Încrederea, speranță și mult curaj
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 iunie 2021)
Lecturi: Ezechiel 17,22-24; 2Corinteni 5,6-10; Evanghelia Marcu 4,26-34; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi se învârte asupra seminței sau plantei, ca semn potrivit pentru a exprima misterul împărăției lui Dumnezeu. Vorbind despre împărăție, Isus preferă să vorbească pe departe [limbajul aluziv] în locul limbajului direct. Cele trei lecturi din această duminică ne invită să avem încredere, speranță și mult curaj. Evanghelia preia imaginea plantei și face aluzie la împărăția lui Dumnezeu, care începe cu modestie, dar destinată să se extindă pe scară largă: are putere ce avansează prin multe dificultăți; nimic nu o oprește. Prima lectură exprimă preferința lui Dumnezeu față de cedru. Ne spune că îi va da o creștere extraordinară. „Voi rupe din vârful ramurilor sale o ramură fragedă şi o voi planta pe un munte înalt şi măreţ” al lui Israel. Aceasta este intenția lui Dumnezeu… și o va face! În a doua lectură, sfântul Paul își păstrează speranța în ajutorul Domnului și își afirmă angajamentul față de Dumnezeu: „suntem plin de încredere!” Credință și nu vedere!... Să cerem încredere în planurile Domnului!
Pentru a înțelege parabola lui Ezechiel, trebuie să ne amintim de contextul istoric în care vorbește profetul. Suntem în anul 597 înainte de Cristos. Nabucodonosor, regele Babilonului, ocupă Ierusalimul. Este deportat regele și pe unii locuitori, dintre care Ezechiel. Zece ani mai târziu [587 î.C.], un nou val – de data aceasta Ierusalimul este complet distrus și jefuit – este purtat în Babilon. Poporul evreu pare cu totul pierdut: pământul – semn al binecuvântării lui Dumnezeu, regele – mediatorul între Dumnezeu și popor, templul – locul prezenței divine... Acum că dezastrul a avut loc, profetul se dedică ridicării speranței lui Israel: e un anunț al încrederii; parabola cedrului, pe care o citim astăzi (Ez 17,22-24), este una dintre ele. „Eu voi lua dintre ramurile cedrului înalt şi voi planta; voi rupe din vârful ramurilor sale o ramură fragedă şi o voi planta pe un munte înalt şi măreţ” (v. 22). O „crenguță” – „vârful unei ramuri” din legendarul „cedrul din Liban”, simbolul stabilității –, o voi planta pe un „munte înalt” al lui Israel: să fie vizibil. În timp ce împărăția din Babilon pare atât de puternică și invincibilă, regatul lui Israel pare să fie desființat, dar exilaților li se spune că Dumnezeu e capabil „să înjosească copacul înalt şi să înalțe copacul înjosit” (v. 24). Chiar dacă Israelul a devenit o „crenguță”, Domnul îl va face un mare cedru sub ale cărui ramuri vă puteți refugia și găsi odihna. Ramurile luate din cedru și plantate pe muntele lui Israel reprezintă exilații ce se află în Babilon. Ezechiel anunță că într-o zi se vor întoarce în țara lor și vor reconstitui templu. Păsările cerului ce se adăpostesc la umbra ramurilor sale sunt națiunile care într-o zi se vor alătura Israelului pentru a forma împreună o nouă omenire. Toate acestea sunt atribuite puterii lui Dumnezeu: „eu am înjosit copacul înalt şi am înălţat copacul înjosit; am făcut să se usuce copacul verde şi am făcut să înflorească copacul uscat” (v. 24). Pare un vis, o pură nebunie. Și totuși se întâmplă!...
Sfântul Paul se simte obosit: suferințele suportate, persecuțiile, trădarea prietenilor, neînțelegerile unor frați în credință l-au însemnat în trup și în suflet. În Scrisoarea a doua către Corinteni (2Cor 5,6-10) vorbește despre momentul morții sale, în care el nu va fi despuiat, ci îi vor da un trup nou. Continuă reflecția paulină asupra vieții pământești, caracterizată prin chinuri și trudă, dar susținută de credință și de certitudinea unei zile care ajunge până la Dumnezeu. Apostolul își pune viața în mâinile Domnului și afirmă că trebuie să trăim pentru el și cu el, în slujirea numeroaselor dificultăți: „suntem plini de încredere, deşi ştim că, atât timp cât locuim în trup, suntem departe de Domnul” (v. 6). „Locuim în trup”: este reședința noastră pământească și istorică; este exilul îndepărtat, unde a crede este dificil, a iubi este obositor, a spera este dramatic. „Umblăm prin credinţă”: calea riscului, a adeziunii obscure… Mergând cu credință și încredere printre dificultăți, pe care viața le prezintă, suntem gata pentru întâlnirea cu Domnul. Da, „suntem plini de încredere şi ne place mai mult să părăsim trupul şi să ne întoarcem acasă la Dumnezeu” (v. 8). Isus ne pregăteşte o casă veşnică în ceruri. Acesta este mesajul de îmbărbătare pentru creştini: încredere și seninătate în încercări! Este exprimarea convingerii că în ciuda dificultăților viața adevărată crește și se întărește!
Evanghelia după sfântul Marcu (Mc 4,26-34) ne invită să avem răbdare și să ne încredem în opera lui Dumnezeu în istorie. Isus este anunțat că a venit să stabilească împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Până acum nu se vede nimic, decât un grup de discipoli fără pregătire, fără trecere, și deja se vede opoziția puterii religioase. Cristos prezintă două parabole: cea a seminţei care creşte încet, dar sigur, şi cea a grăuntelui de muştar care ajunge arbore. Lui Isus îi este drag să vorbească în parabole. Alege un mod simplu și popular pentru a se exprima, astfel încât cei care sunt deschiși să poată înțelege. Nu-i place limbajul teologic, abstract, pentru a vorbi despre proiectele lui Dumnezeu. Ideile pornesc din viața de zi cu zi, de la situați care aparent nu au nimic cu un limbaj religios, dar pe care Domnul le citește într-un mod personal și profund.
În prima parabolă, împărăţia lui Dumnezeu este comparată cu creşterea misterioasă a seminţei. Sămânța este încredințată pământului. Agricultorul trebuie să aștepte. Totul pare nemișcat și inactiv, dar sămânța continuă să încolțească și să crească. Isus vorbeşte despre „timpul de aşteptare”! „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum” (v. 26-27). Vorbeşte despre sămânţa care încolțește şi creşte singură. Semănatul presupune speranţă și răbdare. Semănătorul nu poate interveni, pentru că nu ştie ce ar putea face: „sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum”. Pământul lucrează cu calm, după legile sale: „produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin în spic” (v. 28). Când rodul s-a copt, vine secerişul. Până atunci, omul trebuie să aştepte… Este timpul așteptării! Acesta este mesajul parabolei: prin predica şi acţiunea lui Isus împărăţia lui Dumnezeu este anunţată că intră năvalnic în ogorul lumii, prin forţă proprie, după criterii de neînțeles din punct de vedere uman. Creșterea nu depinde de lucrarea omului, ci este expresia puterii şi a bunătăţii lui Dumnezeu…
În a doua parabolă, Isus compară împărăţia lui Dumnezeu cu un grăunte de muştar. O plantă, de pe povârnișurile lacului Genezaret ajungând până la patru metri înălțime; cultivată curent ajunge până la un metru. O sămânţă foarte mică, şi totuşi se dezvoltă aşa de mult încât devine cea mai mare dintre toate plantele grădinii legumicole, un copac mare încât în ramurile lui își fac cuiburi păsările cerului. E o creştere surprinzătoare! Domnul vrea să contemplăm acest aspect al acțiunii lui Dumnezeu! Suntem înclinați să căutăm ceea ce este puternic și ne oferă garanții. Chiar și în relațiile cu prietenii căutăm putere și sprijin. Și, totuși, Dumnezeu lucrează atât de simplu… Nu vă temeți de micimea seminței pe care Isus o seamănă în Biserică, căci ea prosperă, înflorește, se dezvoltă. Nu vă îngrijorați că sunt de dimensiune mică… pentru că au nevoie de încrederea, speranță și mult curaj!
Este o invitaţie să ne deschidem generozității și planurilor Domnului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu