Vreţi să evanghelizaţi? Începeţi cu lectura divină

Lectio divina

 

 De când Papa Ioan Paul al II-lea a chemat Biserica la “un nou orizont de evanghelizare”, interesul pentru misiunea evanghelizării a crescut. Multe parohii şi dieceze au echipe active de evanghelizare şi birouri de evanghelizare. Totuşi, pe cât de centrală este aceasta în misiunea şi viaţa Bisericii, pe atât există încă o mare reţinere din partea multor credincioşi catolici de a se implica în ea.

Catolicii nu fac aceasta

Cu câţiva ani în urmă, am fost trimis la o mică parohie în care păstorul dorea să formeze o echipă parohială pentru evanghelizare. Ideea era ca, după un timp de formare, să fie formate trei echipe. Prima echipă s-ar concentra pe îmbogăţirea practicării active a credinţei şi implicarea catolicilor în cadrul parohiei. A doua echipă s-ar ocupa de catolicii care s-au îndepărtat de parohie. A treia echipă i-ar contacta pe cei care nu sunt catolici prin vizite informale la domiciliile acestora. Am început prin a solicita interesul conducătorilor laici din parohie. Am fost destul de surprins de răspunsul venit din partea multor parohieni activi care au fost chemaţi să se alăture echipei. Comentariul unei femei este caracteristic: “Nu suntem interesaţi de evanghelizare”. Un alt comentariu a fost şi mai relevant pentru mine în ceea ce priveşte nevoia de evanghelizare, nemaivorbind de cateheza elementară: “Catolicii nu fac astfel de lucruri!”

În pofida împotrivirii iniţiale, am mers mai departe cu formarea spirituală şi teologică. O etapă de început a acelei formari a reprezentat-o o zi de reculegere în care am introdus străvechea artă a lectio divina (lectura divină). După învăţarea metodei în patru etape a lectio divina, fiecărui participant i s-a dat un fragment din Noul Testament care conţinea îndemnul la evanghelizare. Apoi, după ce au petrecut timp în rugăciune individuală, s-au reunit în grupuri mici pentru a împărtăşi fiecare din experienţa sa. A fost evident, după profunzimea şi convingerea reflecţiilor, că Scriptura vorbise inimilor. Mulţi participanţi au simţit că rugăciunea lor a fost un canal de transmitere a harului lui Dumnezeu – şi au simţit chemarea spre misiunea evanghelizării.

Străvechea practică a lectio divina oferă un canal de har pentru noul orizont al evanghelizării şi constituie ocazia ideală de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu în “urechea inimii” (Regula Sf. Benedict); în acelaşi timp, oferă o componentă foarte folositoare şi practică pentru evanghelizare la nivel parohial sau diecezan. Între diferitele şcoli de rugăciune, lectio divina are, poate, cea mai lungă, mai importantă şi mai venerabilă tradiţie. Privind înapoi în istoria milenară a mântuirii, putem vedea că rugăciunea de tip lectio divina a fost punctul central în practica spirituală a credincioşilor străvechiului Israel. Învăţătorii citeau poporului Scriptura, iar poporul o memora şi medita la ea “zi şi noapte” (Psalm 1,2).

Scripturile îl portretizează clar pe Isus ca pe omul rugăciunii, adâncit în lectura Scripturilor. Însuşi Isus s-a angajat într-o formă de lectio divina când într-o ocazie, în sinagogă, a citit Scripturile şi a proclamat “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre” (Luca 4,16-21). Pe măsură ce Biserica a evoluat ca şi identitate distinctă, tradiţia rugăciunii scripturale din Iudaism a fost absorbită în ţesătura vieţii şi a spiritualităţii creştine. Este clar că rugăciunea bazată pe Scriptură era o practică obişnuită în Biserica primară, cum a fost exemplificat şi de către Biserica din Alexandria, unde Origene îi instruia pe creştini în practica lecturii şi a meditaţiei din Scriptură, cunoscută iniţial sub numele de sacra pagina, dar dezvoltându-se treptat în ceea ce astăzi se numeşte lectio divina.

Ce este lectura divină?

Lectura divină este o lectură a cunoaşterii, nu o lectură ştiinţifică, aceasta însemnând că citim pentru a dobândi înţelepciune şi nu cunoaştere factuală. Diferenţa este mare: în timp ce părem că dobândim noi înşine cunoaşterea, este harul divin cel care ne conduce către înţelepciune. Pentru lectio divina este nevoie de harul lui Dumnezeu şi de angajarea întregii persoane: dorinţă, intelect şi inimă. Pe măsură ce căutăm să cunoaştem inima omului şi pe Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu, calea evanghelizării devine mai clară.

Pentru a evangheliza, este nevoie să fii evanghelizat tu însuţi. Rugăciunea bazată pe Scriptură conduce la convertire şi la transformarea vieţii. Oferă hrană adevărată pentru tărie spirituală şi purificare – şi acesta este arsenalul bătăliei spirituale împotriva a tot ceea ce se opune creşterii în iubire şi adevăr. Lectio divina ne capacitează să conlucrăm cu harurile primite la Botez pentru a împlini chemarea universală a lui Cristos la sfinţenie. Arta ascultării este esenţială pentru lectio divina, şi ascultarea este unealta şi atitudinea fundamentală a oricărui discipol autentic al lui Isus. Ascultarea este firul care străbate de la un capăt la altul ţesătura lectio divina şi întreaga viaţa creştină. Acest lucru este exprimat în Regula Sfântului Benedict drept poarta spre supunere, umilinţă şi tăcere. Aceste virtuţi, împreună cu caritatea şi o cateheză solidă vor forma fundamentul evanghelizării eficiente.

Simplu ca LMOC

Lectio divina ca formă de rugăciune are patru etape interdependente. Aceste etape pot fi reţinute cu ajutorul acronimului LMOC, care se traduce din latină după cum urmează: lectio sau citire, meditatio sau meditaţie, oratio sau rugăciune şi contemplatio sau contemplaţie. Procesul începe cu citirea. Scopul acestui tip de lectură nu este să spicuiască din conţinut şi nici să fie rapidă şi eficientă – nu acestea sunt cheile unei lecturi care să conducă la rugăciune. Lectura trebuie să fie răbdătoare, persistentă, disciplinată şi deschisă la lucrarea Sfântului Duh. Şi trebuie, mai ales, să evite graba.

Pentru început, textul sacru trebuie citit rar, concentrându-ne pe cuvinte şi pe nimic altceva, nici măcar pe semnificaţie, ci doar pe cuvintele însele. Acest tip de lectură a fost asemănat cu rumegatul vacilor – o metaforă lumească, dar foarte potrivită. Citind pasajul iar şi iar, un anumit cuvânt sau frază vor ieşi în evidenţă, iar semnificaţia lor va “străluci”. Astfel vor deveni cuvântul de har sau fraza ancoră pentru rugăciunea zilei. În timpul acestor perioade de atenţie tăcută, cuvintele Scripturii pătrund în suflet şi se gravează în inimă.

Etapa lecturii conduce la următoarea fază interdependentă, care este meditaţia. Cuvântul meditaţie vine din latină şi înseamnă (în traducere aproximativă) “a gândi”. Nu înseamnă gândire în sensul general, ci o gândire care include intenţia de a acţiona după cum ne conduce această gândire. Acum, cu ajutorul Sfântului Duh, ne folosim voinţa, gândurile, imaginaţia, emoţiile şi dorinţele pentru a discerne semnificaţia acestui cuvânt pentru astăzi.

Roadele meditaţiei apar în următoarea etapă a lectio divina, care este rugăciunea. Este o tranziţie naturală, în care omul este atras în dialog cu Dumnezeu ca rezultat al meditaţiei. În această etapă, cuvântul lui Dumnezeu trece cu blândeţe de la gândirea raţională la pătrunderea tot mai adâncă în inimă. În timpul rugăciunii devenim cel mai profund noi înşine. Conştientizarea iubirii inefabile a lui Dumnezeu şi a dependenţei noastre complete de El ne conduce la o mai profundă comuniune cu El. Ne apropiem de Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, folosind toate facultăţile noastre naturale şi supranaturale. Acesta este un act al intelectului, mişcat de voinţă, în concordanţă cu şi perfecţionat şi înălţat de credinţă, speranţă şi iubire.

Stai liniştit şi cunoaşte-mă ca Dumnezeu

Acum, după ce i-am vorbit lui Dumnezeu din adâncurile inimii în rugăciune, în timpul celei de a patra etape căutăm să ascultăm inima lui Dumnezeu. Această etapă este numită contemplaţie. Cuvântul contemplaţie vine din latinescul templem, care se poate traduce prin “a se uita la un spectacol”. Precedentele trei etape sunt considerate ca rugăciune activă, pentru că implică într-un mod activ intelectul şi voinţa. Etapa contemplaţiei este o formă pasivă de rugăciune, deoarece caută experienţa directă cu Dumnezeu pe cât de mult posibil. Contemplaţia este cunoaşterea lui Dumnezeu prin credinţă şi este experimentată prin dragoste. Este o experimentare intuitivă a lui Dumnezeu devenită posibilă prin credinţă, speranţă, iubire şi prin darul înţelepciunii (Jordan Aumann, Teologia spirituală, 258).

În acest moment, în experienţa lectio divina, scopul este să te afli cu totul în faţa lui Dumnezeu. Suntem liniştiţi şi permitem să fim o foaie albă pentru ca Dumnezeu să scrie pe noi tot ceea ce doreşte. Acesta este momentul din rugăciune în care Dumnezeu poate să deţină tot controlul asupra noastră în timp ce renunţăm la intelect, la dorinţă şi imaginaţie. Sfântul Ioan al Crucii spune: “a nu face nimic: a nu exercita nici un efort, a nu avea nici o dorinţă şi a permite iubirii lui Dumnezeu să îndemne sufletul să intre liber în tăcere şi să primească pur şi simplu” (Whitall Perry, A Treasury of Tradiţional Wisdom, 253).

Mai există şi o cincea etapă a lectio divina, neinclusă tradiţional, şi anume operatio. În această etapă, experienţa rugăciunii este purtată în lume şi se acţionează în conformitate cu ea. În timp ce sfinţenia este dificil de măsurat, roadele sale nu sunt. Scriptura ne aminteşte că un pom nu este cunoscut după înfăţişare, ci după roadele pe care le face. Rodul rugăciunii trebuie să fie dorinţa arzătoare de a duce Vestea cea Bună până la capătul lumii, aşa cum a cerut Cristos.

Nu doar pentru mănăstire

După ce am văzut marea valoare practică a lectio divina pentru evanghelizare, ar fi o eroare gravă să o limităm retragi la viaţa în mănăstire sau, mai rău, să o alungăm în istorie. A fost, în orice epocă, un dar inestimabil al lui Dumnezeu pentru a mişca inimile oamenilor. Astăzi, este o unealtă esenţială în noua evanghelizare. Rugăciunea bazată pe Scriptură ne permite să înţelegem propriile noastre experienţe precum şi pe cele ale celorlalţi, astfel încât să îl putem prezenta pe Cristos şi Evanghelia Sa într-un mod relevant şi dătător de viaţă. Doar aceasta va aduce pace, dreptate şi libertate lumii noastre şi doar aceasta va satisface năzuinţa fierbinte a inimii omeneşti. (Autor: pr. William Dillard; trad. Nora Dănilă; Sursa: This Rock, septembrie - octombrie 2009; http://lumea.catholica.ro/2010/05/vreti-sa-evanghelizati-incepeti-cu-lectura-divina/).