a asculta glasul său şi a parcurge calea pe care el a parcurs-o. Aşadar comunitatea creştină, dacă vrea să fie sare şi lumină chiar într-o lume care se schimbă, aşa cum obişnuim să spunem astăzi, nu trebuie să obosească în căutări zadarnice şi proiecte diferite: glasul lui Isus a răsunat deja şi direcţia căii sale este trasată deja. Comunităţii creştine i se cere înainte de toate fidelitatea memoriei, nu genialitatea intervenţiei.

 

Şi a doua precizare: Isus spune că dă viaţa. Afirmaţia este deja repetată câteva rânduri înainte de fragmentul nostru (vv.17-18): „Îmi dau viaţa pentru ca apoi să o iau din nou. Nimeni nu mi-o ia, eu însumi o dau... Aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl meu”. Rămânând la aceste cuvinte, Isus îşi dă viaţa în libertate deplină şi, în acelaşi timp, din porunca Tatălui. Stranie noţiune de libertate. Stranie pentru lume, dar nu pentru ucenic. Isus a spus de mai multe ori că libertatea sa nu stă în a se îndepărta de Tatăl, ci în a face întru totul voinţa sa. Libertatea şi ascultarea faţă de Tatăl (care este totdeauna ascultare pentru dăruirea de sine) coincid. Spaţiul adevărat al libertăţii este iubirea. (Sursa: http://www.qumran2.net/; mons. Bruno Maggioni [29.04.2007]; trad. pr. Isidor Chinez).

 

ALTE SURSE:

http://www.donbosco-torino.it/ita/Domenica/03-annoC/annoC/12-13/04-Pasqua/Omelie/04-Domenica-di-Pasqua-2013_C-BF.html

http://dimancheprochain.org/3903-homelie-du-4eme-dimanche-de-paques-3/

Papa va merge la Prima Sf. Împărtăşanie în parohia unui paroh român

http://ofmconv.ro/papa-va-merge-la-prima-sf-impartasanie-in-parohia-unui-paroh-roman/

Gândul zilei

 

„Omul nu poate fi exclus de la cunoaştere,

el nu trebuie eliminat,

ci mai degrabă înălţat de la starea fizică

şi psihică la cea spirituală”

(N. Berdiaev, Despre menirea omului, 21).

Problemele etice ale avortului

http://isichi.wordpress.com/2013/04/18/problemele-etice-ale-avortului/

Audiența Generală - Despre Isus miercuri 17 aprilie 2013

http://www.magisteriu.ro/audienta-generala-de-miercuri-17-apr-2013/

Locul teologic - poziţia lui Bernanos

Georges Bernanos
(1888-1943)

 

Teologul Hans Urs von Balthasar rezumă astfel poziţia lui Bernanos: „El caută locul teologic care, în această perspectivă [a vocaţiei], trebuie să fie al său în interiorul Bisericii. Este vestitor, predicator, misionar, deşi nu are nici un rang în ierarhie; rolul său este numai într-un anumit fel de a vorbi în numele poporului; Dumnezeu l-a destinat să reprezinte simţul comun al Bisericii”[1].
 

”Vă repet, dacă n-am ales comerţul, este pentru că mi se pare că drumul meu nu este acolo, şi că având această poziţie, aş ajunge repede să-mi fac adoraţiile la Viţelul de aur, ceea ce ar însemna să cad destul de jos. Dacă nu am intenţia să mă fac preot, este mai întâi pentru că mi se pare că nu am vocaţie la aceasta, şi apoi un laic poate să lupte pe mai multe terenuri unde ecleziasticul nu poate mare lucru”[2].

 

(Isidor Chinez, Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, Sapientia, Iaşi 2012).

---

[1] H. U. von Balthasar, Le chrétien Bernanos, 126.

[2] „Lettres à l'abbé Lagrange”, OR, 1730.

Introducere la ”lectio divina”

Lectio Divina

Lectura divina de prezintă…

Eu sunt: lectio divina!

Mulţi vorbesc despre mine dar puţini sunt cei care mă cunosc... Exist doar pentru că Dumnezeu, dintotdeauna, comunică cu oamenii prin Cuvântul său. Cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi. Un Cuvânt divin care se ascunde, umil, în spatele cuvintelor umane ale Sfintei Scripturi şi îşi doreşte atât de mult să ajungă la inima tuturor oamenilor, fiii săi...

Dumnezeu se revelează doar celor care îl caută cu iubire.

Se revelează, mai ales, celor care îl caută în Sfânta Scriptură. A-l căuta pe Dumnezeu, a-l cunoaşte pe Dumnezeu, a-l iubi pe Dumnezeu, este vocaţia divină la care suntem chemaţi cu toţii.

Sfânta Scriptură sau Biblia povesteşte istoria iubirii lui Dumnezeu pentru poporul său. A fost nevoie de 1000 de ani pentru a o scrie. Au fost numeroşi autorii, epocile, stilurile literare, limbajele...

În Isus, Sfânta Scriptură devine persoană.Biblia nu este doar o carte, ci o persoană vie.

De la cuvântul scris la cuvântul viu, adică de la Sfânta Scriptură la Domnul Isus, trebuie parcurs un pelerinaj spiritual angajant ce se numeşte lectio divina.

Numele meu

Este de origine latină: lectio divina. Lectio, în limba latină, înseamnă „lectură”, şi care se referă, totdeauna, la Sfânta Scriptură. Divina înseamnă „a aparţine divinului, adică lui Dumnezeu”. Aşadar este vorba despre o lectură care îi aparţine lui Dumnezeu. În timp ce tu citeşti Sfânta Scriptură, încetul cu încetul, îţi dai seama că Scriptura începe „să te citească pe tine”.

Vreţi să evanghelizaţi? Începeţi cu lectura divină

Lectio divina

 

 De când Papa Ioan Paul al II-lea a chemat Biserica la “un nou orizont de evanghelizare”, interesul pentru misiunea evanghelizării a crescut. Multe parohii şi dieceze au echipe active de evanghelizare şi birouri de evanghelizare. Totuşi, pe cât de centrală este aceasta în misiunea şi viaţa Bisericii, pe atât există încă o mare reţinere din partea multor credincioşi catolici de a se implica în ea.

Catolicii nu fac aceasta

Cu câţiva ani în urmă, am fost trimis la o mică parohie în care păstorul dorea să formeze o echipă parohială pentru evanghelizare. Ideea era ca, după un timp de formare, să fie formate trei echipe. Prima echipă s-ar concentra pe îmbogăţirea practicării active a credinţei şi implicarea catolicilor în cadrul parohiei. A doua echipă s-ar ocupa de catolicii care s-au îndepărtat de parohie. A treia echipă i-ar contacta pe cei care nu sunt catolici prin vizite informale la domiciliile acestora. Am început prin a solicita interesul conducătorilor laici din parohie. Am fost destul de surprins de răspunsul venit din partea multor parohieni activi care au fost chemaţi să se alăture echipei. Comentariul unei femei este caracteristic: “Nu suntem interesaţi de evanghelizare”. Un alt comentariu a fost şi mai relevant pentru mine în ceea ce priveşte nevoia de evanghelizare, nemaivorbind de cateheza elementară: “Catolicii nu fac astfel de lucruri!”

Să nu fugim de umbra noastră (de Anselm Grün)

Anselm Grün

 

Introducere

 

Unui om îi era frică de umbra corpului lui şi căpătase oroare de urmele paşilor lui. Pentru a scăpa de acestea a luat-o la fugă. Ori, cu cât făcea mai mulţi paşi, cu atât lăsa mai multe urme; cu cât fugea mai repede, cu atât mai puţin îl părăsea umbra lui. Imaginându-şi că mergea prea încet totuşi, nu se oprea din alergarea tot mai rapidă, fără să se odihnească. Ajuns la capătul puterilor, a murit. El nu ştia că pentru a-şi suprima umbra ar fi fost îndeajuns să se aşeze la umbră şi că pentru a-şi opri urmele ar fi fost îndeajuns să stea liniştit. Ce culme a prostiei!

 

Mulţi oameni, astăzi, nu mai au ideea simplă de a se aşeza la umbra unui arbore. Ei preferă să fugă, aşa cum făcea acel personaj din povestea lui Chuang Tsu. Totuşi, cel care fuge de umbra lui fuge spre pierderea lui. El nu află niciodată seninătatea. Aceşti contemporani care nu vor să-şi privească în faţă partea lor de umbră merg direct la moarte. Fugind de umbra lor, ei se instalează într-o nelinişte care se traduce prin probleme cardiace. Nu întâmplător maladiile inimii sunt în prezent una din principalele cauze de deces. Dacă inima nu-şi găseşte liniştea, ea se epuizează şi, după un timp, sfârşeşte prin a ceda. E cazul mai ales al oamenilor care sunt victimele maladiilor cardiace. Chiar şi cei care au o inimă sănătoasă se tem să nu-i lase inima. Problemele cardiace sunt legate adesea de frică: ne temem de ceva. Inima simbolizează înainte de toate sentimentele. Adesea emoţiile refulate, ca iubirea sau ura, sunt la originea problemelor cardiace. La unul este o dereglare a ritmului cardiac, la altul este o criză cardiacă. Pentru că fugim de emoţiile noastre, inima noastră ne cheamă la ordine şi ne constrânge să ne ocupăm de ea. Se vorbeşte chiar de o „nevroză a inimii” pentru cei care sunt obsedaţi de teama că inima i-ar putea lăsa. Bolnavii de inimă dau adesea impresia că sunt crispaţi, ei se aseamănă personajului lui Chuang Tsu. Ei nu ştiu să se odihnească şi să se bucure de viaţă. Ei nu ştiu să se aşeze la umbra unui arbore. Aceasta se aseamănă cu maladia tipică a unui manager: el are întotdeauna ceva important de făcut iar a se ocupa de umbra lui i se pare o copilărie! De aceea preferă să se plângă de probleme cardiace.

Cuvântul Întrupat – izvor de mântuire în soteriologia Părinților Greci (Soteriologia creştină – V)

http://isichi.wordpress.com/2013/04/14/cuvantul-intrupat-izvor-de-mantuire-in-soteriologia-parintilor-greci-soteriologia-mantuirea-crestina-v/

Regina caeli, laetare, alleluia (gregorian)

REGINA, caeli, laetare, alleluia: Quia quem meruisti portare, alleluia, Resurrexit sicut dixit, alleluia. Ora pro nobis Deum, alleluia.
V. Gaude et laetare, Virgo Maria, alleluia, R. Quia surrexit Dominus vere, alleluia.
Oremus Deus, qui per resurrectionem Filii tui, Domini nostri Iesu Christi, mundum laetificare dignatus es: praesta, quaesumus; ut, per eius Genetricem Virginem Mariam, perpetuae capiamus gaudia vitae. Per eundem Christum Dominum nostrum. Amen. http://www.institute-christ-king.org/uploads/music/Benediction/ReginaCoeli_278_alt.pdf