pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora
8:00 (19 mai 2019)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 14,21b-27; Apocalips 21,1-5a; Evanghelia Ioan
13,31-33a.34-35; lecturi
Omilie
„Paștele ne face să cunoaștem un nou
început” (sfântul Atanasie). Este noutatea misterului pascal. Liturgia din această
duminică are în centru cuvântul „nou” ce se repetă în cele trei lecturi
biblice: „Cel care şade pe tron a zis: «Iată, le fac pe toate noi!»” (Ap 21,5) din Apocalipsul
sfântului Ioan, iar în Faptele
Apostolilor noutatea este credinţa în primirea evangheliei din partea
păgânilor. Isus în evanghelie ne spune: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi
unii pe alţii!” (In 13,34). Este Biserica
ce dă un sens concret învierii lui Cristos în mers.
În prima lectură din Faptele Apostolilor (Fap 14,21b-27) suntem invitați să-i urmăm pe primii misionari
creștini în peregrinările lor prin podișul Anatoliei: prin orașele Derbe,
Listra, Iconiu, Antohia. Îi întâlnim pe apostolii Paul și Barnaba lucrând
neobosit și încurajând să rămână statornici în trăirea evangheliei în orice
dificultate. Aceasta nu este posibil
dacă nu sunt înflăcărați de iubirea lui Dumnezeu. Așa cum Isus a trebuit să
parcurgă drumul suferinței și al morții pentru a intra în gloria învierii, tot
așa și discipolii trebuie să străbată calea obositoare a încercării și a
persecuției. Hirotonesc preoți care să fie responsabilii activității pastorale într-o
comunitate (v. 23) și încredințând-o unicului păstor adevărat, Cristos. Astfel
se încheie prima călătorie misionară apostolică. Se întorc de unde au plecat,
din Antohia Siriei şi fac o dare de seamă în faţa comunităţii întrunite: „au
relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis şi păgânilor
poarta credinţei” (v. 27). Iată, noutatea credinței! Odată cu vestirea
evangheliei în lume a intrat o forţă nouă, un ferment nou care transformă lumea
din interior. Noutatea care vine în lume este credinţa păgânilor în primirea
evangheliei. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândește dincolo de frontierele
iudaismului. Domnul „le-a deschis şi păgânilor poarta credinţei” (v. 27). Este
extraordinar! Dumnezeu a avut grijă de
păgâni, s-a îndurat de toți oamenii, nu numai de evrei. Predicarea cuvântului
este vestea cea bună despre Isus, în al cărui nume este posibilă mântuirea.
Misterul pascal a inaugurat noua
creație. Sunt două creații. Isus murind a distrus, în propriul său trup
neputincios, o lume decăzută și obosită. Înviind într-un trup glorificat Cristos
face a doua creație, nouă și reușită, în care participăm deja în avans. În Apocalips (Ap 21,1-5a), sfântul Ioan ne dă un imn de speranță – rodul învierii
lui Isus. Apostolul este un om de credinţă. Pentru credinţa sa a fost exilat în
insula Patmos. Nici grecii, nici romanii, nici iudeii nu aveau nevoie de vestea
cea bună pe care el o anunţa. E alungat în singurătatea unei insule. Dar Domnul
este cu el; îi dă darul de a vedea. Suntem în timpul domniei şi persecuţiilor
lui Domiţian [deci prin anii 81-96]. Trecuse valul prigoanelor lui Nero
(64-68). Bisericile din Asia Mică trec printr-o perioadă de criză: fervoarea
lor de la început s-a răcit. Acestor Biserici Domnul îi trimite mesajul său:
„Scrie-i îngerului bisericii din Efes” (Ap
2,1), din Smirna (2,8), din Pergam (2,12), din Tiatira (2,18), din Sardes
(3,1), din Filadelfia (3,7), din Laodicea (3,14). Ce să spun acestor creştini
răvăşiţi de puterea răului? Există momente când, se pare, că victoria este de
partea „Fiarei”. Dar, nu. Cel Viu este prezent în toate momentele istoriei. Şi
acum este pentru prima dată în Apocalips
când Cel care şade pe tron vorbeşte. Dumnezeu ia cuvântul şi vorbeşte la
persoana întâia: „Eu fac o lume nouă”. El vorbește despre „cetatea cea sfântă,
Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă
împodobită pentru mirele ei” (v. 2). Domnul a celebrat pe cruce căsătoria sa cu
omenirea întruchipată ca o mireasă. Este cetatea credinței și a speranței, care
luminează și susține pașii mergând pe calea obscură a istoriei prezente. Contrar
a ce se spune, Apocalipsul nu e o
carte a nenorocirilor și a dezastrelor ci o veste bună. „Iată cortul lui
Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul
lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor” (v. 3). Este shekinah în ebraică, adică sacramentul
prezenței Domnului actualizat în cuvântul „Emanuel”, pe care Cristos l-a luat:
Dumnezeu „va locui împreună cu ei” (v. 3). Acesta este „un cer nou şi un pământ
nou” (v. 1), cu care se va încorona la sfârşit istoria lumii. Presupune iarăşi intervenţia
lui Dumnezeu, lucrarea și darul gratuit al Domnului: „Cel care şade pe tron a
zis: «Iată, le fac pe toate noi!»” (v. 5). Aceasta este marea noutate din liturgia
de astăzi: nu moartea, ci viaţa va avea ultimul cuvânt de spus. „Iată, eu fac o
lume nouă!”, spune Domnul. Nu va fi moarte, „nici plâns, nici ţipăt, nici
durere” (v. 5), ci numai bucurie și iubire, căci vine de la Dumnezeu și el va transformă
totul. Domnul recreează universul. Aceasta este noutatea în viața creștinului
în milostivirea lui Dumnezeu.
Sufletul acestei lucrări este
iubirea lui Dumnezeu despre care vorbește evanghelia de astăzi după Ioan (In 13,31-33a.34-35). Cu ieșirea lui Iuda
din cenacol, începe pătimirea lui Cristos. În momentul în care un prieten a „ieşit
afară” pentru a-l trăda, Isus afirmă gloria sa și a Tatălui: „acum a fost
glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a fost glorificat în el” (v. 31). Înainte de
a arăta pe cruce iubirea Tatălui și a sa, încredințează discipolilor norma nouă
care este rodul iubirii divine: „vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe
alţii!” (v. 34). Pentru Ioan aceasta este lumina care trebuie să strălucească
în lumea pentru ca toți să cunoască dragostea Domnului pentru omenire.
Porunca pe care o dă comunităţii
sale Isus este la singular [poruncă nouă].
Celelalte precepte nu sunt decât manifestarea unicei porunci care este iubirea.
Este „nouă” deoarece constituie datoria unei „noi alianțe” instaurate de
Cristos; este un dar, nu o lege oarecare din Vechiul Testament; nu este un cod
moral; este o iubire reciproca – „să vă iubiţi unii pe alţii” – prin care
niciunul nu este superior altuia și toți au nevoie de iubirea celuilalt. Este o
iubire neobișnuită: nu-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți (cf. Mt 22,39), ci „aşa cum eu v-am iubit pe
voi” (v. 34), adică cu aceeași dăruire ca a lui Cristos. Este ceva cu totul
„nou” fiindcă are la bază amintirea celui mai important gest din tot Noul Testament:
dăruirea totală a Fiului lui Dumnezeu de la ultima cină unde s-a dat pe sine ca
pâine ce se frânge pentru mântuirea tuturor.
În timpul ultimului Război Mondial o femeie era
judecată de germani pentru faptele de caritate pe care le făcea. În timp ce
aceştia îndreptau mitraliera spre ea, femeia le-a declarat: „Da, erau frații
mei! Dar dacă vreţi să mă împuşcaţi nu să mă împuşcaţi pe mine, ci pe Acela
care este adevăratul vinovat”. „Cine este?” au întrebat ei plini de mânie. „Iată-l!”
Și a scos din haină un crucifix. „Împuşcaţi-l! El este: Răstignitul. M-a învăţat
să-i iubesc pe toţi!”.
În fiecare duminică, Cristos ne
adună împreună pentru a ne hrăni cu pâinea euharistică. Doar el ne da puterea
și curajul de a ne iubi cum el ne iubește.
Iată, deci, noutatea vieții creștinului!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu