Apropiați-vă de Euharistie
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 18,30 (3 iunie 2021)
Lecturi: Exod 24,3-8; Evrei 9,11-15; Evanghelia Marcu 14,12-16.22-26; lecturi biblice
Omilie
Isus a promis să stea cu noi până la sfârșitul lumii (Mt 28,20). El este cu noi în Cuvântul său, totdeauna viu. El este prezent în sacramentul Trupului și Sângelui său. În sfânta Liturghie oferă trupul său ca hrană pentru noi. El vine între noi. Este Joia Verde. Aceasta este sărbătoarea lui. Știți că aceste cuvinte indică sacramentul Euharistiei, din cele șapte sacramente. Îl face prezent pe altar. Umple „întruparea” Cuvântului divin care continuă să rămână cu noi. Nu ne abandonează. Ne hrănește. Poartă în noi viața divină; este viața adevărata, veșnică. Sacramentul face să se vadă, sub forma pâinii și a vinului, ceea ce apostolii au văzut. Dar nu este suficient să vezi. Pentru credincios însă ceea ce ajunge este iubirea lui Dumnezeu. Acest sacrament este cel mai mare dintre semne: este semnul comuniunii cu Isus însuși. Creștinul este transfigurat, păcatul purificat; datorită acestuia gustă din banchetul promis: este nunta Fiului. Lecturile subliniază sângele și importanța lui pentru iertarea păcatelor. Pentru a da sânge, Fiul lui Dumnezeu trebuie să ia un trup omenesc. Valoarea vărsării sângelui lui Cristos pentru păcatele noastre este enormă. Nu există nici un dar mai mare pe care Domnul ni ar putea da decât iubirea. Sângele lui Isus vărsat pe cruce este „sacramentul” noii alianțe (Mc 14,24). Prima lectură notează alianța de pe Sinai prin stropirea poporului cu sângelui animalelor: „iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi” (Ex 24,8). Evanghelia constă în instituirea Euharistiei în timpul ultimei cine. A doua lectură descrie preoția lui Isus – oferirea jertfelnică a sângelui său: „sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa voastră de faptele moarte” (Evr 9,14). Elementul sângelui, care consacră alianța, este causa întregii liturgii. Să încercăm să vedem și să înțelegem pentru care motiv Biserica a insistat asupra acestui aspect particular: „acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi” (Mc 14,24).
În prima lectură (Ex 24,3-8), evreii ofereau sacrificii lui Dumnezeu, în deșert. Inițiativa vine de la Domnul: el a conceput un proiect să facă din poporul său, Israel, un popor „aparte”, separat, care să-i aparțină. Dar Dumnezeu nu vrea să-l forțeze, vrea ca el să se dedice liber: o adeziune liberă. În conformitate cu mentalitatea timpului, sânge a fost ales să exprime noua revelație de iubire între Dumnezeu și Israel. Asistăm la încheierea, cu solemnitate, a acestei alianțe ce vine sigilată cu sângele victimelor. Moise stropește poporul cu sângele animalelor sacrificate declarând: „Iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi” (v. 8). Ia jumătate din sânge și stropește altarul, iar cu jumătate stropește poporul. În Biblie, sângele reprezintă viața (Lev 17,11): simbolul și sursa vieții; prin urmare, nu este disponibil pentru om (cf. Gen 9,4-6; Dt 12,16.23); era semnul vieții: deci, aparține lui Dumnezeu. Să înțelegem bine: nu noi suntem cei care facem alianță cu Dumnezeu, ci invers; el este cel care face primul pas, se angajează. Sângele înseamnă că acest angajament este „pe viață și pe moarte”. Mai târziu, Isus se va prezenta ca noul Moise; el va fi mijlocitorul desăvârșit între Dumnezeu și oameni. Ne eliberează, nu cu sângele animalelor de jertfă, ci cu propriul sânge.
În a doua lectura (Evr 9,11-15), Isus oferă „propriul lui sânge” lui Dumnezeu „dobândind o mântuire veşnică” (v. 12). Sângele vărsat nu este al animalelor jertfite cu forța, ci al lui Cristos, oferit într-un act de iubire. Este noua alianță sigilată în sângele Domnului: „sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa voastră de faptele moarte” (v. 14). Se ajunge la rădăcina ființei; îl eliberează pe om de „faptele moarte”, de păcat, comunicându-i viața harului. Isus oferă prietenia sa tuturor oamenilor: este „mijlocitorul unei alianţe noi” (v. 15). Mijlocitor sau mediatorul: e acea persoană care ajută să găsească un acord. Iată, de ce Domnul este mediatorul noii alianțe, căci este templul, altar, preot și victimă! Ca să mergi la Dumnezeu nu este o altă cale decât a lui: prin sacrificiul sângeros de pe cruce. Efectul acestei jertfe este victoria asupra răului și propunerea unei vieți noi, dăruită lui Dumnezeu și fraților.
Evanghelia de astăzi după sfântul Marcu (Mc 14,12-16.22-26) relatează instituirea Euharistiei. După ce descrie minuțios pregătirile pentru cina pascală, evanghelistul povestește cum Isus a instituit Euharistia în cursul ultimei cine. Domnul mănâncă Paștele pentru a treia oară cu discipolii săi; este ultima masă pascală. Isus a închiriat o sală, poate prin Iacob, fratele Domnului: „Unde este camera mea, în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?” (v. 14). În fiecare an evreii comemorau cu o cină pascală eliberarea lor din sclavia egipteană. Nici Cristos, nici discipolii nu ar putea să se sustragă acestei tradiții. În timpul cinei, Isus inaugurează noul Paște: adevăratul miel pascal este el care se oferă, cu anticipație, trupul și sângele care vor fi sacrificate ziua următoare pe Calvar; astăzi se prezintă sub aparența pâinii și a vinului.
În Exod, Moise a stropit poporul cu sângele animalelor: „iată sângele alianţei pe care a făcut-o Domnul cu voi” (Ex 24,8). Această frază se găsește pronunțată în Noul Testament de către Isus însuși cu o variantă semnificativă. Domnul nu spune simplu: acesta este sângele alianței, dar spune: „acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi” (v. 24). Cu această frază revine de fiecare dată când celebrăm Euharistia: „acesta este sângele meu”. Nu fără rațiune Biserica pune accentul pe darul sângelui pe care Cristos le-a făcut pe Calvar și care se prelungește pe altarele noastre în Euharistie.
Este persoana [adică trupul] și viața dăruită [adică sângele] lui Isus, care transformă pe fiecare credincios și întreaga Biserică în Trupul lui Cristos cel înviat, care încă umblă pe străzile lumii, cu forța darului generos de sine. Este pâinea frântă și vinul dat pentru alții, pentru viața fiecărui om. Au o semnificație simbolică. Pâinea reprezintă persoana sa, iar sângele reprezintă moartea sa. Moartea dreptului nu e un faliment, ci o victorie. Prin darul său, Isus reînnoiește alianța, arătând că Dumnezeu l-a stabilit de la început cu toată omenirea.
Poate aţi auzit de lucrarea Un rabin vorbeşte cu Isus, scrisă de rabinul american Jacob Neusner, căruia papa Benedict al XVI-lea i-a dedicat un capitol important în lucrarea sa Isus din Nazaret. Este impresionant schimbul de idei pe care rabinul, după întâlnirea cu Isus, îl are cu învăţătorul lui la sinagogă. Învăţătorul întreabă: „A lăsat ceva deoparte din Torah acest Isus al tău?” Rabinul a răspuns: „Nimic”. Învăţătorul reia: „Atunci, a adăugat ceva?” Rabinul Jacob a afirmat: „Da, pe sine însuşi!” Isus s-a lăsat pe sine însuși în Euharistie.
La fiecare Liturghie este ca și cum am asista „în direct” la momentul în care Isus își dă viața. Există un singur sacrificiul al Domnului. Când suntem la Liturghie, celebrăm jertfa lui Isus, moartea sa pe cruce; dar și victoria iubirii asupra morții și primim roadele sale. Este noua alianță: jertfa sfintei Liturghii… adică Euharistia!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu