Învățăm iubirea privindu-l pe Isus răstignit
pr. Isidor Chinez (7 iunie 2024)
Lecturi biblice: Osea 11,1.3-4.8c-9; Efeseni 3,8-12.14-19; Ioan 19,31-37; lecturi biblice
Omilie
Solemnitate Inimii lui Isus ne duce la inima credinței creștine, la identitatea profundă a Dumnezeului adorat și venerat de dicipolii lui Isus nu pentru o devoțiune populară, ci pentru o celebrare fermă a „stânii sigure” pe care se întemeiază „îndelunga speranță” a lui Dumnezeu. Sărbătoarea Inimii lui Isus nu are rădăcini în revelații private. „Devoțiunea” Inimii lui Isus își rădăcina sa puternică în Sfânta Scriptură și în conștiința Bisericii de astăzi.
Astăzi descoperim sensul biblic al inimii, cu dimensiuni profunde şi teologice. Lectura întâia este luată din cartea lui Osea (Os 11,1.3-4.8c-9). E prima mărturie a iubirii lui Dumnezeu în profet. Motivul alegerii Israelului: „Aşa spune Domnul: «Când era tânăr Israel, îl iubeam şi din Egipt l-am chemat pe fiul meu. Eu l-am învăţat pe Efraim să meargă; ei îl luau pe braţele lor şi nu au cunoscut că eu i-am vindecat»” (v. 2-3). Alegerea Israelului şi ieşirea din Egipt sunt, înaintea lui Dumnezeu, ca naşterea unui copil, enumerând atenţiile pe care i le arată Domnul. E plin de sentimente delicate faţă de poporul său: imaginile sunt luate din viaţa de fiecare zi: l-am iubit pe Israel de când era copil, eu l-am învăţat să meargă ţinându-l cu mâinile mele, l-am condus cu bunătate, cu legături de gingăşie, l-am tratat ca un părinte care îşi ridică odorul la obraz, m-am aplecat asupra lui dându-i de mâncare... Dumnezeu a iubit poporul său de la începutul vieţii sale ca „naţiune”, căci s-a născut ca neam sau popor o dată cu ieşirea din Egipt: „îl iubeam pe Israel şi din Egipt l-am chemat”. „Eu mă înclinam asupra lor ca să-i hrănesc” (v. 4). „M-am aplecat asupra lui”: în Orient cei mici stăteau pe pământ, astfel că tatăl pentru a-l lua în braţe trebuia să se aplece. Descoperim inima lui Dumnezeu care „se zvârcoleşte”: „inima se întoarce în mine” (v. 8). Mişcarea inimii Domnului este exprimată în ebraică prin acelaşi termen folosit pentru distrugerea cetăţilor vinovate (cf. Gen 19,25; Dt 29,22). Acest lucru subliniază schimbarea radicală ce are loc în Dumnezeu însuşi: „nu voi face după mânia mea aprinsă, […] pentru că eu sunt Dumnezeu, şi nu om, Cel Sfânt în mijlocul tău: nu voi veni împotriva cetăţii” (v. 9). Transcendenţa lui Dumnezeu este subliniată cu putere, însă, spre deosebire de alte texte (cf. Ex 19,2; 2Sam 6,6-8; Is 6,3), este lipsită aici de orice caracter înspăimântător şi este exprimată în termeni de iubire. Sfinţenia divină se manifestă în milostivirea care iartă, în timp ce omul, în mod obişnuit, dă frâu liber mâniei. Inima lui Dumnezeu este iubire.
În lectura a doua textul vine din Scrisoarea către Efeseni (Ef 3,8-12.14-19). Paul este în lanțuri, dar se adresează cu încredere comunitații din Efes și o îndeamnă să rămână neclintită în credință: „mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos şi să le arăt tuturor care este economia misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, creatorul a toate, […] prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus Domnul nostru” (v. 8-9.10-11). Există un proiect greu de înțeles a lui Dumnezeu, care a început înainte de crearea lumii și care îi conduce pe oameni la mântuire în Isus: un plan care implică cerul și pământul, unde evreii și păgânii găsesc pacea și unitatea, pentru a forma un singur popor, în acel „trup” al cărui cap este Cristos, o construcție a cărei „piatră unghiulară” este Domnul. Creștinii au fost făcuți participanți la acest plan „misterios” și Paul se roagă pentru ca să poată înțelege „iubirea infinită” a lui Isus, din ce în ce mai profund: „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaşteţi iubirea infinită a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu” (v. 17-19). Este cunoașterea care poartă la plinătatea vieții și bucuriei.
În Evanghelia după Ioan (In 19,31-37) vrem să reflectăm această frază: „vor privi la cel pe care l-au străpuns” (v. 37). Când intrăm în Biserică, vedem crucifixul falnic. Să ne uităm la cel „străpuns”, să ne întoarcem privirea către Domnul înălțat pe cruce: este sensul morții și al glorificării sale.
„Când au venit la Isus şi au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă” (v. 33-34). Această lovitură de suliță, ce străpunge coasta Domnului, nu există doar relatarea istorică a unui fapt – constatarea morții condamnatului – ci are un sens mai profund. În primul rând, Biserica se naște din coasta străpunsă a lui Isus. Apă și sânge ies din coasta Domnului: sunt semnul, simbolul celor două sacramente care zidesc Biserica: botezul și euharistia. Nu am înțelege această apă care iese din coastă dacă nu ar exista un simbolism foarte profund. Așa cum din Adam adormit, din coasta sa a făcut femeia, din Cristos, noul Adam, adormit pe lemnul crucii, vine ruptă o coasta și iese Biserica: țâșnesc apa și sângele – apa botezului și sângele pentru euharistie.
„Vor privi la cel pe care l-au străpuns” – expresia înseamnă că, privind la Domnul răstignit, încercăm să contemplăm iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Evanghelistul Ioan ne spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,16-17). „L-a dat” pe Fiul său. Verbul grec „a dărui” sau „a da” se traduce „a consemna”, a pune în mâinile noastre, ale oamenilor. Apoi, privind la crucifix, la cel care a fost străpuns, contemplăm iubirea lui Dumnezeu pentru noi, iubirea sa nemăsurată pentru noi.
Privind pe Isus răstignit trebuie să învățăm iubirea față de Domnul și față de aproapele. Să învățăm iubirea: „aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu” (In 15,12). Să învățăm iubirea de la Domnul, care nu ne numește „servitori”, ci „prieteni” (cf. In 15,15).
Este Inima lui Isus plină de milostivire și iertare!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu