 |
| Visul lui Iosif (1773) - de Anton Raphael Mengs. |
Ascultă
cuvântul lui Dumnezeu
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 17:30 (19 martie 2018)
Lecturi: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a.
Lecturi: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22; Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a.
Evanghelia
Matei 1,16.18-21.24a: Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care
s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a
fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost
împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif,
soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis,
spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta,
căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va
naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de
păcatele sale”. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a
poruncit îngerul Domnului.
Omilie
Astăzi sărbătorim cu o mare
solemnitate, împreună cu întreaga Biserică, pe sfântului Iosif, „slujitor credincios şi înţelept, pe care
Domnul l-a aşezat în fruntea familiei sale”, [după antifona de la intrare];
îl sărbătorim pe sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria şi patronul
Bisericii universale. Au trecut două mii de ani de când tâmplarul din
Nazaret şi-a încheiat existenţa sa pământească; dar chipul lui străbate peste
veacuri şi se prezintă astăzi ca un model de viaţă și pentru noi. Liturgia
introduce în istoria mântuirii figura lui Iosif ca omul drept, care trăiește în
ascultarea cuvântului lui Dumnezeu cu el.
Iosif, din neamul lui David, poartă cu sine profeția făcută regelui David asupra stabilității descendenței sale. Este interesant jocul cuvintelor din limba ebraică – din prima lectură luată din Cartea a doua a lui Samuel (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) – bayit care înseamnă „casă” sau „dinastie” și termenul zera care înseamnă „sămânță” și olam care înseamnă „veșnic”. Toată profeția este construită pe un contrast: nu David va face o casă, un templu, lui Dumnezeu, ci Domnul va face o casă – dinastie – lui David. „Cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: «Du-te şi spune-i slujitorului meu David: ʹAşa vorbeşte Domnul: […] voi ridica un descendent al tău după tine […] el va zidi o casă numelui meu. […] Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiuʹ»” (vv. 4; 13-14). Promisiunea privește la stabilitatea liniei davidice pe tronul lui Israel. Oracolul merge dincolo de persoana succesorului lui David – Solomon. Profeția lasă să se întrevadă Mesia, fiul lui David. Textul se aplică lui Cristos în liturgia de astăzi.
Cu alegerea câtorva versete semnificative, Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22) vrea să ne ajute să recitim viața sfântului Iosif în lumina credinței lui Abraham. Totul depinde de credință. El este fiul lui David, din neamul lui Abraham. Este drept „nu prin Lege, ci prin îndreptățirea din credinţă” (v. 13). Ca și Abraham, Iosif a crezut cuvântului ce i-a fost dat [„în care a crezut” (v. 17)]. Abraham devine „tatăl multor neamuri” (v. 17). Ceea ce Paul zice despre credința lui Abraham, în liturgia de astăzi vine aplicat credinței sfântului Iosif.
În textul evanghelic din Matei (Mt 1,16.18-21.24a), Iosif este un om drept, adică un om practicant al Legii și în același timp așteptântu-l pe Mesia. Evanghelia ne vorbește în mod clar despre drama lui Iosif: „Maria, mama lui [lui Isus], fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v. 18). Logodnica sa, Maria, revenită la Nazaret, după cele trei luni petrecute la Elisabeta, prezenta semnele unei sarcini. Iosif era sigur de Maria: nu putea să o constrângă; nu o întrebă nimic, nu îi pune nici o întrebare pentru a afla detalii. Iosif nu are îndoială că Maria este nevinovată. Ea s-a logodit cu el. Ce poate să facă? Știe că copilul nu este al său și încearcă să se retragă în liniște, să o lase în secret. Nu o expunea la repudiere sau la lovirea cu pietre. Rămânea totuși pentru Maria condiţia tristă de a avea un copil nelegitim şi ar fi trăit singură. Cazul lor era dramatic. El se găsește în fața misterului lui Dumnezeu. Un răspuns ar fi putut să dea Maria, prezentând ca pe o sarcină care este opera Duhului Sfânt, dar Maria nu a spus nimic: așteaptă să intervină Dumnezeu și să-l lumineze pe logodnicul ei. Maria nu a vorbit despre aceasta pentru că numai Dumnezeu putea să facă ca Iosif să depășească greutatea. Cu toate acestea putem să vedem ce dramă este pentru Iosif și ce suferință văzând-o pe Maria în durere.
Intervenția lui Dumnezeu nu întârzie; intervine printr-o misterioasă apariție în vis a unui înger care-i explică sarcina Mariei: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (vv. 20-21).
Evanghelistul Matei laudă pe Iosif și rolul pe care l-a avut el alături de Maria și Isus cu credința sa mare. Dar acceptă prețul bârfelor, al zvonurilor, acceptă să suporte zâmbetele prietenilor care făc cu ochiul. Dar glumele nu contează pentru acela care crede în Dumnezeu și în inițiativele sale. Iosif a crezut. Nu întreabă. Ceea ce a auzit în vis era clar. El este Mesia, Mântuitorul; pe el îl aștepta. Pe el îl așteaptă tot Israelul. Iosif este omul drept care așteaptă venirea lui Mesia. Pentru aceasta a luat-o la sine pe Maria.
Credinţa sa e simplă precum cea a marilor patriarhi, având în comun şi mijlocul prin care Dumnezeu comunica cu ei, adică prin vis. Este o credinţă, o ascultare, gata să împlinească ceea ce i se cere. Credinţă sa nu rămâne o simplă atitudine a inimii, dar se traduce în slujire umilă prin fapte. Iosif este un om cu puţine cuvinte şi multe fapte. Textul sacru ne prezintă prima poruncă pe care Dumnezeu i-o dă lui Iosif în somn; vor urma şi altele. Om practic şi tăcut, Iosif nu răspunde prin cuvinte, dar cu faptele, şi face aceasta imediat. „Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (v. 24). Evangheliştii, după toate cercetările lor, n-au reuşit să găsească şi să ne transmită nici un cuvânt rostit de Iosif. El este omul care uită de sine, mereu gata să intervină pentru alţii, fără să pretindă ceva la schimb.
Prin mijlocirea sfântul Iosif, să-l rugăm pe Domnul să ne dea o încredere deplină în iubirea Tatălui. Asemenea lui, suntem invitaţi să devenim slujitori ai unui mister ce ne depăşeşte. Toată evanghelia ne spune că Domnul ne conduce pe căile sale.
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Iosif, din neamul lui David, poartă cu sine profeția făcută regelui David asupra stabilității descendenței sale. Este interesant jocul cuvintelor din limba ebraică – din prima lectură luată din Cartea a doua a lui Samuel (2Sam 7,4b-5a.12-14a.16) – bayit care înseamnă „casă” sau „dinastie” și termenul zera care înseamnă „sămânță” și olam care înseamnă „veșnic”. Toată profeția este construită pe un contrast: nu David va face o casă, un templu, lui Dumnezeu, ci Domnul va face o casă – dinastie – lui David. „Cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: «Du-te şi spune-i slujitorului meu David: ʹAşa vorbeşte Domnul: […] voi ridica un descendent al tău după tine […] el va zidi o casă numelui meu. […] Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiuʹ»” (vv. 4; 13-14). Promisiunea privește la stabilitatea liniei davidice pe tronul lui Israel. Oracolul merge dincolo de persoana succesorului lui David – Solomon. Profeția lasă să se întrevadă Mesia, fiul lui David. Textul se aplică lui Cristos în liturgia de astăzi.
Cu alegerea câtorva versete semnificative, Scrisoarea către Romani (Rom 4,13.16-18.22) vrea să ne ajute să recitim viața sfântului Iosif în lumina credinței lui Abraham. Totul depinde de credință. El este fiul lui David, din neamul lui Abraham. Este drept „nu prin Lege, ci prin îndreptățirea din credinţă” (v. 13). Ca și Abraham, Iosif a crezut cuvântului ce i-a fost dat [„în care a crezut” (v. 17)]. Abraham devine „tatăl multor neamuri” (v. 17). Ceea ce Paul zice despre credința lui Abraham, în liturgia de astăzi vine aplicat credinței sfântului Iosif.
În textul evanghelic din Matei (Mt 1,16.18-21.24a), Iosif este un om drept, adică un om practicant al Legii și în același timp așteptântu-l pe Mesia. Evanghelia ne vorbește în mod clar despre drama lui Iosif: „Maria, mama lui [lui Isus], fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v. 18). Logodnica sa, Maria, revenită la Nazaret, după cele trei luni petrecute la Elisabeta, prezenta semnele unei sarcini. Iosif era sigur de Maria: nu putea să o constrângă; nu o întrebă nimic, nu îi pune nici o întrebare pentru a afla detalii. Iosif nu are îndoială că Maria este nevinovată. Ea s-a logodit cu el. Ce poate să facă? Știe că copilul nu este al său și încearcă să se retragă în liniște, să o lase în secret. Nu o expunea la repudiere sau la lovirea cu pietre. Rămânea totuși pentru Maria condiţia tristă de a avea un copil nelegitim şi ar fi trăit singură. Cazul lor era dramatic. El se găsește în fața misterului lui Dumnezeu. Un răspuns ar fi putut să dea Maria, prezentând ca pe o sarcină care este opera Duhului Sfânt, dar Maria nu a spus nimic: așteaptă să intervină Dumnezeu și să-l lumineze pe logodnicul ei. Maria nu a vorbit despre aceasta pentru că numai Dumnezeu putea să facă ca Iosif să depășească greutatea. Cu toate acestea putem să vedem ce dramă este pentru Iosif și ce suferință văzând-o pe Maria în durere.
Intervenția lui Dumnezeu nu întârzie; intervine printr-o misterioasă apariție în vis a unui înger care-i explică sarcina Mariei: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (vv. 20-21).
Evanghelistul Matei laudă pe Iosif și rolul pe care l-a avut el alături de Maria și Isus cu credința sa mare. Dar acceptă prețul bârfelor, al zvonurilor, acceptă să suporte zâmbetele prietenilor care făc cu ochiul. Dar glumele nu contează pentru acela care crede în Dumnezeu și în inițiativele sale. Iosif a crezut. Nu întreabă. Ceea ce a auzit în vis era clar. El este Mesia, Mântuitorul; pe el îl aștepta. Pe el îl așteaptă tot Israelul. Iosif este omul drept care așteaptă venirea lui Mesia. Pentru aceasta a luat-o la sine pe Maria.
Credinţa sa e simplă precum cea a marilor patriarhi, având în comun şi mijlocul prin care Dumnezeu comunica cu ei, adică prin vis. Este o credinţă, o ascultare, gata să împlinească ceea ce i se cere. Credinţă sa nu rămâne o simplă atitudine a inimii, dar se traduce în slujire umilă prin fapte. Iosif este un om cu puţine cuvinte şi multe fapte. Textul sacru ne prezintă prima poruncă pe care Dumnezeu i-o dă lui Iosif în somn; vor urma şi altele. Om practic şi tăcut, Iosif nu răspunde prin cuvinte, dar cu faptele, şi face aceasta imediat. „Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului” (v. 24). Evangheliştii, după toate cercetările lor, n-au reuşit să găsească şi să ne transmită nici un cuvânt rostit de Iosif. El este omul care uită de sine, mereu gata să intervină pentru alţii, fără să pretindă ceva la schimb.
Prin mijlocirea sfântul Iosif, să-l rugăm pe Domnul să ne dea o încredere deplină în iubirea Tatălui. Asemenea lui, suntem invitaţi să devenim slujitori ai unui mister ce ne depăşeşte. Toată evanghelia ne spune că Domnul ne conduce pe căile sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu