 |
| Simbolul „peștelui” folosit de primii creștini. |
Cel înviat în viața
creștinului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora
8:00 (5 mai 2019)
Lecturi: Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41; Apocalips 5,11-14; Evanghelia Ioan 21,1-19; lecturi
Omilie
La toate liturghiile din timpul
pascal ne este prezentat Cristos cel înviat care se arată discipolilor, le
vorbeşte cu familiaritatea, stă la masă cu ei. Credința primilor martori își
găsește sensul și cheia de lectură în înviere: este centrul experienței
creștine.
Dacă suntem creştini, acest lucru se datorează faptului că
o mână de oameni, cu toate slăbiciunile lor, lăsând la o parte orice frică,
ne-au transmis misiunea pe care Cristos le-a încredințat-o: să fie martori. În
prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 5,27b-32.40b-41) sunt descrise primii paşi ai Bisericii. După
moartea Domnului apostolii se ascundeau și capii poporului gândeau că „problema”
s-a rezolvat. Dar după Rusalii predicau cu mult curaj învierea lui Cristos și
făceau miracole. Exista o forță pe care nu o aveau înainte: puterea învierii
lui Isus în Duhul Sfânt. Pentru Sinedriu – consiliul suprem al evreilor din
timpul romanilor până la distrugerea Ierusalimului (70 d.C.) – reprezintă o „problemă”. Este aceeași tribunal
care l-a condamnat pe Cristos la moarte. „Oare nu v-am poruncit cu stricteţe să
nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu
învăţătura voastră” (v. 28). Autorităţile evreiești ajung până la a-i persecuta pe primii creştini, dar
ei nu ezită să afirme credința lor în Isus cel înviat. Petru şi apostolii, fără
ezitări și nesiguranțele din trecut, proclamă cu curaj principiul libertății
credinței: „trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (v. 29).
Ei aleg să asculte de Domnul. „A asculta”, în Biblie, este sinonim cu „a
crede”. De aceea, Petru afirmă puterea credinței față de autoritățile umane,
politice, religioase. Acuzatul – în acest proces – nu este numai Petru, ci Isus
însuși: el pune pe buzele apostolului răspunsul corect. Petru vorbește despre învierea
lui Cristos ca o continuare a vieții: „Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat
pe Isus, pe care voi l-aţi ucis atârnându-l pe lemn. Pe el Dumnezeu l-a înălţat
la dreapta sa drept conducător şi mântuitor ca să acorde Israelului convertirea
şi iertarea păcatelor” (v. 30-31). Și astfel Duhul Sfânt i-a făcut pe acești
oameni timizi misionari curajoși. Vestea lui Cristos mort și înviat a dominat
mereu activitatea apostolilor.
În lectură a doua am auzit un
fragment din Apocalipsul sfântului
Ioan (Ap 5,11-14). Această carte a fost scrisă pentru creștinii
persecutați. Isus înviat este indicat în imaginea mielului și ne invită să-i
dăm glorie Mielului sacrificat, învingător al morţii şi a păcatului: „ei
spuneau cu glas puternic: «Vrednic este mielul care a fost înjunghiat să
primească puterea, bogăţia, înţelepciunea şi tăria, cinstea, gloria şi
binecuvântarea»” (v. 12). În a patra evanghelie Cristos moare tocmai când în templu
erau sacrificați mieii pentru cina pascală ebraică. Imaginea mielului rănit,
dar totodată în picioare, indică pe Isus mort pe cruce și înviat prin puterea
Duhului Sfânt în care strălucește gloria Tatălui. Autorul subliniază poziția mielului
în acțiunea lui Dumnezeu asupra istoriei. „Am văzut şi am auzit glasul multor
îngeri în jurul tronului, al fiinţelor şi al bătrânilor” (v. 11). „Tronul”
indică suveranitatea absolută a lui Dumnezeu asupra ființelor. Ieșind din
transcendența sa, el vine în contact cu omenirea, salvând-o și dându-i Duhul
său de iubire. Puterea dragostei este tăria ce se transmite de la om la om pe
care nici o persoană nu o poate opri. Nu răul este ultimul cuvânt de spus, ci
iubirea.
