† Duminica I din Post Mare (A): Aceea putere este dată să înveţe și să iubească (omilie)

Isus ispitit pe munte - de Duccio di Buoninsegna

Evanghelia - Matei 4,1-11: [Ispitirea lui Isus]. ¹ Atunci Isus a fost condus de Duhul în deșert ca să fie ispitit de diavol. ² După ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, în cele din urmă i s-a făcut foame. ³ Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini”. ⁴ Dar el, răspunzând, i-a zis: „Este scris: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. ⁵ Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a așezat pe coama templului ⁶ și i-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine și te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră”. ⁷ Isus i-a zis: „Din nou este scris: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”. ⁸ Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărățiile lumii și gloria lor ⁹ și i-a spus: „Îți voi da toate acestea, dacă vei cădea [înaintea mea] și mă vei adora”. ¹⁰ Atunci Isus i-a spus: „Pleacă, Satană! Căci este scris: Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei aduce cult”. ¹¹ Atunci diavolul l-a lăsat. Și iată că se apropiau îngeri și îi slujeau.

 

 

Omilie

 

Practic diavolul îi sugerează lui Isus de a parcurge drumul mesianic conform așteptărilor populare ale lui Mesia. Istoricul evreu Iosif Flavius povestește – de exemplu – că oamenii fanatici ațâțând poporul să se ducă în pustiu pentru că acolo Dumnezeu ar fi repetat miraculul manei sau pentru a merge pe Muntele Templului unde Dumnezeu s-ar cobor în chip minunat din ceruri asigurând că Mesia ar deveni suveran al întregii lumi... Conformându-se la așteptările poporului (pentru a fi astfel acceptat și popular) sau să urmeze Cuvântul lui Dumnezeu? Iată aici este proba.

 

Prima ispită: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să se prefacă în pâini”. Acest lucru nu este pur şi simplu pentru a satisface foamea, dar utilizând puterea lui Dumnezeu în avantajul propriu. Isus va înmulți mai târziu pâinile, dar pentru mulţime, nu pentru sine. El niciodată nu a exploatat statutul său de Fiu al lui Dumnezeu în beneficiul său, cum va recunoaşte – deşi ironic – căpeteniile şi soldaţi la poalele crucii: „Pe alții i-a salvat, pe sine nu se poate salva! Dacă este regele Israelului, să coboare acum de pe cruce și vom crede în el. S-a încrezut în Dumnezeu! Să-l salveze acum, dacă îl iubește. Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»” (Mt 27,42-43).

 

A doua ispită: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos”.  Sărind de pe templu poate fi un gest care îi arată măreţia puterii lui Dumnezeu: un gest care îi descoperă gloria sa. Cu siguranţă îl satisface pe ucenicul său, care astfel se poate lăuda cu puterea propriului Dumnezeu. Dar nimic sau foarte puţin, spune despre identitatea adevăratului Dumnezeu, care este iubire. Sărind de pe templu este un spectacol, nu o revelație.

 

A treia ispită: Satana „l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărățiile lumii și gloria lor și i-a spus: «Îți voi da toate acestea, dacă vei cădea [înaintea mea] și mă vei adora»”. Este calea puterii, înțeleasă ca voință de dominare care se impune cu forța: o cale pentru mulți eficientă și rezolvabilă, așa că încearcă și spiritele religioase. În schimb în mod necesar este pentru adorarea Satanei.

 

În această a treia propunere a ispititorului sunt de reţinut cuvântul gloria şi insistenţa pe universalitatea: „toate împărățiile... toate aceste lucruri”. Împărățiile pământului nu aparţine lui Satana. Dar aroganţa lor, desigur că da. Vrei să domine lumea este o idolatrie. Pe acest lucru diavolul este sincer: «Dacă te închini mie».

 

Cât am spus nu împiedică să regăsim în tripla ispitire a lui Isus dimesiunea morală, personală zilnică și internă pentru fiecare din noi: aceia de a folosi chiar puterea lui Dumnezeu pentru a avea sau a putea sau a se afirma. Aceste atitudini care corespund standardelor mondiale, dar nu sunt de la Evanghelie. Puterea lui Dumnezeu este dată să iubească şi să servească, nu pentru a avea şi a se afirma. (Don Bruno Maggioni [13.02.2005]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=3774).

Pentru ziua femeii (8 martie)

 

La mulți ani tuturor femeilor

care aduceți primăvara în lume...

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

 

Frumoasa mea femeie - O poveste excepţională care te va emoţiona profund

 

Acest scurt metraj se bazează pe un caz real şi spune povestea emoţionantă a lui Jane, o studentă cuminte care ascunde un secret bine tăinuit.

 

Wacoal, o comanie de lenjerie thailandeză, redefineşte frumuseţea feminină prin noua sa campanie publicitară, Beauty Inside (Frumuseţea interioară).

 

Jane este o tânără care luptă să-şi îndeplinească atât rolul de studentă cât şi rolul de părinte pentru micuţa June.

 

Deşi lumea vorbeşte că ar fi devenit mamă atunci când avea 18 ani, în ultimul minut al filmului înţelegem sacrificiul extraordinar pe care Jane a fost nevoită să-l facă pentru micuţa June.

 

Vă invităm să urmăriţi acest scurt metraj emoţionant.

 

(Film în engleză...)

 

 

 

 

 

 

Ziua Femeii: Cum a fost stabilită data de 8 martie – ziua în care sunt sărbătorite femeile din întreaga lume.

 

Sursa: http://alba24.ro/ziua-femeii-cum-a-fost-stabilita-data-de-8-martie-ziua-in-care-sunt-sarbatorite-femeile-din-intreaga-lume-281012.html

 

Calea Sfintei Cruci - tineri - PDF

 

 

Sursa: http://isichi.files.wordpress.com/2013/03/calea-sfintei-cruci-tineri-izvoarele-is1.pdf

Sfintele Perpetua și Felicitas, martire

 

 

Vibia Perpetua, o tânără mamă în vârstă de douăzeci şi doi de ani, şi-a scris în închisoare jurnalul cu faptele petrecute în timpul arestului, vizitele pe care le primea, vedeniile şi visurile avute; ea a continuat să-şi aştearnă în scris însemnările până în ajunul zilei când au avut loc torturile de pe urmă. „Am fost aruncaţi în temniţă" - scria Perpetua - „şi m-au cuprins fiori de groază, deoarece niciodată nu am mai stat într-un întuneric atât de mare. Îngrămădiţi unii peste alţii, simţeam că ne sufocăm de căldură, pentru că soldaţilor nu le păsa de noi". Împreună cu Perpetua, aparţinând unei familii nobile din Cartagina, au mai fost închişi: Saturnin, Revocat, Secundulus şi Felicitas, o sclavă tânără din familia Perpetuei. Toţi erau catehumeni şi se pregăteau pentru Botez.

 

Nu peste mult timp, alături de cei cinci a venit şi catehetul lor, Saturn, şi astfel, au putut să primească Botezul mai înainte de a fi aruncaţi la fiarele sălbatice şi decapitaţi în arena din Cartagina, în ziua de 7 martie a anului 202. Secundulus a murit în închisoare, din pricina lipsei de hrană şi de aer. Felicitas aştepta să devină mamă şi se ruga lui Dumnezeu ca ceasul naşterii să vină cât mai curând, ca nu cumva să fie despărţită de tovarăşii ei de suferinţă şi de martiriu. Într-adevăr, copilul s-a născut cu două zile mai înainte de data fixată pentru intrarea în arenă; a fost o naştere dureroasă, care a făcut-o pe Felicitas să sufere şi să plângă mult. Un soldat, în dispreţ, îi aruncă aceste cuvinte: „Ce vei face atunci când vei fi aruncată la fiare?" Plină de credinţă şi demnitate, Felicitas îi răspunde: „Acum sunt eu cea care suferă; atunci, însă, nu voi mai fi eu, ci Cristos va suferi pentru mine "

 

În acea epocă de credinţă şi de sânge, a fi creştin însemna un risc permanent: riscul de a sfârşi viaţa într-un circ, ca hrană pentru fiarele sălbatice, şi curiozitatea bolnăvicioasă a mulţimii. Perpetua avea un copil încă în faşă. Tatăl ei, care nu era creştin, venea zilnic şi o implora să renunţe la „rătăcirea" ei, se târa în genunchi înaintea ei, îi amintea datoriile faţă de făptura plăpândă ce avea să rămână fără mamă. Ar fi fost de ajuns un singur cuvânt pentru a se întoarce în familia ei. Dar Perpetua, stăpânindu-şi cu greu plânsul, repeta: „Nu pot, sunt creştină".

Amintirile şi însemnările scrise ale Perpetuei au fost adunate într-o carte cu titlul „Passio Perpetuae et Felicitatis", „Istoria suferinţelor Perpetuei şi a Felicitei", carte completată apoi de o altă mână, probabil de Tertulian (155-220); ni se descriu torturile din urmă ale acestor două femei, care au fost puse în arenă spre a fi zdrobite de coarnele ascuţite ale unei vaci sălbatice înfuriate, şi la urmă li s-au tăiat capetele. Prospeţimea acestor pagini a trezit admiraţie şi înflăcărare în sufletele a zeci de generaţii de cititori. Mare parte dintre întâmplările istorisite sunt privite din interior, prin ochiul atent şi delicat al unei femei deosebite, care observă multe amănunte ce ar fi putut fi trecute cu vederea de un observator din afară. Istorisirea vie şi într-o formă aleasă a Perpetuei, istorisire scrisă la cererea celor cu care se afla în închisoare, rămâne o mărturie luminoasă şi înălţătoare a credinţei şi a dragostei lor faţă de Cristos Mântuitorul.

 

Cuvântul Perpetua este forma feminină a adjectivului perpetuus = neîncetat, care durează întotdeauna; desigur, a fost luat ca prenume pentru a exprima dorinţa părinţilor ca fiica lor să rămână întotdeauna cu ei, să fie întotdeauna fericită.

 

Felicitas - fericire, la vechii romani, era numele unei zeiţe a fecundităţii şi a fericirii. Ulterior, a devenit prenume obişnuit dat fetiţelor care erau considerate că aduc bucurie părinţilor, familiei.

 

Istoria mişcătoare a Sfintelor Perpetua şi Felicitas a făcut cunoscute aceste două nume, care astăzi însă nu mai sunt folosite decât foarte iar; ele rămân totuşi o expresie limpede a ceea ce Dumnezeu ne oferă tuturor: fericirea perpetuă.

 

(Sursa: http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&id=1170:ss-perpetua-i-felicitas-m&Itemid=197).

 

 

Trei întrebări simple în pragul Postului Mare

Arhiepiscopul Charles J. Chaput

 

Miercurea Cenuşii, începutul Postului Paştilor în ritul latin, cade în 5 martie în acest an. Trăit bine, Postul poate converti inimile şi transforma viaţa unei persoane. Aceasta este scopul acestei perioade – a ne pregăti pentru miracolul Învierii. Dar auto-examinarea, căinţa şi împăcarea sunt rareori lipsite de suferinţă; ele pot părea mult mai uşoare în teorie decât sunt în practică. Aşadar, începând drumul Postului din acest an, câteva simple întrebări şi răspunsuri ne pot ajuta pe drumul nostru.

 

Împăcarea sună minunat ca idee, dar cum să te împaci cu cineva care te-a rănit amarnic şi nici măcar nu recunoaşte că a greşit? Iertarea nu este o stradă cu două sensuri?

 

A-i ierta pe cei care ne-au rănit este problema noastră. A face iertarea noastră condiţionată de recunoaşterea de către cealaltă persoană a vinei sale este doar un alt mod de a cere dreptate şi a insista pe “drepturile” noastre. Aceasta este o formă subtilă de mândrie. Isus i-a iertat pe ucigaşii Lui chiar şi atunci când ei îl batjocoreau în timp ce era ce cruce. Iertarea Lui a fost un dar gratuit, necondiţionat. Nu îl putem urma pe Isus dacă nu facem la fel.

 

Totuşi, aveţi dreptate că atunci când există o ruptură între două persoane, aceasta nu poate fi vindecată decât dacă amândouă persoanele doresc sincer să o vindece. Chiar şi atunci, cineva sau ceva trebuie să ofere un mijloc pentru a le aduce înapoi împreună. Acesta este rolul lui Dumnezeu. Împăcarea este lucrarea lui Dumnezeu. A căuta împăcarea este lucrarea noastră. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ne împăca cu ceilalţi, şi apoi să lăsăm restul în mâinile lui Dumnezeu.

Miercurea Cenuşii: poarta de intrare în Postul Mare

 

Se ştie că una dintre zilele de peste an care strâng cei mai mulţi credincioşi este Miercurea Cenuşii. Deşi nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulţi oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru a fi marcaţi pe frunte cu semnul crucii cu cenuşă. Chiar şi oamenii care vin rar la Biserică peste an fac efortul de a veni în Miercurea Cenuşii. Cum a devenit această practică o parte atât de importantă pentru atât de mulţi credincioşi? Cine a venit cu ideea acestui ritual destul de ciudat? Cum explicăm popularitatea murdăririi frunţii noastre cu cenuşă, pentru ca apoi să mergem toată ziua cu murdărie pe faţă? Cei care nu cunosc acest obicei al nostru ne arată spre frunte spunându-ne că ne-am murdărit, aşteptându-se ca noi să ne spălăm imediat, dar mulţi catolici poartă acea cenuşă întreaga zi.

 

Cenuşa în Biblie

 

Originea obiceiului folosirii cenuşii în ritualuri religioase se pierde în negura preistoriei, dar găsim referinţe la această practică în tradiţia noastră religioasă descrisă în Vechiul Testament. Profetul Ieremia, de exemplu, cheamă la pocăinţă astfel: “Fiica poporului meu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuşă pe cap” (Ieremia 6,26). Profetul Isaia, pe de altă parte, critică folosirea sacului şi a cenuşii, ca fiind nepotrivite pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu, dar astfel el ne arată că această practică este binecunoscută în Israel: “Este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?” (Isaia 58,5). Profetul Daniel îi cere lui Dumnezeu să salveze Israelul, cu sac şi cenuşă ca semn al pocăinţei Israelului: “Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune şi în rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă” (Daniel 9,3).

Căsătoria comunitate de iubire



Un nou copil în familie...

 

Familia de astăzi este, în mod evident, diferită de cea a bunicilor noștri. Romane, filme, teatru, emisiuni de televiziune aduc în prim plan modelul unei familii rupte de cea clasică. Numeroase căsnicii traversează o criză evidentă: cea afectivă, criza unității marcată prin divorț afectiv sau real, precum și alte tipuri de criză: cea a fecundității (prin devalorizarea, trivializarea sensului fecundității care este cel al dăruirii); iar în la treilea rând, criza sacramentală ce se manifestă prin existența din ce în ce mai frecvent a căsătoriilor „libere”, temporare.

Ce putem face pentru a salva această valoare socială și religioasă? Iată o întrebare la care vă invit să răspundeți gândindu-vă la aspectele pe care le observați în privința schimbărilor ce s-au petrecut în viața matrimonială, din punct de vedere al obișnuințelor, al modului de viață, al practicii morale și religioase. Să vă gândiți, de asemenea, care ar fi valorile ce ar salva familia amenințată de pericole.

Gregorian chants (gregorian)

 

 

01 - Introit - 00:00:00 - 00:06:27
02 - Kyrie Eleison - 00:06:28 - 00:12:59
03 - Asperges me, Domine - 00:13:00 - 00:19:40
04 - Credo IV - 00:19:41 - 00:27:26
05 - Pange lingua gloriosi - 00:27:27 - 00:33:57
06 - Gradual and Alleluia - 00:33:58 - 00:40:38
07 - Credo III - 00:40:39 - 00:47:21
08 - Jesu dulcis memoria - 00:47:22 - 00:54:23
09 - Adoro te devote - 00:54:34 - 01:01:01