† Duminica a 2-a după Crăciun: S-a întrupat „Cuvântul” [5 ianuarie 2020]

Cortul.

S-a întrupat „Cuvântul” 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 ianuarie 2020)         

Lecturi: Ben Sirah 24,1-2.8-12 (Neo-Vulgata: Ben Sirah 24,1-4.12-16); Efeseni 1,3-6.15-18; (forma prescurtată): Evanghelia Ioan 1,1-5.9-14.

Omilie

 
Continuăm să reflectăm asupra Fiului lui Dumnezeu, care din voința Domnului ni s-a arătat nouă, lumii. După ce a celebrat misterul Întrupării, astăzi Biserica ne propune în lecturile biblice ajutându-ne să „intrăm” în misterul lui Dumnezeu și să contemplăm acest mister încă necunoscut nouă cu mintea noastră omenească. Lumea nu mai este așa ca de prima dată; dorește să aprofundeze, se înțeleagă mereu mai mult. În liturgie este o privire care poartă dincolo de timp, în veșnicie, „la început” [in principio] de la care totul primește viața. Domnul și-a descoperit puterea sa prin creație. A trimis în lume mesagerii săi, profeții, dar rămâne invizibil și de nepătruns. Dar în Isus s-a descoperit clar și distinct, ușor de înțeles. Cristos este Fiul care a rupt tăcerea lui Dumnezeu: s-a întrupat „Cuvântul”.

În lectura întâia Ben Sirah (Sir 24,1-2.8-12; Neo-Vulgata: Sir 24,1-4.12-16) încearcă să construiască o punte între cultura ebraică și cea greacă și afirmă că evreii au ca și caracteristică darul înțelepciunii ce le conduce viața. Înțelepciunea, ieșită din gura lui Dumnezeu ca un „cuvânt”, este cea mai apropiată de Domnul. El ne dă din intimul său și tocmai se poate face cunoscut oamenilor. Israel posedă această comoară: cunoaște legile lui Dumnezeu. În fragmentul de astăzi se celebrează întruparea înțelepciunii divine. Este proiectul lui Dumnezeu de a intra în comuniune cu omenirea: „atunci, Creatorul a toate mi-a poruncit, şi cel care m-a creat mi-a stabilit cortul şi mi-a zis: «În Iacob să locuieşti şi în Israel să ai moştenire! Înfige-ţi rădăcinile tale între aleşii mei!»” (v. 8). Ceea ce atrage atenția este că și-a fixat reședința în cortul cel sfânt. Deși locuiește în cer, caută un loc pe pământ unde să locuiască. Așa se stabilește în Ierusalim: „în cortul sfânt, înaintea lui am slujit şi astfel m-am stabilit în Sion” (v. 10). Acest citat, foarte aproape de timpul lui Cristos – este printre cele mai recente texte din Vechiul Testament – este interpretat de creștini ca înțelepciunea lui Dumnezeu ce se naște într-un descendent al lui David [Iosif] și, astfel, împlinește promisiunea divină. Isus este Cuvântul lui Dumnezeu, era Dumnezeu.

În lectura a doua este un imn de a lui Paul prin care începe scrisoarea către creștinii din Efes (Ef 1,3-6.15-18). Pentru a intra în acest mare mister este necesar „duhul înțelepciunii” pe care apostolul îl cere de la Dumnezeu Tatăl pentru a cunoaște profund misterul lui Isus. Apostolul îi invită pe creștinii din Efes să se lase conduși de înțelepciune pentru a împărtăși viața lui Dumnezeu. Numai prin acest ajutor putem înțelege care Dumnezeu ne cheamă? Ce tezaur ne-a pregătit Domnul în ceruri: „Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, luminându-vă ochii inimii voastre, ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale” (v. 17-18). Autorul scrisorii vorbește înainte de creație, „la început” în care Dumnezeu, pe care Isus îl numește Tatăl, are un proiect veșnic, ca și inima sa paternă, de „predestinare” a creaturii sale: „binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Cristos, întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!” (v. 3-4). Este un sfârșit minunat visat de Dumnezeu: a fi fiu. Inițiativa divină este subliniată cu putere: alegerea de a ne face „copii” în „Fiul” și ne dă posibilitatea de a fi „sfinți și imaculați”. Este un act al harului divin. Așa cum Cristos este în Dumnezeu preexistent creației, la fel noi suntem aleși „înainte de creația lumii”. Acesta a fost visul lui Dumnezeu încă „de la început” [in principio] pe care l-a realizat în Isus. Nașterea lui Cristos face pe fiecare om un fiu (cf. Ef 1,5; In 1,12).

În Evanghelia după Ioan (In 1,1-5.9-14 – forma scurtă) citim: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (v. 1). In principio în latină, bereşit în ebraică [în Geneză], arhé în greceşte: în textul original al evangheliei nu înseamnă vreun început înaintea căruia nu era nimic, ci un început care nu cunoaşte început. Știinţele biblice văd în acest prolog un imn liturgic, pe care comunitatea creştină de la început îl cânta la slujbele religioase. Ioan l-a preluat şi l-a aşezat la începutul evangheliei sale. Este o compoziţie lirică în care imaginile poetice ne smulg din cele vremelnice şi ne introduc în veşnicie.

„La început” era Cuvântul, din grecescul logos. În planul lui Dumnezeu este dorința de a comunica, de a se revela, de a dialoga. Domnul știe să folosească diferite limbaje ca să intri în relație cu noi: e limbajul istoriei, al naturii, limbajul profetic al descoperirii [revelației] și cel universal al înțelepciunii sau limbajul memoriei și al așteptării. Ei, bine! Cuvântul s-a făcut carne, om, persoană umană, ca și noi: „și Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (v. 14). Infinitul s-a făcut mărginit; invizibilul a devenit sensibil. Cuvântul lui Dumnezeu a intrat în umanitatea noastră și a devenit subiect al istoriei fiind părtaș al activității umane. Cuvântul „carne” indică că Isus a ales un mod umil pentru a se prezenta omenirii. Fiul lui Dumnezeu s-a înjosit făcându-se asemănător nouă, afară de păcat. Trup este omul în fragilitatea și slăbiciunea sa. Pentru a înțelege forța acestei afirmații a lui Ioan ajunge să o confruntăm cu o afirmaţie a profetului Isaia: „Orice făptură este ca iarba […]. Iarba se usucă, floarea se ofilește […], dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna” (Is 41,6-8). Pentru profet între Cuvântul lui Dumnezeu și fragilitatea omului există un „ci” [„dar”], care indică toată distanța dintre inconsistența omului și tăria lui Dumnezeu. În prologul lui Ioan, acest cuvânt este dispărut. Soliditatea Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut trup, ceea ce dăinuie a luat asupra sa ceea ce este vremelnic. În drumul fiecărui om și a întregii umanității s-a inserat o prezență care salvează de la zădărnicie și de la nestatornicie.

„Şi a locuit între noi” (v. 14). Literar: „şi-a fixat cortul în mijlocul nostru”, de la ebraicul shekīnah [„cortul întâlnirii”]; s-a instalat, a locuit, și-a fixat reședința. Istoria Cuvântului în lume este aceea a unui nomad, cu bucuriile şi neplăcerile sale. Este un călător care seara îşi fixează cortul la marginea unei pajişti ca să-l ridice după aceea la răsăritul soarelui. Cuvântul nu are unde să-şi pună capul între oameni. Este prezent în lume, iar lumea nu-l recunoaşte. Chiar de la început nu există loc pentru el la han. 

Înțelepciunea lui Dumnezeu este descrisă ca o persoană care a venit prin părțile noastre. Nu este teorie, căci ne-a iubit. Acum îl înțelegem pe Tatăl: ne-a descoperit că este bun, în timp ce noi aveam teamă și eram neîncrezători în el… Celebrăm încă misterul nașterii Fiului lui Dumnezeu, al atingerii Domnului: ne-a atins pe noi, în sărăcia și cu păcatele noastre…

Îi cerem lui Dumnezeu Tatăl, cel care ne-a ales și ne-a iubit înainte de creația lumii, ca prin Fiul său Isus – înțelepciunea întrupată – coborât între noi oamenii în cortul său, să împărtășească până la capăt experiență noastră umană și să ne lumineze, prin acceptarea misterul iubirii sale, să pregustăm bucuria ce ne așteaptă pe toți în ceruri, ca fii.

---

bibliografia [anul A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A,  Edizioni Paoline, Torino 1989]; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro);  Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).

---