Evanghelia (In 21,1-19) ne relatează că discipoli –
șapte [Petru, Toma, Natanael, fiii lui Zebedeu Ioan și Iacob şi alţi doi] – s-au
întâlnit cu Isus în Galileea, „lângă Marea Tiberiadei”, cum spune apostolul
Ioan. Sunt agitați, tulburați și nesiguri despre ceea ce se întâmplă cu
adevărat. Acum așteaptă o întâlnite care lămurește totul. Dar așteptarea este
dificilă mai ales pentru Petru care se decide: „Mă duc să pescuiesc!” (v. 3).
Ceilalți au mers cu el. Este un pescuit fără succes. În această situaţie de
eşec îi întâlnește pe Isus. În zori, obosiți și dezamăgiți, apropiindu-se de
mal, aud o voce: „Copii, nu aveţi ceva de mâncare?” (v. 5). „Copii!” Pare o
glumă proastă. I-au răspuns sec: „Nu!” E descrierea unei stări de spirit.
„Atunci le-a zis: «Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!»”
(v. 6). Isus face să înceapă din nou pescuitul; el le propune să repete aceeaşi
trudă, cu un amănunt care poate părea de mică importanţă: să arunce „în partea
dreaptă”. Rezultatul depăşeşte aşteptările: „l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage,
din cauza mulţimii peştilor” (v. 6). „Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a
tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi
erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt” (v. 11). Petru reușește să facă acum singur ceea ce
nu putea să facă prima dată, deci, erau în șapte. Pentru ce poate Petru în momentul de față? Răspunsul este în
mod simbolic: acum poate pentru că s-a aruncat în mare. În Biblie marea
este o metaforă: rău, suferință, pericol, moarte… În această mare, Petru se
aruncă. Este un gest care are valoare baptismală: scufundându-se în ape
înseamnă a fi în moartea Domnului pentru a deveni părtaș la înviere.
Domnul umple mrejele. Face eficace misiunea apostolilor. E parabola misiunii: goală fără Cristos și rodnică cu el. Trage peștele din mare, din apele năvalnice, pentru a le conduce la mal, la întâlnirea cu Domnul. Comunitatea nu poate să uite niciodată aceasta.
Mai este ceva: recunoașterea lui Isus. La acest punct, Ioan intuiește: „E Domnul!” Ca întotdeauna, Petru, auzind că este Domnul, ia inițiativa: s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. Barca era prea lentă pentru sentimentele sale. Atât de mult vrea să-l întâlnească pe Isus!
În sfârșit, pe mal, acela care a cerut mâncare, a pregătit focul pentru a frige peştele: peştele său și peștele pe care tocmai l-au prins. Au mâncat împreună: „«Veniți și mâncați!» Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: «Tu cine eşti?», căci ştiau că este Domnul” (v. 12). A devenit „Domnul” [Kyrios] prin înviere! Pâinea și peștele pregătit pentru ei sunt evocări discrete ale Cinei de pe urmă: „Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele” (v. 13). În felul acesta, sfântul Ioan încununează munca ucenicilor cu o masă frățească comună. Să nu uităm – acest capitol a fost scris de Ioan prin anul o sută – și este indicat Isus cu termenul ichthús, „pește”, în greacă. Este anagrama celor cinci cuvinte: Iesoûs Christòs Theoû Hyiòs Sotér, Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu Salvator.
„După ce au stat la masă” (v. 15), Isus cere lui Petru de trei ori dacă îl iubește – căruia nu-i scapă legătura cu cântecul cocoșului – iar răspunsul nu-i lipsește: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc!” (v. 17), pentru că această iubire e misiunea sa. Această declarația a apostolului Petru, căruia îi răspunde Cristos: „Paşte oile mele!” (v. 17). Isus menține promisiunea făcută: „tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea!” (Mt 16,18), și stabilește că pentru a fi „oile” și „Biserica” sa are nevoie să-i spună: „tu știi că te iubesc!”
Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru…
Isus cel înviat vrea să ne arate milostivirea sa: lui Petru și nouă, Biserica sa!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu