Gloria crucii
pr. Isidor Chinez (7 aprilie 2023)
Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9; Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (18,1-19,42); lecturi biblice
Omilie
Astăzi liturgia ne face să contemplăm crucifixul, ne propune rugăciune tăcută, adorarea, pentru suferința și moartea Fiului lui Dumnezeu. Nu se celebrează Euharistia, dar în centru este proclamarea Cuvântului, rugăciunea solemnă asupra Bisericii și a întregii lumi, adorarea crucii și împărtășirea cu Trupul Domnului. Aceasta este Vinerea Sfântă. Omilia este scurtă. Celebrarea se desfășoară în trei momente: Liturgia Cuvântului, adorarea crucii, împărtășirea euharistică. În această zi, împărtăşania credincioşilor are loc numai în cadrul celebrării pătimirii Domnului; însă bolnavilor, care nu pot participa la această celebrare, li se poate duce sfânta Împărtăşanie la orice moment al zilei. Preotul şi diaconul, dacă este, îmbrăcaţi cu veşminte de culoare roşie, ca pentru Liturghie, în tăcere, merg la altar şi, după ce fac închinarea cuvenită, se prosternează cu faţa la pământ sau, după caz, îngenunchează. Toţi se roagă câtva timp în tăcere.
În prima lectură din Vinerea Sfântă, profetul (Is 52,13-53,12) descrie suferințele lui Mesia cu un realism răscolitor. Este al patrulea cântec al „slujitorului suferind” a lui Dumnezeu. Oracolul se deschide cu o dublă mirare: „după cum mulţi s-au înspăimântat de tine – atât de mult ai fost desfigurat în înfățișarea lui de om încât faţa lui nu era ca fiilor oamenilor” (v. 14). Chipul lui a fost schimonosit până la punctul în care oricine se apropie de el se sperie deoarece nici nu mai arată ca om. Tulbură durerea lui! Violență îl înconjoară, îl copleșește! Dar într-o zi toți îl vor verifica cu ochii lor încât să-i lase uimiți până și pe conducătorii lumii: „multe popoare se vor uimi şi regi îşi vor închide gura înaintea lui, căci vor vedea ceea ce nu li s-a povestit şi vor înţelege ceea ce nu au auzit” (v. 15). Sunt doi poli ai răscumpărării: umilire și moarte pe de o parte, înviere și glorificare pe de altă parte. „Slujitorul meu”, spune Isaia, „era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre” (v. 5), „chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută” (v. 7), „a fost şters de pe pământul celor vii” (v. 8). Împotriva oricăror aparențe, „slujitorul” va reuși: „va vedea şi va fi satisfăcut în cunoaşterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăţi pe mulţi şi va lua asupra sa păcatele lor (v .11). „Va vedea”, „va îndreptăți”: este abundența vieții, care depășește cu mult forța distructivă a morții. Tradiția creștină a văzut în acest slujitor misterios figura profetică a lui Cristos, cu jertfa sa de pe cruce, făcută din iubire, purtată în viitor de înviere pentru mulțimea umană.
În a doua lectură (Evr 4,14-16; 5,7-9), Cristos „a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (v. 7). El era Fiul lui Dumnezeu și „a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit” (v. 8), s-a „aplecat” în ascultare de câtre Tatăl și a experimentat suferința. În acest fel a devenit cauza mântuirii pentru fiecare om. Isus, în ziua crucii sale, este Marele Preot care prezidează sacrificiul – mielul de jertfă. El este om cu toată fragilitea sa; pentru aceasta a suferit și, în suferinta sa, s-a încredintat ascultarii de voința lui Dumnezeu. Și-a oferit viața din iubire față de Dumnezeu și față de oameni, fără să ceară nimic, iertându-i pe călăii săi. De la el – Domnul [în greacă, Kyrios – Kyrie eleison = „Doamne, îndurăte” (în românește)] putem să sperăm mântuirea, acum și întotdeauna.
În Evanghelia după Ioan (In 18,1-19,42), Isus nu suferă pasiv pătimirea, ci el este cel care se oferă în mod liber ca victimă conștientă. Pentru Domnul este împlinirea „ceasului”, prevăzut și așteptat. El își alege singur „momentul” sau „ceasul” morții sale… Este semn de biruință și nu o înfrângere. A patra evanghelie este mărturia unui apostolul care l-a urmat pe Isus până pe Calvar, alături de Maria, mama lui. Este martorul ocular: accentuează și se dezlănțuie până în străfunduri. Este discipolul iubit de Domnul. Evanghelia scrisă la sfârșitul secolului întâi, reflectă ruptura definitivă dintre Biserică și Sinagogă, dintre iudaism și creștinism. Relatarea Pătimirii după Ioan, diferită de cea a sinopticilor [Matei, Marcu și Luca] și descrie această fractură subliniind responsabilitatea capilor evrei în condamnarea și moartea lui Isus, hotărâtă de ceva timp, pentru că „s-a făcut asemenea lui Dumnezeu”: „tu, om fiind, te faci Dumnezeu” (In 10,33). Evanghelistul Ioan nu întârzie asupra procesului evreiesc, care este o simplă consecință a deciziilor precedente, dar dezvoltă procesul înaintea lui Pilat, reprezentantul Romei. Întreaga lume este martoră la condamnarea și moartea sa și, după exemplul lui Isus, discipolii săi vor fi aduși în fața tribunalelor pentru a depune mărturie despre „adevăr”. De pe cruce nu coboară o „lege” scrisă pe piatră, dar are loc o dublă încredințare: Mariei, mama lui Isus, îi încredințat „fiul”, pe Ioan, adică întreagă umanitatea, iar lui Ioan, îi încredințează pe mama sa, adică viața însăși. „Văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!» Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!» Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el” (v. 26-27). Sub cruce, Mamă și ucenicul iubit, sunt sămânța unei comunități mesianice reînnoite: un mugur nou udat de viața dăruită de Duhul Domnului. „S-a împlinit!” (v. 30). Este sigiliul sau pecetea crucifixului glorios! Acum, pe cruce Isus „ne dă” duhul său: ultimul dar – „plecându-şi capul, şi-a dat duhul” (v. 30) – așa încât devenim instrumente ale învierii pentru cei pe care îi întâlnim în drumul nostru…
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu