† Duminica a 7-a a Paștelui (C): Rugăciunea (2 iunie 2019)

Mântuitor (1900-1905) – de Henry Ossawa Tanner (1859-1937); 
Smithsonian American Art Museum.

Rugăciunea

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 iunie 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 7,55-60; Apocalipsul 22,12-14.16-17.20; Evanghelia Ioan 17,20-26; lecturi

Omilie

 

Între Înălțare și Rusalii, textele biblice ne invită la rugăciune. Este perioadă când apostolii, la porunca lui Isus, fideli rugăciunii, împreună cu Maria, mama Domnului, așteaptă venirea Duhului Sfânt. În evanghelie, Cristos face cea mai frumoasă rugăciune: este rugăciunea sacerdotală a marelui preot, Isus, pentru comunitatea sa, Biserica.

În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 7,55-66) este prezentat Ștefan care se roagă pentru dușmani și pentru sine. E primul martir care l-a urmat pe Cristos fără a renunţa la credinţa sa în Isus cel mort și înviat, chiar cu ameninţarea morții. Plin de Duhul Sfânt contemplă cerurile deschise și vede gloria lui Dumnezeu [un ebraism pentru Domnul care nu poate fi văzut la față]. El vede stând la dreapta lui Dumnezeu, vede Fiul Omului: e expresie mesianică, mai puternică decât fiu a lui Dumnezeu [și regii lui Israel se numeau fii ai lui Dumnezeu]. Este clar că Isus – pe care Sinedriul a făcut să dispară pironindu-l pe cruce – acum este viu. „A văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu” (v. 55). Pentru iudei este o blasfemie. Trebuie bătut cu pietre. Scena este construită pe modelul pătimirii lui Cristos. Discipolul trebuie să meargă pe drumul lui Isus, cu același sentimente, același opoziție a fariseilor, același tribunal, aceeași judecată pentru blasfemie și aceeași moarte, aceeași iertare pentru dușmani [„Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (v. 59)], aceeași încredințare lui Dumnezeu ca și Isus [„Ştefan se ruga astfel: «Doamne Isuse, primeşte duhul meu!»” (v. 58)]. Rugăciunea lui este un model de încredințare. Cuprins de iubirea lui Isus l-a mărturisit cu prețul sângelui. Moare contemplând gloria lui Cristos. S-a rugat și „a adormit în Domnul” (v. 60). A fost mântuit.

Lectura a doua din Apocalipsul sfântului Ioan (Ap 22,12-14.16-20) ne vorbește rugăciunea Bisericii: „Marana tha!” În partea sa finală a Apocalipsului ni se prezintă o expresie aramaică care cuprinde și sintetizează tot optimismul acelei comunități persecutate, într-o rugăciune: „Marana tha!”, și e tradus imediat: „Vino, Doamne Isuse!” Duhul și Biserica formulează una și aceeași rugăciune. Autorul – sfântul Ioan – ne invită și pe noi la rugăciune. E rugă Bisericii, mireasa lui Cristos, ce exprimă așteptarea nerăbdătoare. Acest dialog dintre Mire și Mireasă asigură viața mistică a Bisericii, a tuturor botezaților chemați să se lase înălțați prin Duhul lui Cristos. Acest strigăt de rugăciune trebuie să fie al nostru: „Amin! Vino, Doamne Isuse! (v. 20). Creștinii nu admit pe un alt „Domn” [Kyrios] decât pe Cristos. De aceea creștinii îl așteaptă stăruitori, optimiști.

Dar astăzi Evanghelia după sfântul Ioan (In 17,20-26) ne pune să ascultăm rugăciunea pe care o face Isus. Este minunată rugăciunea! Se numește rugăciunea sacerdotală pentru că Cristos, marele preotul, o adresează Tatălui pentru Biserică. Fragmentul pe care l-am auzit constituie finalul rugăciunii rostită la Cina cea de taină. Anul acesta ascultăm ultima parte. Isus lărgeşte rugăciunea sa şi ne include pe noi toţi cei care primim cuvântul apostolilor şi credem în el. În acea seară, Isus s-a rugat şi pentru noi: „nu mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru cei care vor asculta cuvintele lor şi vor crede în mine: toţi să fie una; după cum tu, Părinte, eşti în mine şi eu în tine, aşa şi ei să fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (v. 20-21). Comunităţile creştine din timpul lui Ioan nu erau fără istorie: începea delăsarea. Dar ceea ce pare să le reproşeze Ioan cel mai mult este lipsa de unitate: neunirea. Apostolul ne lasă să înţelegem că există pericolul dezbinării. Comunitățile divizate sunt o mărturie împotriva a ceea ce ne spune Isus: este insistenţa după unitate. Este foarte important pentru noi cei de azi: un apel care face să crească fraternitatea, împărtășirea, solidaritatea. Toți suntem copiii lui Dumnezeu. Cei care nu împărtăşesc credinţa noastră, ne privesc trăind aceste lucruri. Cum mărturisești un Dumnezeu-iubire dacă nu există dragoste în viaţa noastră? Diviziunile dintre creştini apar de nesuferit atunci când auzim cuvântul lui Cristos: ca „toţi să fie una”! Sfântul Francisc şi inchizitorul recitau aceeaşi formulă din „Crez”… totuşi ce diferenţă! Isus vrea cu totul altceva! Ne cere ca „toţi să fie una precum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine”. Acest „aşa cum” este mai mult decât o comparaţie morală, o cauză; mai mult decât un model, e un izvor de comuniune. O comunitate unită atrage, cucereşte. Lumea ştie că noi am fost trimiși să purtăm iubirea între oameni.

Un cardinal renumit a fost întrebat care este motivul pentru care unele persoane doresc să devină catolice? A răspuns: „Aceasta nu se datorează faptului că în Biserica Catolică liturghia ar fi mai frumoasă, nici faptului că ar avea un Drept Canonic destul de clar şi explicit, nici faptului că morala catolică ar fi mai la îndemână, dar cei mai mulţi aleg să devină catolici, deoarece la un moment dat au întâlnit pe cineva care prin viaţa lui a vorbit despre Cristos şi au rămas impresionaţi!” 

Cel mai convingător mod de a vorbi despre Isus este „unitatea”. Din ea se naşte bucuria, pofta de viaţă, curajul de a trăi. Şi cine nu îşi doreşte în viaţă să fie bucuros şi fericit!

Este timpul rugăciunii! De-a lungul acestor ultime zile ne pregătim pentru sărbătoarea Rusaliilor. Cristos ne vrea cu totul ai lui. Să repetam rugăciunea pe care o face Duhul și Biserica: „Marana tha!” „Vino, Doamne Isuse!” 

---

bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

---