 |
Episcopul de Iași Anton Durcovici (1888-1951)
|
Introducere
„Timpul aleargă dincolo de capacitatea memoriei umane şi dacă o personalitate nu‑şi găseşte din timp un biograf, ea cade în uitare”, scrie Josef Othmar Zöller în „Creştinul şi lumea”. Pericolul e şi mai mare pentru personalităţile care au trăit în ţările comuniste fiindcă acolo era interzis să se scrie ceva despre ele. Aceasta a fost şi situaţia lui Anton Durcovici, rector al seminarului catolic din Bucureşti, om cu viaţă sfântă, mare teolog al României, episcop de Iaşi, mort în închisoarea din Sighet în anul 1951 pentru fidelitatea sa faţă de credinţă.
Ani întregi rupt de lume, a murit în închisoare şi nu se ştie nici unde i se află mormântul.
Biografia lui o pot reconstitui numai pe baza mărturiilor foştilor săi elevi şi preoţi, a celor întemniţaţi cu el şi, nu în ultimul rând, bazându‑mă pe experienţa şi pe amintirile mele. Am fost zece ani elevul său la seminarul din Bucureşti şi am colaborat trei ani cu el în calitate de prefect de studii la acelaşi seminar.
Toţi martorii sunt în vârstă. De aceea mă grăbesc să scriu viaţa episcopului Durcovici, înainte de a fi prea târziu, existând pericolul căderii în uitare.
Mulţumesc mult lui Anton Durcovici din Hainburg pe Dunăre, nepotul episcopului Anton Durcovici, care mi‑a pus la dispoziţie fotografii şi unele acte importante. În discuţia cu el, am putut constata cât de mult îl cinsteşte pe unchiul său, episcopul. Această biografie o scriu pentru aceia care îl cinstesc pe episcopul Durcovici şi sper că, prin aceasta, cinstirea sa se va răspândi şi mai mult.
Donzdorf, 10 decembrie 1991, comemorarea zilei morţii episcopului Anton Durcovici.
dr. Florian Müller
Spre amintire veșnică
„Fericit poporul care are păstori buni şi adevăraţi!”
Imaginea lui Cristos, păstorul cel bun, care‑şi dă viaţa pentru oile sale şi care le poartă la păşuni verzi, nu poate fi uitată niciodată şi s‑a înscris în istoria omenirii ca întruchipare a iubirii Părintelui veşnic, Tatăl nostru din ceruri.
„Cristos înviind din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui” (Rom 6,9). Cristos este viu şi prezent în istoria noastră şi continuă să ne ofere viaţa sa prin Cuvântul său şi prin sacramentele sale. Cristos, păstorul cel bun, este prezent în lume şi prin aleşii săi, prin episcopi şi preoţi.
Parcurgând paginile acestei lucrări îl descoperim pe Cristos, păstorul cel bun, care‑şi dă viaţa pentru oile sale, în persoana inegalabilului părinte şi episcop Anton Durcovici.
Întreaga sa viaţă, din primele clipe ale copilăriei, de pe tot parcursul studiilor şi ministerului său sacerdotal şi apostolic, este o mărturie vie a unei iubiri unice şi fără rezerve faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Toţi cei care l‑au cunoscut şi i‑au fost ucenici sau au avut bucuria să‑i stea în preajmă, dau mărturie cu competenţă şi entuziasm despre sufletul său nobil şi despre iubirea sa, asemănătoare lui Cristos, care „iubindu‑i pe ai săi care erau în lume, i‑a iubit până la sfârşit” (In 13,1). Viaţa sa oferită în totalitate Bisericii şi moartea sa în teribila închisoare din Sighetu Marmaţiei l‑au înscris în rândul eroilor şi martirilor neamului nostru şi ai Bisericii noastre.
El, asemenea păstorului cel bun, şi‑a dat viaţa pentru oile sale. El este bucuria şi onoarea Bisericii noastre. El trebuie să fie Modelul şi Ocrotitorul nostru ceresc, el, episcopul şi păstorul nostru: Anton Durcovici.
Le mulţumim tuturor acelora care s‑au străduit să ne readucă în faţă figura acestui titan al credinţei şi erou al iubirii; mulţumim într‑un chip special autorului pr. prof. dr. Johan Florian Müller, traducătorilor şi întregului colectiv al redacţiei şi tipografiei „Presa Bună” Iaşi, precum şi Conferinţei Episcopale Germane care a finanţat această lucrare.
Fericit poporul care are asemenea oameni, asemenea eroi şi martiri!
† Petru Gherghel, episcop de Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu