Creștinii în lume, din 'Scrisoarea către Diognet'

Creștinii nu se diferențiază de ceilalți oameni nici prin teritoriu, nici prin limbă, nici prin obiceiuri de viață. Într-adevăr, ei nu locuiesc în orașe proprii, nici nu folo­sesc vreun limbaj neobișnuit, nici nu duc un tip special de viață. Învățătura lor nu a fost inventată prin reflecția și cercetarea oamenilor iubitori de noutate, nici nu se bazează pe un sistem filozofic uman, așa cum fac unii.

   

Locuiesc în orașe atât grecești, cât și barbare, așa cum se nimerește, și, deși în ceea ce privește îmbrăcămintea, hrana și restul vieții, urmează obiceiurile locului, își propun o formă de viață, recunoscută de toți, minunată și de necrezut. Fiecare locuiește în patria sa, dar ca străin; participă la toate activitățile cetățenilor buni și acceptă toate îndatoririle ca oaspeți în trecere. Orice pământ străin este patrie pentru ei și orice patrie este pentru ei un pământ străin. Ca toți ceilalți, se căsătoresc și au copii, dar nu-și abandonează copiii. Au în comun masa, dar nu patul.

 

Trăiesc în trup, dar nu conform trupului. Își petrec viața pe pământ, dar cetățenia lor este cea din cer. Ascultă de legile stabilite, dar prin modul lor de a trăi sunt supe­riori legilor. Îi iubesc pe toți și sunt persecutați de toți. Sunt necunoscuți și totuși condamnați. Sunt trimiși la moarte, dar prin aceasta ei primesc viața. Le lipsesc toate, dar găsesc toate cu îmbelșugare. Sunt disprețuiți, dar în dispreț își găsesc gloria lor. Sunt loviți în numele lor bun și între timp se dă mărturie despre dreptatea lor. Sunt insultați și binecuvântează, sunt tratați cu mâr­șăvie și răspund cu cinste. Deși fac binele, sunt pedepsiți ca răufăcători; atunci când sunt pedepsiți, se bucură, ca și cum li s-ar da viața. Iudeii luptă împotriva lor, ca împo­triva unui neam străin, iar păgânii îi persecută. Dar cei care îi urăsc nu știu să spună motivul dușmăniei lor.

  

Într-un cuvânt, creștinii sunt în lume ceea ce este sufletul în trup. Sufletul se află în toate mădularele trupu­lui și creștinii sunt răspândiți în orașele lumii. Sufletul locuiește în trup, dar nu provine din trup. Și creștinii locuiesc în această lume, dar nu sunt din lume. Sufletul invizibil este închis într-un trup vizibil și creștinii sunt văzuți că locuiesc în lume, dar adevăratul lor cult adus lui Dumnezeu rămâne invizibil. Trupul, deși nu a primit nici o nedreptate, se năpustește cu ură și luptă împotriva sufletului, pentru că acesta îl împiedică să se bucure de plăcerile senzuale; tot așa, și lumea îi urăște pe creștini, deși nu a primit nici o insultă, numai pentru că aceștia se opun răului.

   

Chiar dacă este urât, sufletul iubește trupul și mădu­larele sale, tot așa, și creștinii îi iubesc pe cei care îi urăsc pe ei. Sufletul este închis în trup, dar, la rândul său, el susține trupul. Și creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucru­rile supuse stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea ce­rească. Sufletul, privat de mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească.

(sursă: http://www.ibreviary.com; din Scrisoarea către Diognet, nr. 5-6: Funk 1, 317-321).