 |
Schimbarea la față - de Carl Heinrich Bloch.
|
A descoperi lumina lui Dumnezeu
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (12 martie 2017)
Lecturi: Genezei 12,1-4a; 2Timotei 1,8b-10; Evanghelia Matei 17,1-9.
Dacă în prima duminică din Postul
Mare am meditat despre înjosirea Fiului până la încercarea credinţei, astăzi
contemplăm pe Cristos transfigurat – schimbat la față – de prezenţa gloriei
divine în umanitatea sa. Este evenimentul glorios în care glasul Tatălui descoperă
pe Isus, Fiul său iubit. Textele biblice ne amintesc trei mişcări care ar
trebui să fie permanente în viața noastră: a părăsi casa, a urca pe munte pentru
a descoperi lumina și apoi a accepta să cobori în vale, chiar dacă este o „vale
de lacrimi”…
În prima lectură luată din cartea
Genezei (Gen 12,1-4a), Abram trăia în oraşul Ur al
Caldeilor. Tribul său era de origine semită, trăia din păstorit, agricultură şi
comerţ şi se închina la divinităţile Mesopotamiei. Într-o zi, pe neaşteptate,
Dumnezeu îi vorbeşte lui Abram şi îi face promisiuni. Avea şaptezeci şi cinci
de ani când a părăsit cetatea sa natală. A fost chemat de Dumnezeu pentru a fi
primul care primește cuvântul divin. A lăsa o viaţă unde Dumnezeu era un necunoscut.
Domnul cheamă pe un păgân, un beduin, să-și lăsa pământul natal, cetatea,
religia, pentru a începe un drum nou al cărui scop este cunoscut doar de Dumnezeu.
A plecat spre o țara destinată lui de Dumnezeu. Domnul începe cu un imperativ:
„Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău spre ţara pe care
ţi-o voi arăta!” (v. 1). Și Abraham consimte, ascultă și ia parte activă crezând
în acea promisiune de binecuvântare. „Voi face din tine un neam mare, te voi
binecuvânta şi voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare” (v. 2). „Părintele
credinței” (cf. Rom 4,16) face o ruptură radicală
cu toate legăturile naturale, cu rudele sale și cu familia sa; va devini
emigrant între emigranți. Abraham trebuie să abandoneze orice lucru și să se
încreadă exclusiv în puterea lui Dumnezeu. Trebuie să asculte numai de el. Cerința
Domnului este foarte exigentă, dar nu invită la un salt în gol. În frazele următoare,
de cinci ori apare „binecuvântarea”. Dacă Dumnezeu cere mult, este și capabil
să asigure binecuvântarea lui Abraham și a tuturor urmașilor săi. Cuvântul dur este
în stare să asigure viața și prospețimea. Fraza finală: „Abram a plecat, după
cum i-a spus Domnul” (v. 4a). Deci literal: s-a pus pe drum. Abraham apare ca o
persoană total disponibilă la voința lui Dumnezeu; o persoană dispusă să
colaboreze la planul de mântuire voit de Dumnezeu.
Suntem chemaţi să ne eliberăm de
obstacole care ne ţin departe de Dumnezeu şi de binecuvântarea pe care el vrea
să o verse în noi. A trăi Postul, este a ieși dintr-o viaţă liniştită pentru a-l
urma pe Domnul pe căile unde nu le-am prevăzut.
În Scrisoarea către Timotei (2Tim
1,8-10), apostolul Paul scrie din închisoare și îl încurajează să aibă
încredere și să accepte suferința pentru cauza Evangheliei mărturisindu-l pe
Isus. „Suferă împreună cu mine pentru evanghelie” (v. 8). Fundamentul
încurajării este misterul mântuirii, descris de Paul cu un limbaj concis, esențial:
Dumnezeu ne chemat și ne-a salvat, ne dă mântuirea fără să merităm. Marea
preocupare a apostolului este că Evanghelia să fie cunoscută tuturor: Dumnezeu
ne-a salvat. „El ne-a dăruit harul în Cristos Isus, înainte de veacuri... El a
făcut să lumineze viaţa şi nemurirea prin proclamarea Evangheliei”. Rezistențele
și ostilitățile de orice fel nu trebuie să-l descurajeze pe Timotei de forța
care vine de la însuși Dumnezeu. Dacă Timotei ascultă și lucrează pentru a
purta Evanghelia, atunci mântuirea se stabilește în viața oamenilor purtându-i
spre nu curs nou al existenței. La capătul drumului se va arăta Cristos glorios:
el care „a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin
evanghelie” (v. 10).
Evanghelia ne cheamă (Mt 17,1-9) să-l contemplăm pe Isus schimbat la
față. Dar mai întâi „Isus a început să le destăinuie discipolilor săi că
trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe din partea bătrânilor, a
arhiereilor și a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie” (Mt 16,21). Cuvintele lui Isus
le-au tăiat răsuflarea: numai la aşa ceva nu se aşteptau. Demoralizaţi, îşi
continuă drumul, cuprinşi de frică, îndoială, întuneric și descurajare… Fac un
popas pe un munte înalt… Pentru a înţelege motivul, trebuie să se traducă bine: „după șase zile”. „După șase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan,
fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfățișarea înaintea
lor” (vv.1-2), chemându-i ca martori Lege și Profeții, atătându-le că numai prin
pătimire pot ajunge cu el la înviere. Ca să suporte scandalul crucii, se
schimbă la faţă înaintea lor, făcându-i să întrevadă pentru câteva clipe
strălucirea şi frumuseţea trupului său glorios, al divinității sale. În lumea
Bibliei, muntele reprezintă apropierea lui Dumnezeu şi întâlnirea intimă cu el;
este locul prin excelenţă al revelaţiilor divine. Așa cum Dumnezeu se manifestă
pe muntele Sinai, la fel Isus se manifestă pe un munte „înalt”. Tradiția
identifica acest munte înalt cu
muntele Tabor (588 m). Tabor, tradus, înseamnă lumină. Ce diferență între Sinai
și Tabor! Se înclină în fața lui Cristos pentru a-i ceda locul două personaje
reprezentative: Moise înfățișând Legea și Ilie profeții…
Petru este orbit de această
viziune. A descoperit lumina… Vrea să rămână aici, să se stabilească aici. Dar
Isus ne învață că pe Tabor nu este locul în care se trăiește, dar unde regăsim
curajul pentru a cobor la alegerile noastre, în fiecare moment, în care Domnul
ne cheamă.
Dar, iată că vocea din ceruri se
aude: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc bucuria. Ascultați-l!”
Acest cuvânt este foarte important pentru noi: „Asculți-l pe Isus!” Nu este
preotul care îți spune acesta; este Dumnezeu Tatăl care spune fiecăruia dintre
noi: „ascultați-l!”
De ce această invitaţie a
Bisericii de a trece din deşertul ispitirii la muntele transfigurării? Pentru
că în acest fel avem de trasat tot drumul nostru al omenirii. A pleca, asemenea
lui Abraham, de la idolatria care locuieşte în inima noastră, spre lupta
spirituală ca să ajungem la viaţă… Să ne ajute Dumnezeu!
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu