Domnul vine să alunge răul
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (6 iunie 2021)
Lecturi: Geneză 3,9-15; 2Corinteni 4,13-18; 5,1; Evanghelia Marcu 3,20-35; lecturi biblice
Omilie
Lecturile de astăzi îl prezintă pe Domnul învingătorul răului, a păcatului. Să recunoaștem: omul se află în război cu sine, cu societatea, cu natura însăși. Acest război se cheamă păcat: este răzvrătirea deschisă împotriva lui Dumnezeu. Liturgia ne invită să reflectăm asupra acestei probleme și să găsim soluția. Este Cristos, unicul salvator trimis la oameni de Dumnezeu: să-l ascultăm! Liturgia Cuvântului se deschide cu cartea Genezei, descriind consecințele păcatului strămoșesc în termenii de dezordine care tulbură relațiile interpersonale față de om și față de Dumnezeu. Evanghelia prinde aceeași dezordine relațională, care îl strânge pe Cristos ca un gard viu de neînțelegeri, dar se termină cu o imagine în care omenirea își găsește unitate: „oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”. Apostolului Paul vede în mărturia învierii aceea forță, coborâtoare din credință, ce unește pe toți oamenii într-un imn de laudă adus gloriei lui Dumnezeu.
Prima lectură (Gen 3,9-15) prezintă un eveniment care a intrat în istorie, dar nu a început cu el: păcatul. Dumnezeu a văzut că tot ce a creat este bun, foarte bun. Această situație senină nu durează mult. Dintr-o dată intră în scenă șarpele, identificat cu diavolul, gelos pe prietenia dintre Dumnezeu și oameni. El se străduiește să distrugă comuniunea stabilită și o face în mod viclean; nici femeia nu-și dă seama de pericolul iminent până când nu e implicat și bărbatul în neascultarea ei. Nu au înţeles sensul poruncii date de Dumnezeu; nu au ascultat; au fost învinşi de ispită şi au căzut în păcat; apoi, s-au ascuns. Acum Dumnezeu coboară în paradisul pământesc și întreabă: „Unde eşti?” Adam are frică de Dumnezeu pentru că recunoaște greșeala sa. Cu toate acestea, în loc să realizeze gravitatea, el dă vina pe femeia: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat” (v. 12). Încearcă să se eschiveze, dând vina pe femeie, și aceasta dă vina pe şarpe. Adam și Eva vor să se elibereze aruncând păcatul asupra altora. Cu toate acestea, el este ispititorul și noi suntem păcătoși. Atunci Dumnezeu a blestemat şarpele şi a anunţat lupta omului împotriva diavolului: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (v. 15). În cuvintele lui Dumnezeu găsim un anunț: este prima veste bună. Este o dușmănie veșnică între descendență umană, care coboară din femeie, și realitatea răului. Este opoziția față de Dumnezeu, personificată în simbolul șarpelui, al diavolului. Această dușmănie ia forma unei lupte. Putem interpreta că diavolul nu este ucis, ci devine inofensiv. Șarpele va încerca întotdeauna să pună capcană descendentului femeii, deoarece între cei doi va exista o dușmănie veșnică. Prima evanghelie anunță o mântuire care are originea la Dumnezeu: „voi pune dușmănie”. Omul are nevoie de o mântuire care să-i fie dată de cineva, de un „urmaș” al femeii [o „descendență”], care va învinge răul. Speranța este aceasta: omului rămâne în picioare, spre deosebire de șarpe care rămâne la pământ. Dumnezeu rămâne în dialog cu omul după ce i-a dat sentința. Mântuirea va începe cu Dumnezeu care se face ființă umană: e Mesia, răscumpărătorul, Isus, care va salva omenirea prin patima, moartea, învierea și înălțarea sa în gloria Tatălui.
Sfântul Paul ne spune în Scrisoarea către Corinteni (2Cor 4,13-18; 5,1) că este senin, plin de încredere și speranță, în ciuda bătrâneții sale care îi amintește că viața trece. Dar el nu-și fixează ochii spre cele văzute, ci spre cele invizibile, căci știe că în cele din urmă îl va întâlni pe Domnul care a iubit și a slujit atât de mult aici pe pământ și îl va întâmpina în bucuria celor înviați, în comuniunea sfinților, pentru că a lăsat să fie „lucrat” și sfințit de Duhul Sfânt. Este o noua figură a apostolului: „a crezut, de aceea a vorbit” (v. 13). Predică pentru că e împins de credința sa în Cristos cel înviat. Nu se deprima orice ar fi: „nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoieşte din zi în zi” (v. 14). Îmbătrânește, dar el este mereu tânăr, reînnoit de puterea lui Cristos. Iar în apăsarea grijilor și a amărăciunilor se întrevede bucuria fără margini pe care o așteaptă în fiecare zi: „căci suferinţa noastră scurtă şi uşoară ne aduce la un belşug nemărginit al gloriei veşnice” (v. 17). Îi dă putere să suporte toate, din iubire față de frații săi și îi unește pe toți într-un imn de laudă adus gloriei lui Dumnezeu.
În Evanghelia după Marcu (Mc 3,20-35), Isus dă oamenilor viziunea unei vieţi demne. Trebuie să recunoaștem cine este Domnul cu adevărat? Pentru cei din familie este un nebun care „și-a ieșit din minți” (v. 21), pentru cărturari era un îndrăcit: „are un duh necurat!” (v. 30). Unele rudele ale lui Isus nu reușesc să înțeleagă cum unul din familia lor poate fii atât de interesat de voința lui Dumnezeu că neglijează până să mănânce: „Isus a venit în casă, şi mulţimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine” (v. 20). Domnul este în plină activitate; e absorbit total de vestirea împărăţiei şi de chemarea la convertire. În scenă îşi face apariţia diavolul, ascuns sub înfăţişarea cărturarilor, veniţi de la Ierusalim, care îl acuză că „are un duh necurat”, că cu ajutorul căpeteniei diavolului scoate pe diavoli.
Noutatea lui Cristos, curajul şi entuziasmul său și puterea asupra diavolilor, îi face pe unii să-l aprecieze. Cu prezența Domnului începe sfârșitul domniei Satanei asupra omului. Așa cum spune Ioan Botezătorul: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine” (Mc 1,7). Nu există nici un alt „mai puternic” decât că poate să facă ceea ce el face: să elibereze oamenii din sclavia păcatului, a diavolului. Cu Cristos împărăția Satanei este învinsă pentru că a sosit timpul împărăția lui Dumnezeu. Aceasta este salvarea: eliberarea de rău, adică o omenire nouă în care egoismul nu mai domnește, ci iubirea.
Dar se înmulţesc îndoielile. Entuziasmul mulţimii slăbește. Sunt primele împotriviri: „este un exaltat”. Au ajuns la urechile rudelor ce se aflau la Nazaret „căci spuneau că şi-a ieşit din minți” (v. 21) – vorbele răuvoitoare stârnite de unii. Isus este atacat cu arma calomniei. Cărturarii, aşa-zişii înţelepţi, coborâţi de la Ierusalim, răspândesc calomnii: „Îl are pe Beelzebul!” „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli” (v. 22). Acesta este păcatul; nu vadă lumina. Evanghelistul Marcu reproduce cuvintele lui Isus: „Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele şi blasfemiile, oricâte blasfemii ar fi zis, dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veşnic. Pentru că spuneau: «Are un duh necurat!»” (v. 28-30). Isus dă nume acestui păcat: „păcat împotriva Duhului Sfânt”. Sunt oameni care se autocondamnă la viața de iad, deși au la dispoziție să iasă din iad: e puterea Domnului! Cum reacţionează Isus? Nu-şi pierde calmul. Continuă să vestească mântuirea, căci împărăţia Satanei stă să se prăbuşească: este victoria lui Isus asupra diavolului, căci înfrângerea Satanei a început deja.
Adevărata familie a Domnului sunt creștinii care ascultă cuvântul și își orientează viața urmând voința Tatălui. „Iată mama mea şi fraţii mei! Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă” (v. 35).
Să cerem Domnului să ne dea harul să fim mereu cu dânsul și să învingem răul!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu