Isus promite
Duhul iubirii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 mai 2020)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 8,5-8.14-17; 1Petru 3,15-18; Evanghelia Ioan
14,15-21; lecturi Omilie
În duminica de astăzi Isus
promite pe Duhul Sfânt. De fapt, Duhul, pe care îl promite Domnul, vine de la Dumnezeu
Tatăl: este Spiritul iubirii. Cristos îl roagă pe Tatăl să-l trimită pe Duhul
Sfânt asupra Bisericii ca „apărător”, să-i protejeze în lupta cu lumea potrivnică
și cu adversarul [care înseamnă în ebraică „acuzator în judecată”, „cel care se opune”, adică Satana]. Duhul susține Biserica, consolând-o: îi luminează
și îi conduce pe apostolii în menținerea vie a „memoriei” lui Cristos amintind toate
câte li s-a spus și au fost făcute. Celebrarea constă în Isus care este iubit:
„dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele”. Aceasta este în centrul
creștinismului: să-l iubim pe Domnul înviat. El se roagă Tatălui să-l trimită
pe Duhul Sfânt asupra Bisericii.
Prima lectură (Fap 8,5-8.14-17) ni-l prezintă pe Duhul Sfânt în revărsarea sa
sacramentală prin opera apostolilor și a colaboratorilor săi. Activitatea
misionară înfăptuită de către Filip – unul dintre cei „șapte” diaconi – aduce
eliberare și bucurie în Samaria, mai ales „văzând semnele pe care le făcea,
căci din mulţi care erau posedaţi ieşeau duhurile necurate strigând cu glas
puternic, iar mulţi paralizaţi şi şchiopi erau vindecaţi” (v. 6-7). Samaria era
considerată o regiune dispreţuită: evreii evlavioși nu se întâlneau cu
samaritenii nici nu vorbeau între ei; era „eretică”; locuitorii erau priviți
drept necredincioși față de Dumnezeului alianței. Dar, după ce au fost atinși
de har, se convertesc și se botează. Prima vestire a lui Isus adusă de Filip
găsește o primire bucuroasă: „a început să li-l predice pe Cristos. […] Astfel
încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea” (v. 5; 8). Această a fost intervenție
lui Filip. „Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit
cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan” (v. 14-15). Trimit
pe Petru și Ioan ca să completeze opera de evanghelizare și să autentifice
lucrarea pe care a făcut-o Filip. Se stabilesc raporturi de fraternitate cu
Biserica din Ierusalim. Un fapt care consolidează unitatea eclezială
[bisericească]. Apostolii „impun mâinile” asupra lor și noii creștini primesc pe
Duhul Sfânt: „s-au rugat pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt. Căci nu se
coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci au fost botezaţi numai în numele
Domnului Isus. Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi l-au primit pe Duhul Sfânt”
(v. 15-17). Este ritul – văzut în tradiția Bisericii – a sacramentului Mirului.
Este sărbătoare coborârii Duhului Sfânt pentru samariteni. Este pecetluită întemeierii
Bisericii în Samaria. Duhul însuflețește comunitatea lui Cristos: el vindecă,
eliberează, construiește, dă viaţă şi speranţă lumii.
În a doua lectură, sfântul Petru
(1Pt 3,15-18) se adresează creștinilor care îndură persecuții și
fără să-și piardă identitatea de creștin continuând să se comporte cu blândețe,
respect și conștiință dreaptă, întotdeauna gata să răspundă oricui întreabă
despre motivul speranței. Îi îndeamnă să nu le fie frică și să continue să-l
adore pe Isus: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând
să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră” (v. 15). Primii
creștini erau purtați în tribunal și chemați să explice în ce constă credința
lor. Rămâne în centru Isus care „a suferit o dată pentru păcate, el, cel drept,
pentru cei nedrepţi, ca să vă ducă la Dumnezeu” (v. 18). Suferința Bisericii
este paralelă cu cea a lui Cristos: are ca scop nu moartea ci speranța. Toate
aceasta devin ceva măreț. Creștinii nu trebuie numai să fie convinși de
credința lor, ci capabili să le comunice și altora un răspuns despre „speranţa noastră”.
Viața pascală a lui Cristos trebuie trăită mereu cu curajul mărturiei, deschiși
„cu blândeţe şi bună cuviinţă”, demonstrând puterea transformatoare a
Evangheliei care ne învață „mai bine să suferiţi făcând binele decât făcând
răul” (v. 17). Este vorba despre creștini cu ochii deschiși speranței.
Pentru aceasta misiune Isus l-a
trimis pe Duhul Sfânt. Din el trăiește Isus cel înviat, adică Cristos chemat la
viață prin puterea vitală a Duhului Sfânt. În viața Bisericii acționează numai
în și prin Duhul Sfânt. Evanghelia (In 14,15-21) ni-l prezintă pe Duhul Sfânt ca promisiune a Domnului Isus
și ca dar al Tatălui. Astăzi îi invită pe discipolii săi să se apropie de
marele mister ce le va fi dezvăluit în următoarele zile [este Cina cea de
taină]. Ce se va întâmpla mâine cu învățătorul lor? Cu grupul de discipoli care îi vor urma
învățătura? Isus dă răspuns
la această mare preocupare a ucenicilor.
Promite pe Duhul Sfânt ca „mângâietor”. Adresându-se lor le-a spus: „eu îl voi
ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru
totdeauna, Duhul adevărului” (v. 16-17). În Evanghelia după Ioan, Duhul Sfânt se numeşte „paraclet” [paraklitos] din limba greacă; în lumea
ebraică este „apărător”. Termenul indică vecinătate, protecție. Este avocat
într-un proces: avocatul apărării – o persoană importantă ce intervine între
judecător şi cel acuzat; omul – dincolo de orice suspiciune – ce este ascultat
şi respectat având capacitatea de a anula orice condamnare şi de a elibera pe
cei acuzați sub responsabilitatea sa și în numele propriei sale reputaţii.
„Apărător” este rezervat lui Cristos: „avem un apărător la Tatăl, pe Isus
Cristos, cel drept” (1In 2,1) și un
altul, pe Duhul Sfânt – „un alt Mângâietor” (v. 16) – care își împlinește
„slujba” în timpul Bisericii, în timpul de după înviere. „Duhul adevărului”: „voi
îl cunoaşteţi pentru că rămâne la voi şi va fi în voi” (v. 17). Este vorba
astfel de o „cohabitare” – lucrează în noi și prin noi.
Duhul Sfânt este pentru noi acest
apărător care intervine când suntem puși sub acuzații din cauza credinței
noastre. Duhul intervine pentru a ne sfătui, încuraja, consola, sprijinii în
momentele grele ale vieții noastre; intervine și când ne confruntăm cu
slăbiciunile noastre proprii. Eu îi spun: „Nu sunt capabil!” Iar el ne spune:
„Du-te, nu te teme, eu sunt cu tine!” Ne duce necontenit la trezire. Duhul are
ca ieșire ruinarea acuzatorului și a lumii păcătoase. Va fi mângâietorul
comunității, dându-i chiar puterea lui Dumnezeu.
Să-i mulțumim lui Cristos care
ni-l dă pe Duhul Sfânt, mângâietorul și apărătorul creștinilor! Este Duhul
iubirii!
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu