† Înăltarea Domnului (C): Înălțarea lui Isus – marea speranță (joi, 30 mai 2019)

 Înălțarea lui Isus – marea speranță

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (30 mai 2019)

Lecturi: Faptele Apostolilor 1,1-11; Evrei 9,24-28; 10,19-23; Evanghelia Luca 24,46-53; lecturi

Omilie 

Este ziua înălțării Domnului! Îl sărbătorim pe Cristos cel înviat care intră în gloria Tatălui. Dar Domnul se v-a întoarce: „va veni tot așa cum l-ați văzut mergând spre cer” (Fap 1,11) [prima lectură]. Între timp le-a lăsat o „speranță neclintită” a unei bogății: trupul și sângele lui Cristos – Euharistia [a doua lectură]. Ascultăm două relatări ale aceluiași eveniment istorisite de același autor – sfântul Luca. Nu a căutat să armonizeze cele două descrieri pentru că diferențele au pentru el o semnificație dincolo de istoria luată în sens strict.

În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 1,1-11), Luca începe cu Isus  învățând „de la început până în ziua în care a fost înălțat” (v. 1-2). Poate fi înțeles astfel: Cristos s-a înălțat la Tatăl prin Duhul Sfânt. Notează că înălţarea s-a petrecut la „patruzeci de  zile” după învierea din morți: „el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile” (v. 3). S-a arătat apostolilor întărindu-le credința; i-a îndemnat să nu se îndepărteze de Ierusalim ci să aștepte promisuinea lui Dumnezeu de a fi botezați în Duhul Sfânt „nu după multe zile” (v. 5). „Şi spunând acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor” (v. 9). Un nor: este semnul prezenței divine. Două versete de patru ori vestesc cuvântul „cer”: „cu ochii aţintiţi spre cer” (v. 10); „de ce stați privind spre cer” (v. 11); „a fost înălțat de la voi la cer” (v. 11); „l-ați văzut mergânt spre cer” (v. 11). Mesajul celor doi bărbați îmbrăcați în alb: este culoarea alb – simbolul lumii supranaturale, culoarea luminii, a Paștelui.

Învierea, înălţarea şi coborârea Duhului Sfânt sunt trei aspecte ale acelaşi mister: Isus intră în gloria Tatălui, se aşează „la dreapta sa” [într-un limbajul apocaliptic] chiar de la învierea din morți. Înălţarea la patruzeci de zile este sfârşitul timpului pe pământ a lui Isus din Nazaret și începutul timpului Bisericii.

Înălțărea lui Isus este propusă în a doua lectură din Scrisoarea către Evrei (Evr 9,24-28; 10,19-23): „Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână de om […] ci chiar în cer, ca să se arate acum înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea noastră” (v. 24). Pentru a îndeplini marea liturgie a răscumpărării Isus nu s-a suit în templu de pe culmea Sionului, ci în Ierusalimului ceresc. Înălțarea este tocmai intrarea lui Cristos în templul ceresc. Și noi „având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o […] prin trupul său” (v. 20-21). Comunitatea pășește pe drumul mântuirii celebrând nu prin sângele jertfit al vechilor rituri, ci prin Euharistia, adică trupul și sângele lui Cristos: este jertfă Mielului. Prima creatură care a mers pe această cale a fost Fecioara Maria, mama Domnului, ridicată cu trupul și sufletul la cer. Biserica, în urma ei, curățită în credință și iubire, se întreaptă spre același orizont deschis ei de Isus.

În evanghelie sfântul Luca prezintă înălţarea în seara zilei de Paşti (Lc 24,46-53). Dacă ne amintim că „era târziu” (Lc 24,29) când ucenicii din Emaus s‑au aşezat la masă și s-a arătat Isus, și a trebuit să facă pe jos doisprezece kilometri [„două ore de mers” (Lc 24,13)] pentru a se întoarce la Ierusalim, când Cristos „a stat în mijlocul lor și le-a spus: «Pace vouă!»” (Lc 24,36) și le-a arătat mâinile și picioarele. La sfârşitul evangheliei sale, în aceeaşi seară de Paşti, Luca afirmă că Domnul îi însoțește pe discipolii săi spre Betania: „i-a scos până spre Betania, şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei şi a fost ridicat la cer” (v. 50-51). Ridicarea la cer încheie timpul apatițiilor și descoperă profunditatea Paștelui. Isus care a umblat cu oamenii a devenit scopul istoriei lor. Adevărul său nu este un moment al trecutului… Mesajul a depășit căile pământești și se prezentă ca un dar care depășește neliniștile. De la înălțimea lui Dumnezeu, Cristos se prezintă ca fundament, rădăcină, adevăr și scop pentru viața tuturor oamenilor. Luca insistă, în mod cu totul aparte, asupra faptului că Isus „s-a îndepărtat de ei”, se desparte de cei pe care să lasă văzut… dispare din ochii lor. A se înălţa este a intra într-un raport definitiv cu Dumnezeu: aşa cum cerul acoperă pământul, aşa Domnul, înălţându-se la cer, învăluie și cuprinde toate. Nu este, aşadar, o îndepărtare; mai curând este o apropiere profundă şi care ne implică şi pe noi. Dacă n-ar fi aşa nu s-ar înţelege bucuria ucenicilor. Cum este posibil să te bucuri în timp ce Domnul se îndepărtează!? Şi totuşi, Luca scrie: „ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare” (v. 52). Apostolii nu numai că nu sunt trişti din cauza separării, dimpotrivă sunt plini de bucurie. Astfel, înălţarea lui Isus în seara Paştelui vine să încheie viaţa lui umană printr-o exaltarea divină. Aceasta este ultima pagină din evanghelia sfântului Luca!

Lumina și strălucirea lui Cristos înalţat la cer se desprinde în inimile noastre pământești ca să se înalţe spre cer. Vreţi să vă faceţi o idee despre intensitatea vederii care ne aşteaptă în cer? Atunci ascultaţi:

La 25 noiembrie 1856, a murit o femeie sfântă, Margareta, mama sfântului Ioan Bosco. După patru ani, într-o zi de august, pe la amiază, don Bosco, trecând prin apropierea unei biserici, la un colţ de stradă, se trezeşte deodată în faţa mamei sale.
– Mamă, dumneata, aici, dar n-ai murit? – exclamă el.
– Ba da, am murit, dar trăiesc – răspunse ea.
– Eşti fericită?
– Da, sunt nespus de fericită.
– Ai intrat în cer imediat după moarte?
– Nu, am trecut şi eu prin focul Purgatoriului.
– Şi acum – adăugă don Bosco – spune-mi şi mie despre bucuriile de care ai parte în cer.
– Nu pot să te fac să le înţelegi, copilul meu.
– Dar nu poţi să-mi dai măcar un semn, să mă faci să simt măcar o picătură din fericirea de care te bucuri?
– Da, acest lucru îl pot face. 
Şi în clipa aceea, don Bosco o văzu pe mama sa cum îşi schimbă înfăţişarea: o lumină orbitoare o înconjură în mătase şi aur, fruntea sa a luat o înfăţişare maiestoasă, buzele i se deschiseră să cânte. Dar ce cântec ieşi de pe buzele ei! Parcă erau o mie de voci într-o armonie, încât l-a făcut pe don Bosco să-şi iasă din simţuri. Ultimele cuvinte ale mamei au fost acestea: „Te aştept în Paradis!”

Înălțarea lui Isus face să se nască în noi marea speranță. Victoria lui Cristos asupra morții și a păcatului vrea să ne unească pe toți la biruința sa. Ne dă în fiecare zi din Duhul său Sfânt pentru a ne face martori iubirii sale. Este o bucurie de a sluji și de a iubi în numele Domnului. Toți suntem chemați să trăim în această lume mărturisind vestea cea bună a iubirii milostive al lui Dumnezeu.

---

bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

---